Rescriptul papei despre abuzuri. Părintele Gianfranco Ghirlanda: "A dezrădăcina răul din Biserică, dar fără a atinge sigiliul spovezii"

De M. Chiara Biagioni

"Răul care este făcut copiilor este un semn care rămâne pentru toată viaţa. Este un lucru foarte grav, pentru aceasta papa caută toate mijloacele pentru a dezrădăcina acest rău din Biserică şi a fi astfel şi un simbol de transparenţă şi angajare pentru toţi". Porneşte de la această afirmaţie comentariul părintelui Gianfranco Ghirlanda, profesor emerit al Facultăţii de Drept Canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, la rescriptul semnat de papa Francisc şi publicat la 17 decembrie 2019 cu care este promulgată Instrucţiunea "Despre caracterul rezervat al cauzelor" şi este abolit "secretul pontifical" despre cazurile de abuzuri, violenţe sexuale şi pedo-pornografie din partea clericilor în dauna minorilor. Părintele Ghirlanda a publicat recent volumul "Sacramentul Preoţiei şi viaţa clericilor".

Este o noutate importantă, părinte profesor. V-a surprins?

Nu mult, deja în Motu proprio Vos estis lux mundi aceste lucruri au fost spuse. Acum este o precizare. Însă cred că este important de amintit ceea ce stabilea deja articolul 3 din Vos estis lux mundi, adică abolirea acestui secret nu trebuie confundată cu abolirea sigiliului sacramental, care nu este în niciun mod atins, pentru că preotul care încalcă sigiliul sacramental este excomunicat ipso facto şi cu excomunicare rezervată Sfântului Scaun. Sigiliul este ca o piatră: nu poate să fie înlăturată în nicio manieră. Tot în acel articol 3 este protejată şi direcţiunea spirituală, făcând referinţă la can. 1548 § 2. Sunt două puncte clare şi acum în această Instrucţiune este protejat şi caracterul rezervat al investigaţiilor stabilit de can. 471 nr. 2, adică secretul celor care lucrează în oficiile din curie. Atât Motu proprio cât şi Instrucţiunea protejează efectiv aceste tipuri de secret care sunt sacre pentru Biserică.

Cât va fi la "discreţia" diecezelor acest proces de transparenţă? Este de sperat într-un tratament egal al proceselor în întreaga lume?

Nu, nu există limită de discreţie, deoarece pentru aceste delicte mai grave - şi aici vorbim despre drepturi mai grave - competenţa este a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Ordinariii fac investigaţia prealabilă unde efectiv toată procedura de instruire este protejată de secret, pentru că încă nu se ştie dacă are sau nu fundament acuzarea. Această procedură este făcută la nivel local. Apoi Congregaţia decide dacă să judece ea însăşi sau să lase episcopului judecata. Dar Congregaţia este cea care decide. Episcopul trebuie să respecte fie legile universale, deci Motu proprio, fie celelalte legi referitoare la aceste delicte, deci şi aceste Rescripte publicate.

Dumneavoastră sunteţi foarte apropiat de papa Francisc, ce este în spate?

Există ceea ce era şi în spatele celorlalţi doi papi: sfântul Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, care au luat în serios problema. Papa Francisc ia iniţiative pe plan legislativ, deci normativ, care specifică modul de a interveni şi procedura de urmat pentru a face mai eficace intervenţia Bisericii din punct de vedere canonic.

Ce mesaj dă şi altor sectoare în care din păcate se consumă pedofilia?

Un semnal puternic care îi invită pe toţi să deschidă ochii asupra unui fenomen care trebuie să fie examinat cu atenţie şi în manieră serioasă, şi în toate sectoarele, pentru că pedofilia şi abuzurile, din păcate, au loc nu numai în biserică, ci şi în cadrul familial, în cluburile sportive, în şcoli. Se vorbeşte foarte puţin despre asta şi întotdeauna în relaţie cu Biserica catolică. Papa dă semnale şi spune: noi luăm în serios acest fenomen şi încercăm să facem cât mai mult posibil, şi în formarea din seminarii unde se insistă asupra formării umane, psihologice şi afective pentru ca să se ajungă a fi preot cu un echilibru psiho-afectiv adecvat. Dacă nu se merge la pregătirea candidaţilor, nu se eradică problemele. Se acţionează asupra efectelor, dar nu se merge la cauze.

Întorcându-ne la sigiliul sacramental: în Australia există o dezbatere pentru ca să fie eliminat în favoarea justiţiei pentru victime. A-l revendica, apare în ochii oamenilor o poziţie nepopulară.

Biserica are de-a face cu conştiinţa persoanelor în care acţionează "instrumental" faţă de Dumnezeu. Înţeleg că un guvern civil şi laicizat nu-l înţelege, însă Biserica nu poate renunţa la acest sigiliu.

De ce?

Este în joc protejarea conştiinţei persoanei. Adică atunci când unul intră în raport cu conştiinţa persoanei la spovadă şi chiar la direcţiunea spirituală, persoana îşi încredinţează conştiinţa pentru a cere Milostivirea lui Dumnezeu şi a fi însoţită să remedieze răul comis. Acesta este domeniul conştiinţei. Asta nu elimină faptul că delictul este public, şi în domeniul canonic trebuie să fie pedepsit însă duhovnicul nu poate denunţa dacă a aflat faptul la spovadă.

Şi ce poate să facă?

Nimic. Să se roage.

Însă poate convinge persoana să se autodenunţe.

Poate să spună persoanei: "Dacă tu eşti cu adevărat căit pentru ceea ce ai comis, trebuie să fii dispus să te supui şi consecinţelor civile. Însă există un principiu fundamental al dreptului, al oricărui drept, şi în domeniul civil, adică nimeni nu este obligat să se denunţe pe sine însuşi. Duhovnicul sau părintele spiritual pot să spună: "Uite, tu ai conştientizat răul pe care l-ai comis şi trebuie să faci în aşa fel încât să fie remediată dauna pe care tu ai făcut-o acestui copil. Este o daună într-adevăr gravă şi trebuie să suporţi consecinţele şi din punct de vedere civil". Însă nu-l poate obliga să facă asta pentru că nimeni nu este ţinut să se denunţe pe sine însuşi. În schimb este diferit cazul în care este inculpată o altă persoană: sunt obligaţi să se denunţe pe ei înşişi pentru a salva această persoană.

Este un punct care e greu de înţeles. De ce toate acestea faţă de vinovat în cadrul spovezii?

Pentru că suntem în domeniul conştiinţei care aparţine numai lui Dumnezeu. Motiv pentru care sunt pe deplin de acord fie cu Motu proprio fie cu Instrucţiunea, să fie cea mai mare transparenţă posibilă şi cea mai deplină colaborare cu organele statului însă Biserica pe bună dreptate tutelează acele domenii care îi sunt proprii şi la care nu poate renunţa pentru că altminteri merge împotriva sacralităţii conştiinţei care, repet, aparţine lui Dumnezeu. Şi duhovnicul intră acolo pentru că persoana îi permite să intre având garanţia că ceea ce spune la spovadă nu va fi revelat niciodată, altminteri nu s-ar spovedi. Spune Scriptura: eu nu caut moartea păcătosului ci vreau ca să se convertească şi să trăiască. La spovadă, Biserica se pune la dispoziţia păcătosului pentru ca să se convertească şi să trăiască. Vor exista alte căi, adică procesul canonic şi civil, pentru a ajunge la anumite consecinţe, însă suntem într-un alt domeniu şi cele două lucruri trebuie bine deosebite şi protejate.

(După Agenţia SIR, 18 decembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 708.