Hippolyte Flandrin, Intrarea lui Cristos în Ierusalim. 1842

Consideraţie la Duminica Floriilor - Anul A - 2020

Is 50,4-7; Ps 22; Fil 2,6-11; Mt 21,1-11; Mt 26,14-27,66; 27,11-54).

"S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume" (Fil 2,8-9).

Această duminică se numeşte "a Floriilor" pentru că în această duminică copiii credincioşi ai lui Israel, după ce au văzut minunea învierii lui Lazăr din Betania, Lazăr cel mort şi îngropat de patru zilei, l-au recunoscut pe Isus ca Mesia şi l-au aclamat cu "Osana" (Doamne, mântuieşte-ne acum) şi cu refrenul "Binecuvântat să fie împăratul care vine în numele Domnului! Pace în cer şi mărire întru cei de sus" (cf. Mt 21,9)!, purtând în mâini ramuri de palmier, ramuri prin care îl recunoşteau ca adevăratul lor rege salvator, dar "rege" care va suferi şi va muri pentru salvarea lor, după cum spuneau profeţii (cf. Is 53,10), iar ramurile de palmier sunt atât simbolul bucuriei (cf. Ps 92,4) cât şi simbolul martiriului.

Învierea lui Lazăr a fost un punct de cotitură, un moment de separare a apelor pentru cei din Israel, un timp de dare pe faţă a sentimentelor faţă de Isus. Cei care aşteptau mântuirea lui Dumnezeu l-au aclamat pe Isus ca rege şi mântuitor al lor, iar potrivnicii mântuirii, aliaţii diavolului şi ai morţi, au ţinut sfat cum să-l dea la moarte pe Isus, voind să împiedice mântuirea lui Israel şi a lumii întregi. Dar tocmai moartea lui Isus avea să fie biruinţa asupra diavolului şi a morţii, avea să fie "otrava" care-i va răpune paşnic pe toţi potrivnicii mântuirii oamenilor.

Cu Duminica Floriilor am intrat în ceea ce numim "Săptămâna mare şi sfântă", pentru că mari şi sfinte sunt evenimentele liturgice şi de har pe care le vom trăi. Noi ştim că apostolul şi evanghelistul Matei sub a cărui îndrumare ne apropiem în anul acesta de Cristos mântuirea noastră, ni-l prezintă pe Isus ca pe Mesia lui Dumnezeu în care se împlinesc toate profeţiile divine referitoare la mântuirea oamenilor, căci el este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii (cf. In 1,29), Miel simbolizat şi prefigurat în toate jertfele Vechilului Testament: "Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă... Dar, după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile... ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, n-a deschis gura" (Is 53,10.7). Ei bine, trebuie să spunem că şi intrarea lui Isus în Ierusalim a fost şi ea o împlinire a unor profeţii mântuitoare. În primul rând, de Florii, Isus a împlinit profeţia referitoare la "Mielul pascal" care trebuia ales cu cinci zile înainte de sacrificare (cf. Ex 12,3). Isus este adevăratul Mielul fără meteahnă şi matur care trebuia ales cu cinci zile înainte de jertfă şi pus deoparte. Dar Isus este şi regele din neamul lui David care va domni prin blândeţe şi smerenie, "care nu-şi va înălţa glasul pe uliţă, trestia frântă nu o va zdrobi şi fitilul care abia mai fumegă nu-l va stinge (cf. Is 42,2-3), căci el este regele prin care Tatăl ceresc va da tuturor celor care îl urmează, o împărăţie (cf. Lc 12,32), o împărăţie de slavă împreună cu el, unde să stea la masă cu el (cf: In 17,24), ba chiar să fie serviţi de el (cf. Lc 12,37). Dar, Isus este şi Regele Mire care vine să-şi salveze mireasa, care vine blând şi smerit ca să nu o sperie (cf. Zah 9,9).

Deşi Mesia, aşa cum am văzut mai sus, a fost descris de profeţi ca un rege iubitor, blând şi smerit, diavolul prin aliaţii săi profeţii mincinoşi şi apoi prin fariseii şi cărturarii mândri, a lucrat mult pentru amăgirea poporului, prezentându-l pe Mesia ca un rege războinic, răzbunător şi dur cu duşmanii, care va întemeia o împărăţie pământească care va supune şi va impune teamă în toate popoarele, pentru ca atunci când Mesia va veni în adevărata sa faţă de rege iubitor de oameni, blând şi smerit, cu împărăţie sa cerească în care vor intra toţi cei care vor dobândi caracterul său de iubire, blândeţe şi smerenie, să fie refuzat şi lepădat.

O bună perioadă de timp amăgirea a funcţionat, căci chiar Ioan Botezătorul care a fost trimis să-i pregătească calea şi pe oameni pentru primirea lui, l-a prezentat ca pe unul cu "securea", cu "ciurul" şi cu "lopata" în mână, gata de separare a drepţilor de păcătoşi şi nu gata de mântuire (cf. Mt 3,10-12; Lc 3,9). Dar s-a luminat când l-a văzut pe Isus alături de păcătoşi intrând în apele Iordanului pentru a se boteza cu păcatele omenirii, spre pocăinţă, înţeles misterul şi l-a prezentat apoi pe Isus ca pe "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii" (In 1,29). Dacă Ioan Botezătorul s-a luminat mai uşor, apostolii, ca şi mulţimile care îl urmau, s-au luminat mai greu, întrebând de răsplata pământească ce o vor primi că l-au urmat (cf. Mt 19,27), şi chiar urcând la Ierusalim unde Isus urma să moară pentru mântuirea lumii, aşa cum Isus a prezis de cel puţin trei ori (cf. Mc 8,31; 9,31;10,33), ei tot la o împărăţie pământească se gândeau, dorind să stea care de-a dreapta şi care de stânga lui în împărăţia sa (cf. Mc 10,37), ba chiar se certau care dintre ei să fie cel mai mare în această împărăţie pământească (cf. Lc 22,24). Abia după învierea lui din morţi s-au luminat în această privinţă, aşa cum vom vedea.

Isus a venit să ne liniştească aici pe pământ şi să ne facă fericiţi pe deplin în viaţa veşnică. Însă toată această linişte şi fericire a noastră îl vor costa pe Isus "chinuri şi moarte", pe care el le va accepta cu bucurie. Se spune că mieii de jertfă din vechime erau aduşi cu alai la altarul de jertfă şi cu siguranţă dacă aceştia ar fi putut conştientiza ceea ce urmează să li se întâmple ar fi murit înainte de jertfă. Isus, Mielul nostru de Paşti, deplin conştient că urmează să fie jertfit pentru păcate poporului său, a făcut astăzi o sărbătoare din confirmarea lui ca jertfă din partea Tatălui, a făcut chiar bucuria vieţii lui din aceasta, căci niciodată până acum Isus n-a mai făcut sărbătoare de bucurie ca la intrarea lui în Ierusalim pentru jertfă (cf. Mt 21,1-11). Bucuria lui Isus va continua cu gestul spălării picioarelor, ca prefigurarea a spălării păcatelor lumii (cf. In 13,4-7). Bucuria lui va continua cu oferirea trupului său spre mâncare şi oferirea sângelui său spre băutură, care vor deveni medicamente ale nemuririi pentru noi, adică spre înviere (cf. In 6,54). Bucuria lui Isus va continua cu vânzarea lui Iuda pe care a privit-o ca o preamărire a sa şi a noastră (cf. In 13,; 17,1). Bucuria lui va culmina cu dăruirea "Duhului său" (cf. Mt 27,50), care înseamnă dăruirea Duhului Sfânt pe care l-am pierdut prin primul păcat. De aceea pictorii şi sculptorii care au înţeles "Misterul lui Cristos", îl înfăţişează pe Isus zâmbind pe cruce. Iar noi citind şi meditând pătimirile şi moartea Domnului, le numim "Evanghelie", adică "veste bună".

Este înălţător ceea ce ne spune sfântul Paul în lectura a doua de astăzi, cum că Isus nu s-a dat înapoi de la nimic din ceea ce a fost necesar pentru mântuirea noastră: supunere, umilire, lepădare de sine, suferinţă şi moarte (cf. Fil 2,6-11), iar toate acestea de bunăvoie şi cu bucurie. Şi tot la fel de înălţător este faptul ceea ce sfântul Paul ne spune un capitol mai înainte: "Căci, cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în el, ci să şi pătimiţi pentru el" (Fil 1,29).

Aşa cum ne spune prima lectură, Isus regele mesianic din neamul lui David, s-a umilit şi a intrat în Ierusalim, călărind pe animalul săracului, asina şi puiul ei (cf. Zah 9,9), nişte animale necurate (cf. Lev 11,26), simbolul evreilor păcătoşi publici şi al păgânilor, în viziunea fariseilor, cărturarilor şi preoţilor iudei. Da, necuraţi erau pentru aceştia evreii păcătoşi publici şi păgânii (cf. Ier 2,24; Rom 1,20-21), de aceea credeau că şi numai întâlnirea cu ei îi spurcă (cf. In 18,28), de aceea se spălau cu grijă pe mâini când se întorceau acasă (cf. Mc 7,4). Sfântul Ieronim ne spune că Isus, cerând să i se aducă asina şi puiul ei, el şi-a exprimat dorinţa fierbinte de a-i mântui şi pe evrei şi pe păgâni. arătând prin asta disponibilitatea lui de a aduce mântuirea celor săraci şi dispreţuiţi care vor crede în el şi care vor intra în triumf împreună cu el în cer (cf. Ap 7,9-10). Ei bine, dacă aceşti oameni dispreţuiţi se vor supune domniei lui, vor deveni mai albi decât zăpada în faţa lui Dumnezeu (cf. Is 1,18; Ps 51,9), vor deveni curaţi ca el (cf. 1In 3,3) şi vor intra în paradis împreună cu el, ca tâlharul care s-a convertit pe cruce (cf. Lc 23,40-43) şi ca sutaşul păgân care s-a convertit la cruce (cf. Mt 27,54).

Cât de dispuşi suntem să ne lepădăm de sine şi să ne umilim pentru mângâierea şi mântuirea fraţilor noştri consideraţi "din urmă"? Lepădarea de sine şi smerenia sunt "hainele lui Dumnezeu" şi mulţi sfinţi le-au îmbrăcat, după exemplul lui Isus, chiar dintre regi, ca sfinţii: Ludovic al IX-lea al Franţei, Elisabeta a Ungariei, Liutberga a Saxoniei, care i-au slujit pe săraci şi leproşi, nu numai în nevoile lor trupeşti, ci mai ales s-au îngrijit de sufletele lor şi astfel au ajuns mari şi glorioşi acolo unde contează, adică în cer.

După ce am citit, vestea cea bună, Evanghelia "pătimirilor Domnului", şi tragem concluzia logică şi spunem că, Isus a mers de bunăvoie la pătimire şi moarte, ba chiar cu "dor" (cf. Lc 22,15), ba chiar aşteptând 33 de ani acest moment, căci ne iubea şi ne voia fericiţi alături de el în cer. Amintesc iar cuvintele sfântului Paul: "Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în el, ci să şi pătimiţi pentru el" (Fil 1,29). Pe toţi cei care se declară şi se recunosc că sunt ai lui, Isus îi chemă să-şi ia şi ei crucea în fiecare zi şi să-l urmeze. Pentru Isus noi oamenii de mântuit am fost crucea lui, pe noi ne-a asumat la întrupare (cf. In 1,14), păcatele noastre le-a luat asupra sa la Botezul său în Iordan (cf. Mt 3,15; In 1,29), pentru noi a acceptat să fie făcut una cu păcatul nostru (cf. 2Cor 5,21), chiar părăsit de Tatăl ceresc (cf. Mt 27,46).

Şi pentru noi crucea pe care după poruncă trebuie să o luăm în fiecare zi (cf. Lc 9,23) este în primul rând mântuirea aproapelui nostru. Apostolii care la început s-au opus urcării lui Isus la Ierusalim (cf. Mt 16, 22), au înţeles până la urmă "crucea" pe care şi-au luat-o zilnic, mergând în lumea întreagă cu "Evanghelia mântuirii" (cf. Ef 1,13) şi murind până la urmă cu toţii ca martiri pentru mântuirea lumii. Regii sfinţi: Cazimir al Poloniei, Venceslau al Boemiei, au murit pentru trăirea şi predicarea Evangheliei. Vestirea Evangheliei continuă şi va continua până când toţi oameni o vor auzi (cf. Mt 24,14). În cartea "Crimă şi Pedeapsă" a scriitorului rus, Feodor Dostoievski (1821-1881), criminalul Raskolnikov are o discuţie cu Sonia, o prostituată. Ea a ajuns la aceasta ocupaţie din cauză că tatăl ei era un beţiv, iar fraţii şi surorile ei mai mici flămânzeau. Ea suferea cumplit în această stare impusă ei de împrejurările amare. Sonia care se ruga mult pentru mântuirea ei şi a altora, îi dădu lui Raskolnikov o cruce şi îi citi din Evanghelie. Acest fapt a avut ca rezultat că un ucigaş nedescoperit s-a predat el însuşi poliţiei, a plecat în Siberia, şi a început o viaţă nouă. Să ne gândim la valoarea apostolatului. Să ne gândim la cât de mulţi au murit şi mor încă pentru vestirea Evangheliei. Conform datelor adunate de "Agenţia Fides", în cursul anului 2019 au fost ucişi în lume 29 de misionari. La noi în ţară din fericire, cel puţin oficial, nu se mai moare pentru predicarea Evangheliei, dar se ia în râs, se marginalizează, se stigmatizează, căci duşmanii mântuirii nu pot sta liniştiţi (cf. Ap 12,12). Noi ce riscuri ne-am asumat pentru răspândirea Evangheliei, pentru mântuirea semenilor? Cei care discreditează misiunea Bisericii şi lucrătorii ei oneşti sunt destui. Mulţi strigă la vinovaţii fără vină, dar noi ce facem pentru mântuirea adevăraţilor vinovaţi? Isus a mers astăzi de bunăvoie la cruce. Apostolii şi mulţi misionari din toate păturile sociale au trudit şi au murit cu bucurie pentru Evanghelie, pentru mântuirea oamenilor, asemenea lui Isus. Să ne înscriem şi noi în această listă de fericiţi, care este transcrisă în cer, în Cartea Vieţii (cf. Ap 3,5). Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Predici la Radio Iaşi: Duminica Floriilor

lecturi: 1225.