Sinodul pentru Amazonia: Un proces sinodal care continuă

De Silvonei Protz

Publicăm textul interviului dat la Vatican News şi publicat pe portalul multimedia, în care cardinalul raportor general Cláudio Hummes trasează un bilanţ al Sinodului Episcopilor pentru Amazonia abia încheiat.

A fost nevoie de doi ani de muncă pentru a ajunge la realizarea Sinodului Episcopilor dedicat regiunii panamazoniene. Şi acum roadele acestei angajări îşi un punct de sosire cu publicarea Documentului final.

În intervenţia dumneavoastră la a cincisprezecea congregaţie generală aţi vorbit despre "un moment de urgenţă ecologică" şi aţi invitat Biserica să asculte strigătul Amazoniei.

Înainte de toate vreau să spun că a fost cu adevărat o mare bucurie realizarea acestui Sinod; şi nu se termină procesul cu Sinodul: este un proces sinodal care acum începe cu adevărat să fie realizat. Vreau să spun cu asta că perioada de după Sinod este la fel de importantă, în acest proces: aplicarea Sinodului. Desigur că Sinodul este punctul cel mai înalt, este punctul înalt care luminează drumurile. Însă continuă acum, tot procesul va continua şi în aplicarea post-sinodală, în teritoriu şi în orice loc unde există o conexiune. Este un proces care va continua; ne vom întoarce în teritoriul nostru şi acolo vom începe din nou să lucrăm cu adevărat. Este adevărat că trebuie să se înţeleagă acest Sinod în cadrul momentului de mare risc în care se află planeta Pământ: noi ştim, fie prin Laudato si' fie prin Cop21 de la Paris, care s-a desfăşurat la câteva luni după publicarea lui Laudato si', că suntem într-o situaţie de criză climatică şi ecologică gravă şi urgentă: gravă pentru că într-adevăr este în pericol viitorul planetei şi de aceea şi viitorul omenirii. Acest lucru nu este spus în formă apocaliptică, de mare alarmă: este spus în seninătatea ştiinţei. Ştiinţa ne spune în mod senin: "Aşa este", şi trebuie să luăm măsurile pentru ca această criză să fie învinsă. Aşadar, să facem asta pentru că încă avem timp pentru a face asta. Este adevărat că timpul este de fiecare dată mai scurt, însă există timp şi putem face asta şi vrem să facem asta; vrem să unim: Biserica vrea să fie şi un glas care uneşte forţele omenirii, nu făcând partea aceleia care ştie tot, ci şi Biserica vrea să prezinte lumii o lumină. Şi noi ştim că această lumină este importantă. Dar în lume există şi atâtea alte lumini pentru ca împreună să putem face această muncă de a învinge această criză. Şi în această mare criză, gravă şi urgentă, şi la Paris s-a spus cu multă dreptate că mai târziu va fi prea târziu, şi asta înseamnă a spune "acum". Nu în sens alarmist sau apocaliptic, cât mai degrabă în sensul de a trezi munca imediată a naţiunilor şi a întregii omeniri pentru a salva planeta. În această mare criză a planetei, Amazonia - toţi ştiu asta şi chiar oamenii de ştiinţă ne spun asta - Amazonia are un rol fundamental, decisiv, pentru că dacă pierdem Amazonia planetă este în pericole foarte grave, irecuperabile, şi ar fi cu adevărat un dezastru pentru toată omenirea şi pentru istoria noastră. În cadrul acestui context se poate înţelege mai bine importanţa istorică a acestui Sinod: cu adevărat are o importanţă istorică. Şi în această privinţă, a vedea, a citi acest document ca un document care se situează în această mare criză.

Ce cheie de lectură putem da, aşadar, despre acest Document final?

Documentul, asta trebuie spus imediat, nu se poate citi ca o carte sau ca o scriere a unui autor, pentru că un autor face şi literatură şi face şi o secvenţă mult mai legată, mult mai logică; acesta este un text făcut cu atâtea mâini: sunt atâtea mâinile care au colaborat la redactarea acestui text, pentru că a fost o adunare. Şi aceasta este şi bogăţia textului: asta nu-l sărăceşte, nu, este bogăţia sa, propriu-zis. Chiar dacă citind textul este diferit faţă de textul unei cărţi, care are mai multă literatură, precum şi mai multă conexiune, asta înseamnă că trebuie să privim mai ales la conţinuturi: conţinuturile sunt importante. Apoi, se ştie că astăzi majoritatea nu mai citesc o carte, o carte întreagă sau un întreg document; persoanele merg acolo ca să vadă acele părţi ale cărţii sau ale documentului care le interesează şi probabil, după aceea, se vor interesa şi de vreun alt punct. Aşadar, ştim că va fi citit aşa. Desigur, lumea academică îl va citi în alt mod, dar în pastoraţia oamenilor, a comunităţilor, noi toţi îl vom citi pentru conţinuturile sale şi acestea trebuie citite mereu numai în parte. Acest lucru trebuie să fie foarte clar. A vedea că există mari teme care sunt centrale şi alte teme, care sunt şi ele importante dar nu sunt centrale. De exemplu, marile teme centrale sunt înainte de toate popoarele originare, indigene - papa spune asta mereu - pentru că ele riscă acum ca niciodată, riscă într-adevăr supravieţuirea lor. Popoarele originare, indigene, văd cum merg lucrurile: ele nu au viitor. Şi acest lucru este teribil, a nu avea viitor. Ştim că acest lucru este valabil astăzi şi pentru criza ecologică. Mereu se spune pe bună dreptate: "Voi care sunteţi taţi, voi care sunteţi bunici, voi care aveţi copii, aveţi nepoţi, priviţi în ochii copiilor voştri: care este viitorul pe care voi îl vreţi pentru ei? Ca viitorul lor să fie acel a nu avea viitor? Înseamnă că noi toţi trebuie să ne simţim interpelaţi: voi care aveţi copii, voi care aveţi nepoţi, noi toţi care avem acest tineret, această copilărie care priveşte la noi şi ne interpelează spunând: "Viitorul pe care voi l-aţi pregătit este de a nu avea viitor!". Şi asta o spun şi indigenii, foarte puternic: şi noi, pentru modul în care merg treburile actualmente, nu vom avea viitor. Şi acest lucru nu este corect, acest lucru este absolut inacceptabil. De aceea aceasta este tema centrală, problema indigenilor. Dar intră în tema centrală şi tot restul populaţiei, şi populaţia urbană, între care există şi mulţi indigeni, astăzi, chiar şi în oraşele cu situaţii foarte dificile: este foarte dificilă situaţia indigenilor în oraşe. Da, vreunul reuşeşte să facă şi progrese în oraşe, pentru că avem şi indigeni ingineri, care au făcut universitatea, care exercită profesii ca oricare altă persoană din societăţile noastre occidentale. Însă marea majoritate dintre ei nu reuşesc să supravieţuiască într-adevăr cu demnitate în oraşe. Deci şi oraşele sunt implicate şi interpelate. Şi apoi, toţi împreună, există problema teritoriului, pentru că şi teritoriul este ameninţat, aşa cum spuneam, datorită crizei climatice, datorită crizei ecologice: acolo totul este degradat, despuiat, tot mai puţin în măsură de a putea continua să producă. De ce? Înainte de toate pentru că marile păduri, astăzi ştim asta - şi ştiinţa o spune - vor da mult mai multe bogăţii, desigur într-o perioadă mai puţin scurtă, dar vor da mai multe bogăţii decât o pădure care a fost tăiată: o pădure în picioare este mai bună, va da mult mai multe resurse şi ţărilor care le posedă şi lumii. De aceea noi trebuie într-adevăr să luptăm pentru ca să fie ocrotite, deoarece cu pădurile se ocrotesc şi apele: apele, care sunt o altă temă foarte puternică, problema apelor contaminate... acolo există mare parte din apa dulce, apa potabilă a lumii este acolo! Şi ciclul apelor este foarte important. Fără acest ciclu al apelor, dacă acesta va fi interesat, şi regiunile care astăzi nu fac parte din Amazonia nu vor mai avea viitor cât priveşte agricultura şi aşa mai departe. Acestea sunt marile probleme centrale. O alta din problemele centrale - pentru că Biserica e cea care vorbeşte şi Biserica vorbeşte despre misiunea sa în cadrul acestui context - este cum poate Biserica să realizeze mai bine misiunea sa în Amazonia. Deci, stând cu oamenii, pentru ca să aibă condiţii mai bune decât cele actuale. Există noi drumuri care trebuie să fie decise şi apoi şi realizate. Ştim că va fi un proces lung, dar trebuie ştiut în ce direcţie să se construiască acest proces. Pentru aceasta este atât de important ca noi să spunem "în direcţia aceea şi nu în cealaltă", şi să indicăm condiţiile. În asta intră şi problema slujirilor care nu este tema centrală a Sinodului. Nu, Sinodul nu este despre slujirile din Biserică; însă, şi acel lucru era important pentru că asta ar fi o condiţie mai bună pentru ca Biserica să poată fi într-adevăr cu oamenii şi să permită ca demnitatea lor şi drepturile lor, şi în cadrul Bisericii, să fie mai primite şi promovate. În acest sens s-a vorbit despre slujiri.

Acestea sunt două teme care au ieşit mult în mass-media precum şi în briefinguri: problema lui viri probati şi a diaconatului feminin.

Da, şi de aceea spun că Sinodul n-a fost un Sinod pentru a discuta slujirile: acest lucru a fost mereu clar pentru noi, pentru papa şi pentru toţi. Însă, de multe ori afară s-au fixat prea mult pe această problemă. Desigur, este o problemă importantă, însă Sinodul n-a fost realizat pentru această problemă. Cu toate acestea, ştim şi că această problemă pentru Amazonia este importantă, mai ales pentru popoarele indigene şi pentru aceasta a intrat şi asta. O altă temă foarte puternică, şi asta deja are mai mult de-a face cu regiunea, este recunoaşterea muncii femeilor, a femeilor din cadrul teritoriului, pentru că o mare parte, circa 70% din comunităţile din cadrul Amazoniei, sunt conduse de femei: ele sunt conducătoarele. Şi aceasta este o muncă într-adevăr minunată pe care trebuie s-o recunoaştem, s-o lăudăm şi s-o susţinem în tot ceea ce este necesar. Ele spun: "Nu, noi nu vrem ca voi să spuneţi «bine, bine»... nu. Voi trebuie să recunoaşteţi, înainte de toate, şi să faceţi şi un pas ulterior dându-ne, fiind conducătoare, o forţă mai mare, o autoritate mai mare". În acest sens, au cerut mai ales o slujire instituită de femei conducătoare de comunităţi. Nu, nu se vorbea despre slujire primită prin hirotonire, ci despre slujire primită prin instituire pentru femei. Şi cu asta, cred că şi cât priveşte alte aspecte ale întregii probleme a femeii în Biserică a fost o abordare care indică - cred eu - că am făcut paşi înainte şi în asta, da.

Toate acestea sunt înmânate acum în mâinile Sfântului Părinte.

Da, desigur, pentru că merge în mâinile Sfântului Părinte şi trebuie să aşteptăm ceea ce va face el. În mod normal face un document post-sinodal şi atunci trebuie să aşteptăm un pic pentru a vedea cum va da papa publicare sau autoritate la toate acestea... În orice caz, întotdeauna, şi atunci când papa face documentul său post-sinodal, tot ceea ce Sinodul a făcut şi a decis şi a indicat, continuă mereu să şi ajute la înţelegerea a ceea ce papa propune în documentul său. Şi noi suntem liniştiţi, senini, noi toţi, şi termină cu bucurie munca şi spunem că vom continua, desigur, suntem şi vom continua să fim liniştit şi senin cum Petro et sub Petro, care înseamnă "cu papa şi sub conducerea papei", pentru asta face marea comuniune catolică.

Ne puteţi face o mică fotografie pentru cel care n-a fost înăuntrul Sinodului? Ce s-a întâmplat în aceste trei săptămâni în cadrul Sinodului?

Climatul a fost foarte fratern, chiar dacă au fost şi momente de discuţie pentru că erau lucruri importante de discutat; însă întotdeauna foarte fratern, un climat de multă rugăciune, mereu multă rugăciune, şi la sfârşit toate acestea au crescut, pentru că puţin câte puţin tot mai mult s-a manifestat această comuniune, chiar dacă există diferenţe. Deoarece comuniunea eclezială are mult de-a face cu asta. Noi, repet, nu suntem un parlament, în Sinod. În parlament sunt partidele şi se face o votare, fiecare vrea să fie învingătorul şi ceilalţi sunt învinşii... nu. Sinodul nu poate lucra în acest spirit: Sinodul nu este un parlament. Sinodul este Biserica ce este unită, are o comuniune puternică dar care respectă şi diferenţele. Diferenţele, mai mici sau mai mari, nu ne iau această caracteristică, această realitate de a fi o comuniune. Papa spune mereu că este necesar să construim mai degrabă o comuniune decât partide; o comuniune în care toţi sprijină, chiar dacă au mici diferenţe, dar sprijină pentru marele bine care înseamnă comuniunea eclezială.

În aceste zile ale Sinodului, REPAM a fost foarte nominalizată: rolul REPAM-ei cu Sinodul. Dumneavoastră sunteţi preşedintele REPAM-ei.

Da, REPAM a fost fondată în 2014, când papa Francisc era deja papă, şi voia să fie cu adevărat un serviciu care să conecteze toate diecezele, prelaturile, misiunile şi alte instituţii din Amazonia, din Marea Amazonie a celor nouă ţări. Un serviciu de conexiune: şi a făcut asta. Şi într-adevăr a crescut mult, pentru că atâtea persoane s-au unit: astăzi suntem cu adevărat o mulţime care lucrează ca REPAM şi asta înseamnă că reţeaua a fost construită pentru a-i pune pe toţi în reţea. Este un serviciu: REPAM nu este o instituţie în plus. Noi suntem că nu suntem o instituţie în plus care are programul său de lucru: nu. Noi vrem să fim un serviciu care conectează ceea ce există, care să dea unitate mai mare pentru ca să se poată uni glasurile, forţele, pentru că există marea problemă a izolării în Amazonia: distanţele sunt foarte mari, pădurile sunt mari... Să ne imaginăm o prelatură, o dieceză, un vicariat în centrul pădurii: încetul cu încetul se creează conştiinţa de a fi izolaţi, ei se simt singuri în faţa viselor lor şi în faţa problemelor lor, pentru că nu au bazele pentru a realiza visele lor şi pentru a combate problemele lor. Pentru aceasta uneori se simt foarte singuri şi atunci Reţeaua vrea să spună "nu, tu nu eşti singur, voi nu sunteţi singuri: noi suntem aici; faceţi-vă auzit glasul, noi vom fi acolo cu voi. Vrem să lucrăm toţi împreună". Şi această munca într-adevăr a funcţionat mult. Acum REPAM va continua desigur acest serviciu cu baza, cu persoane din teritoriu, cu Biserica, mărturisind o Biserică ce stă cu oamenii şi nu pur şi simplu acasă, evanghelizând şi organizând de departe comunitatea.

Participarea papei cu voi, în adunare plenară, în aula sinodală.

A fost un lucru extraordinar! Toţi au fost foarte mulţumiţi, toate persoanele, mai ales persoanele care au venit din Brazilia, din Amazonia care n-au avut niciodată oportunitatea de a-l vedea pe papa. Desigur, l-au văzut la televizor, dar a fi acolo, cu papa care a fost printre noi cu o simplitate enormă, împreună, aproape, fotografiindu-se şi care dă forţă oamenilor, dă speranţă oamenilor, zâmbeşte, îmbrăţişează... asta a fost ceva absolut extraordinar. Oamenii au fost foarte, foarte, foarte fericiţi pentru asta.

Un gând pentru atâţia lucrători din comunicare veniţi din toate părţile lumii pe Roma pentru Sinod.

Noi le mulţumim mult tuturor comunicatorilor, pentru că fără aceea astăzi nu se mai face nimic, glasul nu ajunge în afara uşii. Este important, şi astăzi comunicarea are o tehnologie fantastică, deci este un mare progres, desigur. Apoi sunt probleme, dar progresul este mult mai mare decât problemele pe care le comportă. Aşadar, cu adevărat mulţumim mult pentru munca pe care au făcut-o şi pe care continuă s-o facă, încercând şi să menţină în centru marile probleme, nu vreo problemă - care este şi ea importantă - ca de exemplu aceea a slujirilor, ci marile probleme sunt cu adevărat problema planetei, problema indigenilor, problema teritoriului, problema unui sistem global astăzi foarte prăduitor care trebuie revizuit cu adevărat: cum să se facă faţă marii crize, grave şi urgente, pe care planeta o suferă. Şi Biserica vrea să fie printre cei care iau în serios, cu multă responsabilitate, această problemă.

(După L'Osservatore Romano, 30 octombrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 397.