A porni din nou de la confesional

"În acest timp al nostru în care faţa sfântă a Bisericii lui Cristos este uneori întunecată de scandaluri grave şi în care abuzuri oribile sunt săvârşite chiar din partea membrilor clerului, comemorăm exprimarea frumoasă atribuită papei Pius al V-lea: «Să ne fie daţi duhovnici capabili şi vom avea reforma completă a întregii Biserici»". Este invitaţia adresată îndeosebi celor care stau în confesionale de a relua "conştiinţa frumuseţii şi a puterii reconcilierii, un sacrament capabil să transforme şi să învie la viaţă nouă chiar şi pe păcătosul cel mai îndepărtat de Dumnezeu" pe care Monseniorul Krzysztof Nykiel, regent al Penitenţiariei Apostolice, a relansat-o intervenind la Loreto, marţi, 28 ianuarie 2020, la a nouălea Simpozion pentru preoţi şi duhovnici.

"Sacramentul reconcilierii şi sfinţenia în lumina exortaţiei apostolice Gaudete et exsultate" a papei Francisc a fost firul conducător al intervenţiei Monseniorului Nykiel care a avertizat imediat cu privire la tentaţia de a considera "pe sfinţi ca fiinţe umane la care nu se poate ajunge, super-eroi dotaţi cu puteri extraordinare", în timp ce sunt în schimb "oameni care la fel ca noi au experimentat truda zilnică a existenţei, formată din succese şi eşecuri, şi care au găsit în Domnul forţa de a se ridica mereu din nou". Până la urmă, a adăugat el imediat, "sfinţenia nu este o haină preconfecţionată de îmbrăcat, un parcurs prestabilit format din etape egale pentru toţi care trebuie obţinute una după alta în cursul vieţii, ci este un proiect de iubire pe care Tatăl l-a gândit diferit pentru fiecare dintre noi, pentru a întrupa şi a reflecta, într-un moment precis al istoriei şi într-un context determinat, un aspect deosebit al Evangheliei".

Pentru regentul Penitenţiariei Apostolice trebuie redescoperită pe deplin "rolul pe care-l are pe acest drum de sfinţenie celebrarea sacramentului reconcilierii". Şi Gaudete et exsultate, a afirmat el, "ilustrează tocmai câteva caracteristici în care chemarea la sfinţenie se întrupează în lumea noastră contemporană": papa Francisc "indică tuturor credincioşilor că ţinta lor este sfinţenia, că sfinţenia este scopul adevărat al unei vieţi sincer creştine şi că ea este rezervată tuturor".

În document "importanţa spovezii se evidenţiază cu claritate" prin modelul "sfinţeniei de la uşa vecină", al "clasei de mijloc a sfinţeniei", conform cunoscutei definiţii a scriitorului francez Joseph Malègue, "de căutat mai mult în viaţa obişnuită şi în rândul persoanelor apropiate, decât în modele ideale, abstracte şi supraumane". Aşadar, problema nu este atât a fi "perfecţi, fără greşeli, ci persoane care, chiar şi în mijlocul imperfecţiunilor şi al căderilor inevitabile, continuă să meargă înainte pe drumul care duce la mântuire". Conştienţi că, scrie pontiful în exortaţia apostolică, "Dumnezeu nu încetează niciodată să ne ierte; prin slujirea preotului ne strânge din nou într-o nouă îmbrăţişare care ne regenerează şi ne permite să ne ridicăm şi să reluăm drumul. Pentru că aceasta este viaţa noastră: să ne ridicăm încontinuu şi să reluăm drumul".

"Spovada poate fi considerată pe bună dreptate sacramentul speranţei", a afirmat Monseniorul Nykiel, pentru că "în celebrarea sacramentului continuă să se petreacă întâlnirea dintre mizeria atâtor păcătoşi, mereu tentaţi să fie deprimaţi, şi îmbrăţişarea neobosită a Tatălui ceresc oferită mereu din nou".

"În Gaudete et exsultate - a continuat el - papa Francisc îi avertizează pe creştini cu privire la doi «duşmani subtili ai sfinţeniei», două derive contemporane de erezii antice, gnosticismul şi pelagianismul, care tind să deformeze imaginea sfinţeniei declinând-o, respectiv, în forme intelectualiste sau voluntariste". Şi dacă "gnosticismul ar vrea să transforme creştinismul «într-o enciclopedie de abstracţiuni», motiv pentru care numai cel care este în măsură să înţeleagă profunzimea unei învăţături ar trebui să fie considerat un adevărat credincios", pelagianismul "exaltă în schimb în manieră excesivă efortul personal, ca şi cum obţinerea sfinţeniei ar fi în totalitate rod al propriei voinţe, şi nu al harului lui Dumnezeu care ne precedă mereu".

Tocmai "sacramentul reconcilierii - a relansat Monseniorul Nykiel - poate să fie un remediu valabil împotriva acestor viziuni deformate despre sfinţenie şi despre viaţa creştină. De fapt, un om care-şi pleacă genunchii în confesional şi cere cu umilinţă dezlegarea deja a învins fie neo-pelagianismul - pentru că el cere ajutorul harului - fie neo-gnosticismul, deoarece recunoaşte că nu-şi poate da singur mântuirea, ci ea vine de la Cristos prin intermediul Bisericii".

În document, a explicat el, papa Francisc găseşte şi aprofundează "cinci mari manifestări ale iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele" pe care le consideră "de importanţă deosebită în contextul de astăzi. Printre aceste caracteristici ale sfinţeniei în lumea actuală, papa recunoaşte atitudinea de umilinţă a celui care nu priveşte cu superioritate şi dispreţ defectele celuilalt, ci îi consideră pe ceilalţi superiori lui însuşi". Până la urmă "este vorba de o dispoziţie interioară la care poate ajunge numai cel care are conştiinţa propriilor păcate şi a propriilor limite, numai cel care, în sacramentul spovezii, a făcut sărbătoare cu Tatăl pentru iertarea obţinută". Şi "pentru a se forma tot mai mult umilinţa în propria inimă, papa Francisc sugerează în afară de asta practicarea umilirilor, a mortificaţiilor, pentru că «fără ele nu există umilinţă nici sfinţenie». Ruşinea pe care o simţim când ne apropiem de confesional şi când mărturisim păcatele noastre, care este un har ce trebuie cerut lui Dumnezeu, este un exemplu al acestor umiliri şi ne ajută să redimensionăm eu-l nostru".

"Totuşi, recunoaşterea propriei fragilităţi nu implică niciodată «un spirit inhibat, trist, acid, melancolic, sau un profil scăzut fără energie»", a insistat Monseniorul Nykiel. Dimpotrivă, afirmă pontiful în Gaudete et exsultate, "sfântul este capabil să trăiască cu bucurie şi simţ al umorului: bucuros, pentru că este conştient de duioşia lui Dumnezeu, de faptul că este fiu iubit şi iertat mereu; plin de umor, care îi derivă dintr-o dezlipire sănătoasă de circumstanţele vieţii".

În sfârşit, regentul Penitenţiariei n-a ezitat să propună sugestii practice - înainte de toate "să se comemoreze lucrările lui Dumnezeu în propria viaţă" şi cercetarea cugetului - şi modele de referinţă, precum sfânta Faustina Kowalska şi Antonietta Meo (Nennolina). Invitându-i pe preoţi să redescopere slujirea la confesional a sfinţilor Iosif Cafasso, Pius de Pietrelcina şi Leopold Mandić.

(După L'Osservatore Romano, 29 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1491.