Euharistia, un dar pentru noi

de cardinalul Fernando Filoni
Mare Maestru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim

Joia Sfântă, pentru noi, preoţii, şi pentru Biserică, este o zi deosebit de semnificativă şi importantă de trăit în credinţa şi în amintirea lui Isus care ni s-a lăsat pe sine însuşi în acest Testament surprinzător; asta s-a întâmplat într-un mod care ne surprinde mereu la gândul Sfinţeniei lui Dumnezeu şi al modului în care Cristos a dorit să rămână între noi.

De fapt, de fiecare dată când ne gândim la Sfinţenia divină nu ne rămâne decât să intrăm în criză; de fapt, suntem tulburaţi de nevrednicia noastră, ca profetul Isaia, care mărturisea propria mizerie aşa încât, pentru a ajuta sfiala sa, Cel Preaînalt îi trimite un serafim care, ţinând un jar aprins, l-a purificat atingându-i buzele: acum "vinovăţia şi păcatul tău sunt acoperite" (Is 6,7); sau ca Moise, căruia Cel Veşnic îi cere să-şi scoată sandalele în faţa rugului Sfinţeniei sale (Ex 3,5).

"Nu este Sfânt ca Domnul" (1Sam 2,2), proclama Ana, mama lui Samuel, căreia Dumnezeu îi luase sterilitatea; şi Osea, profetul pasiunii iubitoare a lui Dumnezeu, revela că Sfântul este în mijlocul nostru: "Sunt Cel Sfânt în mijlocul tău" (Os 11,9).

De fapt, Sfinţenia lui Dumnezeu s-a manifestat în Isus şi este posibil să fie recunoscută numai prin darul Duhului Sfânt, focul care nu consumă, jarul purificator: "Nimeni nu poate veni la mine, dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis" (In 6,44).

Euharistia este dăruirea de sine a Domnului la ultima cină, înainte de pătimirea sa; este un adevărat "Testament" şi nimeni nu-i poate recunoaşte validitatea sacramentală din punct de vedere uman - "Acesta este Trupul meu... acesta este Sângele meu" (Mt 26,26-27; Mc 14,22.24; Lc 22,19-20; 1Cor 11,24-25) - decât mărturisindu-l cu gura şi crezând cu inima (cf. Rom 10,9) cuvântul descumpănitor al Învăţătorului; acest lucru este posibil, aşadar, numai sub acţiunea Duhului Sfânt (cf. 1Cor 12,3).

În misiunea sa mântuitoare Isus a fost prefigurat în eliminarea dreptului Abel, legat la mâini şi picioare în Isaac, vândut în Iosif, anticipat în mielul pascal, aşa cum spunea sfântul Meliton de Sardes într-o cunoscută Omilie pascală. Totuşi, Euharistia a fost prefigurată în ofranda de pâine şi de vin a lui Melchisedec (Gen 14,18-20; Evr 5,6-10), anticipată în mana căzută din cer în pustiu (Ex 16,14), întrevăzută în hrana văduvei din Sarepta pentru Ilie Tesbiteanul (1Re 17,7-18) şi, în sfârşit, contemplată în generozitatea lui Booz pentru Rut, spicuitoarea străină.

De fapt, Cristos este cel care în Euharistie reînnoieşte sacramental dăruirea de sine în pâine şi în vin încredinţându-se preoţilor să care îi perpetuează "amintirea"; în acest Act de cult este mereu, veşnic, o iubire incomensurabilă (cf. In 15,13) surprinzătoare care depăşeşte orice sentiment şi orice consideraţie logică. Este un har mare cu care nimeni nu se poate lăuda; dimpotrivă, Euharistia ne măsoară zilnic cu nevrednicia noastră.

Şi totuşi, El a voit astfel, ştiind bine cine era Petru, Ioan, Andrei..., şi privind mai departe, cine suntem noi!

În acest mod sublim şi dorinţă ascunsă de a voi să rămână printre noi, Cristos s-a situat în centru, în inima Bisericii. Şi îi place să se încredinţeze "pazei" celui care în adoraţie face din Euharistie centrul propriei consacrări şi al propriei vieţi spirituale.

După aceea mă gândesc la cei pe care Domnul, în carisma care îi este proprie, le-a încredinţat darul prezenţei sacramentale, la cei cărora El le-a încredinţat privilegiul de a-l păstra şi, tocmai în adoraţia, de a continua ungerea Mariei din Betania, agregând de fiecare dată la sine prietenii şi prietenele Mirelui pe care-l aşteaptă.

Ca preoţi, consacraţi şi consacrate primim zilnic încredinţarea acestui "Testament", chiar dacă, în această încredinţare a Lui nouă, am vrea să avem iubirea Mariei, mama care l-a purtat mai întâi în sânul său şi după aceea l-a păstrat în inima sa, sau cel puţin pasiunea Mariei din Magdala, sau eventual şi ardoarea lui Petru şi credinţa trupească a lui Toma, care l-a mărturisit cu umilinţă: "Domnul meu şi Dumnezeu meu!". Însă ne ţinem sărăcia noastră, pe care Domnul a preferat să nu ne-o ia, asumând-o în Întruparea sa, a cărei prelungire sacramentală este Euharistia, chiar dacă pentru noi în simplitatea formei unei pâini şi a unui vin.

(După Vatican Insider, 9 aprilie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 586.