La fereastră, sus în cer
(Moment liric in memoriam pr. Cornel Cadar)
La fereastră, sus în cer,
Leru-i Doamne ler,
Pruncușorul te-a chemat
Într-un timp de colindat,
Ca s-auzi îngeri cum cântă
De Crăciun, în Noaptea Sfântă:
"Domnului, în cer, mărire,
Pe pământ împăciuire!"
Cel pe care l-ai iubit,
Către tine a venit
Și ți-a spus cu voce clară:
"Sunt colinde pe afară,
Dar mai multe sunt în cer,
Leru-i Doamne ler.
Hai să vezi ce n-ai văzut,
Loc de pace și plăcut,
Univers în armonie
În a mea împărăție".
Să vezi oameni din Horgești
În palatele cerești,
Pe cei ce te-au ascultat,
Când, tu, lor le-ai predicat.
Vei fi tare bucuros
C-ai trăit pentru Cristos.
În revistă mult ai scris
De frumosul paradis.
Ai vorbit cu mult elan
Apărând pe un ecran.
Inimile le-ai mișcat
Prin al tău apostolat.
Hai cu mine, sus, în cer",
Leru-i Doamne ler.
Pr. Eugen Budău
* * *
A trecut la Domnul pr. Cornel Cadar
lecturi: 4479.