Cardinalul Ravasi despre cardinalul Newman: "Poate să devină patronul ecumenismului"

De M. Michela Nicolais

Ce au în comun un papă sud-american şi un cardinal, viitor sfânt, care vine din pâclele engleze? Aparent destul de puţin, dar dacă se priveşte mai în profunzime mult mai mult. Explică asta la agenţia SIR, în ajunul canonizării lui John Henry Newman, cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii şi succesor al lui Newman în diaconia "San Giorgio a Velabro".

Care este semnificaţia canonizării cardinalului Newman, pe care papa a situat-o la jumătatea Sinodului pentru Amazonia?

Trebuie amintit că totul începe cu Benedict al XVI-lea, care l-a beatificat în Anglia, ţinând cont - ca teolog - de însemnătatea teologiei sale. Dezvoltarea legăturii cu papa Francisc trebuie căutată în interesul spre o operă impunătoare a sa, Gramatica Asentimentului, în care Newman analizează printr-o reflecţie sistematică structura asentimentului credinţei, care prevede un parcurs ce este în acelaşi timp de tip raţional, teologic, etic şi propriu al conştiinţei. Central, în itinerarul propus de Newman, este conceptul de phrónesis, după părerea mea mult în sintonie cu magisteriul papei Francisc. De fapt, în Newman există un asentiment la credinţă care nu este numai încredinţat rigorii intelectuale: există şi o dimensiune mai simbolică, reprezentantă întocmai de phrónesis, care demonstrează că noi cunoaştem nu numai prin canalul înalt şi nobil al raţionalităţii, al logicii formale. Persoana simplă poate să fie sediul unei cunoaşteri de credinţă, cu un parcurs propriu şi cu o organ investigativ propriu. Deci, pentru Newman, phrónesis este o teologie.

Una din scrierile cele mai importante ale viitorului sfânt este "Despre consultarea credincioşilor în materie de doctrină", care a provocat încă de la publicarea sa dezbateri aspre. Riscă acelaşi lucru şi Bergoglio, când nu încetează să recomande ascultarea "flerului sfântului popor al lui Dumnezeu"?

Se spune că Newman este "părintele absent" de la Conciliu, însă în realitate anticipează ceea ce vor conta după aceea Gaudium et spes şi Lumen gentium: există un sensum fidelium care este ceva ce-l implică pe teolog, dar are o respiraţie mai corală, mai orizontală. Pentru aceasta Newman este în sintonie cu papa Francisc, care nu încredinţează magisteriul său numai afirmaţiilor dogmatice sau elaborării strict teoretice sau teologice, ci unui mesaj întemeiat spiritual care cuprinde şi aspectul specific legat de respiraţia oamenilor obişnuiţi. Devoţiunea mariană, spiritualitatea cotidianului, dimensiunea socială sunt parte din respiraţia credinţei, din acel sensus fidelium pe care şi Newman îl includea în criteriile de verificare a doctrinei, deşi pe urma tradiţiei. Mereu am fost un pic surprins de faptul că Newman, îmbrăţişând credinţa catolică, a ales Congregaţia întemeiată de sfântul Filip Neri: pentru valoarea sa, ne-am fi putut aştepta să devină, de exemplu, un iezuit. Ceea ce l-a cucerit pe Newman, aşa cum a revelat el însuşi, a fost dimensiunea umilinţei şi a bucuriei umile a lui Filip. Şi strălucirea sa care era fascinantă pentru un om obişnuit să trăiască în pâclele din Maria Britanie. A ştiut să conjuge rigoarea solemnă a englezilor, simţul etic puternic prezent în anglicanism, cu atitudinea de compasiune, de apropiere, de ascultare a oamenilor tipic tradiţiei oratoriene. Şi apoi simţul prieteniei. Alături de uşa casei sale, la Birmingham, a pus să fie scris pe o lespede cuvintele sale: "Binecuvântare prietenilor care la uşa mea, fără să fie chemaţi, fără să fie speraţi, totuşi au venit".

13 octombrie este o dată importantă şi pentru Biserica anglicană. Se poate imagina Newman ca "patron al ecumenismului", pentru capacitatea sa de a fi "punte" între cele două Biserici?

Convertirea sa la catolicism, la 44 de ani, a rămas mereu imprimată în viaţa sa ca o cotitură, care nu l-a făcut însă să renege vreodată trecutul. Aşa cum este documentat de Apologia pro vita sua, când Newman a părăsit Biserica anglicană a voit să demonstreze că acea convertire nu este în mod necesar o renegare, ci o deschidere spre un nou orizont. Acum, cu Anglicanorum coetibus, această concepţie este acceptată liniştit şi de Biserica anglicană: trecerea la o altă Biserică nu trebuie concepută în mod necesar ca o trecere globală, ci ca o alegere care se face în numele unui mare respect şi iubire faţă de tradiţie, care merge în acelaşi pas cu deschiderea spre un nou orizont. Newman a fost o "punte" pentru un ecumenism nu în mod excesiv irenic sau legat de problemele doctrinale, ci mai profunde. Un ecumenism nu întotdeauna şi numai făcut pentru un dialog "pe creastă", ci capabil să coboare pe versantul celuilalt şi viceversa, invitându-l pe celălalt să coboare şi să viziteze la rândul său. "Cor ad cor loquitur", cu afirmă motoul său.

(După agenţia SIR, 12 octombrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 447.