"Întoarce-te la mine". Credincioşi din Iaşi în campus la Bacău

"Întoarce-te la mine" este motoul la care au meditat timp de trei zile un grup de 14 credincioşi, membri ai Mişcării "Familiile din Nazaret", din Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi, care au mers în campus la Seminarul liceal din Bacău, în perioada 29 august - 1 septembrie 2019, prin bunăvoinţa pr. Anton Săboanu, directorul Seminarului, şi grijă părintească a pr. Petru Sescu, parohul acestei parohii, fiind călăuziţi spiritual de pr. Marius Cojan.

Am petrecut la Seminarul liceal din Bacău trei zile pline de lumină şi har.

Conferinţele prezentate de pr. Marius au fost "Sclipiri de lumină în bezna nopţii", aşa cum singur şi-a subintitulat prima conferinţă.

Vă mai aduceţi aminte, spunea părintele, că în "Biblie se regăseşte întotdeauna chipul meu, al tău, al lui; ca în Ioan 5,1-9: Vindecarea paraliticului de la Betésda, nu este vorba doar despre un oarecare bărbat paralizat fără nume şi fără identitate pe care Isus l-a vindecat, ci este vorba "despre mine, despre tine, despre el"? Cu toţii ne considerăm şi suntem persoane rezonabile, bine intenţionate, persoane bune... şi chiar avem convingerea că dacă suntem buni vom intra în împărăţia cerurilor. Nouă ni se pare corect, dar nu noi stabilim standardul, ci Dumnezeu. Iar standardul este înalt: "Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit" (Matei 5,48). Scopul este să devenim asemenea lui, adică sfinţi. Sfinţenia este o condiţie indispensabilă pentru a ajunge în cer. Aceasta este neputinţa noastră spunea părintele şi nu avem cum să scăpăm de ea fără ajutorul lui Dumnezeu (fără sfinţenie nimeni nu-l va vedea pe Dumnezeu). În consecinţă cu toţii suntem asemenea bărbatului paralizat, neputincioşi şi cu speranţa că Dumnezeu va face pentru noi ceea ce a făcut şi pentru omul acela de la Betésda". Va păşi afară din Templu şi va pătrunde înlăuntrul suferinţei şi neputinţei noastre". Isus ne întreabă pe fiecare acum, în acest moment: Vrei să te faci sănătos? Isus aşteaptă... aşteaptă răspunsul meu, al tău al lui... ca să ne poată vindeca, să ne poată spune: "Ia-ţi targa şi umblă"... totul depinde doar de răspunsul meu, al tău, al lui...

A doua conferinţă prezentată de părintele ne-a obligat oarecum să facem o retrospectivă a vieţii noastre. Să analizăm cu atenţie dacă nu cumva viaţa trăită până acum spune despre noi că suntem doar nişte "pelerini trudiţi, nişte victime triste ale deşertăciunii." Cu toţii ştim că Isus este iubire... întrebarea este: Putem noi iubi ca Isus, fără Isus?... Niciodată... Concluzia? Fără Isus suntem inutili. "Am murit aşa cum am trăit... singură", scria pe o piatră funerară... noi mai avem încă timp să înlocuim cuvântul "singură" cu persoana lui "Isus", pentru a atinge fericirea după care atât de mult tânjim.

A treia conferinţă - Principiul 7,47 (Luca 7,36-39.44-47: Iertarea femeii păcătoase) ne-a tulburat. Cu toţii putem spune că am ascultat de foarte multe ori acest text. De data acesta însă nu am meditat nici la disconfortul lui Petru creat de prezenţa femeii şi nici la iertarea pe care Isus o acorda femeii. Am meditat la faptul că ea a venit la Isus însetată după dragostea lui Dumnezeu.

"Şi când Isus i-a pus în mâini cupa harului său, ea a băut. Nu doar a gustat din cupă, şi nu a luat doar o înghiţitură. Nu şi-a înmuiat degetul în ea, după care a băgat în gura să vadă cum e, şi nici nu a luat cupă să bea puţin din ea. Femeia a dus cupa la gură şi a turnat tot conţinutul pe gât, gâlgâind şi înghiţind ca un pelerin însetat ce era. A continuat să bea până ce îndurarea a început să se reverse. A băut până ce fiecare fărâmă a sufletului ei a fost îmbibat şi înmuiat. A venit însetată şi a băut tot.

Ascultă, te rog, răspunsul cerului spunea părintele spre final: Dumnezeu te iubeşte. Personal. Cu putere. Cu pasiune. Au fost şi alţii care ne-au promis acelaşi lucru, dar nu şi-au respectat promisiunea. Însă Dumnezeu a promis şi s-a ţinut de cuvânt. El ne iubeşte cu o dragoste statornică. Şi dragostea lui - dacă-i permiţi - poate să te umple şi să-ţi dăruiască o dragoste pe care merită să o dăruieşti. Vino, deci. Vino aşa însetat cum eşti şi bea pe săturate".

Aş putea să folosesc o sută, o mie de cuvinte poate ca să redau cât mai bine şi cât mai frumos meditaţiile pr. Marius, dar nu acesta este cel mai important lucru, ar spune părintele, cel mai important lucru eşti tu, omule.

Timpul nu este invenţia omului, timpul este darul lui Dumnezeu... atunci mă întreb şi vă între:b "De ce?" Ne este atât de greu să-i întoarcem ce este al lui? Au fost doar trei zile dintr-un an! Dintr-o lună, dintr-o săptămână... De ce noi, oamenii, ne refuzăm bucuria, fericirea, întâlnirii cu Isus şi ne declarăm mereu nefericiţi când fericirea stă doar în alegerile noastre. De fapt aceste trei zile nu au fost un dar pentru el, nu au fost un dar pentru Isus, au fost un dar pentru mine, pentru tine, omule, care ai permis urechilor tale să audă cuvintele lui Dumnezeu... într-un climat de linişte, pace şi armonie.

Mulţumim lui Dumnezeu şi Maicii sale Preasfinte şi tuturor acelora care au făcut posibil desfăşurarea acestor zile. De asemenea, mulţumim şi surorilor care ne-au încântat şi ne-au desfătat cu bucatele lor pline de savoare.

Impresii ale unor participanţi:

"Am trăit zile pline de o bucurie rară. Bucuria s-a împletit armonios cu liniştea adoraţiilor, a meditaţiilor şi cu minunatele conferinţe susţinute de pr. Marius. Au fost zile de har, de îmbogăţire şi creştere spirituală. Mulţumesc lui Dumnezeu că am răspuns şi de acesta dată la chemarea sa" (Mioara Robu)

"Mulţumim lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare şi tuturor acelora care s-au deschis harului Duhului Sfânt!" (Damian Bejan)

Mariana Ifrim

lecturi: 1325.