Unirea dintre om şi Dumnezeu

Maria amintire vie a prezenţei lui Isus pe pământ

De Carolina Blazquez Casado

Misterul glorificării Mariei cu sufletul şi trupul în cer a fost ultima dogmă mariană proclamată solemn - la data relativ recentă de 1 noiembrie 1950, de către Pius al XII-lea - însă certitudinea că trupul Mariei, Mama lui Isus, n-a experimentat putrezirea şi de aceea se bucură în plinătate, ca primă creatură şi anticipare a destinului nostru, de roadele Învierii Fiului său în totalitatea omenităţii sale, este foarte veche şi dăinuie de la începuturile creştinismului.

Prima scriere creştină care tratează această temă este datată între secolele al IV-lea şi al V-lea, însă ea însăşi conţine material mai antic, elaborat, conform unor studioşi, deja în secolul al II-lea. Vorbim despre apocriful intitulat Trecerea Mariei şi atribuit timp de secole lui Meliton de Sardi datorită puternicei sale amprente teologice din tradiţia antiohenă. Această şcoală patristică era caracterizată de o gândire profund semitică, departe de paradigmele filozofice greceşti şi în polemică deschisă cu tezele gnostice, până acolo încât a elaborat o teologie a trupului foarte interesantă, adică aceea pe care astăzi am numi-o o antropologie "pornind de la trup", subliniind cum, în virtutea misterului creaţiei în Cristos şi a Întrupării Cuvântului, materia - şi în concret trupul omului - a fost ales de Dumnezeu ca spaţiu teologic prin excelenţă, în care să depoziteze şi să iradieze harul mântuirii.

O altă realitate de observat în raport cu importanţa acestei sărbători este celebrarea sa liturgică la data de 15 august. În Bisericile orientale avem vestea despre această celebrare deja începând din secolul al IV-lea, cu numele de "Memorialul Mariei"; în Occident, din Evul Mediu încoace ea este citată cu formulare specifice. În secolul al VII-lea ea este instituită în liturgia romană şi după aceea şi în celelalte rituri occidentale: de exemplu în liturgia hispano-mozarabică în secolul al IX-lea ea se celebrează oficial, însă deja din secolul al VII-lea se face aluzie la Ridicarea la cer a Mariei în liturgia apostolului Ioan, în care fecioria şi neputrezirea trupului apar legate în mod interesant.

De aceea această sărbătoare a fost celebrată mereu după încheierea ciclului pascal care îl introduce pe creştin în plinătatea revelaţiei graţie revărsării Duhului Sfânt la Rusalii. Dumnezeu a revărsat misterul vieţii sale asupra acestei lumi până la extrem, într-un lung şi răbdător gest de "golire" - lung cât istoria mântuirii - al cărui rod este ceea ce Părinţii Bisericii numesc "schimbul fericit": pentru că Dumnezeu a asumat trupul omului până la ultimele consecinţe, acest trup se deschide să-l primească pe Duhul Sfânt; pentru că Dumnezeu a "rupt" transcendenţa sa pentru a se apropia de om, s-a deschis calea prin care omul poate să intre în viaţa divină. Acest plan de mântuire s-a realizat în Maria, depăşind tendinţa gnostică sau raţionalistă constantă, şi s-a împlinit în fragilitatea trupului său, pentru că tocmai în trupul Mariei s-a consumat definitiv unirea dintre Dumnezeu şi om.

Nu există o altă sărbătoare catolică în care natura tradiţiei, adevărat canal al revelaţiei divine, şi simţul credinţei propriu al poporului lui Dumnezeu, apărător al adevărului revelat, se manifestă cu claritate mai mare; în care stima şi respectul credinţei creştine faţă de carne, trup şi creaţie să fie mai preamărite şi să se exprime cu frumuseţe mai limpede relaţia intimă dintre principiul apostolic şi principiul marian pe care se construieşte Biserica.

Într-o localitate din estul Spaniei deja au început pregătirile pentru iminenta reprezentaţie a unicului auto sacramental - o formă de dramă religioasă tipică a teatrului spaniol începând din secolul al XVII-lea - care printr-un privilegiu special al lui Urban al VIII-lea continuă să reprezinte în interiorul unei biserici, bazilica minoră "Sfânta Maria de Elche". Această operă se intitulează Misterul din Elche: în valenciană, limba în care este scrisă aproape totalitatea versurilor, Misterele din Elx. De origine medievală, reia tradiţia teologică, liturgică şi spirituală cu privire la Ridicarea la cer a Mariei comună întregului bazin al Mediteranei. Dacă versurile sunt extraordinare prin profunzime teologică şi frumuseţe poetică, muzica ce le însoţeşte este minunată şi emoţionantă. Melodiile de inspiraţie orientală introduc în profunzime în mister.

Opera - care este pusă în scenă la fiecare 15 august şi, în anii pari, şi la data proclamării dogmei Ridicării la cer a Mariei - se desfăşoară în două acte. În primul, Maria primeşte, ca într-o nouă Bună Vestire, vestea despre apropiata sa moarte şi pentru acest motiv, mişcaţi de un stimulent sau de o forţă interioară pe care nu ştiu să şi-o explice, toţi apostolii pornesc la drum de la marginile pământului unde s-au răspândit pentru a anunţa vestea bună a Evangheliei. Se întâlnesc din nou cu uimire şi surprindere când îşi dau seama că toţi au fost în mod misterios chemaţi la Ierusalim, convocaţi în jurul patului Mariei pentru a însoţi trecerea ei din această viaţă şi a fi martori ai glorificării sale în cer. Este un punct de extraordinară duioşie şi frumuseţe pentru că Maria este pentru ei ultimul semn, amintirea vie a prezenţei lui Isus pe pământ. Reprezentaţia este o adevărată exprimare credincioasă a relaţiei intime care există între Maria şi Biserică, între principiul marian şi principiul petrin: şi a primatului celui dintâi asupra celui de-al doilea. De fapt, Maria ne precede, pentru că graţie primirii fidele a Cuvântului în pământul bun al omenităţii sale, sămânţa Cuvântului a adus rod în toată fiinţa sa de Femeie, ajungând să facă din ea "Pământul din Cer".

(După L'Osservatore Romano, 14 august 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 458.