Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Huși: Centenarul prezenței Surorilor Franciscane Misionare de Assisi

"O generație va povesti altei generații lucrările tale, Doamne!" Ziua de 1 septembrie 2019 a fost pentru noi, Surorile Franciscane Misionare de Assisi, o nouă ocazie pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru cei 100 de ani de prezență pe pământul românesc și la Huși, "orașul dintre vii" cum mai este numită această localitate. Este al doilea loc semnificativ pentru noi, deoarece primele surori, venite din Italia acum un secol, au sădit și aici sămânța carismei noastre, îngrijindu-se de orfanii de după război.

Am sărbătorit acest moment de har împreună cu comunitatea parohială "Sfântul Anton" Huși, cu surorile noastre venite din Italia, Coreea, Kenya, Zambia, China și în special cu superioara generală nou aleasă, sr. Francesca Farina, însoțită de consilierele ei.

Ne-am bucurat mult și ne-am simțit onorate să-l avem în mijlocul nostru pe Excelența Sa IPS Miguel Maury Buendía, nunțiul apostolic în România și Republica Moldova, care nu s-a lăsat descurajat de oboseala drumului și a sutelor de kilometri străbătuți de la București la Huși și înapoi, răspunzând cu atâta disponibilitate invitației noastre.

Prin cuvinte profunde și pline de har, nunțiul ne-a îndemnat să-i mulțumim lui Dumnezeu contemplând trecutul și ne-a încurajat să privim spre viitor, spunându-ne la omilie:

"Vă transmit salutul de binecuvântare al papei Francisc care păstrează o amintire fericită a recentei vizite apostolice pe care a făcut-o în România. A sărbători jubileul este un har... Prin fidelitate ați aruncat o sămânță de speranță în inimile multor bărbați și femei. Mulțumim lui Dumnezeu pentru semințele deja încolțite și pentru fructele abundente deja recoltate... haideți să privim înainte cu credință și speranță... de a nu obosi niciodată de a asculta de Domnul și de a fi mereu pregătiți de a merge în misiune acolo unde el va voi... Ce vrei, Doamne, ca eu să fac? Să nu-l uităm pe Domnul în timp de prosperitate, ci să-l ascultăm pe Domnul cu o inimă smerită. Isus ne lasă porunca sa să ne iubim unii pe alții așa cum el ne-a iubit... Mergi și repară casa mea... Primele voastre surori, ascultând de porunca iubirii și urmând îndemnul sfântului Francisc, au părăsit țara lor acum 100 de ani și au venit în România pentru a repara «casa Domnului»... îngrijindu-se de orfanii de după război... Încet, încet și cu prețul multor sacrificii au construit o poveste de dăruire în favoarea celor mai săraci și defavorizați, construind și spații sacre pentru rugăciune... Din ascultarea de Domnul vine binecuvântarea - vocațiile locale și așa s-a răspândit prezența voastră misionară în România. În ciuda adversităților războiului și a perioadei comuniste ați perseverat și ați rămas unite în inima lui Cristos care este plină de dragoste către cei mici. Mulțumim lui Dumnezeu deoarece el v-a asistat întotdeauna... Să încredințăm Mariei, mama concretă și duioasă care a făcut întotdeauna voința Domnului, viața, vocația și misiunea surorilor împreună cu rugăciunile noastre".

Bucuria noastră a fost și mai mare văzându-ne înconjurate de atâtea persoane dragi: preoți, surori, familiari, prieteni, din țară și de peste hotare, care au răspuns invitației noastre la sărbătoare!

După salutul final al sorei Francesca Farina, superioara generală, sr. Bernaveta Ciobanu, superioara provincială, a adresat cuvinte de mulțumire surorilor în vârstă, surorilor care s-au format în clandestinitate, surorilor care au condus realitatea noastră în toți acești ani și fiecărei surori în parte, exprimând o mare recunoștință față de Provincia Fraților Minori Conventuali cu care am călătorit prin vitregiile timpului și cu care continuăm să colaborăm atât de frumos și astăzi.

Un gând special de recunoștință a fost îndreptat către pr. paroh Ieronim Enășoaie, spre preoții vicari, spre pr. Cristian Dumea care a dirijat corul, compunând și muzica imnului jubiliar, spre toți colaboratorii și binefăcătorii noștri, care ne-au susținut în pregătirea acestei frumoase sărbători.

După masa fraternă servită împreună, ne-am bucurat de surpriza pregătită de copiii Centrului nostru de zi "Sfântul Anton". Aceștia prin cântece și mici scenete ne-au arătat prețuirea ce ne-o poartă.

Contemplând toate aceste momente încărcate de frumusețe, inima noastră exclamă iar și iar: "Oare cum vom putea răsplăti Domnului pentru tot binele pe care ni l-a făcut în acești 100 de ani de prezență în România?"

Credem că o putem face prin recunoștință și prin a oferi Domnului slujirea celor 93 de surori românce din care este formată Provincia noastră... o slujire simplă în mijlocul poporului, în sânul Bisericii locale, în genunchi rugându-ne pentru ceilalți, la căpătâiul bolnavilor, alături de cei singuri, marginalizați, părăsiți, în mijlocul copiilor, al tinerilor, al familiilor...

O facem pline de bucurie și gratitudine, fiind conștiente că noi, surorile de azi, suntem "rodul" sacrificiului, al fidelității și al credinței surorilor "de ieri", care au traversat cu atâta curaj pustiul comunismului, păstrând vie carisma institutului nostru pe meleagurile românești.

Sr. Irina Giurgică, SFMA

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 1 septembrie: Huși: Centenarul prezenței Surorilor Franciscane Misionare de Assisi


 

lecturi: 1852.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat