Planeta Pământ: soră, fiică şi mamă

De Carlos María Galli

Universidad Católica Argentina

Comisia Teologică Internaţională

În 2007 s-a ţinut în sanctuarul din Aparecida, în Brazilia, a V-a Conferinţă Generală a Episcopatului din America Latină şi din Caraibe, cu tema "Discipoli şi misionari ai lui Isus Cristos, pentru ca popoarele noastre să aibă Viaţă în El". Am avut harul să fiu unul din experţii teologi ai acelei adunări şi de a colabora cu Comisia pentru redactarea Documentului concluziv prezidată de cardinalul Jorge Mario Bergoglio, sj. Al treilea capitol al său ilustrează bucuria de a fi discipoli misionari care vestesc Evanghelia şi, printre veştile bune care se nasc din Vestea Bună, anunţă aceea "a destinaţiei universale a bunurilor şi a ecologiei". Acestei secţiuni îi aparţine un paragraf semnificativ.

"Cu popoarele originare din America dăm laudă Domnului care a creat universul ca un spaţiu pentru viaţa şi convieţuirea tuturor fiilor săi şi a fiicelor sale, lăsându-ni-le ca semn al bunătăţii sale şi al frumuseţii sale. Şi creaţia este manifestare a iubirii providenţiale a lui Dumnezeu; ne-a fost dată pentru ca să ne îngrijim de ea şi s-o transformăm în izvor de viaţă demnă, pentru toţi. Deşi astăzi s-a răspândit o cultură de respect mai mare faţă de natură, percepem clar în câte moduri omul încă ameninţă şi distruge habitatul său. "Sora nostra matre terra" este casa noastră comună şi locul alianţei lui Dumnezeu cu fiinţele umane şi cu toată creaţia. A nu lua în considerare relaţiile reciproce şi echilibrul pe care însuşi Dumnezeu l-a stabilit printre lucrurile create, constituie o ofensă adusă Creatorului, un atentat împotriva biodiversităţii şi, în definitiv, împotriva vieţii. Discipolul misionar, căruia Dumnezeu i-a dăruit creaţia, trebuie s-o contemple, s-o păzească şi s-o utilizeze, respectând mereu ordinea dată ei de Creator" (Documentul de la Aparecida, nr. 125).

În acest text, şi în alte paragrafe ale documentului (nr. 83-87, 470-475), există ca o anticipare a învăţăturilor papei Francisc conţinute în enciclica sa socio-ambientală Laudato si' şi a problemelor tratate în Adunarea specială a Sinodului Episcopilor pentru regiunea pan amazoniană despre tema "Amazonia: Noi drumuri pentru Biserică şi pentru o ecologie integrală". În îngrijirea casei comune se vede că Bergoglio a cooperat cu Aparecida şi că Aparecida cooperează cu Francisc.

În preţiosul paragraf citat mai sus doresc să atrag atenţia numai asupra frazei "sora noastră mamă pământ". Era deja prezentă în schiţa celei de-a doua redactări a acelui document. Unul dintre cele peste 2.400 de moduri sau propuneri de modificare venite la Comisie cerea ca fraza să fie suprimată pentru că, spunea el, conţinea o ideologie indigenistă ecologistă, ostilă Bisericii catolice, care idolatriza mama pământ în figura lui Pachamama. Comisia a respins acel modus prezentat de un prelat latinoamerican şi a decis să pună în notă izvorul frazei puse în ghilimele. De aceea în nota 58 a documentului se citeşte: "Francisc de Assisi, Cântarea Fratelui Soare, versetul 20".

Amintesc acest episod mai puţin cunoscut, petrecut în urmă cu doisprezece ani, pentru că în faza de pregătire a sinodului despre Amazonia au fost spuse şi citite afirmaţii asemănătoare cu aceea din modus citat de partea unor prelaţi care puneau în discuţie paragrafele din Instrumentum laboris despre mama pământ (nr. 17 şi 84). Atunci m-am întrebat dacă acei detractori, datorită unei inexplicabile lipse de cultură creştină, ignorau Cântarea sau o eludau în dialectica lor ofensivă. În timpul sinodului, la care am participat ca expert, m-am gândit mult la conţinutul acelei expresii franciscane. Documentul final nu citează Cântarea şi face referinţă la sfântul Francisc numai la numărul 17 ca "exemplu de convertire integrală trăită cu veselie şi bucurie creştină", fără a menţiona că a fost numit patron al adunării. În schimb face două referinţe la mama pământ în căutarea unei ecologii integrale (nr. 25 şi 101).

Doresc să amintesc aici acea strofă frumoasă, pentru că ilustrează înţelepciunea creştină cu privire la pământ.

"Laudă ţie, Domnul meu, pentru sora noastră şi maica Ţărâna, ea, care ne ţine şi rodeşte pentru noi prea felurite frunze, mult colorate flori si ierburi".

Strofa a opta a Cântării este citată de papa Francisc la începutul lui Laudato si' pentru că leagă familiar fiinţa umană cu pământul. Casa noastră comună este ca o soră, cu care împărtăşim existenţa, şi ca o mamă frumoasă care ne primeşte în braţele sale. În poezia Sărăcuţului se aude ecoul cântării celor trei tineri martiri care-l lăudau pe Dumnezeu pentru minunăţiile sale, aşa cum relatează un fragment din cartea lui Daniel păstrată în traduceri greceşti (cf. Dan 3,53-90). Acest imn de binecuvântare este un izvor inspirator al cântării sfântului Francisc. În două versete din acel text biblic se citeşte: "Să-l binecuvânteze pământul pe Domnul, să-l laude şi să-l preamărească în veci" (v. 74). Pământul participă la corul tuturor creaturilor care, prin glasul uman, îl laudă pe Creator. El conţine toate roadele sale: "Binecuvântaţi-l, tot ce răsare pe pământ, pe Domnul" (v. 76).

În acest orizont sapienţial se pot găsi trei relaţii ale fiinţei umane cu pământul, dintre care două sunt explicate în ambele cântări de laudă. La ele se adaugă o a treia, cea filială.

Pământul este ca o soră pentru că noi creaturile provenim de la unicul Dumnezeu, Tată Atotputernic, Creator al cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Creaţia este o carte deschisă - clasicul liber creaturae - care comunică sau revelează, în modul său, Adevărul, Bunătatea şi Frumuseţea lui Dumnezeu. Contemplând opera de artă îl cunoaştem un pic pe Artist, pe Autorul său (cf. Înţ 13,5). Sărăcuţul din Assisi dădea tuturor creaturilor numele dulce de surori şi le invita să-l laude pe Dumnezeu.

Pământul este ca o mamă pentru că ne hrăneşte pe noi fiinţele care ne naştem şi creştem în această lume şi, îndeosebi, pe cei care răsar din el. Pământul primeşte lumina, căldura şi aerul călduţ al fratelui soare, al surorii luna şi al fratelui foc. Este fecundată de sora apă şi la rândul său îl fecundează pe fratele vânt, aer în mişcare. Înţelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu şi a tuturor popoarelor îl binecuvântează pe Domnul spunându-i: "tu saturi pământul cu rodul lucrărilor tale" (Ps 103,13).

Pământul ne precedă şi ne este încredinţat. Este şi ca o fiică pentru fiinţa umană, care este singura care a fost creată pe pământ după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pe care Domnul o iubeşte în formă personală şi căreia îi încredinţează lucrarea mâinilor sale (cf. Ps 8,4-7). Fratele mai mare are misiunea de a cultiva şi a păstra natura (cf. Gen 2,15), de a o cultiva fără a o abandona şi de a o păstra fără a o distruge, aşa cum în schimb se întâmplă astăzi în bazinele din Amazonia, din Congo şi din atâtea alte locuri ale habitatului natural şi uman. De aceea papa aminteşte responsabilitatea noastră în faţa lui Dumnezeu cu privire la pământ: "Asta implică o relaţie de reciprocitate responsabilă între fiinţa umană şi natură" (Laudato si', nr. 67).

Biserica îl invocă pe sfântul Francisc de Assisi, fratele universal, pentru a găsi o ecologie integrală în care să învăţăm şi să fim învăţaţi să iubim şi să păstrăm pământul ca soră, mamă şi fiică. Popoarele amazoniene ne învaţă să cultivăm această ţesătură de raporturi culturale într-un moment critic al istoriei pentru că, aşa cum se citeşte în introducerea documentului sinodal, distrugerea complexului ecologic amazonian va avea un impact catastrofal asupra întregii planete. Aceasta este o altă lecţie pe care noi non-amazonienii o primim de la sinod, în timp ce noi celebrăm iniţiativa papei Francisc de a situa această periferie a periferiilor în centrul Bisericii, pentru că este mereu în inima lui Dumnezeu.

(După L'Osservatore Romano, 6 noiembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 873.