Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Sfânta Liturghie pentru comunitatea catolică filipineză (15 decembrie 2019)

Iubiți frați și surori,

Celebrăm astăzi a treia duminică din Advent. În prima lectură profetul Isaia invită tot pământul să se bucure pentru venirea Domnului, care aduce poporului său mântuirea. El vine să deschidă ochii celor orbi și urechile celor surzi, să-i vindece pe șchiopi și pe muți (cf. 35,5-6). Mântuirea este oferită tuturor, însă Domnul manifestă o duioșie specială față de cei mai vulnerabili, cei mai fragili, cei mai săraci din poporul său.

Din cuvintele psalmului responsorial învățăm că există alți vulnerabili care merită o privire de iubire specială din partea lui Dumnezeu: sunt cei asupriți, cei flămânzi, cei închiși, cei străini, orfanii și văduvele (cf. Ps 145,7-9). Sunt locuitorii din periferiile existențiale de ieri și de astăzi.

În Isus Cristos iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu devine tangibilă: "orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună" (Mt 11,5). Acestea sunt semnele care însoțesc realizarea Împărăției lui Dumnezeu. Nu sunetele de trâmbiță sau triumfurile militare, nu judecățile și condamnările păcătoșilor, ci eliberarea de rău și vestea de milostivire și de pace.

Și anul acesta ne pregătim să celebrăm misterul Întrupării, al lui Emanuel, pe "Dumnezeu cu noi" care săvârșește minuni în favoarea poporului său, îndeosebi a celor mai mici și fragili. Aceste minuni sunt "semnele" prezenței Împărăției sale. Și de vreme ce locuitorii din periferiile existențiale continuă să fie încă mulți, trebuie să-i cerem Domnului să reînnoiască minunea Crăciunului în fiecare an, oferindu-ne pe noi înșine ca instrumente ale iubirii sale milostive față de cei din urmă.

Pentru a ne pregăti cum se cuvine pentru această nouă revărsare de har, Biserica ne oferă timpul Adventului, în care suntem chemați să trezim în inimi așteptarea și să intensificăm rugăciunea noastră. În acest scop, în bogăția diferitelor tradiții, Bisericile particulare au introdus o varietate de practici devoționale.

În Filipine, de multe secole, există o novenă ca pregătire pentru Sfântul Crăciun numită Simbang-Gabi (Liturghia de noapte). Timp de nouă zile credincioșii filipinezi se adună în zori în parohiile lor pentru o celebrare euharistică specială. În ultimele decenii, grație migranților filipinezi, această devoțiune a depășit granițele naționale și a ajuns în atâtea alte țări. De mulți ani se celebrează Simbang-Gabi și în dieceza de Roma și astăzi o celebrăm împreună aici, în bazilica "Sfântul Petru".

Prin această celebrare vrem să ne pregătim pentru Crăciun după spiritul Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat, rămânând statornici până la venirea definitivă a Domnului, așa cum ne recomandă apostolul Iacob (cf. Iac 5,7). Vrem să ne angajăm să manifestăm iubirea și duioșia lui Dumnezeu față de toți, în special față de cei din urmă. Suntem chemați să fim ferment într-o societate care adesea nu mai reușește să guste frumusețea lui Dumnezeu și să experimenteze harul prezenței sale.

Și voi, iubiți frați și surori, care ați părăsit țara voastră în căutarea unui viitor mai bun, aveți o misiune specială. Credința voastră să fie "plămadă" în comunitățile parohiale de care aparțineți astăzi. Vă încurajez să înmulțiți oportunitățile de întâlnire pentru a împărtăși bogăția voastră culturală și spirituală, lăsându-vă în același timp îmbogățiți de experiențele altora. Toți suntem invitați să construim împreună acea comuniune în diversitate care constituie o trăsătură distinctivă a Împărăției lui Dumnezeu, inaugurate de Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om. Toți suntem chemați să practicăm împreună caritatea față de locuitorii din periferiile existențiale, punând la dispoziție diferitele noastre daruri, așa încât să reînnoim semnele prezenței Împărăției. Toți suntem chemați să vestim împreună Evanghelia, Vestea Bună a mântuirii, în toate limbile, așa încât să ajungă la cât mai multe persoane posibile.

Pruncul Sfânt pe care ne pregătim să-l adorăm, înfășat în scutece sărace și pus într-o iesle, să vă binecuvânteze și să vă dea forța pentru a duce înainte cu bucurie mărturia voastră.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 456.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat