Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Dicasterului pentru Comunicare (23 septembrie 2019)

Iubiţi fraţi şi surori,

Eu am aici în faţa un discurs de citit..., nu este atât de lung, sunt şapte pagini..., dar sunt sigur că după prima pagină majoritatea vor dormi şi eu nu voi putea comunica. Eu cred că ceea ce vreau să spun în acest discurs se va înţelege bine în lectură, în reflecţie. Pentru aceasta eu încredinţez acest discurs lui dr. Ruffini, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, pentru ca el să vi-l aducă tuturor la cunoştinţă. Şi îmi permit să vorbesc un pic spontan, cu voi, să spun ceea ce am inimă cu privire la comunicare. Cel puţin cred că nu vor fi mulţi cei care vor adormi şi putem comunica mai bine!

Mulţumesc pentru munca voastră, mulţumesc pentru acest Dicaster aşa de numeros... L-am întrebat pe prefect: "Dar... lucrează toţi?" - "Da", a spus el - pentru a evita acea anecdotă vestită... [Într-o zi l-au întrebat pe papa Ioan al XXIII-lea: "Câţi lucrează în Vatican?", şi el a răspuns: "Circa jumătate"]. Lucrează toţi şi lucrează în această atitudine care exprimă dorinţa lui Dumnezeu: a se comunica pe El însuşi, în ceea ce teologii numesc perihoresis: se comunică înlăuntrul Său şi ni se comunică nouă. Acesta este începutul comunicării: nu este o muncă de birou, ca publicitatea, de exemplu. A comunica înseamnă tocmai a lua din Fiinţa lui Dumnezeu şi a avea aceeaşi atitudine; a nu putea rămâne singuri: nevoia de a comunica tot ceea ce eu am şi cred că este adevărat, drept, bun şi frumos. A comunica. Şi voi sunteţi specialişti în comunicare, sunteţi tehnicieni în comunicare. Asta nu trebuie s-o uităm. Se comunică cu sufletul şi cu trupul; se comunică cu mintea, cu inima, cu mâinile; se comunică cu totul. Adevăratul comunicator dă totul, se dă în întregime pe sine însuşi - aşa cum spunem în ţara mea: "pune toată carnea la foc", toată, nu păstrează nimic pentru sine. Şi este adevărat că iubirea este comunicarea cea mai mare: în iubire este plinătatea comunicării: iubire faţă de Dumnezeu şi între noi.

Dar cum va trebui să fie comunicarea? Unul din lucrurile pe care voi nu trebuie să le faceţi este publicitate, numai publicitate. Nu trebuie să faceţi aşa cum fac firmele umane care caută să aibă mai mulţi oameni... Într-un cuvânt tehnic: nu trebuie să faceţi prozelitism. Eu aş vrea că să fie creştină comunicarea noastră şi nu un factor de prozelitism. Nu este creştinesc a face prozelitism. Benedict al XVI-lea a spus asta cu mare claritate: "Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin atracţie", adică prin mărturie. Şi comunicarea noastră trebuie să fie mărturie. Dacă voi vreţi să comunicaţi numai un adevăr fără bunătate şi frumuseţe, opriţi-vă, n-o faceţi. Dacă voi vreţi să comunicaţi un adevăr mai mult sau mai puţin, dar fără a vă implica, fără a mărturisi cu propria viaţă, cu propriul trup acel adevăr, opriţi-vă, n-o faceţi. Există mereu semnătura mărturiei în fiecare din lucrurile pe care le facem. Martori. Creştini înseamnă martori, "martiri". Aceasta este dimensiunea "martirică" a vocaţiei noastre: a fi martori. Acesta este primul lucru pe care aş vrea să vi-l spun.

Un alt lucru este o anumită resemnare, care de atâtea ori intră în inima creştinilor. Vedem lumea...: este o lume păgână, şi aceasta nu este o noutate. Din totdeauna, "lumea" este simbol al mentalităţii păgâne. Isus îi cere Tatălui, la Ultima Cină, să-i păzească pe discipoli pentru ca să nu cadă în lume şi în mondenitate (cf. In 17,12-19). Climatul de mondenitate nu este un lucru nou din secolul al XXI-lea. Mereu a fost un pericol, mereu a fost ispita, mereu a fost duşmanul: mondenitatea. "Tată, păzeşte-i pe aceştia pentru ca să nu cadă în lume, ca lumea să nu fie mai puternică decât ei". Şi mulţi, eu îi văd, gândesc: "Da, trebuie să ne închidem un pic, să fim o bisericuţă mică dar autentică" - acel cuvânt care mie îmi provoacă alergie: "mică dar autentică": dacă un lucru este, nu este necesar să-l numim autentic. Mă voi întoarce după aceea asupra acestui lucru. Asta înseamnă o concentrare asupra noastră înşine cu ispita resemnării. Suntem puţini: dar nu puţin ca aceia care se apără pentru că suntem puţini şi duşmanul este mai mare; puţin ca drojdia, puţini ca sarea: aceasta este vocaţia creştină! Nu trebuie să ne fie ruşine că suntem puţini; şi nu trebuie să ne gândim: "Nu, Biserica din viitor va fi o Biserică a celor aleşi": am cădea în erezia esenienilor încă o dată. Şi astfel autenticitatea creştină se pierde. Suntem o Biserică a celor puţini, dar ca drojdia. Isus a spus asta. Ca sarea. Resemnarea în faţa înfrângerii culturale - permiteţi-mi s-o numesc aşa - vine de la duhul rău, nu vine de la Dumnezeu. Nu este spirit creştin plângerea resemnării. Acesta este al doilea lucru pe care aş vrea să vi-l spun: să nu vă fie frică. Suntem puţini? Da, dar cu voinţa de "a misiona", de a le arăta altora cine suntem. Cu mărturia. Încă o dată repet acea frază a sfântului Francisc adresată fraţilor săi, când îi trimitea să predice: "Predicaţi Evanghelia şi, dacă va fi necesar, şi prin cuvinte". Adică mărturia pe primul loc.

Privesc acest arhiepiscop lituanian aici în faţă, şi mă gândesc la emeritul de Kaunas, care acum va fi făcut cardinal: acel om, câţi ani a petrecut în închisoare? Cu mărturia a făcut atâta bine! Cu durerea... Sunt martirii noştri, cei care dau viaţă Bisericii: nu artiştii noştri, marii noştri predicatori, păzitorii noştri ai "învăţăturii adevărate şi integre"... Nu, martirii. Biserică de martiri. Şi a comunica înseamnă asta: a comunica această bogăţie mare pe care noi o avem. Acesta este al doilea lucru.

Al treilea îl iau de la ceea ce am spus puţin mai înainte, care îmi provoacă un pic de alergie când îl aud: "Acesta este un lucru autentic creştin", "acesta este cu adevărat aşa". Am căzut în cultura adjectivelor şi a adverbelor şi am uitat forţa substantivelor. Comunicatorul trebuie să facă să se înţeleagă însemnătatea realităţii substantivelor care reflectă realitatea persoanelor. Şi aceasta este o misiune a comunicării: comunicarea cu realitatea, fără a îndulci cu adjectivele sau cu adverbele. "Acesta este un lucru creştin": pentru ce să se spună autentic creştin? Este creştin! Singurul fapt al substantivului "creştin", "sunt al lui Cristos", este puternic: este un adjectiv substantivat, e adevărat, dar este un substantiv. A trece de la cultura adjectivului la teologia substantivului. Şi voi trebuie să comunicaţi astfel. "Cum, tu cunoşti persoana aceea?" - "Ah, persoana aceea este aşa, aşa...": imediat adjectivul. Mai întâi adjectivul, poate că, după aceea, cum este persoane. Această cultură a adjectivului a intrat în Biserică şi noi, toţi fraţi, uităm că suntem fraţi pentru a spune că acesta este "aşa" frate, acela este "în celălalt mod" frate: mai întâi adjectivul. Comunicarea voastră să fie austeră dar frumoasă: frumuseţea nu este a artei rococo, frumuseţea nu are nevoie de aceste lucruri rococo; frumuseţea se manifestă chiar din substantiv, fără cireşe pe tort! Cred că asta trebuie să învăţăm.

Comunicarea cu mărturia, comunicarea implicându-ne în comunicare, comunicarea cu substantivele lucrurilor, comunicarea ca martiri, adică martori ai lui Cristos, ca martiri. A învăţa limbajul martirilor, care este limbajul apostolilor. Cum comunicau apostolii? Să citim acea bijuterie care este cartea Faptele Apostolilor şi vom vedea cum se comunica în acel timp şi cum este comunicarea creştină.

Mulţumiri, multe mulţumiri! Apoi aveţi acel [discursul scris] care este mai "construit", pentru că baza a fost făcută de voi. Dar citiţi-l, reflectaţi. Mulţumesc pentru ceea ce faceţi şi mergeţi înainte cu curaj. A comunica bucuria Evangheliei: asta e ceea ce Domnul ne cere astăzi. Şi mulţumesc, mulţumesc pentru slujirea voastră şi mulţumesc pentru că sunteţi primul Dicaster care are în frunte un laic. Bravo! Înainte! Mulţumesc.

_________________

Discurs încredinţat de Sfântul Părinte

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă spun bun-venit şi îi mulţumesc, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele tuturor, lui dr. Paolo Ruffini, prefect al Dicasterului, care pentru prima dată prezidează Adunarea Plenară. Unele dintre feţele voastre îmi sunt mai familiare, pentru că mă însoţiţi în activitatea mea zilnică şi în călătoriile apostolice. Însă ştiu că sunt atâtea alte persoane care trăiesc şi ele propria săptămână de muncă în ritmul activităţilor papei. Dar fac asta "în culise", punând în munca lor, în slujba Bisericii, tot profesionalismul şi creativitatea lor, pasiunea şi discreţia lor.

Sunt fericit să vă pot vedea astăzi pe toţi împreună şi să vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi! Graţie muncii voastre atâtea persoane sunt încurajate pe drumul lor de credinţă şi atâtea sunt invitate la căutarea şi la întâlnirea cu Domnul. Graţie muncii voastre papa vorbeşte în aproape patruzeci de limbi - este o adevărată "minune de Rusalii"! Graţie vouă magisteriul papei şi al Bisericii este citit pe hârtie, este ascultat la radio, este văzut pe canalele de televiziune şi pe situri şi împărtăşit prin social media, în lumea digitală tot mai frenetică.

Este prima dată când vă întâlnesc pe toţi împreună de când, în urmă cu patru ani, a început procesul de încorporare într-un nou Dicaster al Curiei Romane a tuturor realităţilor care, în diferite moduri, se ocupau de comunicare (cf. Motu proprio Actualul context comunicator, 27 iunie 2015). Reformele sunt aproape întotdeauna obositoare, şi aşa este şi cea a mass-media vaticane. Poate că au fost porţiuni de drum deosebit de dificile, poate că au fost şi răstălmăciri, dar sunt bucuros să văd că drumul merge înainte cu clarviziune şi cu prudenţă. Ştiu despre efortul pe care l-aţi făcut pentru a folosi cât mai bine resursele care v-au fost încredinţate, scăzând costurile neproductive.

Comunicarea este o misiune pentru Biserică. Nicio investiţie nu este prea mare pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, fiecare talant trebuie să fie bine cheltuit, făcut să dea rod. Şi cu privire la asta se măsoară credibilitatea a ceea ce spunem. În afară de asta, pentru a rămâne fideli darului primit, trebuie avut curajul să ne schimbăm, să nu ne simţim niciodată sosiţi, nici să nu ne descurajăm. Trebuie să ne repunem mereu în joc, să ieşim din propriile siguranţe false şi să îmbrăţişăm provocarea viitorului. A parcurge timpurile nu înseamnă a stinge amintirea trecutului, înseamnă a menţine viu focul său.

Am văzut munca pe care aţi făcut-o. O văd în fiecare zi. Pentru aceasta astăzi aş vrea să-i mulţumesc lui Dumnezeu împreună cu voi pentru forţa pe care v-a dat-o şi care ne-o dă. Amintirea recunoscătoare pentru tot ceea ce deja s-a făcut şi conştiinţa efortului comun să vă umple de forţă pentru a merge înainte pe acest drum.

În realitate, forţele noastre singure nu sunt suficiente. Spunea asta deja cu 55 de ani în urmă sfântul Paul al VI-lea primindu-i pe membrii primei Adunări Plenare ai ceea ce atunci se numea Comisia Pontificală pentru Comunicaţiile Sociale. Recunoştea cât sunt de limitate forţele noastre în faţa acestui imens domeniu al comunicării. Dar tocmai pentru aceasta - spunea el - trebuie "să ne gândim la o altă ordine de forţe, la un alt mod de a judeca lucrurile; ordine şi mod, pe care vrem să le studiem la şcoala Domnului. [...] Adică un gând de credinţă trebuie să susţină puţinul eforturilor noastre umile [...]. Cu cât vom deveni mai mult instrument în mâinile lui Dumnezeu, adică mici şi generoşi, cu atât mai mult probabilitatea eficienţei noastre va creşte" (Insegnamenti II [1964], 563).

Ştim că de atunci provocările în acest domeniu au crescut în manieră exponenţială şi forţele noastre continuă să nu fie suficiente niciodată. Provocarea la care sunteţi chemaţi, fiind creştini şi comunicatori, este cu adevărat înaltă. Şi tocmai pentru aceasta este frumoasă.

De aceea mă bucur că tema aleasă pentru această Adunare este "Suntem mădulare unii altora" (Ef 4,25). Forţa voastră, forţa noastră se află în unitate, în a fi mădulare unii altora. Numai aşa vom putea răspunde tot mai bine la exigenţele misiunii Bisericii.

În Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din acest an, care are acelaşi titlu, scriam că "o comunitate este cu atât mai tare cu cât este mai unită şi solidară", cu cât "urmăreşte obiective împărtăşite". "Metafora trupului şi a membrelor ne face să reflectăm asupra identităţii noastre, care este întemeiată pe comuniune şi pe alteritate. Fiind creştini ne recunoaştem toţi membre ale unicului trup al cărui cap este Cristos", şi "suntem chemaţi să manifestăm acea comuniune care marchează identitatea noastră de credincioşi. De fapt, credinţa înseşi este o relaţie, o întâlnire; şi sub stimulentul iubirii lui Dumnezeu noi putem comunica, primi şi înţelegere darul celuilalt şi să-i corespundem".

Comunicarea în Biserică nu poate decât să fie caracterizată de acest principiu de participare şi împărtăşire. Comunicarea este cu adevărat eficace numai atunci când devine mărturie, adică o participare a vieţii care ne este dăruită de Duhul şi ne face să descoperim în comuniune unii cu alţii, mădulare unii altora.

Sfântul Ioan Paul al II-lea scria în Scrisoarea apostolică Dezvoltarea rapidă: "Atât comunicarea din cadrul comunităţii ecleziale cât şi aceea a Bisericii cu lumea cer transparenţă şi un nou mod de a înfrunta problemele legate cu universul mass-media. [...] Acesta este unul din domeniile în care este cerută mai mult colaborarea între credincioşi laici şi păstori, de vreme ce, aşa cum în mod oportun sublinia Conciliul, «de la aceste relaţii familiare dintre laici şi păstori e de aşteptat mult bine pentru Biserică [...], astfel încât întreaga Biserică, susţinută de toţi membrii săi, să-şi poată împlini mai eficient misiunea pentru viaţa lumii» (Lumen gentium, 37)" (nr. 12).

Pentru aceasta vă încurajez să continuaţi, în munca voastră zilnică, să faceţi tot mai mult echipă, în această cooperare între laici, persoane consacrate şi preoţi din atâtea ţări, din atâtea limbi, care face mult bine Bisericii. Fie ca însuşi stilul muncii voastre să dea mărturie despre comuniune.

De asemenea vă încurajez, dincolo de lucrările acestei Adunări Plenare, să căutaţi cu isteţime şi cu creativitate toate modurile pentru ca să fie întărită reţeaua cu Bisericile locale. Vă încurajez în asta să favorizaţi şi formarea de medii digitale, în care să se comunice şi nu numai să se conecteze.

Ştiu că recent acest Dicaster a promovat câteva instrumente concrete pentru ca să crească între Bisericile locale şi Dicaster circularitatea comunicării în slujba tuturor. Ştiu că aveţi proiecte noi, cărora cu siguranţă nu le va lipsi sprijinul papei. Cu munca voastră voi participaţi la slujirea adusă unităţii Bisericii şi coordonării comunicării întregii Curii Romane. Trebuie să mergem împreună. Trebuie să ştim să interpretăm şi să orientăm timpul nostru. Fie ca într-adevăr comunicarea eclezială să fie expresie a unui singur "trup".

Mulţumesc fiecăruia dintre voi, mulţumesc şi familiilor şi comunităţilor voastre. Vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine şi din inimă vă binecuvântez.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 322.