Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 8 aprilie 2020

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În aceste săptămâni de îngrijorare din cauza pandemiei care provoacă atâta suferinţă lumii, printre multele întrebări pe care ni le punem, pot să existe şi întrebări despre Dumnezeu: Ce face în faţa durerii noastre? Unde este când totul merge strâmb? De ce nu ne rezolvă în grabă problemele? Sunt întrebări pe care noi le punem despre Dumnezeu.

Ne este de ajutor relatarea Pătimirii lui Isus, care ne însoţeşte în aceste zile sfinte. De fapt, şi acolo se îngrămădesc atâtea întrebări. Oamenii, după ce l-au primit pe Isus în mod triumfal la Ierusalim, se întrebau dacă în sfârşit va elibera poporul de duşmanii săi (cf. Lc 24,21). Ei aşteptau un Mesia puternic, triumfător, cu sabia. În schimb vine unul blând şi umil cu inima, care cheamă la convertire şi la milostivire. Şi tocmai mulţimea, care mai înainte i-au făcut osanale, strigă: "Să fie răstignit!" (Mt 27,23). Cei care îl urmau, dezorientaţi şi înspăimântaţi, îl părăsesc. Se gândeau: dacă soarta lui Isus este aceasta, Mesia nu este el, pentru că Dumnezeu este puternic, Dumnezeu este invincibil.

Însă, dacă mergem înainte în citirea relatării Pătimirii, găsim un fapt surprinzător. Când Isus moare, centurionul roman care nu era credincios, nu era evreu, ci era un păgân, care l-a văzut suferind pe cruce şi l-a auzit iertându-i pe toţi, care atinsese cu mâna iubirea sa fără măsură, mărturiseşte: "Cu adevărat, acest om era Fiul lui Dumnezeu" (Mc 15,39). Spune tocmai contrariul decât ceilalţi. Spune că acolo este Dumnezeu, că este Dumnezeu cu adevărat.

Putem să ne întrebăm astăzi: Care este faţa adevărată a lui Dumnezeu? De obicei noi proiectăm în El ceea ce suntem, la puterea maximă: succesul nostru, simţul nostru de dreptate, precum şi mânia noastră. Însă evanghelia ne spune că Dumnezeu nu este aşa. Este diferit şi nu puteam să-l cunoaştem cu forţele noastre. Pentru aceasta s-a apropiat, a venit în întâmpinarea noastră şi chiar la Paşte s-a revelat complet. Şi unde s-a revelat complet? Pe cruce. Acolo învăţăm trăsăturile feţei lui Dumnezeu. Să nu uităm, fraţilor şi surorilor, că crucea este catedra lui Dumnezeu. Ne va face bine să privim Răstignitul în tăcere şi să vedem cine este Domnul nostru: este cel care nu arată cu degetul împotriva cuiva, nici măcar împotriva celor care îl răstignesc, ci deschide larg braţele pentru toţi; cel care nu ne striveşte cu gloria sa, ci se lasă despuiat pentru noi; cel care nu ne iubeşte cu vorba, ci ne dă viaţa în tăcere; cel care nu ne constrânge, ci ne eliberează; cel care nu ne tratează ca străini, ci ia asupra sa răul nostru, ia asupra sa păcatele noastre. Şi asta, pentru a ne elibera de prejudecăţile despre Dumnezeu, să privim Răstignitul. Şi apoi să deschidem evanghelia. În aceste zile, toţi în carantină şi acasă, închişi, să luăm în mână acestei două lucruri: Răstignitul, să-l privim; şi să deschidem evanghelia. Asta va fi pentru noi - să spunem aşa - ca o mare liturgie familială, pentru că în aceste zile nu putem merge la biserică. Răstignitul şi evanghelia!

În evanghelie citim că, atunci când oamenii merg la Isus pentru a-l face rege, de exemplu după înmulţirea pâinilor, el pleacă (cf. In 6,15). Şi când diavolii vor să reveleze maiestatea sa divină, el îi reduce la tăcere (cf. Mc 1,24-25). De ce? Pentru că Isus nu vrea să fie înţeles greşit, nu vrea ca oamenii să-l confunde pe Dumnezeul adevărat, care este iubire umilă, cu un dumnezeu fals, un dumnezeu lumesc care dă spectacol şi se impune cu forţa. Nu este un idol. Este Dumnezeu care s-a făcut om, ca fiecare dintre noi, şi se exprimă ca om dar cu forţa divinităţii sale. În schimb, în evanghelie când este proclamată solemn identitatea lui Isus? Când centurionul spune: "Cu adevărat era Fiul lui Dumnezeu". Este spus acolo, imediat ce şi-a dat viaţa pe cruce, pentru că nu se poate greşi: se vede că Dumnezeu este atotputernic în iubire, şi nu în alt mod. Este natura sa, pentru că este făcut aşa. El este iubirea.

Tu ai putea să obiectezi: "Ce să fac cu un Dumnezeu aşa de slab, care moare? Aş prefera un dumnezeu tare, un Dumnezeu puternic!". Dar ştii, puterea din această lume trece, în timp ce iubirea rămâne. Numai iubirea păstrează viaţa pe care o avem, pentru că îmbrăţişează fragilităţile noastre şi le transformă. Iubirea lui Dumnezeu este cea care la Paşte a vindecat păcatul nostru cu iertarea sa, care a făcut din moarte o trecere de viaţă, care a schimbat frica noastră în încredere, angoasa noastră în speranţă. Paştele ne spune că Dumnezeu poate să îndrepte totul în bine. Că împreună cu el putem cu adevărat să avem încredere că totul va fi bine. Şi aceasta nu este o iluzie, pentru că moartea şi învierea lui Isus nu este o iluzie: a fost un adevăr! Iată de ce în dimineaţa Paştelui ne este spus: "Nu vă fie frică!" (cf. Mt 28,5). Şi întrebările chinuitoare cu privire la rău nu dispar dintr-o dată, ci au în Cel Înviat fundamentul solid care ne permite să nu naufragiem.

Iubiţi fraţi şi surori, Isus a schimbat istoria apropiindu-se de noi şi a făcut-o, oricât mai este marcată de rău, istorie de mântuire. Oferind viaţa sa pe cruce. Isus a învins şi moartea. Din inima deschisă a Răstignitului, iubirea lui Dumnezeu ajunge la fiecare dintre noi. Noi putem să schimbăm istoriile noastre apropiindu-ne de el, primind mântuirea pe care ne-o oferă. Fraţilor şi surorilor, să-i deschidem toată inima în rugăciune, în această săptămână, în aceste zile: cu Răstignitul şi cu evanghelia. Nu uitaţi: Răstignitul şi evanghelia. Liturgia familială va fi aceasta. Să-i deschidem toată inima în rugăciune, să lăsăm ca privirea sa să se aşeze asupra noastră şi vom înţelege că nu suntem singuri, ci suntem iubiţi, pentru că Domnul nu ne părăseşte şi nu uită de noi, niciodată. Şi cu aceste gânduri, vă urez o Sfântă Săptămână şi un Sfânt Paşte.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1240.