Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Ziua Mondială a Tineretului în timp de pandemie

În Duminica Floriilor, din voința sfântului Ioan Paul al II-lea, se sărbătorește Ziua Mondială a Tineretului încă din anul 1985. Ediția din anul acesta, a XXXV-a, va avea o versiune total diferită, pe care niciunul dintre noi nu și-ar fi imaginat-o.

Este greu să ne închipuim cum va fi această Zi Mondială a Tineretului în lumea întreagă fără procesiuni, fără entuziasmul tinerilor și manifestarea lor specifică. Dar, mai mult decât atât, cuvintele nu sunt suficiente pentru a spune ce este în inimă gândindu-ne la cei morți din cauza virusului, la familiilor lor, multe dintre care nici nu au avut cum să își ia rămas bun de la cei dragi, la cei bolnavi care așteaptă vindecare și la atâtea persoane care sunt în prima linie împotriva acestui inamic invizibil.

În Săptămâna Sfântă rememorăm pătimirea, moartea și învierea lui Isus. Mai mult ca niciodată întâlnim suferința sa în toate persoanele care sunt încercate în această perioadă. Tocmai de aceea, privirea noastră este chemată să se îndrepte spre mormântul gol, semnul victoriei lui Cristos asupra întunericului, a răului și a morții.

Ne sunt de mângâiere și de încurajare cuvintele pe care papa Francisc le adresează tinerilor din lumea întreagă în Mesajul său pentru Ziua Mondială a Tineretului de anul acesta cu tema: "Tinere, îți zic, ridică-te!" (cf. Lc 7,14). Însăși tema propusă îndreaptă spre o stare de spirit care să învingă teama și descurajarea. Spune Sfântul Părinte: "Isus îți vorbește ție, mie, fiecăruia dintre noi, și spune: «Ridică-te!» Știm bine că și noi, creștinii, cădem și trebuie să ne ridicăm mereu. Numai cel care nu merge nu cade, dar nici nu merge înainte."

Fiecare tânăr poate să facă în așa fel încât Ziua Mondială a Tineretului de anul aceasta, în ciuda situației, să fie o adevărată sărbătoare în inimă și în propriile familii!

Oficiul pentru Pastorația Tineretului propune câteva idei pentru a trăi cu folos această sărbătoare. Acestea sunt disponibile la adresa: www.tinericonectati.ro.

Pr. Felix Roca

* * *

Provocarea unei transformări culturale. Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului 2020

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a XXXV-a Zi Mondială a Tineretului - 2020


 

lecturi: 1168.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat