Papa Francisc: Celebrarea vesperelor pentru începerea lunii misionare (1 octombrie 2019)

În cuvântul pe care l-am ascultat, Domnul se prezintă ca un om care, înainte de a pleca, îi cheamă pe servitori pentru a le încredinţa bunurile sale (cf. Mt 25,14). Dumnezeu ne-a încredinţat bunurile sale cele mai mari: viaţa noastră, viaţa celorlalţi, atâtea daruri diferite pentru fiecare. Şi aceste bunuri, aceşti talanţi, nu reprezintă ceva de păstrat în casa de bani, reprezintă o chemare: Domnul ne cheamă să fructificăm talanţii cu îndrăzneală şi creativitate. Dumnezeu ne va întreba dacă ne-au pus în joc, riscând, eventual pierzându-ne reputaţia. Această lună misionară extraordinară vrea să fie o zdruncinătură pentru a ne provoca să devenim activi în bine. Nu notari ai credinţei şi gardieni ai harului, ci misionari.

Devenim misionari trăind ca martori: mărturisind cu viaţa că îl cunoaştem pe Isus. Este viaţa care vorbeşte. Martor este cuvântul-cheie, un cuvânt care are aceeaşi rădăcină de sens ca martir. Şi martirii sunt primii martori ai credinţei: nu în cuvinte, ci cu viaţa. Ştiu că credinţa nu este propagandă sau prozelitism, este dar respectuos de viaţă. Trăiesc răspândind pace şi bucurie, iubindu-i pe toţi, chiar şi pe duşmani din iubire faţă de Isus. Aşa şi noi, care am descoperit că suntem fii ai Tatălui ceresc, cum putem să ţinem sub tăcere bucuria că suntem iubiţi, certitudinea că suntem mereu preţioşi în ochii lui Dumnezeu? Este vestea pe care o aşteaptă atâţia oameni. Şi este responsabilitatea noastră. Să ne întrebăm în această lună: cum este mărturia mea?

La sfârşitul parabolei Domnul îl numeşte "bun şi credincios" pe cel care a fost întreprinzător; în schimb, "rău şi leneş" pe servitorul care a fost defensiv (cf. v. 21.23.26). De ce este aşa de sever Dumnezeu cu acest servitor căruia i-a fost frică? Ce rău a făcut? Răul său este că n-a făcut bine, a păcătuit prin omisiune. Sfântul Albert Hurtado spunea: "Este bine a nu face rău. Însă este rău a nu face bine". Acesta este păcatul de omisiune. Şi acesta poate să fie păcatul unei vieţi întregi, pentru că am primit viaţa nu pentru a o îngropa, ci pentru a o pune în joc; nu pentru a o reţine, ci pentru a o dărui; şi secretul pentru a poseda viaţa este dăruirea ei. A trăi din omisiuni înseamnă a renega vocaţia noastră: omisiunea este contrariul misiunii.

Păcătuim prin omisiune, adică împotriva misiunii, atunci când, în loc să răspândim bucuria, ne închidem într-o victimizare tristă, crezând că nimeni nu ne iubeşte şi nu ne înţelege. Păcătuim împotriva misiunii atunci când cedăm în faţa resemnării: "Nu reuşesc, nu sunt capabil". Dar cum? Dumnezeu ţi-a dat talanţi şi tu te crezi aşa de sărac încât nu poţi să îmbogăţeşti pe nimeni? Păcătuim împotriva misiunii atunci când, plângându-ne, continuăm să spune că totul merge rău, în lume ca şi în Biserică. Păcătuim împotriva misiunii când suntem sclavi ai fricilor care imobilizează şi ne lăsăm paralizaţi de acel "mereu s-a făcut aşa". Şi păcătuim împotriva misiunii atunci când trăim viaţa ca o povară şi nu ca un dar; când în centru suntem noi cu trudele noastre, nu fraţii şi surorile care aşteaptă să fie iubiţi.

"Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie" (2Cor 9,7). Iubeşte o Biserică în ieşire. Dar să fim atenţi: dacă nu este în ieşire nu este Biserică. Biserica este pe stradă, Biserica merge. O Biserică în ieşire, misionară, este o Biserică ce nu pierde timp să plângă lucrurile care nu merg, credincioşii pe care nu-i mai are, valorile de odinioară care nu mai sunt. O Biserică ce nu caută oaze protejate pentru a sta liniştită; doreşte numai să fie sare a pământului şi drojdie pentru lume. Această Biserică ştie că aceasta este forţa sa, aceeaşi a lui Isus: nu relevanţa socială sau instituţională, ci iubirea umilă şi gratuită.

Astăzi intrăm în octombrie misionară însoţiţi de trei "servitori" care au adus mult rod. Ne arată calea sfintei Tereza a Pruncului Isus, care a făcut din rugăciune combustibilul acţiunii misionare în lume. Aceasta este şi luna Rozariului: cât de mult ne rugăm pentru răspândirea Evangheliei, pentru a ne converti de la omisiune la misiune? Apoi este sfântul Francisc Xaveriu, unul din marii misionari ai Bisericii. Şi el ne zdruncină: ieşim din carapacele noastre, suntem capabili să părăsim comodităţile noastre pentru Evanghelie? Şi este venerabila Pauline Jaricot, o muncitoare care a susţinut misiunile cu munca sa zilnică: prin ofertele pe care le lua din salariu, a fost la începuturile Operelor Misionare Pontificale. Şi noi, facem din fiecare zi un dar pentru a depăşi fractura dintre Evanghelie şi viaţă? Vă rog, să nu trăim o credinţă "de sacristie".

Ne însoţesc o călugăriţă, un preot şi o laică. Ne spun că nimeni nu este exclus de la misiunea Bisericii. Da, în această lună Domnul te cheamă şi pe tine. Te cheamă pe tine, tată şi mamă de familie; pe tine, tânăr care visezi lucruri mari; pe tine, care lucrezi într-o fabrică, într-un magazin, într-o bancă, într-un restaurant; pe tine, care eşti fără loc de muncă; pe tine, care eşti într-un pat de spital... Domnul îţi cere să te faci dar acolo unde eşti, aşa cum eşti, cu acela care este lângă tine; să nu înduri viaţa, ci s-o dăruieşti; să nu te plângi, ci să te laşi săpat de lacrimile celui care suferă. Curaj, Domnul aşteaptă atâtea de la tine. Aşteaptă şi ca vreunul să aibă curajul de a pleca, de a merge acolo unde lipsesc mai mult speranţa şi demnitatea, acolo unde prea mulţi oameni încă trăiesc fără bucuria Evangheliei. "Dar trebuie să merg singur?". Nu, asta nu merge. Dacă noi avem în minte să facem misiunea cu organizaţii antreprenoriale, cu planuri de muncă, nu merge. Protagonistul misiunii este Duhul Sfânt. Este protagonistul misiunii. Tu mergi cu Duhul Sfânt. Mergi, Domnul nu te va lăsa singur; mărturisind, vei descoperi că Duhul Sfânt a ajuns înaintea ta pentru a-ţi pregăti calea. Curaj, fraţilor şi surorilor; curaj, Maică Biserică: regăseşte rodnicia ta în bucuria misiunii!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 623.