Conferinţă de presă a Sfântului Părinte Francisc în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în Thailanda şi Japonia (26 noiembrie 2019)

Matteo Bruni:

Bună ziua tuturor, bună ziua, Sfinte Părinte. A fost o călătorie intensă, chiar angajată - pentru jurnalişti cu siguranţă precum şi pentru dumneavoastră -; o călătorie frumoasă, cu atâtea evenimente foarte înalte şi atâtea lucruri de spus, atâtea discursuri. Şi acum este acest moment de întâlnire cu presa. Dacă dumneavoastră vreţi, poate, să spuneţi un cuvânt, la început...

Papa Francisc:

Vă mulţumesc pentru munca voastră pentru o călătorie cu un schimb de categorie: una era Thailanda şi altceva era Japonia. Nu se pot evalua lucrurile cu aceleaşi categorii, realităţile trebuie evaluate cu ceea ce vine din aceeaşi categorie. Japonia şi Thailanda sunt două realităţi complet diferite. Pentru aceasta este nevoie de munca dublă şi vă mulţumesc pentru asta, precum şi pentru zilele foarte intense, eu m-am simţit aproape de voi în această muncă. Mulţumesc.

Matteo Bruni:

Prima întrebare este a părintelui Yamamoto, de la "Catholic Shimbum".

Părintele Makoto Yamamoto, "Catholic Shimbum":

Bună seara, Sfinte Părinte. Vă mulţumim din inimă pentru că aţi venit în Japonia de foarte departe. Eu sunt preot diecezan din Fukuoka, chiar aproape de Nagasaki. Aş vrea să vă întreb asta: dumneavoastră aţi vizitat Nagasaki şi Hiroshima. Sfinte Părinte, cum v-aţi simţit? Aş vrea să vă întreb un alt lucru: societatea şi Biserica occidentală au ceva de învăţat de la societatea şi de la Biserica orientală?

Papa Francisc:

Încep de la ultima. Pe mine m-a lumina mult o expresie: "Lux ex Oriente, ex Occident luxus". Lumina vine din Orient, luxul, consumismul vine din Occident. Există tocmai această înţelepciune orientală, care nu este înţelepciune numai de cunoaştere, ci de timpi, de contemplaţie. Ajută mult societatea noastră occidentală - mereu prea grăbită - să înveţe contemplaţia, să se oprească şi să privească lucrurile şi poetic. Ştii? Gândindu-mă la asta - aceasta este o opinie personală -, cred că Occidentului îi lipseşte un pic de poezie. Există lucruri poetice foarte frumoase, însă Orientul merge dincolo. Orientul este capabil să privească lucrurile cu ochi care merg dincolo; n-aş vrea să folosesc cuvântul "transcendent", pentru că unele religii orientale nu fac aluzie la transcendenţă, ci cu siguranţă la o viziune dincolo de limita imanenţei, fără a spune transcendenţă, dincolo. Pentru aceasta vorbesc de "poezie", de ceea ce este gratuitate, căutarea propriei perfecţiuni în post, în penitenţe, precum şi în citirea înţelepciunii înţelepţilor orientali. Cred că nouă occidentalilor ne va face bine să ne oprim un pic şi să dăm timp înţelepciunii. Cultura grabei (are nevoie) de cultura lui "opreşte-te un pic". Opreşte-te. Nu ştiu dacă foloseşte asta pentru a clarifica diferenţa şi ceea ce noi am avea nevoie.

Prima (întrebare): Nagasaki şi Hiroshima. Amândouă au suferit bomba atomică şi asta le face asemănătoare. Însă există o diferenţă. Nagasaki n-a avut numai bomba ci şi pe creştini. Nagasaki are rădăcini creştine, un creştinism antic. Persecuţia creştinilor era în toată Japonia, dar în Nagasaki a fost foarte puternică. Secretarul nunţiaturii mi-a dăruit un facsimil din lemn unde este scris acel "wanted" din acel timp: "Se caută creştini! Dacă tu găseşti unul, denunţă-l şi tu vei avea mult, dacă tu găseşti un preot, denunţă-l şi vei avea mult". Un astfel de lucru, va merge la muzeu. Asta impresionează: au fost secole de persecuţii. Acesta este un fenomen creştin, care "relativizează", în sensul bun al cuvântului, bomba atomică, pentru că sunt două lucruri. Dacă merge cineva la Nagasaki gândindu-se numai: "Da, bine, era creştin... Dar a fost bomba atomică", şi se opreşte acolo (neglijează o parte a istoriei sale). În schimb a merge la Hiroshima este numai pentru bomba atomică, pentru că nu este un oraş creştin ca Nagasaki. Pentru aceasta am voit să merg în amândouă. Este adevărat, în amândouă a fost dezastrul atomic.

Hiroshima a fost o adevărată cateheză umană despre cruzime. Cruzimea. N-am putut să văd muzeul din Hiroshima din motive de timp, pentru că a fost o zi foarte plină, dar spun că este teribil, teribil: scrisori ale şefilor de stat, ale generalilor care explicau cum se putea face un dezastru mai mare. La Nagasaki a fost cea a martiriului: am văzut un pic muzeul martiriului - en passant -; însă cea de la Hiroshima, foarte emoţionantă. Şi acolo am reafirmat că folosirea armelor nucleare este imorală - acest lucru trebuie să meargă în Catehismul Bisericii Catolice -, şi nu numai folosirea, şi posesia, pentru că un accident, sau nebunia vreunui guvernant, nebunia unuia poate distruge omenirea. Să ne gândim la acea expresie a lui Einstein: "Al patrulea război mondial va fi dus cu bastoane şi pietre".

Mario Bruni:

A doua întrebare este a lui dr. Kawarada, care lucrează pentru "Asahi Shimbum".

Shinichi Kawarada, "The Asahi Shimbum":

Bună ziua, Sfinte Părinte. Aş vrea să pun o întrebare despre nuclear. Aşa cum aţi indicat dumneavoastră pe bună dreptate, o pace durabilă nu se face fără o dezarmare. Japonia este o ţară care se bucură de protecţia nucleară a SUA şi este şi producătoare de energie nucleară, lucru care comportă un mare risc aşa cum s-a întâmplat la Fukushima. Cum poate Japonia să contribuie la pacea mondială? Ar trebui să fie stinse centralele nucleare? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Mă întorc asupra posesiei de industrii nucleare. Se poate întâmpla mereu un accident, şi triplul dezastru, care a distrus aşa de mult. Nuclearul este la limită. Armele să le excludem, pentru că aceea este distrugere. Însă folosirea nuclearului este mult la limită, pentru că încă n-am ajuns la o siguranţă totală. Nu am ajuns. Tu ai putea să-mi spui: "Da, şi cu electricitatea se poate face un dezastru datorită unei lipse de siguranţă". Dar este un mic dezastru. Un dezastru nuclear, de la o centrală nucleară, va fi un dezastru mare. Şi încă n-a fost elaborată siguranţa. Eu - dar este o opinie personală - n-aş folosi energia nucleară până când nu va fi o siguranţă totală cu privire la folosirea sa. Dar eu sunt profan în asta şi spun o idee. Unii spun că energia nucleară este contrară păstrării creaţiei, că o va distruge şi că trebuie să se oprească. Este în discuţie. Eu mă opresc asupra siguranţei. Nu are siguranţa pentru a împiedica un dezastru. Da, este unul la fiecare zece ani în lume, dar apoi [are incidenţă] asupra creaţiei: dezastrul puterii nucleare asupra creaţiei, asupra persoanei.

Încă durează dezastrul nuclear din Ucraina, timp de atâţia ani. Disting de război, de arme. Dar aici spun că trebuie să cercetăm asupra siguranţei, fie dezastrelor fie asupra ambientului. Cu privire la ambient cred că am depăşit limita, am depăşit limita: în agricultură de exemplu pesticidele, în creşterea puilor - medicii le spun mamelor să nu le dea copiilor să mănânce pui din crescătorii pentru că sunt crescuţi cu hormoni şi fac rău sănătăţii copiilor -; atâtea boli rare care există astăzi datorită folosirii rele a ambientului. Sunt boli rare. Cablurile electrice şi atâtea alte lucruri... Păstrarea ambientului este un lucru care ori trebuie făcut astăzi ori niciodată. Dar întorcându-ne la energia nucleară: construire, siguranţă şi păstrare a creaţiei.

Matteo Bruni:

A treia întrebare este a lui Elisabeta Zunica, de la o agenţie japoneză, "Kyodo News".

Elisabeta Zunica, "Kyoto News":

Hakamada Iwao, este un japonez condamnat la moarte, care aşteaptă revizuirea procesului. Era prezent la Liturghia de la Tokyo Dome, dar n-a avut ocazia de a vorbi cu dumneavoastră. Ne-aţi putea confirma dacă era programată sau nu o scurtă întâlnire cu dumneavoastră? Pentru că tema pedepsei cu moartea este foarte discutată în Japonia. Cu mai mult de o lună înainte de modificarea Catehismului cu privire la această temă, au fost executaţi treisprezece deţinuţi. În discursurile dumneavoastră din această vizită nu este o referinţă la această temă. Cum aşa, n-aţi voit să vă pronunţaţi în această ocazie, sau aţi avut ocazia de a vorbi despre asta cu premierul Shinzo Abe?

Papa Francisc:

Despre acel caz al pedepsei cu moartea am aflat după aceea, nu ştiam despre acea persoană: nu ştiam. Cu primul ministru am vorbit în general despre multe probleme, despre procese de condamnări veşnice care nu se termină, fie cu moartea fie fără moarte. Dar despre asta am vorbit ca despre o problemă generală, care există şi în alte ţări: închisorile supraaglomerate, oameni care aşteaptă cu o detenţie preventivă, fără prezumţia de nevinovăţie... Aşteaptă acolo, aşteaptă, aşteaptă... În urmă cu cincisprezece zile am făcut o intervenţie la întâlnirea internaţională de drept penal şi am vorbit cu privire la această temă: tema închisorilor, tema precauţiei şi apoi despre pedeapsa cu moartea, despre care s-a spus clar că nu este moral, nu se poate face. Cred că acest lucru merge împreună cu o conştiinţă care se dezvoltă tot mai mult. De exemplu, unele ţări nu îndrăznesc abolirea datorită problemelor politice dar fac o suspendare: este un mod de a declara, fără a declara: condamnarea pe viaţă, de exemplu. Însă problema este că o condamnare trebuie să fie mereu pentru reinserare: o condamnare fără "ferestre" de orizont nu este umană. Şi condamnarea pe viaţă: trebuie să se gândească cum poate un condamnat pe viaţă să se reintegreze, înăuntru sau afară. Dar este nevoie mereu de orizont, de reinserare. Dumneavoastră îmi veţi spune: dar există condamnaţi nebuni, datorită unei probleme de boală, de nebunie, de incorigibilitate genetică, pentru a spune aşa... Atunci trebuie căutat modul în care cel puţin să poată face lucruri care să-i facă să se simtă persoane. Astăzi, în multe părţi ale lumii închisorile sunt supraaglomerate, sunt depozite de carne umană, care în loc să crească în sănătate, de atâtea ori se strică din această cauză. Trebuie să luptăm împotriva pedepsei cu moartea, puţin câte puţin... Există cazuri care mie îmi dau bucurie deoarece sunt state, ţări care spun: noi ne oprim. Am vorbit cu guvernatorul unui stat, anul trecut, şi el înainte de a părăsi funcţia a făcut acea suspendare aproape definitivă. Sunt paşi, paşi ai unei conştiinţe umane. Însă unele ţări încă n-au reuşit să se insereze în linia umanităţii.

Matteo Bruni:

Următoarea întrebare vine de la Jean-Marie Guénois, pentru "Le Figaro".

Jean-Marie Guénois, "Le Figaro":

Bună ziua, Sfinte Părinte. Dumneavoastră aţi spus că adevărata pace poate să fie numai o pace dezarmată. Dar ce se întâmplă pentru apărarea legitimă, când o ţară este atacată de alta? În acest caz, mai există posibilitatea unui "război corect"? Întrebare mică: s-a vorbit despre o enciclică despre nonviolenţă: mai este în proiect, această enciclică despre nonviolenţă? Două întrebări. Mulţumesc, Sfinte Părinte.

Papa Francisc:

Da, proiectul există, dar îl va face următorul papă, deoarece cu greu am timp să... Există proiecte care sunt sertare...: unul despre pace, de exemplu, este acolo, şi când va fi momentul voi face asta. Dar vorbesc destul de mult despre asta: de exemplu, problema bullying cu copiii din şcoli, este o problemă de violenţă, am vorbit despre asta chiar tinerilor japonezi, despre această temă. Este o problemă pe care încercăm să ajutăm s-o rezolvăm cu atâtea programe educative. Este o problemă de violenţă, iar problemele de violenţă trebuie tratate... Însă o enciclică despre nonviolenţă încă nu o simt formată, trebuie să mă rog mai mult şi trebuie să caut calea.

Despre pace şi despre arme: este acea vorbă romană: "Si vis pacem para bellum". Acolo nu am fost maturi. Organizaţiile internaţionale nu reuşesc, Naţiunile Unite nu reuşesc... Fac atâtea lucruri, atâtea medieri, este meritoriu. Ţări ca Norvegia, de exemplu: mereu dispuşi să medieze, să caute o ieşire pentru a evita războaiele... Asta se face şi mie îmi place. Dar este puţin, trebuie făcut şi mai mult. Dumneavoastră gândiţi-vă - fără a ofensa - la Consiliul de Securitate: există o problemă cu armele, toţi sunt de acord pentru a rezolva acea problemă pentru a evita un accident de război, toţi votează pentru, unul cu drept de veto votează împotrivă şi totul se opreşte. Am auzit - eu nu sunt în măsură să evaluez dacă este bine sau nu, este o opinie pe care am simţit-o - că probabil Naţiunile Unite ar trebui să facă un pas înainte renunţând în Consiliul de Securitate la dreptul de veto al unor naţiuni. Nu sunt tehnic, în asta, dar am auzit asta ca o posibilitate. Nu ştiu ce să spun, dar ar fi frumos ca toţi să aibă acelaşi drept.

În echilibrul mondial există teme pe care în acest moment nu sunt capabil să le evaluez. Însă tot ceea ce se poate face pentru a opri producerea de arme, pentru a opri războaiele, pentru a favoriza negocierea, şi cu ajutorul facilitatorilor, asta trebuie să se facă mereu, mereu. Şi dă rezultate: unii spun puţine, dar să începem cu puţin, apoi să mergem mai departe cu rezultatele negocierii pentru a încerca să se rezolve problemele. De exemplu, în cazul Ucraina-Rusia: nu se vorbeşte despre arme, a existat negocierea pentru schimbul de prizonieri, acest lucru este pozitiv. Este mereu un pas pentru pace. A fost acum o confruntare pentru a gândi la o planificare a unui regim guvernamental în Donbass, diferit, şi discută: acesta este un pas înainte al păcii.

S-a întâmplat, cu puţin timp în urmă, un lucru frumos şi urât. Lucrul urât este - trebuie s-o spun - ipocrizia "armamentistă". Ţări creştine - cel puţin de cultură creştină -, ţări europene - se spune "Europa cultă" - care vorbesc despre pace şi trăiesc din arme: ipocrizie, se numeşte aceasta. Este un cuvânt evanghelic: Isus îl spune de atâtea ori în capitolul 23 din Evanghelia lui Matei. Trebuie terminat cu această ipocrizie. Este nevoie ca o naţiune să aibă curajul de a spune: "Nu pot să vorbesc despre pace, pentru că economia mea câştigă mult cu fabricarea armelor". Fără a insulta şi fără a murdări ţara aceea, dar a vorbi ca fraţi, fraternitatea umană: să ne oprim, oameni buni, să ne oprim, pentru că treaba este urâtă! Într-un port - acum nu-mi amintesc bine - într-un port a venit dintr-o ţară o navă plină de arme pe care trebuia să le treacă pe o altă navă pentru a merge în Yemen. Noi ştim ce se întâmplă în Yemen. Şi muncitorii din port au spus "nu". Au fost buni! Şi nava s-a întors acasă. Este un caz, dar ne învaţă cum trebuie să ne comportăm cu privire la asta. Pacea este foarte slabă astăzi, foarte slabă, dar nu trebuie să ne descurajăm. Şi cu armele favorizăm această slăbiciune.

Jean-Marie Guénois, "Le Figaro":

Şi apărarea legitimă cu armele?

Papa Francisc:

Ipoteza apărării legitime rămâne mereu. Este o ipoteză care şi în teologia morală trebuie contemplată, însă ca ultimă posibilitate. Ultimă posibilitate, cu armele. Apărarea legitimă trebuie făcută cu diplomaţia, cu medierile. Ultimă posibilitate: apărarea legitimă cu armele. Dar subliniez: ultima posibilitate! Noi mergem înainte într-un progres etic care mie îmi place, în punerea în discuţie a tuturor acestor lucruri. Acest lucru este frumos: spune că omenirea merge înainte şi prin bine, nu numai prin rău. Vă mulţumesc.

Matteo Bruni:

Următoarea întrebare este a lui Cristiana Caricato, de la TV2000:

Cristiana Caricato, TV 2000:

Oamenii citesc în ziare că Sfântul Scaun a cumpărat imobile pentru sute de milioane de euro în inima Londrei şi rămâne un pic descumpănit de această folosire a finanţelor vaticane, îndeosebi când este implicat şi Obolul Sfântului Petru. Dumneavoastră ştiaţi despre aceste operaţiuni financiare? Şi mai ales, după părerea dumneavoastră, este corectă folosirea Obolului care se face? Dumneavoastră aţi spus adesea că nu trebuie să se facă bani cu banii, adesea aţi denunţat această folosire nesăbuită a finanţelor, însă vedem după aceea că aceste operaţiuni implică şi Sfântul Scaun, şi asta scandalizează. Cum vedeţi toată această întâmplare?

Papa Francisc:

Mulţumesc. Înainte de toate, buna administraţie normală: vine suma de la Obolul Sfântului Petru, şi ce fac? O pun în sertar? Nu. Aceasta este o administraţie rea! Încerc să fac o investiţie şi atunci când am nevoie să dau, când există necesităţile, în timpul anului, se iau banii şi acel capital nu se devalorizează, se menţine sau creşte un pic. Aceasta este o administraţie bună. În schimb administraţia "din sertar" este rea. Însă trebuie căutată o administraţie bună, o investiţie bună: este clar acest lucru? Şi o investiţie... aşa cum se spune la noi, "o investiţie de văduve", cum fac văduvele: două ouă aici, trei aici, cinci acolo. Dacă unul cade, există altul şi nu se ruinează. Este mereu pe ceva sigur şi este mereu pe ceva moral. Dacă tu faci o investiţie din Obolul Sfântului Petru pe o fabrică de armamente, Obolul nu mai este Obol! Dacă tu faci o investiţie şi timp de mulţi ani stai fără a atinge capitalul, nu merge. Obolul Sfântului Petru (într-un an) trebuie cheltuit într-un an, un an şi jumătate, până când ajunge cealaltă colectă care se face la nivel mondial. Şi aceasta este administraţia bună: pe ceva sigur. Şi, da, e adevărat, se poate cumpăra şi o proprietate, să se închirieze şi apoi să se vândă, dar pe ceva sigur, cu toate siguranţele pentru binele oamenilor şi al Obolului. Acesta este un aspect.

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: un scandal, au făcut lucruri care nu par curate. Însă denunţarea n-a venit din afară. Acea reformă a metodologiei economice pe care deja a început-o Benedict al XVI-lea a mers înainte şi revizorul intern de conturi a fost cel care a spus: aici este o treabă urâtă, aici este ceva ce nu funcţionează. A venit la mine şi i-am spus: "Dumneavoastră sunteţi sigur?" - "Da", mi-a răspuns el, mi-a arătat şi m-a întrebat: "Ce trebuie să fac?" - "Există justiţia vaticană, mergeţi şi faceţi denunţarea la promotorul de justiţie". Şi în asta eu am fost mulţumit, pentru că se vede că administraţia vaticană acum are resursele de clarificat lucrurile urâte care se întâmplă înăuntru, ca acest caz, care nu este cazul imobilului din Londra - pentru că acesta încă nu este clar -, totuşi acolo erau cazuri de corupţie. Promotorul de justiţie a studiat cazul, a făcut consultările şi a văzut că exista un dezechilibru în bilanţ. Apoi mi-a cerut permisiunea de a face percheziţiile. Am spus: "Este clar acest [studiu]?" - "Da, există o prezumţie de corupţie şi în aceste cazuri eu trebuie să fac percheziţii în biroul acesta, în acesta şi în acesta...". Şi eu am semnat autorizaţia. A fost făcută percheziţia în cinci birouri şi astăzi - deşi există prezumţia de nevinovăţie - există capitaluri care nu sunt administrate bine chiar şi cu corupţie. Cred că în mai puţin de o lună vor începe interogatoriile pentru cele cinci persoane care au fost blocate pentru că existau indicii de corupţie. Dumneavoastră veţi putea să-mi spuneţi: aceşti cinci sunt corupţi? Nu, prezumţia de nevinovăţie este o garanţie, un drept uman. Dar există corupţie, se vede. Cu percheziţiile se va vedea dacă sunt vinovaţi sau nu. Este o treabă urâtă, nu este frumos să se întâmple asta în Vatican. Dar a fost clarificat de mecanismele interne care încep să funcţioneze şi pe care papa Benedict a început să le facă. Pentru aceasta eu îi mulţumesc lui Dumnezeu. Nu-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că există corupţia, ci îi mulţumesc pentru că sistemul de control din Vatican funcţionează bine.

Matteo Bruni:

Următoarea întrebare este a lui Philip Pullulella, de la Reuters.

Philip Pullella, "Reuters":

Dacă îmi permiteţi voiam să continui un pic asupra acestei întrebări pe care a pus-o Cristiana, cu un pic mai multe detalii. Există multă preocupare în ultimele săptămâni pentru ceea ce se întâmplă în finanţele Vaticanului şi după unii există un război intern cu privire la cine trebuie să controleze banii. Cea mai mare parte a membrilor consiliului de administraţie al AIF şi-au dat demisia. Grupul Egmont, care este grupul acestor autorităţi financiare, a suspendat Vaticanul din comunicaţiile sigure după raidul din 1 octombrie. Directorul AIF este încă suspendat, aşa cum aţi spus dumneavoastră, şi încă nu este un revizor general. Ce puteţi face sau spune dumneavoastră pentru a garanta comunităţii financiare internaţionale şi credincioşilor în general, care sunt chemaţi să contribuie la Obol, că Vaticanul nu va fi considerat din nou un "paria" care trebuie ţinut exclus, în care nu trebuie avută încredere, şi că reformele vor continua şi că nu se va reveni la obişnuinţele din trecut?

Papa Francisc:

Mulţumesc pentru întrebare. Vaticanul a făcut paşi înainte în administraţia sa. De exemplu IOR este acceptată astăzi de toate băncile şi poate acţiona ca băncile italiene, lucru care în urmă cu un an încă nu exista. Au fost progrese. După aceea, cu privire la grupul Egmont. Grupul Egmont este un lucru neoficial internaţional; este un grup de care aparţine AIF. Şi controlul internaţional nu depinde de grupul Egmont, care este un grup privat chiar dacă are importanţa sa, dar este un grup privat. Monyeval va face inspecţia: a programat-o pentru primele luni ale anului viitor şi va face asta. Directorul AIF este suspendat, pentru că existau suspiciuni de rea administraţie. Preşedintele AIF a forţat cu grupul Egmont pentru a relua documentaţia, şi acest lucru justiţia nu poate să-l facă. În faţa acestui lucru eu am făcut o consultare cu un magistrat italian, de nivel: ce trebuie să fac? Justiţia în faţa unei acuze de corupţie este suverană într-o ţară, este suverană, nimeni nu se poate amesteca acolo înăuntru, nimeni nu poate da documentele grupului Egmont [şi să spună]: "Documentele voastre sunt aici". Nu. Trebuie să fie studiate documentele care evidenţiază ceea ce pare o administraţie rea în sensul unui control rău: AIF n-a controlat - se pare - delictele altora. Datoria sa era de a controla. Eu sper ca să se dovedească faptul că nu este aşa, pentru că acum există prezumţia de nevinovăţie; însă deocamdată magistratul este suveran şi trebuie să studieze cum au decurs lucrurile; pentru că în caz contrar o ţară ar avea o administraţie superioară care ar leza suveranitatea ţării. Preşedintele AIF expira la 19 (noiembrie, nr); eu l-am chemat cu câteva zile înainte şi el nu şi-a dat seama că îl chemam - aşa mi-a spus. Şi am anunţat că la 19 părăsea. Deja l-am găsit pe succesor: un magistrat de nivel foarte înalt juridic şi economic naţional şi internaţional, şi la întoarcerea mea va asuma funcţia în AIF şi va continua aşa. Însă ceea ce a deranjat un pic grupul Egmont, care este un grup privat: ajută mult, dar nu este autoritatea de control de la Moneyval. Moneyval va studia numerele, va studia procedurile, va studia cum a acţionat promotorul de justiţie şi cum au determinat acest lucru judecătorul şi judecătorii. Eu ştiu că în aceste zile va începe - sau a început - interogatoriul unora din cei cinci care au fost suspendaţi. Nu este uşor, dar nu trebuie să fim naivi, nu trebuie să fim sclavi. Cineva mi-a spus - dar eu nu cred - "Da, cu acest fapt am atins grupul Egmont, oamenii se înspăimântă...". Şi se face un pic de terorism (psihologic). Dar să lăsăm deoparte. Noi mergem înainte cu legea, cu Moneyval, cu noul preşedinte al AIF. Şi directorul este suspendat, dar poate că este nevinovat, eu aş vrea asta, pentru că este ceva frumos ca o persoană să fie nevinovată şi nu vinovată. Dar a fost făcută un pic de gălăgie cu acest grup, care voiau ca să fie atinse documentele care aparţineau grupului.

Philip Pullella:

Este pentru a garanta credincioşilor că treburile merg bine?

Papa Francisc:

Este pentru a garanta asta! Uitaţi-vă, este prima dată când în Vatican capacul de pe oală este luat dinăuntru, nu din afară. Din afară de atâtea ori (a fost luat). Ne-au spus: "Uite...", şi noi cu atâta ruşine... Însă în asta papa Benedict a fost înţelept: a început un proces care s-a dezvoltat, s-a dezvoltat şi acum există instituţiile. Faptul că revizorul a avut curajul de a face o denunţare scrisă împotriva a cinci persoane...: funcţionează revizorul. Cu adevărat, nu vreau să ofensez grupul Egmont, pentru că face mult bine, ajută, dar în acest caz suveranitatea statului este justiţia. Justiţia este mai suverană decât puterea executivă. Mai suverană. Nu este uşor de înţeles, dar vă cer să înţelegeţi această dificultate. Vă mulţumesc.

Matteo Bruni:

Cealaltă întrebare vine de la Roland Juchem, de la presa germană.

Roland Juchem, CIC:

Sfinte Părinte, în zborul de la Bangkok la Tokyo aţi trimis o telegramă lui Carrie Lam din Hong Kong. Ce credeţi despre situaţia de acolo, cu manifestaţiile şi cu alegerile comunale? Şi când vă vom putea însoţi la Pekin?

Papa Francisc:

Telegramele se trimit tuturor şefilor de stat, este un lucru automat: sunt un salut precum şi un mod respectuos de a cere permisiunea de a survola teritoriul lor. Asta nu are o semnificaţie nici de condamnare nici de sprijin. Este un lucru mecanic pe care toate avioanele îl fac: atunci când tehnic intră, anunţă că intră, şi noi facem asta cu respect. Salutăm. Asta nu are nicio valoare în sensul în care întrebaţi dumneavoastră, numai o valoare de amabilitate.

Pentru celălalt lucru pe care mi-l spuneţi (despre situaţia din Hong Kong). Dar nu este numai Hong Kong: gândiţi-vă la Chile, gândiţi-vă la Franţa, Franţa democratică: un an de "gilet galbene". Gândiţi-vă la Nicaragua, gândiţi-vă la alte ţări latinoamericane, Brazilia, care au probleme de acest gen precum şi la unele ţări europene. Este un lucru general. Ce anume face Sfântul Scaun cu asta? Cheamă la dialog, la pace... Dar nu este numai Hong Kong, există diferite realităţi care au probleme pe care eu în acest moment nu sunt capabil să le evaluez. Eu respect pacea şi cer pacea pentru toate aceste ţări care au probleme. Astfel de probleme există şi în Spania... Mai bine să se relativizeze lucrurile şi să se cheme la dialog, la pace, pentru ca să se rezolve problemele.

Roland Juchem, CIC:

Şi când veţi merge la Pekin?

Papa Francisc:

Ah, mi-ar plăcea să merg la Pekin! Eu iubesc China...

Matteo Bruni:

Mulţumesc Roland. Este o întrebare a lui Valentina Alazraki.

Valentina Alazraki, Televisa:

Papa Francisc, America Latină este în flăcări. Am văzut după Venezuela şi Chile imagini pe care nu credeam să le vedem după Pinochet. Am văzut situaţia din Bolivia, Nicaragua sau alte ţări: revolte, violenţă pe străzi, morţi, răniţi, chiar biserici incendiate, violate. Care este analiza dumneavoastră despre ceea ce se întâmplă în aceste ţări? Biserica şi dumneavoastră personal, ca papă latinoamerican, faceţi ceva?

Papa Francisc:

Cineva mi-a spus asta: "Trebuie făcută o analiză". Astăzi situaţia în America Latină se aseamănă cu aceea din 1974-1980, când în Chile, Argentina, Uruguay, Brazilia, Paraguay cu Strössner, şi cred şi Bolivia, cu Lidia Guiler, aveau operaţiunea Condor în acel moment. O situaţie în flăcări, dar nu ştiu dacă este o problemă care se aseamănă sau este alta. Cu adevărat, eu în acest moment nu sunt capabil să fac analiza totală a acestui lucru. Este adevărat că există declaraţii exact nu de pace. Ceea ce se întâmplă în Chile pe mine pe înspăimântă, deoarece Chile iese dintr-o problemă de abuzuri care a provocat atâta suferinţă şi acum are o problemă de acest gen pe care n-o înţelegem bine. Dar este în flăcări, aşa cum spuneţi dumneavoastră, şi trebuie căutat dialogul precum şi analiza. Eu încă n-am găsit o analiză bine făcută cu privire la situaţia din America Latină. Şi există şi guverne slabe, foarte slabe, care n-au reuşit să facă ordine şi pace în interior. Şi pentru aceasta se ajunge la această situaţie.

Valentina Alazraki, Televisa:

Evo Morales a cerut medierea dumneavoastră, de exemplu. Lucruri concrete...

Papa Francisc:

Da, lucruri concrete. Venezuela a cerut medierea şi Sfântul Scaun a fost mereu dispus. Există un raport bun; suntem prezenţi acolo pentru a ajuta atunci când este necesar. Bolivia a făcut ceva de acest gen, încă nu ştiu bine pe ce drum, trebuie să văd, dar a făcut şi o cerere la Naţiunile Unite care au trimis delegaţi, precum şi unele ţări din Uniunea Europeană. Chile, nu ştiu dacă a făcut vreo cerere de mediere internaţională. Brazilia cu siguranţă nu, dar şi acolo sunt probleme. Este un lucru un pic straniu, dar n-aş vrea să spun un cuvânt în plus pentru că sunt incompetent, pentru că n-am studiat bine şi cu sinceritate nu înţeleg bine problema.

Dar profit de întrebarea dumneavoastră: aţi vorbit puţin despre Thailanda, iar Thailanda este un alt lucru, diferit de Japonia, o altă cultură, total diferită, o cultură a transcendenţei, o cultură şi a frumuseţii, diferite de frumuseţea Japoniei: o cultură cu atâta sărăcie şi atâtea bogăţii spirituale. Dar există şi o problemă care face rău inimii care ne face să ne gândim la "Grecia şi celelalte" (cartea lui Valentina Alazraki): dumneavoastră sunteţi o maestră în această problemă a exploatării, dumneavoastră aţi studiat-o bine şi cartea dumneavoastră a făcut mult bine. Şi Thailanda, unele locuri din Thailanda sunt dure, sunt grele asta. Însă există Thailanda de sud, există şi frumoasa Thailanda de nord, unde n-am putut să merg, care este tribală, aşa cum există India de nord-est tribală, care are o cu totul altă cultură. Am primit circa douăzeci de persoane din acea zonă, primii creştini, primii botezaţi, care au venit la Roma, cu o altă cultură diferită, acele culturi tribale, care în India se cunosc bine, dar în Thailanda încă nu se cunosc bine; este în nord. Şi Bangkok, am văzut, este un oraş foarte modern, este un oraş puternic, mare, dar are probleme diferite de cele din Japonia şi are bogăţii diferite de cele din Japonia. Acest lucru este important. Însă problema exploatării am voit s-o subliniez şi vă mulţumesc dumneavoastră pentru carte.

Aşa cum aş vrea să mulţumesc şi pentru "cartea verde" (Alfabetul verde al papei Francisc) a lui Franca Giansoldati... unde este? Ah, este aici. Două femei care vin în avion care au făcut fiecare o carte care atinge probleme de astăzi: problema ecologică, problema distrugerii mamei pământ, a ambientului; şi problema exploatării umane, pe care dumneavoastră aţi atins-o. Se vede că femeile lucrează mai mult decât bărbaţii şi sunt capabile: mulţumesc. Vă mulţumesc vouă, amândurora, pentru această contribuţie. Şi încă am în inimă cămaşa din Rocio (referinţa este la cămaşa unei tinere femei mexicane asasinate pe care Valentina Alazraki a dăruit-o papei în timpul unui interviu recent).

Şi mulţumesc vouă tuturor pentru că aţi pus întrebări directe, mulţumesc. Asta face bine, face bine mereu. Rugaţi-vă pentru mine. Poftă bună. Mulţumesc.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 397.