A ne înrădăcina bine în prezent

Un mod neaşteptat de a trăi centenarul lui Chiara Lubich

De Maria Voce

"A celebra pentru a întâlni" este motoul pe care, ca Mişcare a Focolarilor, l-am ales pentru a aminti în 2020, în toată lumea, cei 100 de ani de la naşterea fondatoarei noastre, Chiara Lubich. Până cu puţin săptămâni în urmă acest moto ni se părea o alegere nimerită pentru a celebra, în cele mai variate modalităţi, persoana fondatoarei noastre şi carisma pe care Dumnezeu i-a dăruit-o şi pe care ea a transmis-o cu generozitate. De fapt, dorim ca persoanele s-o întâlnească vie astăzi şi nu s-o evoce ca o amintire nostalgică; s-o regăsească în spiritualitatea sa, în operele sale şi mai ales în "poporul" său, adică în cei care trăiesc în prezent spiritul său de fraternitate, de comuniune, de unitate.

Începând din 7 decembrie 2019 ne-am bucurat pentru foarte multele evenimente care s-au desfăşurat în toată lumea.

Am fi voit ca sărbătoarea să continue. Însă în scurt timp scenariul s-a schimbat şi motoul "a celebra pentru a întâlni" riscă să apară anacronic: şi noi am suspendat orice tip de celebrare sau eveniment. Pandemia provocată de coronavirus constrânge tot mai multe ţări de pe toată planeta la măsuri drastice pentru a încetini infectarea: izolarea şi depărtarea fizică sunt deocamdată instrumentele cele mai eficiente. Demonstrează asta semnalele care vin din China, pe care timp de săptămâni am însoţit-o cu trepidaţie. Însă aici în Italia şi în diferite ţări din lume situaţia este încă foarte serioasă.

Pentru mulţi dintre noi care trăim în izolare este o experienţă complet nouă. Ea nu are numai o dimensiune socială sau psihologică, ci şi o puternică repercusiune spirituală. Acest lucru este valabil pentru toţi şi în mod deosebit pentru creştini. O situaţie care atinge şi în interior spiritualitatea noastră specifică de Focolari. Noi suntem făcuţi pentru comuniune şi unitate. A şti să creeze raporturi este probabil calitatea cea mai caracteristică a unei persoane care a cunoscut şi a primit spiritul lui Chiara. Şi tocmai această dimensiune ar părea acum limitată la maxim.

Însă iubirea nu se lasă limitată. Aceasta este marea experienţă care se trăieşte în aceste zile dramatice şi dureroase. Mai mult ca oricând şi din toate părţile ajung la mine mărturii de persoane care pun în mişcare creativitatea şi fantezia, şi care sunt în dăruire faţă de alţii chiar şi în condiţii dificile şi neobişnuite: copii care relatează micile-marile acte de iubire pentru a depăşi dificultăţile de a trebui să rămână acasă; copii care se pun în reţea pentru a crea o ştafetă de rugăciune; întreprinzători care merg împotriva curentului pentru a nu profita de urgenţă, ci chiar să fie în slujba binelui comun şi în dauna câştigului personal. Sunt multe modurile cu care se încearcă să se ofere sprijin şi întărire: cu rugăciunea înainte de toate; cu un telefon, un mesaj WhatsApp, un e-mai..., pentru ca nimeni să nu se simtă singur, cei care sunt acasă, dar şi bolnavii şi cei care se străduiesc pentru a îngriji, a mângâia, a însoţi pe cei care îndură consecinţele acestei situaţii. Şi apoi sunt mesaje de solidaritate care ne ajută să deschidem larg inima şi dincolo de urgenţa coronavirus, ca acela al tinerilor din Siria care, în pofida condiţiilor lor dramatice, găsesc forţa de a se gândi la noi cei din Italia. Tinerii sunt cei care ne învaţă că aceste experienţe împărtăşite pe social media se pot înmulţi, pentru că şi binele poate să fie contagios.

Prin aceste mărturii s-a format în mine o convingere: centenarul lui Chiara Lubich nu este suspendat şi motoul "A celebra pentru a întâlni" este mai actual ca oricând.

Însă Tatăl nostru din cer, sau probabil şi însăşi Chiara, ne invită să trăim acest an jubiliar într-o manieră mai profundă şi mai autentică. Dincolo de condiţionări, chiar şi în imposibilitatea de a celebra împreună euharistia, descoperim prezenţa lui Isus, vie şi puternică în Evanghelia trăită, în fratele pe care-l iubim şi în mijlocul celor care - chiar la distanţă - sunt uniţi în numele său.

Însă în mod deosebit fondatoarea noastră ne face să redescoperim marea sa iubire, pe mirele său: Isus Abandonat - "Dumnezeul lui Chiara", cum îi place să-l definească monseniorul Lauro Tisi, arhiepiscopul de Trento. Este Dumnezeu care a mers la limită, pentru a primi în sine fiecare experienţă limită şi a-i da valoare. Este Dumnezeul care s-a făcut periferie pentru a ne face să înţelegem că şi în cea mai extremă experienţă putem încă să-l întâlnim pe El. Este Dumnezeul care şi-a însuşit tot soiul de durere, de angoasă, de disperare, de melancolie, pentru a ne învăţa că durerea acceptată şi transformată în iubire este izvor inepuizabil de speranţă şi de viaţă.

Iată provocarea acestei urgenţa planetare: a nu fugi de ea, a nu căuta numai să supravieţuim pentru a ajunge teferi şi nevătămaţi la liman, ci a ne înrădăcina bine în prezent, privind, acceptând şi înfruntând fiecare situaţie dureroasă - personală sau a altora - pentru a face din ea un loc de întâlnire cu "Isus Abandonat" şi a găsi, în iubirea faţă de El, forţa şi creativitatea de a construi raporturi de fraternitate şi de iubire şi în această situaţie dificilă.

Pentru Chiara fiecare întâlnire cu "Mirele", cu Isus Abandonat, era sărbătoare, era celebrare. Întâlnindu-l pe El - sunt convinsă de asta -, o vom întâlni şi pe ea pentru că vom învăţa, aşa cum a încercat ea să facă, să privim fiecare situaţie cu ochii lui Dumnezeu. Poate că şi noi vom putea repeta experienţa lui Chiara şi a însoţitoarelor sale, care "aproape" că nu-şi dăduseră seama nici de război nici de terminarea lui, pentru că, prinse de Dumnezeu şi de iubirea sa, simţeau că realitatea pe care o trăiau, iubirea concretă care circula între ele şi cu atâţia din oraşul lor, era mai puternică decât orice.

Nu ştim cât va dura această urgenţă: poate că vor fi săptămâni sau luni. Oricum vor trece. Lumea pe care o vom găsi la capătul tunelului o construim acum.

(După L'Osservatore Romano, 2 aprilie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 407.