Consideraţie la solemnitatea Botezului Domnului - Anul A - 2020

Is 42,1-4.6-7; Ps 29; Fap 10,34-38; Mc 9,7; Mt 3,13-17

"Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea" (Mt 3,15).

Celebrăm astăzi Botezul Domnului, o nouă epifanie, o arătare a lui Isus ca om şi Dumnezeu. După ce s-a arătat păgânilor şi a primit închinarea magilor de la Răsărit, astăzi Isus se arată iudeilor, poporul care îl aştepta pe Isus ca Mesia. Se poate spune că botezul lui Cristos în apele râului Iordan încheie viaţa ascunsă a lui Isus la Nazaret şi deschide ministerul vieţii sale publice: activitatea mesianică.

Sfântul Maxim din Torino (c. 380 - c. 466), episcop, ne spune: "Era normal ca, după ziua naşterii Domnului, să urmeze solemnitatea Botezului Domnului care poate fi numită şi sărbătoarea naşterii sale. La Crăciun, el s-a născut om între oameni, astăzi s-a născut din nou în sacramente tot pentru oameni; la Crăciun s-a născut dintr-o Fecioară, astăzi s-a născut prin mister. La Crăciun, când se năştea după felul oamenilor, mama sa Maria îl strângea la pieptul ei; acum, când se naşte după mister, Dumnezeu Tatăl îl îmbrăţişează cu vocea sa. Căci el spune: "Acesta este Fiul meu iubit în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el" (Mt 3,17). Mama, aşadar, născându-l, îl mângâie duios la pieptul ei; Tatăl îi oferă Fiului o mărturie iubitoare. Mama îl prezintă magilor ca să-l adore, Tatăl îl descoperă popoarelor ca să-l cinstească".

Iată cum se exprimă sfântul Proculus de Constantinopol (390-446), episcop: "Dacă în sărbătoarea vizitei magilor Isus ne era prezentat un prunc sărman, care exprima sărăcia noastră, în sărbătoarea de astăzi ni-l arată pe Isus în desăvârşirea sa, sugerându-ne că el este fiinţa desăvârşită ce purcede din fiinţa desăvârşită. Dacă în ziua magilor, Regele era îmbrăcat cu purpura trupului, în această a botezului, un râu îl înconjoară pe cel care este izvorul, ca şi cum l-ar îmbrăca. Veniţi, aşadar, priviţi la aceste minuni noi şi incredibile: soarele dreptăţii care se spală în Iordan, focul care se scufundă în apă şi Dumnezeu care este sfinţit de un om. Astăzi toate creaturile cântă imnuri şi strigă: Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului" (cf. Ps 117,26).

Astăzi Isus ne spune ca şi celor din Nazaret: "Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi, recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de bunăvoinţă al Domnului" (Lc 4,18-19). De aceea astăzi Biserica ne pregăteşte pe noi, cum odată sfântul Ioan Botezătorul pe evrei, chemându-ne la o schimbare radicală, căci Isus s-a botezat cu păcatele noastre pentru a le îneca în râul Iordanului, aşa cum a prezis profetul: "el se va îndura de noi, va şterge nelegiuirile noastre şi va arunca în adâncurile mării toate păcatele noastre" (Mih 7,19).

Când părintele Damian Leprosul (1840-1889), sau Sfântul Damian de Veuster, născut Jozef De Veuster, un preot belgian, care a îngrijit şi a lucrat 15 ani cu leproşii în Insula Molokai, din Hawaii, luând şi el boala leprei de la leproşi, când şi-a început prima sa predică ca lepros, în loc "Iubiţi fraţi credincioşi" a spus "Iubiţi fraţi leproşi". Devenise unul asemenea lor în toate privinţele, chiar şi în aceea a suferinţei. A făcut exact aşa cum a făcut şi Isus cu noi la Botezul său, a devenit una cu păcatul nostru, ca să ne scape pe noi de păcat (cf. 2Cor 5,21; Rom 8,3).

O scurtă rememorare biblică a păcatului ne va ajuta să înţelegem mai bine însemnătatea Botezului Domnului, dar şi a Botezului nostru: Fericitul Dumnezeu (cf. 1Tim 6,15), Dumnezeu iubire (cf. 1In 4,8), nu a voit să se bucure singur de fericirea sa, de aceea a făcut un plan ca s-o împărtăşească şi cu alţii. De aceea i-a creat mai întâi cu îngerii, acele spirite pure şi inteligente. Aceştia ca să se menţină în această stare paradisiacă de fericire trebuiau să fie una cu Dumnezeu în iubire, în gândire şi în acţiune, altfel aveau să ajungă într-un loc de chin numit iad (cf. Mt 25,41). Un timp lucrurile au mers bine, apoi Lucifer, cel mai strălucitor dintre îngeri, s-a gândit să-şi procure o fericire independentă şi diferită de planul iubire lui Dumnezeu, plănuia să stea şi el pe un tron în rând cu Dumnezeu (cf. Is 14,13-14), iar îngerii care îi împărtăşeau planul fără iubire, să-i aducă şi lui o slujire după felul lui de a gândi. Şi cum paradisul a fost creat numai pentru un singur Dumnezeu şi pentru un sigur mod de a gândi şi a acţiona, cel din iubire, în momentul când în paradis a apărut un mod străin de a gândi şi acţiona, imediat toţi cei diferiţi de gândirea şi planul lui Dumnezeu au căzut din strălucirea şi din fericirea avută, ajungând în iad (cf. Is 14,12). O treime din îngerii cerului au părăsit atunci paradisul lăsând nişte locuri de fericire goale (cf. Ap 12,4).

Atunci Dumnezeu a privit spre lumea materială creată şi luând nişte pământ (cf. Gen 2,7), a creat din el, după chipul şi asemănarea sa, un bărbat şi o femeie (cf. Gen 1,26), care urmând să se înmulţească după planul său, aveau să repopuleze iar paradisul, devenind treptat după un plan divin, fericiţi asemenea lui, cu menţiunea că numai rămânând în felul lui de a gândi şi acţiona din iubire, altfel ajungând în moarte (cf. Gen 2,17; Rom 6,23) şi în chinul îngerilor căzuţi. Iarăşi un timp lucrurile au mers bine şi cu oamenii care gândeau şi acţionau după planul de iubire a lui Dumnezeu pus de el în toată creaţia. Însă Lucifer, devenit diavol şi satana prin cădere sa (cf. Ap 12,9), din invidie (cf. Înţ 2,24) i-a şoptit amăgitor omului că a sosit timpul să devină fericiţi asemenea lui Dumnezeu, mergând pe drumul scurt al neascultării faţă de el (cf. Gen 3,5). În momentul neascultării nu numai că nu au ajuns fericiţi pe deplin cum greşit au crezut, dar s-au trezit goi şi murdari (cf. Gen 3,7), căzuţi într-o mare prăpastie, acoperiţi de ape învolburate şi cu o mare povoară peste ei. Pentru că au fost împinşi în păcat, Dumnezeu le-a promis un salvator născut de femeie (cf. Gen 3,15), dar mai întâi i-a lăsat pe pământ ca să se convingă că fără el nu există fericire în întreg universul. Omul a probat tot felul de reţete de fericire inspirate de diavol: bogăţie, plăceri, pasiuni, dar fără Dumnezeu a rămas tot gol, sărac, nesatisfăcut şi nefericit.

Când întunericul care i-a cuprins pe oameni pentru neascultarea lor, ajunsese la culmea lui (cf. Înţ 18,14-15), iată că Isus, Fiul lui Dumnezeu iubire, Fiul lui Dumnezeu cel atotputernic, coboară în lume pentru a o mântui. Iar iubire înseamnă smerenie, empatie şi jertfă. Fiul lui Dumnezeu puterea coboară sub chip de Prunc slab, sub chip de fiu al omului, ca să-l facă pe om copil al lui Dumnezeu puternic. Fiul lui Dumnezeu bogăţia coboară în lume într-un grajd sărac şi lipsit de toate, ca să-l îmbogăţească pe om. Fiul lui Dumnezeu mântuirea tuturor coboară pe pământ refuzat de toţi, ca să-i mântuiască pe toţi. Fiul lui Dumnezeu care trebuie să primească jertfe, se face pe sine Miel de jertfă de ispăşire pentru păcatul oamenilor. Fiul lui Dumnezeu care umple universul se face smerit şi fără glas pe uliţe, pentru ca noi să putem vorbi cu Dumnezeu ca în Eden (cf. Gen 3,8). Fiul lui Dumnezeu stăpânul a toate se făcut slujitorul săracilor, orbilor şi celor închişi (cf. Is 42,1-7); Fiul lui Dumnezeu cel de sus se face apropiatul celor de jos. Fiul lui Dumnezeu cel Sfânt s-a împovărat cu păcatele şi infirmităţile noastre. Fiul lui Dumnezeu biruitorul a toate se face medicul celor bolnavi şi stăpâniţi de diavol (cf. Fap 10,38). Fiul lui Dumnezeu cel curat s-a împovărat cu păcatele noastre şi a intrat cu ele în apa Iordanului pentru a ne spăla pe toţi. Fiul lui Dumnezeu viaţa moare şi învie pentru noi, ca să murim pentru păcat şi să înviem pentru viaţa veşnică. În toată viaţa sa de la leagăn la mormânt, Isus ne-a arătat că este Iubire din iubirea lui Dumnezeu, adică s-a smerit, a empatizat cu noi şi s-a jertfit pentru noi, pentru ca şi noi să devenim una în iubire cu el, cu Tatăl ceresc şi cu semenii.

Cerul închis la alungarea primilor părinţi după căderea în păcat, se redeschide. Duhul care se purta peste apele celei dintâi creaţii coboară la Botez asupra lui Cristos, ca preludiu al noii creaţii, Duhul Sfânt care îi însufleţea pe profeţi şi sfinţi coborând asupra lui Isus la Botez, prin el coboară iar peste noi. Isus l-a primit pe Duhul Sfânt ca să recapituleze întreaga natură şi să o restaureze în întregime. Cristos nu l-a primit pe Duhul Sfânt pentru el însuşi, ci, mai curând, pentru noi care eram în el, căci prin el ne vin toate bunurile. Glasul lui Dumnezeu din cer care nu se mai auzise de patru sute de ani, se face acum iar auzit. Toate sunt semne ale întâlnirii dintre cer şi pământ, dintre Dumnezeu şi om. Acum omul şi Dumnezeu intră în comuniune iar punctul de întâlnire este Isus. Dumnezeu însuşi îl defineşte pe Isus "Fiul meu preaiubit", sediul prezenţei divine supreme, iubire ce va fi sigilată pe cruce şi la învierea din morţi. "Servitorul meu îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa nelegiuirile lor" (Is 53,11).

Sfântul Maxim din Torino (c.380-c.466) ne spune iar: "Isus Cristos ne-a precedat prin botez, pentru ca, după el, popoarele creştine să-l urmeze cu încredere. Aşa cum coloana de foc a mers înainte prin Marea Roşie, pentru ca fiii lui Israel să urmeze drumul cu curaj; ea a traversat prima apele, ca să pregătească drumul pentru cei care veneau după ea (cf. Ex 14,20). Acesta, după cum spune Apostolul, a fost un mister care prefigura Botezul. Desigur, într-un fel, a fost un botez când norul îi acoperea pe oameni, iar apele îi purtau. Însă, Cristos Domnul a înfăptuit toate acestea. El este cel care, atunci, a mers pe mare înaintea fiilor lui Israel în coloana de foc şi, acum, prin botez, merge înaintea popoarelor creştine în coloana trupului său. El este, aş zice, această coloană care atunci şi-a oferit lumina pentru ochii acelora care îl urmau şi care, acum, îşi oferă lumina pentru inimile celor credincioşi. Atunci, a deschis un drum uscat în mijlocul apelor; acum întăreşte drumul nostru în baia credinţei".

Iar sfântul Ipolit (170-235), preot, spunea şi el: "Ce mare mister ne este dat astăzi să retrăim! Isus a venit la Ioan şi a primit de la el botezul. Ce eveniment vrednic de admiraţie! Fluviul infinit, care bucură cetatea lui Dumnezeu, este spălat de câteva picături de apă. Izvorul de necuprins, din care ţâşneşte viaţa pentru toţi oamenii şi care nu are sfârşit, este acoperit de o apă mică şi trecătoare. Cel care este prezent pretutindeni şi nicăieri nu este absent, cel pe care îngerii nu-l pot înţelege şi pe care oamenii nu-l pot vedea vine la botez pentru că aşa i-a plăcut".

Da, începând cu Botezul am fost cufundaţi în acea sursă inepuizabilă de iubire şi de viaţă care este moartea lui Isus, şi am beneficiat de cel mai mare act de iubire din toată istoria şi datorită acestei iubiri putem trăi o viaţă nouă fără a mai fi la discreţia răului, a păcatului şi a morţii, ci în comuniune cu Dumnezeu şi cu fraţii şi surorile noastre. Astăzi să ne amintim sau căutăm data Botezului nostru căci este foarte frumos să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Botezului.

O tânără care l-a primit pe Cristos ca mântuitor şi şi-a exprimat dorinţa de a fi botezată în biserică. "Înainte să-l primeşti pe Domnul Isus în viaţa ta, ai fost o păcătoasă?", a întrebat-o bătrânul diacon. "Da, domnule". "Dar în prezent, mai eşti păcătoasă?" "Drept să vă spun, mă simt mai păcătoasă ca oricând". "Atunci cu ce poţi spune că te-ai schimbat?" "Înainte eram o păcătoasă care alerga după păcat, acum sunt o păcătoasă care fuge de păcat".

Iar un tânăr hindus devenit creştin şi respins de familie spunea: "Să-l cunoşti pe Isus, să stai lângă Isus, să iei crucea lui şi să mergi alături de el, să urci munţi alături de el, să străbaţi văile alături de el, aceasta vreau să fie viaţa mea şi alta să nu mai ştiu".

Un alt creştin spunea: "Fiecare zi este o zi de convertire baptismală, de murire şi înviere cu Cristos, de noi paşi întru devenirea mai deplină a ceea ce, prin harul lui Dumnezeu, eşti la modul cel mai adevărat!"

Închei cu o rugăciune: Doamne, când am fost botezat eram un copil care nu ştiam, dar acum ştiu măreţia darului pe care mi l-ai dat: m-ai altoit în Cristos, Fiul tău, cufundându-mă în moartea şi învierea lui şi m-am născut din nou fiul tău. Mi-ai dat Duhul tău, m-ai înserat în Biserica ta, comunitatea mântuirii, ca membru activ şi responsabil, mi-ai oferit un viitor şi o speranţă în credinţă şi iubire. Mulţumesc, Doamne! Te rog să mă ajutaţi să fiu consecvent cu Botezul primit trăind o viaţă de dragoste pentru tine şi pentru semenii mei urmând exemplul lui Isus! Vreau să fiu recunoscut de creştin după viaţa cea nouă pe care o voi trăi! Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Botezul Domnului. Anul A. Predici la Radio Iaşi

lecturi: 1093.