Consideraţie la duminica a 26-a de peste an - Anul C - 2019

"Domnul face judecată pentru cei asupriţi, el dă pâine celor flămânzi" (Ps 146,7).

Şi în această duminică Biserica îşi continuă învăţătura despre folosirea corectă a bunurilor materiale prin parabola bogatului şi a săracului Lazăr, rostită de Isus în drumul său spre Ierusalim şi spre Calvar, explicându-ne că nu putem fi în acelaşi timp şi copiii ai lui Dumnezeu şi sclavi ai bogăţiilor (cf. Lc 16,13). Bogatul din parabola lui Isus, era cu siguranţă, un administrator rău al bunurilor lui Dumnezeu, căci folosea numai pentru lux şi distracţii ceea ce i-a dat Dumnezeu pentru a împărţi cu alţii (cf. Lc 12,45), deşi îl vedea pe aproapele său sărac la poarta lui (cf. Lc 16,20). Dar bogatul, cu toată averea lui, nu are nume în Evanghelie, pe când săracul cel smerit are un nume, vrednic de pomenire, Lazăr, care în ebraică înseamnă "Dumnezeu a ajutat, Dumnezeu a miluit"! În cazul lui s-a adeverit cuvântul psalmistului care spune: "Pomenirea celui neprihănit ţine în veci" (Ps 112,6).

Fariseii, pentru care Isus a spus această parabolă, îl ascultau şi ei, dar când au înţeles că ei sunt vizaţi, au început să-l ridiculizeze pe Isus, deoarece ei erau iubitori de bani (cf. Lc 16,14). Nouă Biblia ne spune: "Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi" (Evr 13,5) "Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea" (Ps 37,25).

Fariseii erau personificarea omului bogat din parabolă. Ei nu erau numai iubitori de bani, ci iubeau şi slava deşartă şi onorurile omeneşti, precum şi titlurile măgulitoare. De aceea: "Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îţi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi la sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică, "Rabi" (cf. Mt 23,5-7). Şi, vai, cât de mulţi sunt asemenea lor şi astăzi! Isus le declară acestor farisei avari din toate timpurile că Dumnezeu le cunoaşte inima şi că îi judecă altfel decât oamenii. Căci toate lucrările lor sunt numai ambiţii pământeşti înscrise sub cumplita apreciere: "o urâciune înaintea lui Dumnezeu" (Lc 16,15).

Fariseii erau asemenea bogaţilor din prima lectură împotriva cărora este trimis profetul Amos pentru a-i chema la convertire. Dacă pentru convertirea bogaţilor din Samaria şi a "juncanele lor" (cf. Am 4,1), de pe vremea regelui Ieroboam al II-lea (783-743 î.C.), care au acaparat toate resursele şi trăiau în lux, în huzur de nedescris, în orgii, în petreceri şi chefuri neîntrerupte cu bucate şi vinuri alese, cu muzică şi parfumuri rafinate, paturi de fildeş, în timp ce majoritatea populaţiei se zbătea în cea mai neagră sărăcie şi mizerie, Dumnezeu l-a trimis profetul Amos. Pentru fariseii bogaţi din evanghelie şi din toate timpurile, care aveau aceeaşi conduită, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, Isus. Putem observa că datorită prosperităţii materiale şi al gusturilor rafinate, contemporanii lui Amos nu se mai întristau din cauza divizării lui Israel în două regate, contemporanii lui Isus nu se mai întristau de ocupaţia străină a ţării, iar contemporanii noştri din cauză că urmăresc numai satisfacţiile, comodităţile şi propriilor interese, trăiesc într-o indiferenţă vinovată faţă de starea de ruină a Bisericii şi faţă de diviziunile dintre creştini.

În lipsa convertirii profetul Amos prevesteşte pedeapsa ce va veni asupra lor: "vor fi duşi în robie" (v.7), ceea ce s-a şi întâmplat în anul 722 î.C., când asirienii, conduşi de regele Sargon al II-lea au ocupat Samaria, au distrus-o în robie în frunte cu bogaţii care îşi trăiau viaţa în orgii şi petreceri.

Iar Isus care nu poate să mintă ne arată prin parabola de astăzi că istoria oamenilor nu se sfârşeşte odată cu moartea. Viaţa mai are încă un capitol de încheiat "dincolo" de moarte. Ce ne descoperă Isus în acest "dincolo"? Un loc de fericire pentru unii şi un loc de chin pentru alţii, mai exact o inversare de roluri, chin pentru bogaţii egoişti şi bucurie pentru săraci: "Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în timpul vieţii tale, iar Lazăr pe cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, iar tu suferi" (Lc 16,25).

Ne miră că bogatul, care pe pământ a refuzat săracului "firimiturile" de la masa lui, dorea acum ca săracul devenit ucenicii lui Isus şi ajuns în rai să vină cu "o picătură de apă şi să-i răcorească limba". Lazăr şi toţi cei ajunşi în fericire ar face şi mai mult decât atât, dar dincolo va fi imposibil să se treacă dintr-un loc în altul (cf. Lc 16,26). În iad este prea târziu pentru orice: şi pentru a crede, şi pentru a te gândi la binele altora şi de asemenea şi prea târziu pentru a vesti Evanghelia. De aceea, Biblia spune: "Iată, acum este ziua mântuirii" (2Cor 6,2). Nu există nici o mângâiere în lumea cealaltă pentru cei care pe pământ au respins învăţătura cuvântului lui Dumnezeu care se adresează conştiinţei.

Nefericitul bogat voia acum ca fraţii săi să fie avertizaţi prin "cineva înviat" dintre cei morţi, ca să nu ajungă şi ei în acel loc de chin. Dar Abraham îi declară inutilitatea unui asemenea demers, căci ei îi au pe "Moise şi pe profeţi", adică Sfintele Scripturi. În aceste Scripturi inspirate, în care ei se credeau experţi, se găseşte tot ceea ce este necesar pentru a-l putea recunoaşte pe Isus ca Mesia cel promis şi a crede în el (cf. Dt 18,15-19).

Şi totuşi Dumnezeu le-a împlinit dorinţa bogaţilor din toate timpurile, căci le-a trimis un Lazăr înviat din morţi (cf. In 11,43-44) şi apoi chiar pe Isus, Fiul său iubit a cărei autoritate este infinit mai mare ca a lui Lazăr. Însă ei l-au respins şi pe Lazăr şi pe Isus cel înviat din morţi, dispreţuind astfel pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt care l-au înviat pe Isus (cf. Rom 6,4; 8,11), dispreţuind şi legea şi Scripturile care dau viaţă veşnică (cf. In 5,39). Apoi mărturia dată de ucenici despre învierea şi înălţarea la cer a lui Isus a fost întâmpinată cu aceeaşi necredinţă şi ostilitate cu care ei îl lepădase în timpul vieţii sale pământeşti, aşa cum îi lepădase şi odinioară pe profeţii trimişi la ei (cf. Lc 13,34). Ba mai mult, acum s-au ridicat şi împotriva ucenicilor lui, pe care îi opreau, arestau şi-i ucideau pentru a opri vestea învierii şi a mântuirii lui Isus (cf. Fap 9,1ss). Deşi astfel intimidaţi ucenicii loiali din toate timpurile au dat şi dau răspunsul: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni" (Fap 5,29).

Învăţătura lecturilor biblice ni se adresează mereu şi nouă care prin Botez am deveni fraţi şi ucenici ai lui Isus Cristos. Fiind vorba despre bogaţi în pericopa evanghelică de astăzi, trebuie să spunem că prin această parabolă Isus nu este împotriva bogaţilor şi a bogăţiilor. Dumnezeu însuşi l-a îmbogăţit pe Abraham, în toate lucrurile (cf. Gen 21,4) pentru că astfel să fie împlinit legământul făcut cu el. Abraham a devenit bogat în turme şi cirezi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari (cf. Gen 24,35). Fiul sau Isaac a primit şi el puterea de a face avere, devenit foarte bogat (cf. Gen 26,13). Dumnezeu i-a dat şi nepotului lui Abraham, Iacob, puterea de a se îmbogăţi şi el s-a îmbogăţit din ce în ce mai mult (cf. Gen 30,43).

Dumnezeu ne vrea bogaţi, pentru a trăi încă de aici binecuvântarea lui Abraham şi bogăţia paradisului, dar ne vrea bogaţi pe căi cinstite şi bogaţi deschişi la inima faţă de cei săraci. Este proverbială ospitalitatea lui Abraham faţă de cei trei călători pe care i-a ospătat la orele amiezii şi care drept răsplată i-au dat vestea naşterii lui Isaac (cf. Gen 18,1-10). De aceea autorul Scrisorii către evrei ne recomandă ospitalitatea, zicând: "Nu uitaţi ospitalitatea, căci datorită ei unii i-au găzduit, fără a-şi da seama, pe îngeri" (Evr 13,2), iar alţii ca sfânta Elisabeta de Turingia (1207-1231) şi ca sfântul Ioan Columbini (1304-1367), i-au slujit chiar lui Isus Cristos, primind pe săraci în casele lor.

Şi Iob a fost bogat, dar el a fost numit tatăl săracilor: "M-am dat oare în lături, când săracul dorea ceva şi am lăsat să se stingă de plânsete ochii văduvelor? Mâncăm, oare, singur bucată mea de pâine şi orfanului nu-i dădeam din ea? Dimpotrivă, din tinereţile mele, am crescut pe orfan că un tată şi de la naştere, am călăuzit pe văduvă. Dacă vedeam un nenorocit fără haina şi vreun sărac care n-avea cămaşă pe el, oare nu-l încălzea lână mieilor mei" (Iob 31,16-20)? Şi care i-a fost răsplata lui Iob?

"Domnul a binecuvântat cele din urmă ale lui Iob mai mult decât cele dintâi, iar el a avut paisprezece mii de oi şi şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgăriţe" (Iob 42,12). Şi apoi cerul.

Chiar şi săracii pot face fapte bune. Iată ce ne spune Tobit în cartea sa: "Eu, Tobit fiul lui Tobia, al lui Ananiel, al lui Aduel, al lui Gabael, din neamul lui Asiel, din seminţia lui Neftali, care în zilele lui Salmanasar, regele Asiriei, am fost luat în robie din Tisbe, care se află la miazăzi de Cadeş, Neftali, în Galileea de sus, în toate zilele vieţii mele am umblat pe căile adevărului şi ale dreptăţii şi am făcut multe binefaceri fraţilor mei şi poporului meu, care venise împreună cu mine la Ninive, în ţara Asiriei" (Tob 1,1-3). Tobit şi familia lui au împrumutat tot ce aveau unei rude şi îi îngropa pe cei morţi din poporul lor cărora asirienii le refuzau şi dreptul unui mormânt, aşa cum şi împăraţii romani le refuzau primilor creştini dreptul la un mormânt, ei fiind destinaţi să fie hrană păsărilor şi de fiarelor sălbatice, aşa cum a fost şi cazul sfinţilor fraţi martiri Prot şi Iacint (sec. III), pe care creştinii i-au pus pe ascuns în mormântul sfintei Bassilla. Şi care a fost răsplata familiei lui Tobit? Recuperarea împrumutului, căsătoria fericită a fiului lor, recăpătarea vederii tatălui şi un loc în cer în sânul lui Abraham. Tot astfel şi fecioara servitoarea sfânta Zita (1218-1278) a dat mantia primită contra frigului de la stăpânii ei unui cerşetor sărac. Şi care i-a fost răsplata? Arătarea mirelui ei Isus îmbrăcat cu mantia ei şi un loc la nunta mirelui din paradis. Să nu uităm cântarea care spune: "Mai este loc la nunta sa!"

Şi chiar dacă vom ajunge săraci, să nu uităm cuvintele psalmistului de astăzi: "Domnul face judecată pentru cei asupriţi, el dă pâine celor flămânzi. Domnul îi eliberează pe cei închişi. Domnul deschide ochii celor orbi. Domnul îi ridică pe cei împovăraţi, Domnul îi iubeşte pe cei drepţi, Domnul are grijă de cei străini. Sprijină pe văduvă şi pe orfan, dar nimiceşte calea celor nelegiuiţi. Domnul, Dumnezeul tău, stăpâneşte în veci, din generaţie în generaţie" (Ps 146,7-10).

Sfântul apostol Paul, vorbindu-i ucenicului său Timotei şi nouă, după ce ne-a spus că: "Dacă pe pământ avem de mâncare şi de îmbrăcat, să ne mulţumim cu acestea! Căci cei care doresc bogăţii cad în ispită, în laţ, în multe pofte necugetate şi dăunătoare, care-i cufundă în ruină şi pierzare. De fapt, rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri" (1Tim 6,9-10), ne spune în continuare că trebuie să fim "oamenii lui Dumnezeu"; să urmărim dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea; să dăm o mărturie bună asemenea lui Isus, care deşi era bogat, s-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia lui, noi să ne îmbogăţim (cf. 2Cor 8,9); să luptăm lupta cea bună a credinţei şi să cucerim viaţa cea veşnică la care am fost chemaţi (cf. 1Tim 6,11-16).

Un musulman bogat s-a dus la un înţelept, prieten al său, şi îl rugă să i-l arate pe Khidr, un misterios personaj din Coran, un slujitor neprihănit al lui Dumnezeu care posedă o mare înţelepciune şi care se arată uneori prin oraşe şi deşerturi. "Ţi-l voi arăta vineri (ziua de sărbătoare a musulmanilor), de va vrea Domnul", îi răspunse înţeleptul. Foarte mulţumit, bogatul plecă acasă, împărţi săracilor un hambar de grâu, iar în ziua fixată începu să se roage. Tocmai pe când se ruga, bătu cineva la uşă. Servitoarea se duse să vadă cine este şi veni în grabă să-i spună că este un cerşetor. "Spune-i să se întoarcă după ce îmi voi termina rugăciunea", îi zise bogatul. Şi ziua se scurse fără să se întâmple evenimentul aşteptat. A doua zi, bogatul se plânse prietenului său: "Nu l-am văzut pe Khidr, cum mi-ai promis". "Ba da, era cerşetorul căruia i-ai spus să se reîntoarcă".

Prea des uităm că împărăţia cerurilor este a săracilor (cf. Mt 5,3) şi că numai ei ne pot primi în lăcaşurile veşnice (cf. Lc 16,9). De aceea, sfântul Vincenţiu de Paul (1581-1660) ne spune: "Slujirea săracilor trebuie preferată oricărei alte lucrări. Nu trebuie să fie întârzieri. Dacă în timpul rugăciunii aveţi de dus un medicament sau un ajutor unui sărac, mergeţi liniştiţi. Oferiţi-i lui Dumnezeu acţiunea voastră, unind cu ea intenţia rugăciunii. Nu trebuie să vă preocupaţi şi să credeţi că aţi greşit dacă pentru slujirea săracilor aţi întârziat rugăciunea".

Iar sfânta Tereza de Calcutta (1910-1997) povestea colaboratoarelor ei următoarele: "Zilele trecute am visat că stăteam la poarta Raiului şi sfântul Petru mi-a spus: «Du-te înapoi pe pământ, căci aici nu avem oameni nevoiaşi»". "Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi" (Gal 6,10) şi astfel vom avea răsplată veşnică! Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Duminica a 26-a de peste an. Predici la Radio Iaşi

lecturi: 772.