Moment extraordinar de rugăciune prezidat de Sfântul Părinte papa Francisc pe platoul bazilicii "Sfântul Petru" (27 martie 2020)

Vă oferim meditaţia făcută de papa Francisc şi celelalte rugăciuni de la momentul extraordinar de rugăciune de pe platoul bazilicii "Sfântul Petru" de vineri, 27 martie 2020, în traducerea pr. Mihai Pătraşcu.

"După ce s-a înserat" (Mc 4,35). Aşa începe evanghelia pe care am ascultat-o. De mai multe săptămâni pare că a coborât seara. Întuneric dens s-a aşternut asupra pieţelor, străzilor şi oraşelor noastre; a pus stăpânire pe vieţile noastre umplând totul cu o tăcere asurzitoare şi cu un gol dezolant, care paralizează orice lucru la trecerea sa: se simte în aer, se observă în gesturi, o spun privirile. Am ajuns să fim înfricoşaţi şi dezorientaţi. Precum discipolii din evanghelie, am fost cuprinşi pe nepregătite de o furtună neaşteptată şi furioasă. Ne-am dat seama că suntem în aceeaşi barcă, toţi fragili şi dezorientaţi, dar în acelaşi timp importanţi şi necesari, chemaţi cu toţii să vâslim împreună, având nevoie toţi să ne încurajăm reciproc. În această barcă... suntem toţi. Ca acei discipoli, care vorbesc într-un singur glas şi în angoasă spun: "Pierim!" (v. 38), tot aşa şi noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună.

Este uşor să ne regăsim în această relatare. Ceea ce este dificil e de a înţelege atitudinea lui Isus. În timp ce discipolii sunt în mod firesc alarmaţi şi disperaţi, el stă în partea dinapoi, în partea bărcii care se scufundă cea dintâi. Şi ce anume face? În pofida agitaţiei, doarme senin, încrezător în Tatăl - este singura dată când în evanghelie îl vedem pe Isus care doarme. Apoi, când este trezit, după ce potoleşte vântul şi apele, se adresează discipolilor cu ton de reproş: "De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?" (v. 40).

Să încercăm să înţelegem. În ce constă lipsa de credinţă a discipolilor, care se contrapune încrederii lui Isus? Ei nu încetaseră să creadă în el; de fapt, îl invocă. Dar să vedem cum îl invocă: "Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?" (v. 38). Nu-ţi pasă: ei cred că Isus nu este interesat de ei, că nu se îngrijeşte de ei. Printre noi, în familiile noastre, unul dintre lucrurile care dor cel mai mult este atunci când auzim spunându-ni-se: "Nu-ţi pasă de mine?" Este o frază care răneşte şi dezlănţuie furtuni în inimă. Probabil l-a zdruncinat şi pe Isus. Pentru că nimănui nu-i pasă mai mult de noi decât lui. De fapt, odată invocat, îi salvează pe discipolii săi descurajaţi.

Furtuna demască vulnerabilitatea noastră şi lasă descoperite acele siguranţe false şi superflue cu care ne-am construit agendele, proiectele, obişnuinţele şi priorităţile noastre. Ne demonstrează cum am lăsat adormit şi abandonat ceea ce alimentează, susţine şi dă forţă vieţii şi comunităţii noastre. Furtuna scoate la iveală toate propunerile de a "împacheta" şi a uita ceea ce a hrănit sufletul popoarelor noastre; toate acele tentative de a anestezia cu obişnuinţe aparent "salvatoare", incapabile să facă apel la rădăcinile noastre şi să evoce amintirea bătrânilor noştri, privându-ne astfel de imunitatea necesară pentru a face faţă adversităţilor.

Cu furtuna, a căzut machiajul acelor stereotipuri cu care mascam ego-urile noastre preocupate mereu de propria imagine; şi a rămas descoperită, încă o dată, acea (binecuvântată) apartenenţă comună de la care nu ne putem sustrage: apartenenţa ca fraţi.

"De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?" Doamne, în această seară cuvântul tău ne impresionează şi ne priveşte, pe toţi. În această lume a noastră, pe care tu o iubeşti mai mult decât noi, am mers înainte cu toată viteza, simţindu-ne puternici şi capabili în toate. Avizi de câştig, ne-am lăsat absorbiţi de lucruri şi zăpăciţi de grabă. Nu ne-am oprit în faţa chemărilor tale, nu ne-am trezit în faţa războaielor şi nedreptăţilor planetare, n-am ascultat strigătul săracilor şi al planetei noastre grav bolnave. Am continuat imperturbabili, crezând că rămânem mereu sănătoşi într-o lume bolnavă. Acum, în timp ce ne aflăm pe o mare agitată, te implorăm: "Trezeşte-te, Doamne!"

"De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?" Doamne, ne adresezi un apel, un apel la credinţă. Care nu înseamnă atât a crede că tu exişti, ci a veni la tine şi a avea încredere în tine. În acest Post Mare răsună apelul tău urgent: "Convertiţi-vă!", "Întoarceţi-vă la mine cu toată inima!" (Il 2,12). Ne chemi să percepem acest timp de încercare ca pe un timp de alegere. Nu este timpul judecăţii tale, ci al judecăţii noastre: timpul de a alege ce anume contează şi ce anume trece, de a separa ceea ce este necesar de ceea ce nu este necesar. Este timpul de a redirecţiona cursul vieţii înspre tine, Doamne, şi spre ceilalţi. Şi putem privi la atâţia tovarăşi de călătorie exemplari, care, în frică, au reacţionat dăruindu-şi propria viaţă. Este forţa activă a Duhului revărsată şi modelată în dăruiri curajoase şi generoase. Este viaţa Duhului capabil să răscumpere, să valorizeze şi să arate că vieţile noastre sunt ţesute şi susţinute de persoane obişnuite - de obicei uitate - care nu apar în titlurile din ziare şi din reviste, nici în marile defilări de la ultimul show, ci, fără îndoială, scriu astăzi evenimentele decisive ale istoriei noastre: medici, infirmieri şi infirmiere, angajaţi din supermarketuri, angajaţi de la curăţenie, îngrijitori, transportatori, forţe de ordine, voluntari, preoţi, călugăriţe şi mulţi, mulţi alţii care au înţeles că nimeni nu se salvează singur. În faţa suferinţei, unde se măsoară adevărata dezvoltare a popoarelor noastre, descoperim şi experimentăm rugăciunea sacerdotală a lui Isus: "Ca toţi să fie una" (In 17,21). Câţi oameni exercită în fiecare zi răbdare şi insuflă speranţă, având grijă să nu semene panică, ci coresponsabilitate! Câţi taţi, mame, bunici şi bunicuţe, învăţători arată copiilor noştri, cu gesturi mici şi zilnice, cum să înfrunte şi să traverseze o criză, readaptând obişnuinţe, ridicând privirile şi stimulând rugăciunea! Câte persoane se roagă, oferă şi mijlocesc pentru binele tuturor! Rugăciunea şi slujirea tăcută: ele sunt armele noastre învingătoare.

"De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?" Începutul credinţei este de a şti că avem nevoie de mântuire. Nu suntem autosuficienţi, pe cont propriu ne înecăm: avem nevoie de Domnul aşa cum vechii marinari aveau nevoie de stele. Să-l invităm pe Isus în bărcile vieţilor noastre. Să-i încredinţăm fricile noastre, pentru ca el să le învingă. Asemenea discipolilor, vom experimenta că, avându-l pe el la bord, nu există naufragiu. Pentru că aceasta este forţa lui Dumnezeu: a îndrepta spre bine tot ceea ce ni se întâmplă, chiar şi lucrurile urâte. El aduce seninul în furtunile noastre, deoarece cu Dumnezeu viaţa nu moare niciodată.

Domnul ne interpelează şi, în mijlocul furtunii noastre, ne invită să trezim şi să activăm solidaritatea şi speranţa capabile să dea soliditate, sprijin şi semnificaţie acestor ceasuri în care totul pare să naufragieze. Domnul se trezeşte pentru a trezi şi a reînsufleţi credinţa noastră pascală. Avem o ancoră: în crucea sa am fost mântuiţi. Avem o cârmă: în crucea sa am fost răscumpăraţi. Avem o speranţă: în crucea sa am fost vindecaţi şi îmbrăţişaţi, aşa încât nimic şi nimeni să nu ne despartă de iubirea sa răscumpărătoare. În mijlocul izolării în care îndurăm lipsa afecţiunii şi a întâlnirilor, experimentând lipsa atâtor lucruri, să ascultăm încă o dată vestea care ne mântuieşte: a înviat şi trăieşte alături de noi. Domnul ne interpelează de pe crucea sa să regăsim viaţa care ne aşteaptă, să privim spre cei care ne cheamă, să întărim, să recunoaştem şi să intensificăm harul care locuieşte în noi. Să nu stingem fitilul care fumegă (cf. Is 42,3), care niciodată nu se îmbolnăveşte, şi să lăsăm ca să reaprindă speranţa.

A îmbrăţişa crucea înseamnă a găsi curajul de a îmbrăţişa toate contrarietăţile din timpul prezent, abandonând pentru un moment preocuparea noastră de atotputernicie şi de posesie pentru a da spaţiu creativităţii pe care numai Duhul este capabil s-o provoace. Înseamnă a găsi curajul de a deschide spaţii unde toţi să se poată simţi chemaţi şi de a permite noi forme de ospitalitate, de fraternitate şi de solidaritate. În crucea sa am fost mântuiţi pentru a primi speranţa şi a lăsa ca ea să întărească şi să susţină toate măsurile şi căile posibile care ne pot ajuta să ne păzim şi să păzim. A-l îmbrăţişa pe Domnul pentru a îmbrăţişa speranţa: iată forţa credinţei, care eliberează de frică şi dă speranţă.

"De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?" Iubiţi fraţi şi surori, din acest loc, care aminteşte credinţa de stâncă a lui Petru, în această seară aş vrea să vă încredinţez Domnului pe toţi, prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria - mântuirea poporului său, steaua mării aflate în furtună. Din această colonadă care îmbrăţişează Roma şi lumea să coboare asupra voastră, ca o îmbrăţişare mângâietoare, binecuvântarea lui Dumnezeu. Doamne, binecuvântează lumea, dăruieşte sănătate trupurilor şi întărire inimilor! Ne ceri să nu ne fie frică. Însă credinţa noastră este slabă şi suntem fricoşi. Însă tu, Doamne, nu ne lăsa în voia furtunii. Repetă iarăşi: "Nu vă temeţi!" (Mt 28,5). Şi noi, împreună cu Petru, "îţi încredinţăm ţie toată îngrijorarea noastră, căci tu te îngrijeşti de noi" (cf. 1Pt 5,7).

Franciscus

*

Rugăciunea litanică

Te adorăm, Doamne!

Dumnezeu adevărat şi om adevărat, prezent realmente în acest Sfânt Sacrament,
Te adorăm, Doamne!

Mântuitorul nostru, Dumnezeu-cu-noi, fidel şi bogat în milostivire,
Te adorăm, Doamne!

Rege şi Stăpân al creaţiei şi al istoriei,
Te adorăm, Doamne!

Învingător al păcatului şi al morţii,
Te adorăm, Doamne!

Prieten al omului, înviat şi viu la dreapta Tatălui,
Te adorăm, Doamne!

Credem în tine, Doamne!

Fiu unul-născut al Tatălui, coborât din cer pentru mântuirea noastră,
Credem în tine, Doamne!

Medic ceresc, care te apleci asupra mizeriei noastre,
Credem în tine, Doamne!

Miel jertfit, care te oferi pentru a ne răscumpăra de rău,
Credem în tine, Doamne!

Bun Păstor, care dăruieşti viaţa pentru turma pe care o iubeşti,
Credem în tine, Doamne!

Pâine vie şi medicament al nemuririi, care ne dăruieşti viaţa veşnică,
Credem în tine, Doamne!

Eliberează-ne, Doamne!

De puterea satanei şi de seducţiile lumii,
Eliberează-ne, Doamne!

De orgoliu şi de îngâmfarea că ne putem lipsi de tine,
Eliberează-ne, Doamne!

De înşelăciunile fricii şi angoasei,
Eliberează-ne, Doamne!

De necredinţă şi de disperare,
Eliberează-ne, Doamne!

De împietrirea inimii şi de incapacitatea de a iubi,
Eliberează-ne, Doamne!

Mântuieşte-ne, Doamne!

De toate relele care chinuie omenirea,
Mântuieşte-ne, Doamne!

De foamete, de lipsuri şi de egoism,
Mântuieşte-ne, Doamne!

De boli, de epidemii şi de frica de fratele de lângă noi,
Mântuieşte-ne, Doamne!

De nebunia devastatoare, de interesele nemiloase şi de violenţă,
Mântuieşte-ne, Doamne!

De înşelăciuni, de informare rea şi de manipularea conştiinţelor,
Mântuieşte-ne, Doamne!

Mângâie-ne, Doamne!

Priveşte Biserica ta, care străbate pustiul,
Mângâie-ne, Doamne!

Priveşte omenirea, îngrozită de frică şi de nelinişte,
Mângâie-ne, Doamne!

Priveşte bolnavii şi muribunzii, oprimaţi de singurătate,
Mângâie-ne, Doamne!

Priveşte medicii şi lucrătorii sanitari, epuizaţi de oboseală,
Mângâie-ne, Doamne!

Priveşte politicienii şi administratorii, care poartă povara opţiunilor,
Mângâie-ne, Doamne!

Dăruieşte-ni-l pe Duhul tău, Doamne!

În ceasul încercării şi al rătăcirii,
Dăruieşte-ni-l pe Duhul tău, Doamne!

În ispită şi în fragilitate,
Dăruieşte-ni-l pe Duhul tău, Doamne!

În lupta împotriva răului şi a păcatului,
Dăruieşte-ni-l pe Duhul tău, Doamne!

În căutarea adevăratului bine şi a adevăratei bucurii,
Dăruieşte-ni-l pe Duhul tău, Doamne!

În decizia de a rămâne în tine şi în prietenia ta,
Dăruieşte-ni-l pe Duhul tău, Doamne!

Deschide-ne la speranţă, Doamne!

Dacă păcatul ne asupreşte,
Deschide-ne la speranţă, Doamne!

Dacă ura ne închide inima,
Deschide-ne la speranţă, Doamne!

Dacă durerea ne vizitează,
Deschide-ne la speranţă, Doamne!

Dacă indiferenţa ne nelinişteşte,
Deschide-ne la speranţă, Doamne!

Dacă moartea ne doboară,
Deschide-ne la speranţă, Doamne!

*

Aclamaţiile de după binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament

• Dumnezeu să fie binecuvântat!

• Binecuvântat să fie numele său sfânt!

• Binecuvântat să fie Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat!

• Binecuvântat să fie numele lui Isus!

• Binecuvântată să fie Inima sa preasfântă!

• Binecuvântat să fie Sângele său preapreţios!

• Binecuvântat să fie Isus în Preasfântul Sacrament al altarului!

• Binecuvântat să fie Duhul Sfânt Mângâietorul!

• Binecuvântată să fie marea Născătoare de Dumnezeu, Maria preasfântă!

• Binecuvântată să fie sfânta şi neprihănita sa zămislire!

• Binecuvântată să fie glorioasa sa ridicare la cer!

• Binecuvântat să fie numele Mariei, fecioară şi mamă!

• Binecuvântat să fie sfântul Iosif, preacuratul său soţ!

• Binecuvântat să fie Dumnezeu în îngerii săi şi în sfinţii săi!

* * *

Înregistrarea transmisiunii cu traducere simultană în direct a momentului de rugăciune:

Înregistrarea oficială Vatican News, sunetul original:

Într-un minut, rugăciunea papei pentru lumea lovită de COVID-19 (Vatican News):

* * *

Fotografii din timpul acestei celebrări pot fi vizualizate pe aceste site-uri:
www.vatican.va (site-ul oficial al Sfântului Scaun - Vatican)
www.ansa.it (Agenţia ANSA)

* * *

Fragmentul din Evanghelia după Sfântul Marcu, Liniştirea furtunii (Marcu 4, 35-41) (sursa: www.bibliacatolica.ro):

³⁵ În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, le-a spus: "Să trecem pe ţărmul [celălalt]!". ³⁶ Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. ³⁷ Şi a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. ³⁸ El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: "Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?". ³⁹ Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: "Potoleşte-te! Taci!". Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare. ⁴⁰ Atunci le-a spus: "De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?". ⁴¹ Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: "Cine este, oare, acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?".

lecturi: 2734.