![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Într-o atmosferă de mare solemnitate, vineri, 27 septembrie 2019, a avut loc o ceremonia de dezvelire şi inaugurare a Monumentului "România Biruitoare", din Parcul Unirii - 1 Decembrie din Bacău. Ansamblului este compus din reprezentarea alegorică a "României Biruitoare" şi statuile din bronz ale Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria, făuritorii Marii Uniri de la 1918.
Arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul a rostit şi un emoţionant cuvânt de omagiere şi pomenire a eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, printre care s-au aflat şi numeroşi preoţi militari, care au însoţit şi îmbărbătat trupele pe front.
În încheierea discursului citit de pr. dr. Fabian Doboş în numele episcopului Iosif Păuleţ, spunea: "Se cuvine aşadar, să înălţăm o rugăciune profundă pentru ţara şi poporul nostru, pentru eroii noştri, pentru ca Dumnezeu, stăpânul timpului şi al istoriei, să-i primească în paradis pe ei, iar pe noi, cei care astăzi îi comemorăm, să ne copleşească cu darurile iubirii sale şi să ne binecuvânteze". Pr. Leonard Farcaş * Cuvântul PS Iosif Păuleţ, citit de pr. Fabian Doboş Sfinţiile şi Preacucerniciile Voastre,
"Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa" (cf. Evr 13,7-17). Având în faţa noastră chipul Regelui Marii Unirii, Ferdinand I, şi al Reginei Maria, dar mai ales reprezentarea alegorică "România Biruitoare", ansamblu monumental ridicat şi aşezat aici, în Parcul Unirii din Bacău, prin grija Asociaţiei "Unlimited Connections", suntem invitaţi să ne amintim de jertfa înaintaşilor noştri şi s-o cinstim aşa cum se cuvine. Romano-catolicii de acum 100 de ani au fost trup şi suflet alături de soldaţii ortodocşi în dobândirea Unităţii. Eroii, indiferent de confesiunea lor creştină, vor să ne amintească astăzi că numai prin jertfă se ajunge la victorie. Aceeaşi învăţătură ne-o transmite "Regele întregitor de neam", Ferdinand I, care de-a lungul întregii sale guvernări s-a jertfit continuu pentru poporul său. Cuvintele pe care le-a scris pentru români în testamentul său din 2 iunie 1925, confirmă acest lucru: "Gândindu-mă la sfârşitul vieţii mele, îndreptez către Atotputernicul prinosul recunoştinţei mele că mi-a îngăduit să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, fără preget şi fără încetare, scopul vieţii mele. A vrut astfel pronia cerească să nu lase fără rod domnia mea şi a dat dragostei mele de neam cea mai scumpă şi sfântă răsplată. Ridic până la ultima suflare ruga mea fierbinte ca să binecuvânteze şi în viitor soarta poporului român şi să hărăzească iubitului meu fiu, viitorul rege al României întregite [Mihai], ajutor ceresc, ca la rândul său să întărească şi să sporească moştenirea naţională, unind tot mai strâns puterile şi însuşirile românilor din toate ţinuturile şi din toate straturile sociale". În timpul Primului Război Mondial, cât a stat la Iaşi, pe lângă preocuparea pentru binele întregului popor aflat în suferinţă, Regele Ferdinand a păstrat cu respect legătura cu Biserica Ortodoxă. Merită menţionat şi faptul că a luat parte deseori la sfintele Liturghii din catedrala catolică din Iaşi. De remarcat că Regele Ferdinand a fost un om al lui Dumnezeu, al unităţii, al adevărului şi al corectitudinii morale. Privind acum, la ceas de Centenar, la toate aceste calităţi ale Regelui Marii Uniri trebuie să hrănim în sufletele noastre ideea că unitatea poporului român cunoaşte şi dimensiunea spirituală. Căci după cum Regele Ferdinand a reuşit să-i unească pe români pentru a dobândi unitatea poporului prin lupta împotriva inamicilor, la fel, orice român trebuie să-şi sacrifice timpul şi averea, şi dacă va fi nevoie însăşi viaţa pentru ca poporul acesta să-şi regăsească făgaşul spre un viitor mai bun, să trăiască în unire şi pace, dar mai ales să dea dovadă de unitate morală prin fidelitatea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Se cuvine aşadar, să înălţăm o rugăciune profundă pentru ţara şi poporul nostru, pentru eroii noştri, pentru ca Dumnezeu, stăpânul timpului şi al istoriei, să-i primească în paradis pe ei, iar pe noi, cei care astăzi îi comemorăm, să ne copleşească cu darurile iubirii sale şi să ne binecuvânteze! Bacău, 27 septembrie 2019 PS Iosif Păuleţ,
* * * O relatare amplă de la acest eveniment, cu mai multe fotografii şi înregistrări video, a fost publicată de Ziarul "Deşteptarea" din Bacău: www.desteptarea.ro.
lecturi: 1076.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design şi conţinut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |