Nu se iese la pensie de la Evanghelie

A fost prezentat primul congres internaţional de pastoraţie pentru bătrâni

Într-o lume care urmăreşte miturile eficienţei, câştigului şi productivităţii, care este locul bătrânilor? Cel care poartă cu sine bagajul anilor este o povară sau păzitorul unei bogăţii? Şi dacă în acest timp bătrânul este marginalizat şi rebutat chiar şi de propria familie, oare nu Biserica va trebui şi va voi să fie familia bătrânilor?

Este ceea ce se vor întreba, căutând răspunsuri comune, circa 550 de experţi şi lucrători pastorali care se vor reuni de la 29 la 31 ianuarie 2020 la Roma, la Augustinianum, pentru primul congres internaţional de pastoraţie pentru bătrâni, organizat de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă şi intitulat în mod semnificativ: "Bogăţia anilor". Iniţiativa a fost ilustrată jurnaliştilor în cursul unei întâlniri desfăşurate marţi, 28 ianuarie, în Sala de Presă a Sfântului Scaun.

"Dorinţa noastră - a spus Vittorio Scelzo, unul din responsabilii noului oficiu al pastoraţiei pentru bătrâni creat în cadrul Dicasterului - este să facem în aşa fel încât insistenţa magisterială a papei asupra acestei teme şi lucrarea pe care atâtea asociaţii, mişcări şi persoane o fac în viaţa zilnică pentru sprijinul acordat bătrânilor să devină o cultură stabilă şi răspândită la nivelul vieţii Bisericii".

De fapt, societatea contemporană apare tot mai mult pusă în dificultate şi în încurcătură de un fenomen care este sub ochii tuturor: creşterea însemnată a populaţiei în vârstă egală sau mai mare cu 65 de ani, care va ajunge să fie, până în 2050, la peste un miliard şi jumătate de persoane. Dar ceea ce în ochii lumii pare o "problemă", cum este văzută şi trăită de Biserică?

De mai multe şi mai multe ori papa Francisc s-a oprit asupra acestei realităţi. De exemplu, în decembrie, vorbind membrilor Asociaţiei naţionale a lucrătorilor bătrâni primiţi în audienţă, invita să se considere bătrâneţea ca "perioada darului şi a dialogului" şi să se contrasteze "stereotipul tradiţional al bătrânului: bolnav, invalid, dependent, izolat, asediat de frici, lăsat deoparte, cu o identitate slabă datorită pierderii unui rol social". Au fost continue apelurile pontifului de a construi "cu tenacitate o societate diferită, mai primitoare, umană şi inclusivă, care nu are nevoie să rebuteze pe cel care este slab în trup şi în minte".

Aşa cum s-a anticipat jurnaliştilor de câţiva participanţi la congres, cele trei zile romane sunt o ocazie pentru a împărtăşi şi a cunoaşte experienţe din toate latitudinile. De fapt, fenomenul îmbătrânirii populaţiei nu atinge numai ţările bogate. De fapt, nu întâmplător numai 10% din cei înscrişi la congres sunt italieni. De aceea este explicat şi, de exemplu, ce înseamnă a trăi ca bătrâni în Africa, unde familia tradiţională este în criză. Se împărtăşesc experienţe precum cele de la Pastoral da pessoa idosa din Brazilia, de la mişcarea Viaţa ascendentă din Spania sau de la asociaţia Comunitatea "Ioan al XXIII-lea" din Italia şi din 43 de ţări din diferite continente.

"De la această întâlnire - a explicat Scelzo - nu ne aşteptăm să iasă linii pastorale deja bine definite. Însă cu siguranţă vom începe să-i punem pe cei care se dedică bătrânilor în reţea între ei şi cu reprezentanţe mai instituţionale, precum conferinţele episcopale, pentru ca toate acestea să devină patrimoniu împărtăşit al Bisericii". Este nevoie, a adăugat el, "să se facă în aşa fel încât generozitatea unora să devină cultură a tuturor".

Congresul, care se deschide miercuri, 29 ianuarie, cu prezentarea introductivă a cardinalului prefect Kevin Farrell, este împărţit în trei sesiuni tematice: prima dedicată contrastului culturii rebutului, a doua raportului dintre generaţii în cadrul familiilor şi, în sfârşit, a treia în timpul căreia va fi evidenţiat rolul celui care este "mai bogat în ani" în cadrul Bisericii.

"Am vrea - a explicat Scelzo - ca să se trezească în bătrâni conştiinţa că ei înşişi sunt protagonişti. Papa a spus «Nu trebuie să trageţi vâslele în barcă» şi cu adevărat atâtea persoane, libere de angajamentele de muncă, pot să dea mult Bisericii, pot să fie comunicatori ai Evangheliei". Însă congresul este şi o ocazie pentru a creşte în conştiinţa că atâtea persoane au nevoie de ajutor pentru a găsi un sens spiritual perioadei pe care o trăiesc: "Vârsta se prelungeşte progresiv şi acestor ani în plus care se adaugă ca perspectivă de viaţă trebuie să li se dea un sens creştin. Nu se iese niciodată la pensie de la Evanghelie".

Apoi este marea temă a culturii rebutului. Pentru Biserică, a subliniat Scelzo, este inacceptabil să se creadă că există persoane literalmente abandonate în institute. Şi a anticipat una din multele "provocări" care ar putea să provină din congres, "La Roma, de exemplu, sunt 400 de institute de odihnă pentru bătrâni şi 350 de parohii. N-ar putea fiecare parohie să se angajeze să viziteze şi să-i implice pe bătrânii singuri care sunt găzduiţi în aceste structuri?" În definitiv, este fundamental să se hrănească conştiinţa că acolo unde bătrânii nu mai au o familie, pot s-o găsească în comunităţile ecleziale.

(După L'Osservatore Romano, 29 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 778.