CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN MOZAMBIC, MADAGASCAR ŞI MAURITIUS

(4-10 septembrie 2019)

Întâlnirea cu autorităţile, societate civilă şi corpul diplomatic
Palatul "Ponta Vermelha", Maputo (Mozambic)
(joi, 5 septembrie 2019)

Domnule preşedinte,
Membrii ai guvernului şi ai corpului diplomatic,
Stimate autorităţi,
Reprezentanţi ai societăţii civile,
Doamnelor şi domnilor!

Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru cuvintele dumneavoastră de bun-venit precum şi pentru invitaţia respectuoasă de a vizita naţiunea. Sunt bucuros să fiu din nou în Africa şi să încep această călătorie apostolică din această ţară, atât de binecuvântată prin frumuseţea sa naturală, precum şi prin marea sa bogăţie culturală care adaugă, la binecunoscuta bucurie de a trăi a poporului vostru, speranţa într-un viitor mai bun.

Salut cordial membrii guvernului, ai corpului diplomatic şi reprezentanţii societăţii civile prezenţi aici. În persoanele voastre doresc să întâlnesc şi să salut cu afect întregul popor mozambican care, de la fluviul Rovuma până la Maputo, ne deschide porţile pentru a favoriza un reînnoit viitor de pace şi reconciliere.

Vreau ca primele mele cuvinte de apropiere şi de solidaritate să fie adresate tuturor acelora asupra cărora s-au abătut recent cicloanele Idai şi Kenneth, ale căror consecinţe devastatoare continuă să apese asupra atâtor familii, în special în locurile în care reconstruirea încă n-a fost posibilă şi cere o atenţie specială. Din păcate, nu voi putea să merg personal la voi, dar vrea ca să ştiţi că împărtăşesc neliniştea voastră, durerea voastră precum şi angajarea comunităţii catolice în înfruntarea unei situaţii aşa de dure. În mijlocul catastrofei şi al dezolării, cer Providenţei ca să nu lipsească atenţia tuturor actorilor civili şi sociale care, punând persoana în centru, să fie în măsură să promoveze reconstruirea necesară.

Doresc să exprim aprecierea, a mea şi a marii părţi din comunitatea internaţională, şi pentru eforturile care, de decenii, se fac pentru ca pacea să fie din nou norma, iar reconcilierea să fie calea cea bună pentru a înfrunta dificultăţile şi provocările pe care le întâlniţi ca naţiune. În acest spirit şi cu această propunere, circa acum o lună aţi semnat în Serra della Gorongosa acordul de încetare definitivă a ostilităţilor militare dintre fraţii mozambicani. O piatră de hotar, pe care o salutăm şi o sperăm ca decisivă, fixată de persoane curajoase pe calea păcii, care porneşte de la acel Acord General din 1992 de la Roma.

Câte lucruri s-au petrecut de la semnarea tratatului istoric care a pecetluit pacea şi a dat primele sale vlăstare! Aceste vlăstare susţin speranţa şi dau încredere pentru a nu lăsa ca modul de a scrie istoria să fie lupta fratricidă, ci capacitatea de a se recunoaşte ca fraţi, fii ai aceluiaşi ţinut, administratori ai unui destin comun. Curajul păcii! Un curaj de înaltă calitate: nu acela al forţei brute şi al violenţei, ci acela care se realizează în căutarea neobosită a binelui comun (cf. Paul al VI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, 1973).

Voi cunoaşteţi suferinţa, doliul şi nenorocirea, dar n-aţi voit ca răzbunarea sau reprimarea să fie criteriul de reglementare, nici ca ura şi violenţa să aibă ultimul cuvânt. Aşa cum amintea predecesorul meu sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale în ţara voastră în 1988, cu războiul "mulţi bărbaţi, femei şi copii suferă pentru că n-au o casă în care să locuiască, o alimentaţie suficientă, şcoli unde să se instruiască, spitale unde să se îngrijească, biserici în care să se adune ca să se roage şi ogoare unde să folosească forţa de muncă. Multe mii de persoane sunt constrânse să se mute în căutare de siguranţă şi de mijloace de supravieţuire; altele se refugiază în ţările vecine. [...] «Nu violenţei şi da păcii!»" (Discurs în vizita la preşedintele Republicii, 16 septembrie 1988, nr. 3).

În toţi aceşti ani, aţi experimentat că o căutare a păcii durabile - misiune care îi implică pe toţi - cere o muncă dură, constantă şi fără oprire, deoarece pacea este "ca o floare fragilă, care încearcă să îmbobocească printre pietrele violenţei" (Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, 2019), deci cere ca să se continue să se afirme cu determinare dar fără fanatism, cu curaj dar fără exaltare, cu tenacitate dar în manieră inteligentă: nu violenţei care distruge, da păcii şi reconcilierii.

Aşa cum ştim, pacea nu este numai lipsa războiului, ci angajarea neobosită - mai ales a celor care ocupăm o funcţie de responsabilitate mai mare - de a recunoaşte, a garanta şi a reconstrui concret demnitatea, adesea uitată sau ignorată, a fraţilor noştri, pentru ca să se poată simţi protagonişti ai destinului propriei naţiuni. Nu putem pierde din vedere că, "fără egalitate de oportunităţi, diferitele forme de agresiune şi de război vor găsi un teren fertil care mai devreme sau mai târziu va provoca explozia. Atunci când societatea - locală, naţională sau mondială - abandonează în periferie o parte a sa, nu vor exista programe politice, nici forţe de ordine sau de intelligence care să poată asigura în mod nelimitat liniştea" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 59).

Pacea a făcut posibilă dezvoltarea Mozambicului în diferite sectoare. Promiţătoare sunt progresele făcute în instruire şi în sănătate. Vă încurajez să duceţi înainte lucrarea de consolidare a structurilor şi a instituţiilor necesare pentru a face în aşa fel încât nimeni să nu se simtă abandonat, îndeosebi tinerii voştri, care constituie o mare parte a populaţiei. Ei sunt nu numai speranţa acestui ţinut, sunt prezentul care interpelează, caută şi are nevoie de a găsi căi demne care să le permită să dezvolte toate talentele lor; sunt un potenţial pentru a semăna şi a face să crească aşa de mult dorita prietenie socială.

O cultură a păcii cere "un proces constant în care fiecare nouă generaţie se simte implicată" (ibid., 220). De aceea, parcursul trebuie să fie de aşa natură încât să favorizeze cultura întâlnirii şi să fie total impregnat de ea: a-l recunoaşte pe celălalt, a face legături, a face punţi. În acest sens, este esenţial să se menţină vie amintirea, drept cale care deschide spre viitor, drept cărare care conduce la căutarea de obiective comune, de valori împărtăşite, de idei care favorizează depăşirea intereselor sectoriale, corporative sau de parte, pentru ca bogăţiile naţiunii voastre să fie puse în slujba tuturor, în special a celor mai săraci. Voi aveţi o misiune curajoasă şi istorică de îndeplinit: nu încetaţi să vă angajaţi cât timp vor exista copii şi adolescenţi fără instruire, familii fără casă, muncitori fără ocupaţie, ţărani fără pământ... Acestea sunt bazele unui viitor de speranţă, pentru că este viitor de demnitate! Acestea sunt armele păcii.

Pacea ne invită să ne îngrijim şi de casa noastră comună. Din acest punct de vedere, Mozambicul este o naţiune binecuvântată şi voi în mod special sunteţi invitaţi să vă îngrijiţi de această binecuvântare. Apărarea pământului este şi apărarea vieţii, care cere atenţie specială atunci când se constată o tendinţă de a prădui şi de jefui, determinată de o dorinţă de a acumula care, în general, nu este cultivată nici măcar de persoane care locuiesc în aceste ţinuturi, nici nu este motivată de binele comun al poporului vostru. O cultură a păcii implică o dezvoltare productivă, sustenabilă şi inclusivă, în care fiecare mozambican să poată simţi că această ţară este a sa şi în care să poată stabili raporturi de fraternitate şi egalitate cu propriul vecin şi cu tot ceea ce îl înconjoară.

Domnule preşedinte, stimate autorităţi! Voi toţi sunteţi constructorii lucrării celei mai frumoase care se poate face: un viitor de pace şi reconciliere ca garanţii ale dreptului fiilor voştri la viitor. Îi cer lui Dumnezeu ca, în perioada pe care o voi petrece în mijlocul vostru, să pot şi eu - în comuniune cu fraţii mei episcopi şi cu Biserica Catolică ce peregrinează pe acest pământ - să contribui pentru ca pacea, reconcilierea şi speranţa să domnească definitiv între voi. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 396.