Consideraţie la duminica a 4-a din Postul Mare, "Duminica Laetare" - Anul A - 2020

1Sam 16,1b.6-7.10-13a; Ps 23; Ef 5,8-14; In 9,1-41

"Fraţilor, odinioară eraţi întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte fii ai luminii" (Ef 5,8).

Tradiţional duminica a patra din Postul Mare poartă numele de "Duminica Laetare", duminica bucuriei renăscute. În această duminică suntem invitaţi la bucurie, la bucuria catecumenilor care se pregătesc pentru botezul lor în noaptea de Paşti, la bucuria creştinilor buni care se pregătesc pentru sacramentele reconcilierii şi ale împărtăşirii euharistice cu trupul glorios a lui Isus mort şi înviat pentru viaţa lumii. Este timp de bucurie pentru că moartea şi învierea lui Isus recapitulate pentru noi în Botez smulge omul din păcat, din întuneric şi orbire, din sclavia diavolului, din teama de oameni şi de sub puterea morţii şi apoi îl deschide spre viaţa veşnic fericită din împărăţia lui Dumnezeu.

Într-adevăr ne apropiem cu paşi repezi de timpul Sfintele Paşti, timp caracterizat ca "timp al bucuriei renăscute", ca timp al "naşterii din nou" şi ca "timp al luminii", cu "ziua cea mai lungă", nu numai cât timpul a două zile cum a fost ziua victoriei lui Iosue de la Gabaon contra a celor cinci regi ai amoriţilor, vrăjmaşi ai poporului ales (cf. Ios10,5-14), ci ziua cea lungă cât cincizeci de zile împreună, de la Înviere la Rusalii, zi care se celebrează victoria lui Isus asupra altor cinci regi potrivnici ai noului său popor ales, Biserica, regi care sunt: păcatul, diavolul, moartea, iadul, potrivnicii dinăuntru şi din afara Bisericii, care vor să domnească peste noi. Ziua Învierii lui Isus, zi lungă cât cincizeci de zile, este simbol al veşniciei fericite şi al luminii fără de sfârşit din împărăţia cerurilor, unde Dumnezeu ne cheamă pe toţi oamenii.

Paştele, bucuria, lumina şi mântuirea noastră este Cristos, care pentru a-l putea vedea cât mai bine, ne trimite în acest timp pe toţi la Scăldătoarea Siloe pentru a ne spăla ochii sufletului orbiţi de tina păcatului aruncată pe ochii noştri de diavol, scăldătoare care pentru lume şi pentru catecumeni înseamnă baia Botezului care vindecă orbirea din naştere, iar pentru creştini înseamnă baia Spovezii, care vindecă orbirea vrăjmaşului de după Botez, căci el revine în locul din care a fost alungat (cf. Mt 12,45), pentru a ne putea împărtăşi cu Isus mort şi înviat pentru noi. Spălaţi şi luminaţi de Dumnezeu, ca profetul Samuel din prima lectură (cf. 1Sam 16,1-13), vom putea vedea şi alege bine ceea ce este de folos pentru noi şi pentru alţii, evitând astfel situaţia tristă în care s-au aflat fariseii şi cărturarii, care din cauza intereselor lor materiale, au ales ceea ce este mai rău pentru ei şi pentru poporul iudeu, au ales respingerea lui Isus şi a mântuirii lui (cf. In 9,1-41).

După ce mai înainte profetul Samuel, cu permisiunea lui Dumnezeu spre învăţătura generaţiilor, l-a ales după trup pe Saul: "înalt şi frumos" (cf. 1Sam 9,2) şi apoi l-a uns ca rege peste Israel, poporul ales al Domnului (cf. 1Sam 10,1). Dar aşa "înalt şi frumos", în ochii oamenilor, Saul s-a dovedit a fi mai încăpăţinat în rău decât măgăriţele pe care le păzea şi le-a pierdut. De aceea la a doua sa alegere, Domnul îi aminteşte lui Samuel că el "nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul, însă, se uită la inimă (cf. 1Sam 16,7). Dar, Samuel fiind chemat şi trimis din nou de Dumnezeu să aleagă şi să ungă un alt rege "după inima sa" din familia lui Iese, în locul lui Saul pe care l-a respins pentru că nu căuta mărirea lui Dumnezeu în faţa poporului şi nici în faţa naţiunilor păgâne, dar mărirea proprie apelând serviciile duşmanilor edomiţi, la uciderea preoţilor şi chiar la serviciile unei vrăjitoare, zic, Samuel ajuns la familia lui Iese, tot după trup, tot după aparenţe este tentat să aleagă, lăsând la o parte tocmai pe cel care era după inima lui Dumnezeu şi pe care Dumnezeu îl alesese, pe micuţul David. Dar de data asta Dumnezeu nu-i va permite o altă alegere greşită şi îl va unge ca rege pe David în mijlocul fraţilor săi.

Acest David, într-adevăr un om după inima lui Dumnezeu, uitând de slăbiciunea vârstei şi condiţiei sale şi punându-şi încrederea în Duhul Domnului care venise peste el odată cu ungerea sa ca rege, a luptat cu uriaşul Goliat doar cu o praştie şi a biruit (cf. 1Sam 17,50); a recuperat Chivotul de la filisteni, l-a adus la Ierusalim, dansând cu bucurie înaintea chivotului Domnului (cf. 2Sam 6,14) mai mult decât au dansat evreii înaintea viţelului de aur (cf. Ex 32,6); a reunificat triburile lui Israel în jurul credinţei în Iahveh (cf. 1Cr 3,4); a purtat luptele Domnului (cf. 1Sam 25,28); a cucerit Sionul (cf. 2Sam 5,7), devenind imagine profetică a lui Isus care a cucerit paradisul pierdut pentru cei care vor face parte din Biserica sa, noul popor al lui Dumnezeu. Dar cum şi David spre sfârşitul vieţii sale a dezamăgit prin aceea că uitând de Dumnezeu care la ales rege de la oi: şi-a luat mai multe soţii după modelul regilor păgâni, săvârşind chiar crimă pentru asta (cf. 2Sam 11,2.17); şi prin aceea cea de a se încrede alături de Dumnezeu în forţa armatei, fapt pentru care a făcut necugetata numărătoare a poporului (cf. 2Sam 24,2), cu grelele urmări pentru popor, mai exact cu moartea şaptezeci de mii de oameni nevinovaţi din popor (cf. 2Sam 24,15), fapte pentru care, deşi a plâns şi s-a căit aşa cum găsim în psalmi, l-a dezamăgit pe Dumnezeu şi pe oameni, fapt pentru care Dumnezeu a trezit în popor acea speranţă şi acea aşteptare sfântă care avea să se împlinească în adevăratul urmaş al său, Isus Cristos.

Făcând un salt peste vreme ajungem la evreii din pericopa evangheliei de astăzi (cf. In 9,1-41), evrei care în decursul istoriei lor zbuciumate făcuseră experienţa multor alegeri greşite şi dureroase în urmări, cum au fost: cea a alegerii unei căpetenii pentru a se întoarce în sclavia Egiptului (cf. Num 14,4), alegere care a dus la moartea în pustiu a tuturor eliberaţilor din Egipt peste vârsta de douăzeci de ani (cf. Num 14,29); cum a fost alegerea greşită a regelui Saul (cf. 1Sam 9,2) şi ai multor regi după el, care au îndurerat pe Dumnezeu şi pe oameni (cf. 1Sam 15,11); cum este cea a alegerii unui edomit ca rege peste ei, fapt strict oprit de Dumnezeu (cf. Dt 17,15), cum a fost regele Irod care apoi i-a vândut romanilor; cum a fost urmarea unor înşelători ca Iuda Galileanul şi Teuda, pe vremea recensământului, urmare care i-a dus la moarte pe mulţi din popor (cf. Fap 5,36-37), acum orbiţi de diavol au făcut o alegere mai rea ca toate, au făcut alegerea de a-l respinge pe Isus ca Mesia şi mântuitorul lor, aşa cum vedem şi în pericopa evangheliei de astăzi (cf. In 9,1-41).

Deci, sosind în mijlocul lor Mesia cel promis de Dumnezeu (cf. Gen 3,15), cel vestit de profeţi (cf. Dt 18,15), cel aşteptat de cei drepţi (cf. Lc 2,38) şi cel întruchipat în toţi liderii oneşti din popor, conducătorii poporului nu l-a recunoscut ca Mesia şi nu l-a primit (cf. In 1,10-11), cu toate că deschidea ochii orbilor, vindeca ciungii, şchiopii şi leproşii, potolea furtunile şi scotea diavolii, dezlega de păcate şi ducea în paradis, împlinind şi depăşind toate profeţiile referitoare la el (cf. Is 29,18-21). Motivele respingerii lui erau de-a dreptul puerile: că vine din Galileea, că ştiu de unde este, că vindecă sâmbăta, că nu respectă spălările rituale, că este prieten cu vameşii, cu păcătoşii şi cu romanii, etc. Dar adevăratul motiv era teama că pierd câştigurile şi comodităţile pământeşti prin plecarea lumii de la ei la urmarea Fiului lui Dumnezeu (cf. In 11,48), pe care Dumnezeu l-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile (cf. Evr 1,2). Şi astăzi ca şi în vechime, ca şi pe vremea lui Isus, ca de altfel mai mereu, oamenii fac conştienţi alegeri greşite, de dragul avantajelor pământeşti trecătoare.

Acest orb din naştere ilustrează foarte bine starea noastră naturală de după păcat. Păcatul ne-a făcut incapabili să vedem şi să acceptăm lumina lui Dumnezeu. Vederea noastră morală şi spirituală este întunecată încă de la naştere. Este nevoie ca Dumnezeu să ne deschidă ochii asupra stării noastre, asupra cerinţelor sfinţeniei sale şi asupra mântuirii. Isus este medicul divin trimis lumii de către Tatăl ceresc ca să o vindece de orbirea păcatului, dar aşa cum vedem din pericopa evanghelică şi din viaţa de zi cu zi, dar lumea tocmai pe acest medic divin nu l-a primit şi nu-l primeşte, sau dacă îl primeşte îl aşază alături de alţi medici falşi care-l împiedică pe Isus să-şi facă lucrarea sa mântuitoare în sufletele şi în vieţile oamenilor.

Dacă vom intra pe reţelele de socializare vom vedea cum oamenii postează poze cu Isus, postează citate din Biblie, postează imagini cu sfinţi, postează rugăciuni mişcătoare... dar imediat alături de toate acestea postează lideri de religii păgâne morţi de mii de ani în urmă, cu fel de fel de reţete de fortificare a trupului şi de prelungirea vieţii prezente, iar alături de aceşti lideri de vechi religii amăgitoare, pentru care Cristos a murit pentru a ne scăpa de ele, ca un fel de întărire, oamenii postează ceea ce refuză Isus şi sfinţii, postează păcate şi ocazii de păcat. Chiar dacă postează sfinţi, îi postează scheletici şi fără atracţie de a-i urma. În schimb când îi postează pe idolii lor, bărbaţi şi femei, îi postează cu trupuri perfecte parcă pictate şi sculptate, care îmbie la abuzuri şi păcat. Chiar dacă postează versete din Biblie, le postează selectiv, doar pe cele care le convin, fără un program zilnic de citirea integrală a ei; în schimb postează horoscopul zilnic, care este biblia păgână şi absurdă.

Cu un cuvânt, oamenii se prefac că iubesc lumina, dar fac apologie întunericului; se prezintă de partea vieţii, dar fac apologie morţii; se arată că iubesc Biblia sfântă, dar fac apologie horoscopului; îl arată medicul Isus, dar fac apologie impostorilor experţi în arta orbirii şi morţii veşnice. Dar să nu uităm că una este a prelungi puţin viaţa trecătoare şi alta este învierea şi viaţa veşnică adusă de Isus; una este să-ţi foloseşti vigoarea pentru păcat şi alta este să ţi-o jertfeşti pentru evanghelie şi pentru semeni; una este să câştigi o clipă fericită şi să pierzi o veşnicie fericită şi alta este ca dăruind o clipă de jertfă să primeşti tinereţe veşnic fericită în desfătări divine (cf. 1Cor 2,9).

Învăţătura principală a pericopei evanghelice de astăzi este îndemnul de a-l primi şi urma pe Cristos, care este lumină a lumii şi cheia vieţii veşnic fericite, fără a-l amesteca cu Beliar şi Mamona (cf. 2Cor 6,15-16). Pagina evanghelică de astăzi demască "orbirea" iudeilor şi remarcă "lumina orbului. Într-adevăr, fariseii îi reprezintă pe aceia care se află în beznă şi se încăpăţinează să rămână acolo, în ciudea evidenţei. Orbul din naştere care vine la lumina credinţei este figura viitorilor membri ai poporului lui Dumnezeu, ai Bisericii, care lăsând toate amăgirile şi amăgitorii în urmă, vor veni la Cristos prin Evanghelie, prin Botez şi prin celelalte taine şi prin care vor trăi ca iluminaţi, înviaţi şi veşnic fericiţi. Scăldătoarea din Siloe, unde s-a spălat orbul din naştere pentru a vedea divinitatea lui Cristos şi frumuseţea împărăţiei sale, este imaginea Botezului care iluminează şi ne naşte din nou pentru viaţa veşnic fericită până la sfârşitul lumii.

În lectura a doua de astăzi (cf. Ef 5,8-14), sfântul Paul, adresându-se creştinilor din Efes şi fiecăruia dintre noi, el spune: "Aţi fost în întuneric în trecut. Acum, în Domnul, v-aţi luminat". A trăi ca "fiu al luminii" înseamnă a înceta să vezi şi a raţiona în felul lumii, înseamnă a te lăsa ghidat de lumina care vine din Isus. Întreaga epistolă către efeseni ne prezintă două stări cărora le corespund două umblări: cea de altădată şi cea de acum. Am fost creaţi pentru lucrări bune, să umblăm în ele! Am fost chemaţi la gloria lui Cristos, să umblăm într-un fel vrednic de această chemare! Ca unii care suntem copii lui Dumnezeu dragoste, să umblăm în dragoste! Deveniţi "lumină în Domnul", să umblăm ca nişte copii ai luminii! Dacă vom dormi printre cei morţi ne vom arăta asemenea lor. Chemarea este să ne trezim şi să ne ridicăm, ca să trăim în lumina soarelui lui Cristos.

Psalmul responsorial 23 ne reaminteşte de Isus, bunul nostru Păstor, care şi-a dat viaţa pentru noi, oile sale şi a înviat. Acum el merge înaintea noastră, ne paşte cu tandreţe şi nu vom duce lipsă de nimic, pentru că prin înviere el este mereu lângă noi. Oile sunt creaturi slabe şi dependente, care zilnic au nevoie de grija păstorului (cf. Is 40,11; 49,10), ca să nu ducă lipsă de nimic, ca să ajungă la păşuni verzi şi la ape liniştite şi să umble pe cărările dreptăţii. Cu această însoţire, nici chiar valea umbrei morţii nu mai este de temut. Toiagul şi nuiaua acestui bun Păstor mângâie şi totodată protejează de rătăciri, de apariţia potrivnicilor puternici şi ne aşază la masa sa împărătească pregătit pentru noi. Acesta este calea luminii şi aici îi conduce Isus pe cei care s-au trezit din somnul păcatului şi al morţii, care au părăsit calea şi faptele întunericului. Să spunem şi noi cu sfânta Faustina Kowalska (1905-1938): "Isuse, mă încred în tine!" Amin!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 883.