Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 11 martie 2020

Cateheze despre Fericiri: 5. Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate pentru că ei se vor sătura (Mt 5,6)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În audienţa de astăzi continuăm să medităm calea luminoasă a fericirii pe care Domnul ne-a încredinţat-o în Fericiri şi ajungem la a patra: "Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate pentru că ei se vor sătura" (Mt 5,6).

Am întâlnit deja sărăcia în duh şi plânsul; acum ne confruntăm cu un alt tip de slăbiciune, cea legată cu foamea şi setea. Foame şi sete sunt nevoi primare: se referă la supravieţuire. Acest lucru trebuie subliniat: aici nu este vorba de o dorinţă generică, ci de o exigenţă vitală şi zilnică, aşa cum este hrana.

De ce înseamnă a ne fi foame şi sete de dreptate? Desigur nu vorbim despre cei care vor răzbunare, dimpotrivă, în fericirea precedentă am vorbit despre blândeţe. Cu siguranţă nedreptăţile rănesc umanitatea; societatea umană are urgenţă de egalitate, de adevăr şi de dreptate socială; amintim că răul îndurat de femeile şi de bărbaţii din lume ajunge până la inima lui Dumnezeu Tatăl. Care tată n-ar suferi datorită durerii fiilor săi?

Scripturile vorbesc despre durerea săracilor şi a celor asupriţi pe care Dumnezeu o cunoaşte şi o împărtăşeşte. Pentru că a ascultat strigătul de oprimare înălţat de fiii lui Israel - cum relatează cartea Exodului (cf. 3,7-10) - Dumnezeu a coborât să elibereze poporul său. Însă foamea şi setea de dreptate despre care ne vorbeşte Domnul este şi mai profundă decât nevoia legitimă de dreptate umană pe care fiecare om o poartă în inima sa.

În aceeaşi "predică de pe munte", puţin mai înainte, Isus vorbeşte despre o dreptate mai mare decât dreptul uman sau decât perfecţiunea personală, spunând: "Dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor" (Mt 5,20). Părinţii Bisericii vorbesc despre această nelinişte care locuieşte în inima omului. Sfântul Augustin spune: "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi inima noastră nu găseşte pace până când nu se odihneşte în tine"¹. Există o sete interioară, o foame interioară, o nelinişte...

În fiecare inimă, chiar şi în persoana cea mai coruptă şi departe de bine, este ascunsă o dorinţă spre lumină, chiar dacă se află sub molozul de înşelăciuni şi de greşeli, dar există mereu setea de adevăr şi de bine, care este setea de Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel care provoacă această sete: El este apa vie care a plăsmuit praful nostru, El este suflul creator care i-a dată viaţă.

Pentru aceasta Biserica este trimisă să vestească tuturor Cuvântul lui Dumnezeu, impregnată de Duh Sfânt. Pentru că Evanghelia lui Isus Cristos este cea mai mare dreptate care se poate oferi inimii umanităţii, care are o nevoie vitală de ea, chiar dacă nu-şi dă seama².

De exemplu, când un bărbat şi o femeie se căsătoresc au intenţia de a face ceva mare şi frumos, şi dacă păstrează vie această sete vor găsi mereu drumul pentru a merge înainte, în mijlocul problemelor, cu ajutorul Harului. Şi tinerii simt această foame şi nu trebuie s-o piardă! Trebuie protejată şi alimentată în inima copiilor acea dorinţă de iubire, de duioşie, de primire care exprimă în elanurile lor sincere şi luminoase.

Fiecare persoană este chemată să redescopere ce contează cu adevărat, ce are nevoie cu adevărat, ce face să trăiască bine şi, în acelaşi timp, ce este secundar, şi de ce anume se poate lipsi în mod liniştit.

Isus vesteşte în această fericire - foame şi sete de dreptate - că există o sete care nu va fi dezamăgită; o sete care, dacă este însoţită, va fi săturată şi va ajunge mereu la un sfârşit bun, deoarece corespunde însăşi inimii lui Dumnezeu, Duhului său Sfânt care este iubire, precum şi seminţei pe care Duhul Sfânt a semănat-o în inimile noastre. Fie ca Domnul să ne dea acest har: să aibă această sete de dreptate care este tocmai voinţa de a-l găsi, de a-l vedea pe Dumnezeu şi de a face bine altora!

_________________

În acest moment, aş vrea să mă adresez tuturor bolnavilor care au virusul şi care îndură boala, şi atâtora care suferă incertitudini cu privire la propriile boli. Mulţumesc din inimă personalului spitalicesc, medicilor, infirmierelor şi infirmierilor, voluntarilor care în acest moment atât de dificil sunt alături de persoanele care suferă. Mulţumesc tuturor creştinilor, tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă care se roagă pentru acest moment, toţi uniţi, oricare ar fi tradiţia religioasă de care aparţin. Mulţumesc din inimă pentru acest efort. Dar n-aş vrea ca această durere, această epidemie atât de puternică să ne facă să uităm pe săracii sirieni, care suferă la graniţa dintre Grecia şi Turcia: un popor suferind de mulţi ani. Trebuie să fugă de război, de foame, de boli. Să nu uităm fraţii şi surorile, atâţia copii, care suferă acolo.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note

¹ Confesiuni, 1,1.5.

² Cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2017: "Harul Duhului Sfânt ne conferă dreptatea lui Dumnezeu. Unindu-ne prin credinţă şi Botez cu pătimirea şi cu învierea lui Cristos, Duhul ne face părtaşi de viaţa sa".

lecturi: 588.