Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 23 octombrie 2019

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 13. "Dumnezeu le-a deschis păgânilor poarta credinţei" (Fap 14,27). Misiunea lui Paul şi Barnaba şi conciliul din Ierusalim

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cartea Faptele Apostolilor relatează că sfântul Paul, după acea întâlnire transformatoare cu Isus, este primit de Biserica din Ierusalim graţie medierii lui Barnaba şi începe să-l vestească pe Cristos. Însă, din cauza ostilităţii câtorva, este constrâns să se mute la Tars, oraşul său natal, unde Barnaba ajunge la el pentru a-l implica în lunga călătorie a Cuvântului lui Dumnezeu. Cartea Faptele Apostolilor, pe care o comentăm în aceste cateheze, se poate spune că este cartea călătoriei lungi a Cuvântului lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie vestit, şi vestit pretutindeni. Această călătorie începe ca urmare a unei persecuţii puternice (cf. Fap 11,19); însă aceasta, în loc să provoace o stopare pentru evanghelizare, devine o oportunitate pentru a lărgi ogorul unde să se arunce sămânţa bună a Cuvântului. Creştinii nu se înspăimântă. Trebuie să fugă, dar fug cu Cuvântul şi aruncă pretutindeni Cuvântul.

Paul şi Barnaba ajung mai întâi la Antiohia din Siria, unde se opresc un an întreg pentru a învăţa şi a ajuta comunitatea să prindă rădăcini (cf. Fap 11,26). Vesteau comunităţii ebraice, iudeilor. Astfel Antiohia devine centrul de propulsare misionară, graţie predicării cu care cei doi evanghelizatori - Paul şi Barnaba - au incidenţă asupra inimilor credincioşilor, care aici, la Antiohia, sunt numiţi pentru prima dată "creştini" (cf. Fap 11,26).

Reiese din cartea Faptele Apostolilor natura Bisericii, care nu este o fortăreaţă, ci un cort capabil să lărgească spaţiul său (cf. Is 54,2) şi să dea acces tuturor. Biserica este "în ieşire" sau nu este Biserică, ori este în mişcare lărgind mereu spaţiul său pentru ca toţi să poată intra, ori nu este Biserică. "O Biserică ce are uşile deschise" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 46), mereu cu uşile deschise. Când văd vreo bisericuţă aici, în acest oraş, sau când vedeam în cealaltă dieceză de unde vin, cu uşile închise, acesta este un semnal urât. Bisericile trebuie să aibă mereu uşile deschise pentru că acesta este simbolul a ceea ce este o biserică: mereu deschisă. Biserica este "chemată să fie mereu casa deschisă a Tatălui. [...] Aşa încât, dacă cineva vrea să urmeze o mişcare a Duhului şi se apropie căutându-l pe Dumnezeu, nu se va întâlni cu răceala unei uşi închise" (ibid., 47).

Însă această noutate a uşilor deschise cui? Păgânilor, pentru că apostolii predicau iudeilor, dar au venit să bată la uşa Bisericii şi păgânii; şi această noutate a uşilor deschise păgânilor dezlănţuie o controversă foarte animată. Unii iudei afirmă necesitatea de a se face iudei prin circumcizie pentru a se mântui, şi după aceea să primească botezul. Ei spun: "Dacă nu primiţi circumcizia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteţi să vă mântuiţi" (Fap 15,1), adică nu puteţi să primiţi după aceea botezul. Mai întâi ritul iudaic şi apoi botezul: aceasta era poziţia lor. Şi pentru a rezolva problema, Paul şi Barnaba consultă consiliul apostolilor şi al bătrânilor la Ierusalim, şi are loc ceea ce este considerat primul conciliu din istoria Bisericii, conciliul sau adunarea din Ierusalim, la care face referinţă Paul în Scrisoarea către Galateni (2,1-10).

Este tratată o problemă teologică, spirituală şi disciplinară foarte delicată: adică raportul dintre credinţa în Cristos şi respectarea Legii lui Moise. Sunt decisive în cursul adunării discursurile lui Petru şi Iacob, "coloane" ale Bisericii-mamă (cf. Fap 15,7-21; Gal 2,9).

Ei invită să nu impună păgânilor circumcizia, ci să li se ceară numai să respingă idolatria şi toate exprimările sale. Din discuţie vine drumul comun, şi această decizie, ratificată cu aşa-numita scrisoare apostolică trimisă la Antiohia.

Adunarea din Ierusalim ne oferă o lumină importantă cu privire la modalităţile cu care trebuie înfruntate divergenţele şi căutat "adevărul în iubire" (Ef 4,15). Ne aminteşte că metoda eclezială pentru rezolvarea conflictelor se bazează pe dialogul făcut din ascultare atentă şi răbdătoare şi pe discernământul făcut în lumina Duhului. De fapt, Duhul este cel care ajută la depăşirea închiderilor şi a tensiunilor şi lucrează în inimi pentru ca să ajungă, în adevăr şi în bine, pentru ca să ajungă la unitate. Acest text ne ajută să înţelegem sinodalitatea. Este interesant cum scriu ei scrisoarea: apostolii încep spunând: "Duhul Sfânt şi noi am hotărât să...". Prezenţa Duhului Sfânt este proprie sinodalităţii, altminteri nu este sinodalitate, este parloar, parlament, altceva...

Să-i cerem Domnului să întărească în toţi creştinii, în special în episcopi şi în preoţi, dorinţa şi responsabilitatea comuniunii. Să ne ajute să trăim dialogul, ascultarea şi întâlnirea cu fraţii în credinţă şi cu cei de departe, pentru a gusta şi a manifesta rodnicia Bisericii, chemată să fie în orice timp "mamă bucuroasă" a multor copii (cf. Ps 113,9).

___________________

APEL PENTRU CHILE

Urmăresc cu preocupare ceea ce se întâmplă în Chile. Îmi doresc ca, punând capăt manifestaţiilor violente, prin dialog să se străduiască pentru a găsi soluţii la crize şi a face faţă dificultăţilor care au generat-o, pentru binele întregii populaţii.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 754.