Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Săbăoani: In memoriam pr. Cristian Lucaci

Sâmbătă, 22 decembrie 2019, la Săbăoani, a avut loc o sfântă Liturghie cu recviem pentru odihna veșnică a părintelui paroh Cristian Lucaci, celebrată de către pr. decan Irinel-Iosif Iosub. A fost prezent fratele părintelui decedat, pr. Dominic Lucaci, împreună cu familia și rudele. Au participat 19 preoți și numeroși credincioși din zona Romanului.

Încă de la auzirea veștii că părintele paroh, Cristian Lucaci nu se mai află printre noi, mulți credincioși din Roman și Săbăoani au venit să se roage la căpătâiul părintelui. Vestea morții i-a luat pe mulți prin surprindere, pentru că nimeni nu se aștepta la acest fapt. Părintele Cristian era cunoscut de majoritatea persoanelor ca un preot păstor care nu-și plânge suferința, ci, asemenea Mântuitorului, și-o purta cu demnitate.

Sâmbătă, 21 decembrie, încă de la primele ore ale dimineții credincioși din Parohia "Înălțarea Sfintei Cruci" din Săbăoani, unde părintele Cristian a activat timp de șapte ani, s-au rugat Rozariul și alte rugăciuni pentru odihna păstorului lor.

La ora 10.00 a avut loc o sfântă Liturghie pentru slujitorul răposat preot Cristian Lucaci. Pr. Irinel Iosub i-a îndemnat pe cei prezenți la această celebrare să înalțe rugăciunea lor către Dumnezeul îndurărilor pentru ca să aibă milă de răposatul Cristian Lucaci.

Omilia a fost ținută de părintele decan. Pe un ton solemn, predicatorul a amintit printre altele că suferințele preotului sunt asemănătoare celor pe care le-a avut Păstorul cel Bun, Isus Cristos. Inima unui preot e formată de către Păstorul suprem, Isus Cristos. La sfârșitul celebrării, în numele familiei îndurerate, pr. Dominic Lucaci, fratele răposatului, a rostit un cuvânt de mulțumire față de credincioșii prezenți la celebrare, pentru că au venit să înalțe o rugăciune pentru pr. Cristian. El a exprimat totodată și un gând de recunoștință către predicator, care a subliniat bine rolul suferinței în viața creștinului și a preotului. Suferința preotului e o participare la patima lui Isus.

După sfânta Liturghie, trupul neînsuflețit al părintelui Cristian a fost transportat spre localitatea natală. Înmormântarea va avea loc la Horlești, luni, 23 decembrie, la ora 11.00.

Pr. Vlad-Adrian Lorenț


 

lecturi: 4405.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat