În singurătate coronavirusul ucide mai mult

Iubite surori şi iubiţi fraţi,

În miezul acestei "furtuni neaşteptate şi furioase ne-am dat seama - aşa cum ne-a amintit papa Francisc - că suntem în aceeaşi barcă". În ea sunt şi bătrânii. Ca toţi, sunt fragili şi dezorientaţi. Spre ei se îndreaptă astăzi gândul nostru preocupat şi recunoscător, pentru a restitui măcar un pic din acea duioşie cu care fiecare dintre noi a fost însoţit în viaţă şi pentru ca să ajungă la fiecare dintre ei mângâierea maternă a Bisericii.

Generaţia lor, în aceste zile - dificile pentru toţi - plăteşte preţul cel mai mare pandemiei de Covid-19. Statisticile ne spun că în Italia peste 80% din persoanele care şi-au pierdut viaţa aveau peste 70 de ani.

În urmă cu câteva săptămâni, papa Francisc a afirmat că "singurătatea poate să fie o boală, dar cu caritatea, apropierea şi întărirea spirituală putem s-o vindecăm". Aceste cuvinte ne ajută să înţelegem că, dacă este adevărat că acest coronavirus este mai letal atunci când întâlneşte un trup slăbit, în multe cazuri patologia precedentă este singurătatea. Nu este întâmplător că asistăm la moartea, în proporţii şi modalităţi teribile, a atâtor persoane care trăiesc departe de propriul nucleu familial, în condiţii de singurătate cu adevărat debilitante şi descurajante.

Pentru aceasta este important să facem tot ceea ce este posibil pentru a remedia această stare de părăsire. Asta, în circumstanţele actuale, ar putea însemna salvarea de vieţi umane.

În aceste zile sunt multe iniţiativele în acest sens pe care Biserica le pune în practică în favoarea bătrânilor. Imposibilitatea de a continua să se facă vizite la domiciliu a determinat să se găsească forme de prezenţă noi şi creative. Telefoane, mesaje video sau vocale sau, mai tradiţional, scrisori adresate celui care este singur. Adesea parohiile sunt angajate în a duce mâncare şi medicamente celui care este constrâns să nu iasă din casă. Aproape peste tot, preoţii continuă să viziteze casele pentru a administra sacramentele. Mulţi voluntari, mai ales tineri, se angajează cu generozitate pentru a nu întrerupe - sau pentru a începe să se realizeze - reţele fundamentale de solidaritate.

Însă gravitatea momentului ne cheamă pe noi toţi să facem mai mult. Fiecare în parte şi ca Biserici locale, putem face mult pentru bătrâni: să ne rugăm pentru ei, să îngrijim boala singurătăţii, să activăm reţele de solidaritate şi multe altele. În faţa scenariului unei generaţii lovite în manieră aşa de grea, avem o responsabilitate comună, care se naşte din conştiinţa valorii inestimabile a fiecărei vieţi umane şi de recunoştinţa faţă de părinţii noştri şi bunicii noştri. Trebuie să dedicăm noi energii pentru a-i apăra de această furtună, aşa cum fiecare dintre noi a fost protejat şi îngrijit în furtunile mici şi mari din propria viaţă. Să nu-i lăsăm singuri pe bătrâni, pentru că în singurătate coronavirusul ucide mai mult.

O atenţie deosebită merită cei care trăiesc în cadrul structurilor rezidenţiale: ascultăm în fiecare zi ştiri teribile despre condiţiile lor şi sunt deja mii persoanele care şi-au pierdut viaţa acolo. Concentrarea în acelaşi loc a atâtor persoane fragile şi dificultatea de a găsi dispozitivele de protecţie au creat situaţii foarte dificile de gestionat în pofida abnegaţiei şi, în unele cazuri, a sacrificiului personalului dedicat asistenţei. Totuşi, în alte circumstanţe criza actuală este fiică a unei părăsiri asistenţiale şi terapeutice care vine de departe. Chiar şi în complexitatea situaţiei pe care o trăim, este necesar de clarificat că a salva viaţa persoanelor bătrâne care trăiesc în structurile rezidenţiale sau care sunt singure sau bolnave, este o prioritate tot aşa de mare ca a salva oricare altă persoană. În ţările în care pandemia are dimensiuni încă limitate este încă posibil să se ia măsurile preventive pentru a-i proteja, în acelea în care situaţia este mai dramatică este necesar să se acţioneze pentru a găsi soluţii de urgenţă. Este în joc viitorul comunităţilor noastre ecleziale şi al societăţilor noastre pentru că, aşa cum a spus recent papa Francisc, "bătrânii sunt prezentul şi viitorul Bisericii".

În suferinţa din aceste zile, suntem chemaţi să privim viitorul. În iubirea atâtor fii şi nepoţi şi în grija asistenţilor şi voluntarilor retrăieşte compasiunea femeilor care merg la mormânt pentru a se îngriji de trupul lui Isus. Asemenea lor, suntem înspăimântaţi şi, asemenea lor, ştim că nu putem să nu trăim - chiar menţinând distanţele - compasiunea pe care El ne-a învăţat-o. Asemenea lor, în curând vom înţelege că a fost necesar să rămânem alături, şi atunci când părea periculos sau inutil, fiind siguri de cuvintele îngerului, care ne invită să nu ne fie frică.

Aşadar, să ne unim în rugăciune pentru bunicii şi bătrânii din toată lumea. Să ne strângem în jurul lor, cu gândul şi cu inima şi, acolo unde este posibil, să acţionăm, pentru ca să nu fie singuri.

7 aprilie 2020
Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 782.