Martiriu. Sora părintelui Hamel: "Cu sângele său vărsat Jacques a devenit sămânţă de pace"

De Filippo Passantino

La gât poartă cu sine de aproape patru ani crucifixul pe care i l-a dăruit părintelui Jacques pentru a 50-a aniversare de preoţie. Acel simbol în inima lui Roseline Hamel leagă pătimirea şi moartea lui Cristos cu aceea a fratelui. Părintele Hamel, ucis la 26 iulie 2016, la 85 de ani, celebra Liturghia în biserica din Saint-Étienne-du-Rouvray, în Normandia, când doi extremişti islamici au năvălit în parohie, i-au sechestrat pe cei prezenţi şi apoi l-au asasinat pe preot. Fiecare moment al acelei zile este imprimat în memoria lui Roseline, de la alergarea la biserică în momentul în care a aflat de moartea fratelui. Îşi aminteşte de marea durere şi de darurile care au îmbobocit din sângele vărsat de "p?re Jacques". "Cu martiriul său fratele meu a devenit sămânţă de pace", spunea ea la agenţia SIR.

Astăzi aduce mărturia sa, istorisirea vieţii împărtăşite cu un martir şi mesajul său, acolo unde i se cere asta. Vrea să vorbească despre asta cu tinerii şi în şcoli. Şi anul acesta a fost la Lourdes, însoţită de fiica Angelica, pentru a acorda premiul jurnalistic în amintirea părintelui Jacques Hamel câştigătorului, Pierre Jovanovic, care a relatat într-un articol istoria lui Kayla Jean Muller, răpită în Irak şi ucisă de jihadişti, după ce n-a voit să renunţe la credinţa sa creştină. Membrii juriului relatează că, citind acel articol, Roseline a plâns. Glasul său este emoţionat şi tremurând şi atunci când aminteşte de fratele. Sughiţă. Dar devine hotărâtă când reafirmă că "lui p?re Jacques forţa îi venea din Evanghelie, din credinţă". Roseline, astăzi în vârstă de 80 de ani, avea cu 10 ani mai puţin decât părintele Jacques. Mamă a 4 copii şi bunică a 10 nepoţi, a fost mereu alături de preotul ucis de extremiştii islamici. Şi-l aminteşte de când era mic, la altar, ca ministrant slujea la liturghie. Şi, în scurgerea anilor, în casa parohială scria omiliile. Acum, misiunea sa este de a răspândi ceea ce a trăit.

Care este amintirea despre fratele dumneavoastră pe care o păstraţi, cu afect deosebit?

Îmi amintesc de ultima cină pe care părintele Jacques a luat-o în casa noastră, cu o seară înainte de moartea sa. La masă am vorbit despre atentatul de la Nisa, care a avut loc cu zece zile înainte. Copiilor mei şi nepoţilor mei le spusese că era fericit că este noi toţi. Exprima de puţine ori bucuria sa, în seara aceea a făcut asta. Această destăinuire aşa de intimă m-a făcut să mă gândesc la ultima cină a lui Isus cu apostolii.

Cum aţi aflat ştirea despre asasinat?

În dimineaţa după cina aceea am primit telefoane de la nepoţi, care au auzit ştirea despre atacul terorist la televizor, dar am răspuns că voi aştepta ştiri direct de la părintele Jacques. Apoi, la un moment dat, am mers în fugă la biserică. Poliţia nu mă lăsa să trec. Am mers spre casa parohială ca să-l caut pe Jacques, însă ajutătorii care interveniseră mi-au spus că era mort. În acel moment am început să urlu şi să plâng datorită marii dureri a uciderii sale. Aşa de mult încât din examinările din zilele următoare am descoperit că îmi provocasem o ruptură musculară.

La ce punct este procesul de beatificare, în urma martiriului?

Papa a cerut arhiepiscopului de Rouen să accelereze acest proces de beatificare. Dosarul este compus din peste o mie de fascicole. Au fost audiate multe persoane pentru a compune acest dosar. Eu am fost interogată timp de cinci ore. Faza diecezană s-a încheiat. În martie, arhiepiscopul împreună cu preotul capelan al şcolii de tineri de care se ocupa părintele Hamel în parohie a dus tot materialul la Roma.

Astăzi la cine duceţi mărturia dumneavoastră despre jertfa fratelui?

Pentru a treia oară sunt aici la Lourdes pentru acordarea acestui premiu. Am dat disponibilitatea de a vorbi şi în şcoli tinerilor.

Ce obiecte care au aparţinut părintelui Jacques le păstraţi?

Păstrez alba sa şi veşmântul pe care i l-am dăruit pentru aniversarea a 50 de ani de preoţie, dar şi ceasul său. În schimb crucifixul, pe care i-l dăruisem pentru acea ocazie, îl port mereu cu mine. Am participat într-un fel la preoţia sa în toţi aceşti ani. L-am însoţit în misiunea sa, în activităţile din parohie. Îmi amintesc cu afect când pregătea omiliile. Şi multe alte momente.

Care a fost importanţa martiriului fratelui dumneavoastră?

Cu preoţia deja se dăruise pe sine însuşi. Cu martiriul său fratele meu a opus forţelor răului forţele binelui pe care l-a făcut şi pe care-l avea în inima sa de preot. În mărturia sa este răul care nu are ultimul cuvânt, în timp ce iubirea sa faţă de Cristos a fost mai puternică şi a devenit simbol al forţei Domnului care învinge.

L-aţi iertat pe asasinul părintelui Jacques?

Nu l-am urât niciodată., deci n-a fost nevoie niciodată de iertare. Am căutat mamele celor doi tineri care au săvârşit atacul terorist în care a fost ucis fratele meu. Am întâlnit-o pe una din ele şi împreună am dat o mărturie de reconciliere şi de pace.

(După agenţia SIR, 25 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 518.