Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la primul Congres internaţional de pastoraţie a bătrânilor despre tema "Bogăţia anilor" (31 ianuarie 2020)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă adresez cordialul meu bun-venit vouă, participanţi la primul Congres internaţional de pastoraţie a bătrânilor - "Bogăţia anilor" -, organizat de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă; şi îi mulţumesc cardinalului Farrell pentru cuvintele sale respectuoase.

"Bogăţia anilor" este bogăţie a persoanelor, a fiecărei persoane care are în urma ei atâţia ani de viaţă, de experienţă şi de istorie. Este comoara preţioasă care ia formă în drumul vieţii fiecărui bărbat şi femeie, oricare ar fi originile sale, provenienţa sa, condiţiile sale economice sau sociale. Deoarece viaţa este un dar... iar când este lungă, e un privilegiu, pentru sine şi pentru alţii. Mereu, mereu este aşa.

În secolul al XXI-lea, bătrâneţea a devenit una din trăsăturile distinctive ale umanităţii. În câteva decenii, piramida demografică - odinioară sprijinită pe un mare număr de copii şi tineri şi avea în vârful său puţini bătrâni - s-a răsturnat. Dacă odinioară bătrânii ar fi putut să populeze un mic stat, astăzi ar putea să populeze un întreg continent. În acest sens, prezenţa imensă a bătrânilor constituie o noutate pentru fiecare ambient social şi geografic din lume. În afară de asta, bătrâneţii îi corespund astăzi diferite perioade ale vieţii: pentru mulţi este vârsta la care încetează activitatea productivă, forţele slăbesc şi apar semnele bolii, ale nevoii de ajutor şi izolarea socială; dar pentru mulţi este începutul unei lungi perioade de bunăstare psiho-fizică şi de libertate de obligaţiile de muncă.

În ambele situaţii, cum trebuie trăiţi aceşti ani? Ce sens trebuie dat acestei faze a vieţii, care pentru mulţi poate să fie lungă? Dezorientarea socială şi, în multe privinţe, indiferenţa şi refuzul pe care societăţile noastre le manifestă faţă de bătrâni, cheamă nu numai Biserica, ci pe toţi, la o reflecţie serioasă pentru a învăţa să se perceapă şi să se aprecieze valoarea bătrâneţii. De fapt, în timp ce, pe de o parte, statele trebuie să înfrunte noua situaţie pe planul economic, pe de altă parte, societatea civilă are nevoie de valori şi semnificaţii pentru vârsta a treia şi a patra. Şi mai ales aici vine contribuţia comunitatea eclezială.

De aceea am primit cu interes iniţiativa acestei întâlniri, care a focalizat atenţia asupra pastoraţiei pentru bătrâni şi a demarat o reflecţie despre implicaţiile care derivă dintr-o prezenţă însemnată a bătrânilor în parohiile şi în societăţile noastre. Vă cer ca aceasta să nu rămână o iniţiativă izolată, ci să însemne începutul unui drum de aprofundare pastorală şi de discernământ. Trebuie să schimbăm obişnuinţele noastre pastorale pentru a şti să răspundem la prezenţa atâtor persoane bătrâne în familii şi în comunităţi.

În Biblie longevitatea este o binecuvântare. Ea ne pune în confruntare cu fragilitatea noastră, cu dependenţa reciprocă, cu legăturile noastre familiale şi comunitare, şi mai ales cu filiaţia noastră divină. Acordând bătrâneţea, Dumnezeu Tatăl dăruieşte timp pentru a aprofunda cunoaşterea despre El, intimitatea cu El, pentru a intra tot mai mult în inima sa şi a ne abandona Lui. Este timpul pentru a ne pregăti să încredinţăm în mâinile sale sufletul nostru, definitiv, cu încredere de fii. Dar este şi un timp de rodnicie reînnoită. "Ei aduc roade şi la bătrâneţe", spune psalmistul (Ps 91,15). De fapt, planul de mântuire al lui Dumnezeu se realizează şi în sărăcia trupurilor slabe, sterile şi neputincioase. Din sânul steril al Sarei şi din trupul centenar al lui Abraham s-a născut poporul ales (cf. Rom 4,18-20). Din Elisabeta şi din bătrânul Zaharia s-a născut Ioan Botezătorul. Bătrânul, şi atunci când este slab, poate să devină instrument al istoriei mântuirii.

Conştient de acest rol de neînlocuit al persoanelor bătrâne, Biserica devine loc unde generaţiile sunt chemate să împărtăşească proiectul de iubire al lui Dumnezeu, într-un raport de schimb reciproc al darurilor Duhului Sfânt. Această împărtăşire inter-generaţională ne obligă să schimbăm privirea noastră spre cei bătrâni, pentru a învăţa să privim la viitor împreună cu ei.

Când ne gândim la bătrâni şi vorbim despre ei, cu atât mai mult în dimensiunea pastorală, trebuie să învăţăm să modificăm un pic timpii verbelor. Nu există numai trecutul, ca şi cum, pentru bătrâni, ar exista numai o viaţă în urma lor şi o arhivă mucegăită. Nu. Domnul poate şi vrea să scrie cu ei şi pagini noi, pagini de sfinţenie, de slujire, de rugăciune... Astăzi aş vrea să vă spun că şi bătrânii sunt prezentul şi ziua de mâine a Bisericii. Da, sunt şi viitorul unei Biserici care, împreună cu tinerii, profeţeşte şi visează! Pentru aceasta este atât de important ca bătrânii şi tinerii să vorbească între ei, este atât de import.

Profeţia bătrânilor se realizează atunci când lumina Evangheliei intră pe deplin în viaţa lor; când, ca Simeon şi Ana, îl iau în braţe pe Isus şi vestesc revoluţia duioşiei, Vestea Bună a Celui care a venit în lume pentru a aduce lumina Tatălui. Pentru aceasta vă cer să nu încetaţi să vestiţi Evanghelia bunicilor şi bătrânilor! Mergeţi în întâmpinarea lor cu zâmbetul pe faţă şi cu Evanghelia în mâini! Ieşiţi pe străzile din parohiile voastre şi mergeţi să-i căutaţi pe bătrânii care trăiesc singuri! Bătrâneţea nu este o boală, este un privilegiu! Singurătatea poate să fie o boală, dar cu caritatea, apropierea şi întărirea spirituală putem s-o vindecăm.

Dumnezeu are un popor numeros de bunici pretutindeni în lume. În zilele noastre, în societăţile secularizate din multe ţări, actualele generaţii de părinţi nu au, cei mai mulţi, acea formare creştină şi acea credinţă vie, pe care în schimb bunicii pot s-o transmită nepoţilor lor. Ei sunt inelul indispensabil pentru a educa la credinţă pe cei mici şi pe cei tineri. Trebuie să ne obişnuim să-i includem în orizonturile noastre pastorale şi să-i considerăm, nu în manieră episodică, drept una din componentele vitale ale comunităţilor noastre. Ei nu sunt numai persoane pe care suntem chemaţi să le asistăm şi să le protejăm pentru a păstra viaţa lor, ci pot să fie actori ai unei pastoraţii evanghelizatoare, martori privilegiaţi ai iubirii fidele a lui Dumnezeu.

Pentru aceasta mulţumesc tuturor care dedicaţi energiile voastre pastorale bunicilor şi bătrânilor. Ştiu bine că angajarea voastră şi reflecţia voastră se nasc din prietenia concretă cu atâţia bătrâni. Sper ca aceea care astăzi este sensibilitatea câtorva puţini să devină patrimoniu al fiecărei comunităţi ecleziale. Nu vă fie teamă, luaţi iniţiative, ajutaţi-i pe episcopii voştri şi diecezele voastre să promoveze slujirea pastorală adusă bătrânilor şi cu bătrânii! Nu vă descurajaţi, mergeţi înainte! Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă va continua să vă însoţească în această muncă.

Şi eu vă însoţesc cu rugăciunea mea şi binecuvântarea mea. Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine! Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 459.