30 de ani de la prăbuşirea Zidului din Berlin. Andrzej Friszke: "Revolta paşnică a lui Solidarność a favorizat căderea"

De Anna T. Kowalewska

"Zidul din Berlin n-ar fi căzut fără cazul Solidarność": Andrzej Friszke, profesor de la Academia Poloneză de Ştiinţe, se ocupă de mulţi ani de istoria mişcării sociale şi politice care, între anii '80 şi '90 din secolul trecut, a tulburat toată Europa. Cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a căderii Zidului din Berlin, agenţia SIR l-a intervievat, încercând să definească moştenirea evenimentelor care au dus la căderea sistemului sovietic şi la sfârşitul "războiului rece".

Domnule profesor, care au fost bazele pentru faptele care au dus la căderea Zidului? Pe atunci democraţia era un vis pentru multe popoare europene, şi totuşi astăzi închideri şi naţionalisme par să se îndrepte în altă direcţie...

Astăzi, în Polonia, dar şi în SUA, în Franţa, în Italia şi în alte ţări, sunt puse la îndoială bazele şi idealurile democraţiilor liberale. Însă cred că aceste este mai degrabă efectul procesului de globalizare, al transformărilor profunde pe care le trăim în aceste ultime decenii; aşadar cauze diferite faţă de faptele din 1989. Aş spune că situaţia actuală cuprinde şi un soi de aversiune faţă de lumea modernă. În schimb dacă vorbim despre 1989, trebuie să ţinem cont de faptul că problemele care se trăiau atunci erau rodul diviziunilor profunde din Europa care dăinuiau din secolul al XVIII-lea. Totuşi societăţile din Europa centro-orientală par să fi menţinut până astăzi un prevalent caracter ţărănesc, departe de civilizaţia citadină şi de respectivul sistem instituţional. Unele din diviziunile de astăzi provin deci din prăpastia dintre o societate rurală şi cea burgheză. În 1989 aceste diferenţe în Polonia nu săreau în ochi, nici nu erau luate în considerare, şi pentru că o parte din societate, partea ultraconservatoare, era practic inactivă politic. Nici în analizele sociologice de atunci nu rezultau diversităţile între grupurile sociale, manifestate aşa de profunde.

Căderea Zidului din Berlin ar fi posibilă fără anul 1980 în Polonia, fără mişcarea Solidarność, şi fără primele alegeri parţial democratice care s-au desfăşurat la 4 iunie 1989?

Este clar că Zidul din Berlin n-ar fi putut să cadă fără revolta lui Solidarność. Însă trebuie considerat că schimbările politice petrecute la sfârşitul anilor '80 în ţările supuse totalitarismului sovietic au avut loc într-o situaţie internaţională deosebită, definită in primis de epuizarea posibilităţilor de dezvoltare economică şi tehnologică în Uniunea Sovietică şi de imposibilitatea din partea URSS de a rivaliza cu SUA, condiţii perceptibile încă de la jumătatea anilor '70. Revolta politică în ţările "blocului", începută de Polonia cu mişcarea Solidarność în 1980, a fost însă determinantă. Este normal că evenimentele poloneze au avut impact asupra situaţiei din celelalte ţări ale sistemului sovietic fiind un preludiu la manifestările din Germania de est (RDG) care aveau să se încheie cu dărâmarea Zidului care despărţea Berlinul în două părţi, una sovietică şi cealaltă occidentală. Acelaşi lucru trebuie spus pentru "revoluţia de catifea" din Cehoslovacia, şi cea din alte naţiuni, dar şi pentru renaşterea şi radicalizarea mişcărilor în favoarea independenţei de Uniunea Sovietică în ţări precum Lituania şi Ucraina. Într-un sistem de vase comunicante cum era blocul sovietic, schimbările din Polonia au stimulat transformările democratice în celelalte state, indicându-le calea de ieşire paşnică şi negociată, cu recunoaşterea drepturilor politice ale susţinătorilor vechiului regim, fapt care a slăbit în mod însemnat voinţa lor de a apăra trecutul.

De ce negocierile din 1989 din Polonia s-au desfăşurat cu participarea Bisericii, care a asumat rolul de mediator între guvern şi opoziţie?

În fond, în Polonia, deja pe la sfârşitul anului 1981 era clar că erau trei mari forţe politice: Solidarność, Partidul Muncitoresc Unificat (PZPR) şi Biserica, pe atunci condusă de Ioan Paul al II-lea, a cărui prezenţă, deşi stătea la Roma, era foarte simţită şi avea o importanţă însemnată. Din partea amândurora, guvern şi opoziţie, Biserica era considerată un intermediar capabil să-i apropie şi să garanteze un eventual acord. Acest lucru n-a fost posibil în 1981 dar, după introducerea legii marţiale, Biserica poloneză a asumat de fapt rolul de negociator cu scopul de a atenua conflictul aflat în desfăşurare. Foarte important a fost de exemplu rolul său în tratativele referitoare la prizonierii politici, eliberaţi ca urmare a amnistiei din 1984. Autorităţile guvernamentale au încercat în zadar să ajungă la un acord politic cu Biserica, ea respingând însă ofertele din partea funcţionarilor unui regim programatic ateu, dar n-a negat membrilor din Solidarność spaţiile şi localurile pentru campania electorală înainte de 4 iunie 1989. Totuşi trebuie amintit că la Biserica din Polonia, luând în considerare numărul de catolici, făceau referinţă nu numai membrii mişcării democratice ci şi o parte din cei care oficial dădeau sprijinul lor lui PZPR.

Biserica a avut un rol asemănător în Germania în anii '80-'90?

Trebuie luat în considerare faptul că Germania nu este o ţară omogenă din punct de vedere religios. În RDG, unde în august 1989 au izbucnit primele proteste care în noiembrie din acelaşi an au dus la căderea Zidului, manifestanţii au găsit sprijinul din partea Bisericii evanghelice şi a numeroşi pastori protestanţi, favorabili mişcării democratice. Cu siguranţă acea contribuţie a lor nu trebuie uitată.

(După agenţia SIR, 9 noiembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 350.