Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma: Familia creștină de români adunată în jurul păstorului diecezan

PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, a fost oaspetele comunității române din Roma, duminică, 8 septembrie 2019. Mai întâi în comunitatea din Casilina - Grotte Celoni, la ora 11.45, iar apoi în biserica "San Vitale", la ora 16.00. În ambele comunități, Excelența Sa a prezidat sfânta Liturghie, fiind însoțit la altar de parohul Isidor Iacovici, Mons. Anton Lucaci, responsabilul românilor catolici din Italia, Mons. Ionuț Strejac, care lucrează în cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun, și alți preoți prezenți la Roma pentru studii sau în diferite comunități vecine.

Aflat la Roma, PS Iosif Păuleț a dorit să fie cât mai aproape de credincioșii români care de mai mulți sau mai puțini ani își trăiesc credința departe de locurile natale. Iar locul de întâlnire pentru o astfel de apropiere s-a realizat la sfânta Liturghie.

De aceea, atât în jurul prânzului, cât și al după-amiezii, străzile din jurul celor două biserici s-au colorat de portul românesc, atât de îndrăgit la Roma, dar și de glasul copiilor, al adolescenților, al tinerilor al mamelor și al taților care vegheau cu grijă ca toată lumea să ajungă la biserică și să aștepte în liniște sosirea păstorului diecezan.

Emoția a atins fiecare inimă atunci când păstorul și-a salutat credincioșii înainte de sfânta Liturghie, iar apoi a celebrat împreună cu ei sfânta Euharistie.

În cadrul omiliei, PS Iosif a precizat că și astăzi Isus caută discipoli adevărați, discipoli care să accepte condițiile sale: sa-l pună pe el primul în iubire, să-și poarte crucea exact pe urmele lui și bunurile să fie un mijloc și nu un scop. De asemenea, a insistat foarte mult ca trăirea credinței să nu fie legată doar de anumite practici sau obișnuințe religioase, ci să fie viață între creștini, o viață care pleacă de la Euharistie și este transmisă în casa proprie, la locul de muncă, la școală și pe stradă. Credința nu există fără o viață de mărturie despre Dumnezeu înaintea oamenilor.

La sfârșitul sfintelor Liturghii, părintele paroh Isidor a mulțumit Preasfințitului Iosif pentru bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor, dar și întregii familii creștine care a știut să facă sărbătoare în mijlocul păstorului ei.

Înainte de binecuvântarea finală, PS Iosif i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru el și să se țină aproape de preoții care îi păstoresc.

După sfânta Liturghie, gospodinele au oferit daruri care să întărească trupul și să ofere un moment de comuniune. PS Iosif a împărtășit cuvinte de încurajare pentru fiecare credincios și o fotografie de colecție.

Pr. Emilian Jitaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 8 septembrie: Roma: Familia creștină de români adunată în jurul păstorului diecezan


 

lecturi: 2831.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat