În lumina reînnoită a familiei

Efectele ecleziale ale lui "Amoris laetitia"

De Maurizio Gronchi

La mai mult de trei ani de la promulgarea lui Amoris laetitia, care sunt efectele ecleziale ale exortaţiei apostolice post-sinodale? Unde prin ecleziale se înţeleg reflexiile pastorale şi reverberaţiile teologice. De fapt, pe două fronturi era de aşteptat repercusiunea ponderată a unui document care pe moment a avut o mare rezonanţă, probabil mai mult pentru un detaliu decât pentru viziunea sa de ansamblu. De fapt, atunci când se încarcă o adunare sinodală, şi mai mult ritmată timp de doi ani (2014 şi 2015) cu aşteptări excesive, riscul este acela de a căuta acolo numai ceea ce se aştepta, neglijând mărimea tratării, bogăţia temelor, multiplicitatea perspectivelor. Dacă luăm cazul italian, putem spune că nu a fost dieceză care să nu fi prezentat şi discutat documentul pontifical, cel puţin în timpul anului 2016, când s-a putut simţi că drumul indicat de Amoris laetitia nu este mai puţin exigent decât acela care se putea aştepta cu naivitate. Experienţa de credinţă, întâlnirea personală cu Isus în cadrul unei comunităţi de credinţă este adevărata problemă de fond. De aceea, înainte de a vorbi despre viaţă conjugală şi familială este clar că este vorba de o problemă de credinţă. Însă în general persoanele nu despart credinţa de iubire: totuşi, când se vorbeşte de iubire pare că discursul ajunge pe terenul complet uman. Într-adevăr, exact această legătură merită să fie aprofundată, pentru a nu despărţi ceea ce se crede de modul în care se trăieşte.

Cum trebuie pregătiţi logodnicii pentru sacramentul căsătoriei în parohiile noastre, după Amoris laetitia? Întrebarea pe care mulţi preoţi şi-o pun, şi pe care o împărtăşesc cu comunităţile lor, a găsit deja un indicator de direcţie în răspunsul papei Francisc: este vorba de a activa itinerarii care să se asemene cu un soi de catecumenat. Cu stil sinodal, deci parohia însăşi este implicată mai direct în drumul împreună cu aceşti tineri, sau mai puţin tineri, care se arată la uşile casei parohiale, şi tot mai rar au în urma lor o formare creştină. Mai mult, din punct de vedere formal, mulţi dintre ei deja trăiesc împreună, adesea au un copil, şi au decis să-şi reglementeze situaţia lor cu căsătoria în biserică, dar nu ştiu precis ce anume comportă, ce înseamnă, ce angajamente îşi asumă.

Exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia conţine deja în sine schiţa unui parcurs sinodal reînnoit, care ar putea să fie ghid în formarea logodnicilor. Nouă capitole furnizează materialul pentru cel puţin tot atâtea întâlniri, unde am putea găsi cel puţin patru module tematice, care se articulează începând de la capitolul specific pentru pregătirea la căsătorie (capitolul VI). Primul, cu caracter fondator: realitatea biblică (capitolul I) şi viziunea lui Isus despre familie (capitolul III). Al doilea, cu caracter spiritual: iubirea zilnică şi dezvoltările sale (capitolul IV), spiritualitatea conjugală şi familială (capitolul IX). Al treilea, referitor la calitatea de părinţi: rodnicia (capitolul V) şi educaţia copiilor (capitolul VII). Al patrulea, dedicat contextului eclezial mai amplu: realitatea actuală şi provocările (capitolul II), integrarea fragilităţilor (capitolul VIII).

Dacă ne uităm bine, reiese un drum în care se împletesc aspecte doctrinale şi pastorale care provin din viaţa concretă a cuplurilor de astăzi, unde, fără a renunţa la înălţimea vocaţiei şi misiunii familiale în perspectivă creştină, oferta pastorală înaintează cu pasul lent mai ales al celui care este mai departe, sau cel puţin lipsit de experienţa de credinţă. Logodnicii pornesc de la iubirea lor, de la visul de a trăi împreună şi de a construi o realitate nouă, publică şi stabilă. De aceea Biserica recunoaşte în această aspiraţie darul lui Dumnezeu, lumina lui Cristos, chemarea Duhului, şi se îngrijeşte să-i primească pe aceşti tineri, să-i însoţească şi să-i ajute să discearnă cum ceea ce Domnul a început în ei poate să ajungă la împlinire. Nu este vorba numai de dreptul celor botezaţi de a celebra un sacrament, ci înainte de toate de responsabilitatea pastorală a celui care îşi însuşeşte exclamaţia lui Isus în faţa samaritenei: "dacă tu ai cunoaşte darul lui Dumnezeu".

Tot pe planul formativ, deşi la un alt nivel - cel academic - a dobândit o importanţă deosebită restructurarea Institutului Teologic Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Ştiinţele Căsătoriei şi Familiei. Lărgirea ofertei formative a înregistrat o cotitură semnificativă: de la formatul teologiei morale, în sprijinul viziunii matrimoniale şi familiale, s-a mutat accentul asupra teologiei fundamentale, şi mai precis asupra fundamentelor antropologice ale formei creştine a credinţei. Acest lucru este valabil pentru a păstra cu fidelitate patrimoniul tradiţional al ştiinţei credincioase şi, în acelaşi timp, pentru a reda vigoare misterului şi ministerului familiei în timpul prezent, în lumina reînnoită din Amoris laetitia.

Aşa cum a afirmat recent cardinalul Parolin, în conferinţa sa inaugurală a anului academic actual: "Constituirea noului Institut Teologic pentru Ştiinţele Căsătoriei şi Familiei, decisă de Sfântul Părinte Francisc, relansează actualitatea acelei inspiraţii şi invită la elaborarea şi la actualizarea identităţii sale pentru a corespunde noilor exigenţe ale culturii teologicii şi ale misiunii ecleziale. Aşadar nu trebuie subevaluat semnul pe care această re-întemeiere îl poartă cu sine. Prin intermediul autoritar al slujirii petrine, Biserica scoate în evidenţă, cu putere şi mai mare, necesitatea de a constitui un centru academic de studii şi de formare specializată despre căsătorie şi familie ca nod de reţea a constelaţiei instituţiilor culturale care reprezintă slujirea pastorală a Sfântului Scaun pentru Biserica universală, în sensul său cel mai înalt şi mai amplu" (L'Osservatore Romano, 1 decembrie 2019).

Viaţa pastorală a parohiilor şi formarea academică sunt aşadar locurile în care se concretizează cele mai bune consecinţe ale lui Amoris laetitia. În sfârşit, cu privire la aspectele juridice referitoare la ocrotirea căsătoriei şi îngrijirea pastorală a cuplurilor rănite a revenit recent papa Francisc, adresându-se participanţilor la cursul de formare promovat de tribunalul Rota Roma: "orice caz ecleziastic care tratează o căsătorie rănită, aşadar lucrătorii, judecătorii, părţile implicate, martorii, trebuie înainte de toate să se încredinţeze Duhului Sfânt, pentru ca, fiind conduşi de El, să poată asculta cu criteriu corect, să ştie să examineze, să discearnă şi să judece. Şi acest lucru este foarte important! Un proces nu este un lucru matematic, pentru a vedea pur şi simplu care motiv este mai important decât altul. Nu. Duhul Sfânt este cel care trebuie să conducă procesul, întotdeauna. Dacă nu este Duhul Sfânt, ceea ce facem nu este eclezial". Aşadar, graţie prezenţei Duhului înaintează "procesul" eclezial - nu numai în sens canonic - de primire, discernământ şi integrare a cuplurilor rănite. Şi asta se referă înainte de toate la comunitatea creştină, la care atâtea cupluri nu încetează să aparţină. În această direcţie, este de dorit ca toate consecinţele lui Amoris laetitia să găsească exprimare concretă şi în rescrierea Directoriului de pastoraţie familială al Bisericii italiene, care este din 1993.

(După L'Osservatore Romano, 23-24 decembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 377.