Care este viziunea despre Europa astăzi?

Intervenţia secretarului pentru raporturile cu statele la Strasbourg pentru a cincizecea aniversare a prezenţei Sfântului Scaun în Consiliul Europei

Publicăm traducerea intervenţiei arhiepiscopului Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele, rostit la Strasbourg marţi, 7 ianuarie 2020, la zilele interdisciplinare intitulate "A construi Europa împreună - 50 de ani ai Sfântului Scaun la Consiliul Europei".

Cuvinte preliminare

Care este viziunea despre Europa astăzi? Celebrarea celei de-a cincizecea aniversări a prezenţei Sfântului Scaun în Consiliul Europei, în această Facultate de Teologie din Universitatea din Strasbourg, îmi oferă oportunitatea şi plăcerea de a împărtăşi cu voi câteva idei de reflecţie despre viziunea catolică şi creştină despre acest continent. Cuvintele mele se vor inspira nu numai din experienţa internaţională din anii trecuţi, ci şi din înţelepciunea supranaturală şi din orientările papei Francisc, care conduce acţiunea şi misiunea Bisericii în lumea actuală.

Anul 2020 ne trimite şi la a şaptezecea aniversare a Convenţiei europene a drepturilor omului, care a fost adoptată de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, la 4 noiembrie 1950, şi care constituie o adevărată piatră unghiulară pentru protejarea persoanelor de orice încălcare a drepturilor umane. Asemenea cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, această Convenţie europeană a drepturilor omului este la originea instrumentelor internaţionale şi regionale care au urmat, fiecare declinând aspecte singulare referitoare la drepturile umane. Astfel s-a forjat, în decursul anilor, o anumită identitate europeană bazată pe valori împărtăşite care transcend diversităţile culturale.

Convenţia europeană a drepturilor omului constituie şi un punct de referinţă pentru activităţile Consiliului Europei, ale cărui funcţiuni principale sunt legate întocmai de protejarea drepturilor umane, a democraţiei şi a statului de drept. Papa Francisc, în discursul pe care l-a adresat Consiliului Europei, chiar aici la Strasbourg, la 25 noiembrie 2014, amintea: "Drumul ales de Consiliul Europei este înainte de toate acela al promovării drepturilor umane, de care se leagă dezvoltarea democraţiei şi a statului de drept. Este o muncă deosebit de preţioasă, cu însemnate implicaţii etice şi sociale, pentru că dintr-o corectă înţelegere a acestor termeni şi dintr-o reflecţie constantă asupra lor depinde dezvoltarea societăţilor noastre, convieţuirea lor paşnică şi viitorul lor" (Discurs la Consiliul Europei, Strasbourg, 25 noiembrie 2014).

Dacă astăzi vrem să oferim o viziune despre Europa, mi se pare corect să începem afirmând că încă nu există o percepţie unică despre Europa, nici măcar din punctul de vedere al proiectului de realizat. Fiecare naţiune are o proprie viziune despre Europa. Şi sunt multe, în cadrul fiecărei ţări, imaginile care se fac despre Europa sau care s-ar vrea deja să poată fi considerate ca făcând parte integrantă din istorie.

Unii, în manieră probabil un pic negativă, văd astăzi Europa ca o "fiinţă supranaţională fără suflet şi fără inimă". Alţii denunţă faptul că timpul nostru a făcut de acum o înlocuire, nu numai între ceea ce este obiectiv şi subiectiv, ci şi între raţionalitatea sănătoasă şi voinţa particulară a persoanei aflate la putere sau a grupului de care depinde destinul atâtor alte fiinţe umane. În definitiv binele şi răul sunt determinate de dreptul, decretele sau legea majorităţii.

Să izolăm această viziune pesimistă. În ceea ce mă priveşte, aş vrea să vă prezint astăzi o idee despre Europa care să nu facă abstracţie de fundamentul său şi de rădăcinile sale creştine. În acest scop mă voi limita să expun, totuşi fără a le dezvolta în manieră completă şi exhaustivă, câteva idei dintr-un proiect de construcţie europeană care nu sunt valabile numai pentru catolici sau creştini în general, ci care pot constitui şi elemente de reflecţie pentru fiecare persoană de bunăvoinţă. A pretinde încă de acum că o astfel de prezentare a Europei este acceptată de toţi ar fi fără îndoială un pic peremptoriu. Cu toate acestea va putea folosi pentru discuţie şi pentru dialog. De fapt, acesta este obiectivul anunţat al acestor trei zile de "dialog" interdisciplinar.

Respectarea drepturilor umane şi a demnităţii persoanei umane

Drepturile umane şi demnitatea umană constituie una din temele care ocupă importanţa maximă pentru Sfântul Scaun. Este şi unul din domeniile principale ale activităţii Consiliului Europei. Este vorba până la urmă despre o problemă devenită fundamentală pentru viaţa comunităţii înseşi "ajungând să se configureze ca o componentă care condiţionează direct viaţa persoanelor, a familiilor, a grupurilor, a popoarelor, a statelor şi a comunităţii internaţionale în ansamblul său" (V. Buonomo, Perspective ale drepturilor umane la cincizeci de ani de la Declaraţia Universală, în Consiliul Pontifical pentru Familie, Diritti dell'uomo: famiglia e politica, pag. 34). Drepturile umane constituie un element esenţial pentru cea mai mare parte a comunităţilor umane şi a popoarelor, până acolo încât să fie afirmate clar în fiecare orânduire juridică internă, cu scopul de a orienta spre bine şi dreptate relaţiile nu numai între persoane, ci şi între persoane şi state şi între statele înseşi.

Drepturile umane constituie, după părerea noastră, un patrimoniu fundamental cu care este înzestrat fiecare persoană. O analiză semantică a expresiei ne face să înţelegem că este vorba de drepturi legate de însăşi natura persoanei umane şi că fiecare individ este titular al lor, în virtutea naturii sale umane, făcând abstracţie de rasă, etnie, sex, opinie, naţionalitate sau religie. Este suficient acest lucru pentru a afirma că este necesar aşadar să se recunoască aceleaşi drepturi fiecăruia dintre membrii neamului omenesc şi pentru a afirma însăşi universalitatea drepturilor despre care este vorba. Rezultă că drepturile umane n-ar fi considerate ca rezultat al acţiunii pozitive a vreunei orânduiri statutare sau organizaţii internaţionale, ci constituie o componentă intrinsecă a demnităţii umane, precum şi o bogăţie universală şi indivizibilă a fiecărei fiinţe umane.

În acest domeniu, Sfântul Scaun, cu prezenţa sa activă în sânul Comunităţii internaţionale, a contribuit şi mai contribuie la formarea acelui corpus juridic internaţional care protejează şi garantează fiecare drept fundamental al persoanei umane prin norme particulare. Acestea fac trimitere la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la Convenţia Europeană, care au constituit etape cheie şi rămân fundamentul producţiilor normative succesive. Această misiune a fost amintită cu putere şi seninătate de papa Francisc la Consiliul Europei: "Biserica catolică [...] poate să colaboreze cu Consiliul Europei şi să dea o contribuţie fundamentală. Înainte de toate există [...] domeniul unei reflecţii etice despre drepturile umane, despre care Organizaţia voastră este chemată adesea să reflecteze. Mă gândesc, în mod deosebit, la temele legate de tutelarea vieţii umane, chestiuni delicate care au nevoie să fie supuse unui examen atent, care să ţină cont de adevărul întregii fiinţe umane, fără a se limita la specifice domenii medicale, ştiinţifice sau juridice" (Francisc, Discurs la Consiliul Europei, Strasbourg, 25 noiembrie 2014).

Spunând asta, suntem conştienţi că una din provocările actuale în dezbaterea despre drepturile umane este reprezentată de "un număr crescând de ţări, popoare şi grupuri cu cultura lor şi identităţi proprii, purtători de concepţii alternative şi adesea antitetice faţă de cele care sunt definite în contextul internaţional" (V. Buonomo, Perspective ale drepturilor umane, pag. 38-39). În acest context, Sfântul Scaun participă activ la dezvoltarea reflecţiei despre drepturile umane şi face asta în diferite moduri. Înainte de toate se străduieşte ca, în manieră tot mai eficace, Comunitatea Internaţională să protejeze demnitatea omului; în acest scop propune o viziune antropologică şi teologică în conformitate cu misiunea sa care este de "a face cunoscut misterul lui Dumnezeu care este scopul ultim al omului, ea dezvăluie, în acelaşi timp, omului sensul existenţei lui proprii, adică adevărul esenţial asupra omului" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală de Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes, 7 decembrie 1965, nr. 41, în: EV 1/1446). În al doilea rând, Sfântul Scaun se angajează în favoarea protejării drepturilor umane, prin instrumente juridice, aderând direct la Convenţii internaţionale care pot să enunţe măsuri specifice cu privire la un drept special sau cu privire la un ansamblu de drepturi fundamentale ale persoanei umane. Conformându-se naturii sale şi misiunii sale proprii, Sfântul Scaun este în măsură să se adapteze la toate dispoziţiile stabilite, fie adaptând normele sale interne, fie promovând protejarea drepturilor umane prin învăţăturile sale magisteriale.

Totuşi observăm că, alături de motive care induc Sfântul Scaun să adere la aceste instrumente obligatorii, se prezintă şi ocazii pentru intervenţia sa indirectă, nu numai cu scopul de a contribui la îmbogăţirea dezbaterilor, ci uneori şi atunci când formulări sau idei prezentate se dovedesc contradictorii cu privire la natura sa specială şi la scopurile sale religioase specifice, sau atunci când sunt în contrast cu o viziune antropologică respectuoasă faţă de demnitatea persoanei umane şi faţă de drepturile sale înscrise în natură.

Învăţătura Bisericii cu privire la problema drepturilor umane şi a demnităţii persoanei umane s-a dezvoltat în mod semnificativ de la începutul secolului trecut. Dau mărturie despre asta intervenţiile numeroase şi circumstanţiate ale Sfântului Scaun în timpul celor cincizeci de ani ai săi de prezenţă în Consiliul Europei! În afară de asta, magisteriul eclezial s-a arătat tot mai preocupat şi pregătit să înfrunte problemele sociale pe care istoria omenirii le are în sine, trecând de la o primire iniţial prudentă, prin misiuni de observaţie, la un sprijin, constant, până la "a opta pentru o angajare în favoarea promovării şi apărării drepturilor umane ca o parte integrantă a misiunii Bisericii şi astfel a vedea în Biserica însăşi păzitoarea demnităţii umane şi a drepturilor autentice care rezultă şi care sunt caracterizate de sigiliul universalităţii şi indivizibilităţii" (G. Filibeck, L'universalità e l'indivisibilità, pag. 29).

Principiul fundamental de la care a pornit reflecţia doctrinală şi s-a aprofundat este centrat pe originea persoanei umane create după chipul lui Dumnezeu şi mântuite de Cristos. Tocmai pentru a-l proteja pe om în demnitatea sa inviolabilă Biserica catolică s-a ridicat ca apărătoare arzătoare a drepturilor omului. De fapt, Biserica este capabilă să ofere o viziune armonioasă în care drepturile sunt contrabalansate de obligaţii respective. În creaţie, Dumnezeu Creator şi Domn, a conferit fiecărei persoane umane, bărbat sau femeie, aceeaşi demnitate înaltă. Ei sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu însuşi. Şi asta le permite să înţeleagă viziunea noastră - foarte ridicată - despre demnitatea persoanei umane.

Când vorbim despre respectarea demnităţii persoanei umane, este bine să ne întrebăm imediat ce filozofie, ce psihologie, ce cultură, ce religie poate să ofere principiile pe care se întemeiază adevărul persoanei umane. Numai dintr-o definiţie autentică a persoanei umane se deduc regulile care corespund tocmai acestei demnităţi umane şi o exprimă.

Aşadar devine mai mult decât evident că credinţa noastră în demnitatea omului creşte conform cu cea mai mare conformare a noastră cu adevărul divin şi în credinţa noastră în Dumnezeu. Misiunea creştină autentică va fi mereu aceea care va mărturisi demnitatea umană, arătându-se capabilă se jertfe pentru binele persoanei umane. Pentru că, aşa cum a afirmat papa Francisc în timpul ultimului Forum al ONG-urilor de inspiraţie catolică ce s-a ţinut în decembrie, "lumea de astăzi cere o nouă îndrăzneală şi o nouă imaginaţie pentru a deschide alte căi de dialog şi de cooperare, pentru a favoriza o cultură a întâlnirii, unde demnitatea umanului, conform planului creator al lui Dumnezeu, să fie pusă în centru" (Discurs adresat participanţilor la Forumul Mondial al ONG-urilor de Inspiraţie Catolică, Vatican, 7 decembrie 1019).

Abordare educativă

Vom putea vorbi despre viziune educativă numai dacă ştim cine este bărbatul, femeia. Odată stabilite esenţa, natura, adevărul pământesc şi spiritual al persoanei umane, educaţia îmbracă o singură semnificaţie: a lua un copil şi a-l conduce în aşa fel încât natura sa să se poate deschide şi realiza pe deplin. Omul prin natură este o fiinţă în devenire şi în dezvoltare perpetuă. Este în drum spre veşnicie prin vocaţia sa supranaturală. Este chemat să meargă mai departe, tot mai departe, prin vocaţie naturală.

Tema educaţiei este în centrul preocupărilor pastorale ale Sfântului Părinte, până acolo încât el însuşi a decis să organizeze o întâlnire mondială la Roma, la 14 martie 2020, pentru "«a reconstrui pactul educativ global»: o întâlnire pentru a reînsufleţi angajarea pentru şi cu generaţiile tinere, reînnoind pasiunea pentru o educaţie mai deschisă şi inclusivă, capabilă de ascultare răbdătoare, dialog constructiv şi înţelegere reciprocă. Niciodată ca acum este nevoie de a uni eforturile într-o alianţă educativă amplă pentru a forma persoane mature, capabile să depăşească fragmentări şi contrapoziţii şi a reconstrui ţesutul de relaţii pentru o umanitate mai fraternă" (Francisc, Mesaj pentru Lansarea Pactului Educativ, Vatican, 12 septembrie 2019).

Această propunere a papei se adresează tuturor celor care, cu rol diferit, lucrează în domeniul educaţiei, la toate nivelurile disciplinare şi de cercetare, şi care se străduiesc cu curaj să pună în centru persoana. "Vă invit să promovaţi împreună şi să activaţi, printr-un pact educativ comun, acele dinamici care dau un sens istoriei şi o transformă în mod pozitiv" (ibid.).

Abordare migratoare

În istoria popoarelor, migraţiile au fost mereu un bine pentru omenire. În secolele trecute a fost vorba de migraţii legate de cuceriri, dar şi de deportare. Ocupaţiile au comportat mereu o mulţime de victime şi de devastări. Adesea civilizaţii şi culturi au fost eliminate şi au fost construite altele noi. Rămâne faptul că istoria este făcută din migraţii. Şi migraţiile fac parte şi din istoria noastră contemporană şi modernă; interesează îndeosebi numeroase ţări din iubita noastră Europă.

Fără îndoială, a venit momentul de a ne pune întrebarea: cine sunt migranţii? Şi papa Francisc răspunde clar: sunt "fraţi şi surori ai noştri care caută o viaţă mai bună departe de sărăcie, de foame, de exploatare şi de distribuirea nedreaptă a resurselor planetei, care ar trebui să fie împărţite egal între toţi. Nu este oare dorinţa fiecăruia aceea de a îmbunătăţi propriile condiţii de viaţă şi a obţine o bunăstare onestă şi legitimă care trebuie împărtăşită cu cei dragi?" (Francisc, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2016, "Migranţii şi refugiaţii ne interpelează. Răspunsul Evangheliei milostivirii", 17 ianuarie 2016).

Glasul Sfântului Părinte se ridică mereu în apărarea persoanelor care se simt constrânse să părăsească propria ţară de origine şi să ceară statusul de refugiat. Apelul său adresat Comunităţii Internaţionale a fost mereu presant şi însoţit de indicaţii concrete. "De aceea, este absolut necesar de înfruntat în ţările de origine cauzele care provoacă migraţiile. Acest lucru cere, ca prim pas, angajarea întregii comunităţi internaţionale de a stinge conflictele şi violenţele care constrâng persoanele să fugă. În afară de asta, se impune o viziune clarvăzătoare, capabilă să prevadă programe adecvate pentru zonele lovite de nedreptăţi mai grave şi instabilitate, pentru ca să fie garantat tuturor accesul la dezvoltarea autentică, ce promovează binele băieţilor şi fetelor, speranţe ale omenirii" (Francisc, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2017, "Migranţii minori, vulnerabili şi fără glas", 15 ianuarie 2017).

După părerea mea, dacă se vrea înfruntarea problemei migraţiilor în mod adecvat, anumite principii merită astăzi să fie afirmate cu claritate. În acelaşi timp trebuie depăşită o serie de înţelegeri greşite. Voi aminti câteva.

O primă înţelegere greşită se află în ideea unei asimilări înţelese ca o renunţare la propria identitate pentru a asuma identitatea poporului în care se stabileşte şi cu care se trăieşte.

O a doua înţelegere greşită se referă la ideea unei închideri a migranţilor în ei înşişi şi în identitatea lor. Dimpotrivă, este oportun să se favorizeze întâlnirea şi îmbogăţirea reciprocă între diferitele "lumi" pe care migraţia le pune în contact.

O a treia înţelegere greşită duce la a crede că în fenomenul migrator trebuie să se renunţe la propria identitate din respect faţă de celelalte identităţi. Asta constituie un risc în orice convieţuire civilă. De fapt, acolo unde omul nu reuşeşte să se exprime liber, de teamă să ofenseze sensibilitatea celuilalt, se asistă la un fenomen de aliniere după minima denumire comună şi se ajunge la crearea unei societăţi amorfe, lipsită de idealuri şi care poate ajunge cu uşurinţă să se confrunte cu "pasiunile" de moment. Dimpotrivă, în Documentul despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună, semnat de papa Francisc la Abu Dhabi, în februarie 2019, se afirmă că: "Libertatea este un drept al fiecărei persoane: fiecare se bucură de libertatea de crez, de gândire, de exprimare şi de acţiune. Pluralismul şi diversităţile de religie, de culoare, de sex, de rasă şi de limbă sunt o voinţă divină înţeleaptă, cu care Dumnezeu a creat fiinţele umane. Această Înţelepciune divină este originea din care derivă dreptul la libertatea de crez şi la libertatea de a fi diferiţi. Pentru aceasta se condamnă faptul de a constrânge oamenii să adere la o anumită religie sau la o anumită cultură, precum şi de a impune un stil de civilizaţie pe care alţii nu-l acceptă" (Documentul despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună, semnat în timpul călătoriei apostolice a papei Francisc în Emiratele Arabe Unite, 3-5 februarie 2019).

În sfârşit există şi riscul foarte concret ca fenomenul migraţiei să se desfăşoare în mod sălbatic şi să devină teren fertil pentru traficul de fiinţe umane, exploatarea migranţilor înşişi şi recrutarea lor în cadrul grupurilor criminale.

Este evident că nu este vorba de probleme care se pot rezolva cu simpla încheiere a unui acord sau enunţarea unei legi. Este absolut necesară o angajare profundă, extinsă, universală, cu scopul de a crea o mentalitate nouă, pentru că riscul unei migraţii fără umanitate rămâne foarte ridicat.

Abordarea interreligioasă

Respectul este cuvântul cheie pentru o convieţuire mondială bazată pe respectarea diferenţei şi libertatea religioasă. Papa Francisc a exprimat asta în aceşti termeni în 2013: "Viitorul se află în convieţuirea respectuoasă a diversităţilor, nu în omologarea la o gândire unică neutră din punct de vedere teoretic. Am văzut îndelung istoria, tragedia gândirilor unice. De aceea nu se poate face abstracţie de dreptul fundamental la libertatea religioasă, în toate dimensiunile sale" (Francisc, Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Vatican, 28 noiembrie 2013).

Aşadar este necesar să fim atenţi mereu la aceste tentative de a utiliza religia ca o gândire ideologică unică. Ar rezulta cu uşurinţă o instrumentalizare a religiei însăşi. Este suficient să ne gândim la flagelul trist al terorismului promovat "în numele lui Dumnezeu", care aduce atâta distrugere, masacre şi victime nevinovate. Un asemenea mesaj este literalmente opusul a ceea ce religiile - toate religiile ca atare - propun. Papa Francisc a reafirmat de mai multe ori că a ucide în numele lui Dumnezeu este cea mai mare minciună pe care omul o poate profera.

Regăsim această idee şi în Documentul despre fraternitatea umană de la Abu Dhabi: "Pentru aceasta noi cerem tuturor să înceteze să instrumentalizeze religiile pentru a incita la ură, la violenţă, la extremism şi la fanatismul orb şi să înceteze să folosească numele lui Dumnezeu pentru a justifica acte de omucidere, de exilare, de terorism şi de oprimare. Cerem asta prin credinţa noastră comună în Dumnezeu, care nu i-a creat pe oameni pentru a fi ucişi sau pentru a se ciocni între ei şi nici pentru a fi torturaţi sau umiliţi în viaţa lor şi în existenţa lor. De fapt, Dumnezeu, Atotputernicul, nu are nevoie să fie apărat de nimeni şi nu vrea ca numele Său să fie folosit pentru a teroriza oamenii".

Documentul îndeamnă la fraternitatea universală, dar şi la aderarea la o angajare comună, pentru ca să fie pus în practică orice mijloc posibil pentru a promova, la toate nivelurile, cultura întâlnirii, a dialogului, a păcii şi a respectului. La Abu Dhabi a fost făcut astfel un pas important, însă drumul de parcurs încă rămâne lung.

Abordarea interculturală

Privind la istorie, este oportun să amintim întâlnirea şi ciocnirea între cultura romană şi cultura greacă. Acest lucru este bine cuprins în celebra frază a lui Horaţiu: "Graecia capta ferum victorem cepit et artes intulit agresti Latio". Grecia, cucerită, l-a cucerit pe învingătorul necioplit şi a dus artele în incultul Lazio.

Culturile sunt adevărata bogăţie a omenirii, dar au nevoie mereu să fie purificate de distorsiunile care le ameninţă din când în când. Astăzi, cultura efemerului şi a morţii se impune cu forţă. Într-un asemenea context, cultura ilegalităţii, cultura mafiotă, dar şi cultura intoleranţei şi a discriminării încă găsesc un teren fertil.

Aşadar este necesar să se ţină cont de aceste elemente în viziunea noastră despre Europa actuală. Papa Francisc, în timpul vizitei sale la Consiliul Europei, a amintit importanţa aportului şi responsabilităţii Europei pentru dezvoltarea culturală a omenirii: "Europa trebuie să reflecteze dacă imensul său patrimoniu uman, artistic, tehnic, social, politic, economic şi religios este o simplă vechitură de muzeu din trecut, sau dacă încă este capabilă să inspire cultura şi să deschidă comorile sale pentru întreaga omenire. În răspunsul la această întrebare, Consiliul Europei cu instituţiile sale are un rol de importanţă primară" (Francisc, Discurs la Consiliul Europei).

Abordarea etică

Astăzi percepem ideea - tot mai răspândită - conform căreia de acum legea ar determina ceea ce este etic şi nu etica ar mai inspira legea. Etica ajunge adesea redusă la un simplu consens, făcând abstracţie de legătura indispensabilă cu natura umană. Trecând de la o etică întemeiată pe natură la o etică întemeiată pe voinţă, omul ajunge să fie sustras naturii, adevărului despre natura sa şi adevărului despre scopul pentru care a fost creat.

În acest context, creştinii au un rol deosebit de important de desfăşurat în Europa. Prin mărturia lor în sânul societăţii, pot aminti fundamentul etic care trebuie să conducă acţiunea noastră în lume. De fapt acesta trebuie să fie orientat spre edificarea binelui comun care, aşa cum spune papa Francisc, este "binele la care aspiră toţi oamenii, şi nu există sistem etic demn de acest nume care să nu contemple acest bine ca unul din punctele sale de referinţă esenţiale" (Discurs adresat participanţilor la Seminarul "Binele comun în era digitală", Vatican, 27 septembrie 2019). Asta presupune ca fundamentul etic să fie ancorat mai degrabă în obiectivitatea naturii decât în subiectivitatea voinţei legislatorului, sau şi mai rău, în curentul dominant. Numai pornind de la această obiectivitate şi de la axiologia care rezultă se vor putea evita derivele care se produc acolo unde viziunea despre realitate este perfect egală şi interschimbabilă cu altele, cu consecinţa că se va putea tinde să prevaleze o abordare asupra altora, chiar şi cu mijloace violente, aşa cum ne aminteşte istoria din secolul trecut.

Abordarea politică

Politica actuală este împărţită între mii de idei şi proiecte. Este adevărat că unele idei unificatoare mari încă permit să se adere la un partid, însă partidele înseşi se află de acum într-o agitaţie constantă.

Ar fi oportun să se redescopere principiul de bază, esenţial şi de fond care trebuie să conducă acţiunea fiecărei personalităţi politice, cu alte cuvinte, responsabilitatea care îi este proprie, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, pentru fiecare din cuvintele sale, din acţiunile sale şi din măsurile sale legislative sau decizii cu privire la conducerea poporului. Şi în acest domeniu există riscul ca autoritatea să fie trăită numai ca o căutare de victorii şi de consensuri.

Cel care conduce este chemat să dea dovadă de înţelepciunea lui Solomon, adică de "o inimă docilă" ca să ştie să facă dreptate poporului şi să deosebească binele de rău (cf. 1Re 3,9). Aceasta este calea fundamentală pentru a construi pacea la care lumea aspiră astăzi mai mult ca oricând, şi care trebuie să figureze printre obiectivele principale ale oricărei autorităţi politice. Papa Francisc a afirmat asta cu mare vigoare în recentul său mesaj pentru pace: "A deschide şi a trasa un drum de pace este o provocare, cu atât mai complexă deoarece interesele aflate în joc, în raporturile dintre persoane, comunităţi şi naţiuni, sunt multiple şi contradictorii. Înainte de toate trebuie făcut apel la conştiinţa morală şi la voinţa personală şi politică. De fapt, pacea se inspiră în adâncul inimii umane şi voinţa politică trebuie revigorată mereu, pentru a deschide noi procese care să reconcilieze şi să unească persoane şi comunităţi. Lumea nu are nevoie de cuvinte goale, ci de martori convinşi, de artizani ai păcii deschişi la dialog fără excluderi şi fără manipulări" (Francisc, Mesaj pentru celebrarea celei de-a 53-a Zi Mondială a Păcii, Pacea ca drum de speranţă: dialog, reconciliere şi convertire ecologică, 1 ianuarie 2020).

Concluzie

Lumea trăieşte ca frântă şi strivită de închiderile sale şi de polarizările sale, departe de valorile universale şi naturale pe care Dumnezeu le-a pus în inima fiecărei persoane umane.

Pentru a reconstrui împreună Europa, avem nevoie de unitate. Trebuie redescoperită unitatea care este la însăşi baza vieţii persoanei umane. Unitatea între persoana umană şi etică, între persoana umană şi politică, între persoana umană şi muncă, între persoana umană şi orice altă activitate pe care o desfăşoară sub soare.

Adesea neglijăm faptul că persoana umană este în acelaşi timp suflet, spirit şi trup. Aşa cum trupul trăieşte şi evoluează, acelaşi lucru este valabil pentru spirit şi pentru activitatea sufletului. Astăzi persoana umană, în această Europă, dar, mai în general, şi în această lume, este chemată să reflecte frumuseţea acestei evoluţii unitare.

Să facem în aşa fel încât persoana umană să poată regăsi faţa sa autentică. Este auspiciul pe care-l formulez: şi este şi auspiciul papei Francisc: "Europa regăseşte speranţă când omul este centrul şi inima instituţiilor sale [...] A afirma centralitatea omului înseamnă şi a regăsi spiritul de familie, în care fiecare constituie liber după propriile capacităţi şi calităţi la casa comună [...] Europa regăseşte speranţă în solidaritate [....] Europa regăseşte speranţă când nu se închide în frica siguranţelor false [...] Europa regăseşte speranţă când investeşte în dezvoltare şi în pace [...] Europa regăseşte speranţă când se deschide la viitor" (Francisc, Discurs adresat şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a semnării Tratatelor de la Roma, Vatican, 24 martie 2017).

Cu ocazia acestei a cincizecea aniversări a prezenţei Sfântului Scaun în Consiliul Europei, aş vrea să reafirm în sfârşit acel vot care ne este aşa de drag: ca împreună să ne putem deschide la viitor pentru a continua, în pofida vânturilor potrivnice, să construim Europa noastră iubită!

(După L'Osservatore Romano, 9 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 529.