O scrisoare de viaţă

Papa Francisc către preoţii din toată lumea

De Nicola Gori

O invitaţie la speranţă, la a găsi curajul, la a nu se simţi singuri. Este ceea ce a voit să exprime papa Francisc în scrisoarea adresată preoţilor din toată lumea la 4 august, comemorare liturgică a sfântului Ioan Maria Vianney, exemplu de viaţă sacerdotală şi patron al parohilor. Aşa cum o echipă nu învinge toate meciurile, tot aşa Biserica împreună cu preoţii săi poate să piardă unele provocări, dar ţinta finală va fi oricum obţinută: victoria campionatului. Porneşte de la această asemănare arhiepiscopul Jorge Carlos Patrón Wong, secretar pentru seminarii din Congregaţia pentru Cler, în acest interviu acordat ziarului "L'Osservatore Romano", comentând scrisoarea pontifului către preoţi.

Care este aspectul principal care caracterizează această scrisoare a papei Francisc?

Este o scrisoare existenţială, de viaţă, a unui păstor către păstori, a unui tată către fii, a unui frate mai mare către fraţii preoţi. Este rod al unei experienţe de viaţă şi de apropiere de inima preoţilor. Este rezultatul atâtor întâlniri şi colocvii personale pe care papa le-a avut în viaţa sa şi în special de când este succesor al lui Petru. Este şi sinteza atâtor scrisori pe care pontiful le primeşte şi le citeşte personal, în care se exprimă sentimentele şi dificultăţile vieţii. În mod clar este un mesaj de mulţumire în numele poporului lui Dumnezeu pentru tot binele pe care preoţii îl fac în cotidian. Este, mai ales, o încurajare care porneşte de la Cuvântul şi de la prezenţa lui Isus, care i-a ales pe preoţi ca prieteni.

Ce reprezintă şi astăzi pentru preoţi exemplul sfântului paroh de Ars?

Cred că este un model concret de caritate pastorală în cotidianitate. Un stil de viaţă de apropiere totală de Dumnezeu şi de poporul său. Sfântul Ioan Maria Vianney este un punct de referinţă pentru trăirea zilnică a preotului cu persoanele pe care Domnul i le-a încredinţat în toate circumstanţele, în special în cele în care este nevoie de jertfă, umilinţă, blândeţe, binele care trece neobservat. Aşa cum învaţă sfântul paroh, toate acestea au o mare semnificaţie în viaţa fiecăruia şi a comunităţii vii şi reale. Sfântul Ioan Maria a fost cu adevărat prezenţă a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor şi ca atare a asumat o slujire bucuroasă în cotidianitate şi, printre atâtea dificultăţi, a mărturisit milostivirea. Dar şi astăzi, în toată lumea, se scriu pagini de istorie de sfinţenie sacerdotală asemănătoare. Avem mulţi preoţi ca parohul de Ars. Ei sunt cei care menţin Biserica vie şi activă, pentru că preotul este parte a poporului lui Dumnezeu şi îşi dedică viaţa pentru el.

În scrisoare se vorbeşte despre purificare şi despre fragilitate, dar şi despre evitarea de a se abandona descurajării. Cum trebuie privit la viitor după scandalurile din partea exponenţilor clerului?

Privirea este de speranţă şi de încredere totală. Papa valorizează eforturile şi mulţumeşte pentru angajarea tuturor. Această acţiune a sa de reformă este necesară pentru a da un impuls îngrijirii pastorale pentru ca orice tip de abuz să nu mai găsească niciodată spaţiu pentru a se dezvolta şi a se perpetua. Suntem preoţi astăzi, într-un timp de purificare eclezială unde Cristos înviat dă viaţă Bisericii convertindu-i pe toţi la El: suntem invitaţi să ne eliberăm de ipocrizia aparenţei şi a exteriorităţii. Aceasta este vestea bună. Este acţiunea Duhului Sfânt, pentru că preoţii sunt chemaţi să trăiască cu sinceritate, cu interioritate. Preoţii trebuie să fie în convertire permanentă pentru a fi mai simpli, umili, bucuroşi şi cu o conduită de viaţă mai evanghelică. Trebuie să-şi amintească de faptul că sunt tot mai mult discipoli ai lui Isus şi mai ales să ţină cont de faptul că roadele pastorale vin din acţiunea Duhului şi nu atât din strategii umane.

De ce se poate defini recunoştinţa o armă puternică?

Recunoştinţa este răspunsul natural cel mai profund dat gratuităţii lui Dumnezeu. Tot ceea ce suntem şi avem ne-a fost dăruit gratuit din partea lui Dumnezeu. El ne-a chemat cel dintâi, El ne-a ales, El ne-a dat darurile pentru a răspunde la vocaţie şi a îndeplini o misiune. Fiecare preot are o listă nenumărată de gesturi de iertare, de compasiune, de iubire, de încredere care arată cum suntem trataţi de Dumnezeu şi de poporul său. Am primit totul şi încontinuu primim totul. De aceea, este o acţiune naturală să dăruim ceea ce am primit. Toate acestea sunt foarte puternice. De fapt, atunci când unul se dăruieşte primeşte mult de la Domnul: fidelitatea, viaţa şi bucuria care vine din vestirea Evangheliei, apropierea, legăturile de prietenie, sfinţenia poporului lui Dumnezeu. Suntem oameni euharistici, de aducere de mulţumire, pentru că primim mai mult decât ceea ce dăruim.

Papa face referinţă la "tristeţea dulceagă". Cum este posibilă evitarea ei?

Această "tristeţe dulceagă" poluează viaţa şi o alterează. Toţi avem nevoie de forţa lui Dumnezeu şi de confruntarea cu fraţii. Forţa harului lui Dumnezeu ne face să mergem dincolo de eforturile noastre şi de eşecuri. Preotul experimentează zilnic faptul că se poate încrede în Dumnezeu. Experimentează în fiecare zi că fiecare acţiune mică este transformată, înmulţită şi făcută transcendentă. Duhul Sfânt este cel care ne face să dăruim viaţa şi nu vom putea face asta niciodată singuri, ci cu comunitatea, cu poporul lui Dumnezeu, cu fraţii episcopi şi preoţi. Fac o comparaţie cu un meci de fotbal. "Tristeţea dulceagă" este o mişcare minimă, o prezenţă obositoare care ne face să credem că viaţa este un meci de acum pierdut. Este ca o parcare mortală, o inerţie, un resentiment, o plângere. În schimb viaţa cu Cel Înviat ne face să jucăm la maxim cu bucurie, cu încrederea totală că vom învinge, pentru că avem cel mai bun căpitan care este Cristos înviat şi avem şi echipa cea mai bună care este comunitatea eclezială. Biserica ce se reînnoieşte la fiecare generaţie, este mereu tânără şi mereu în reînnoire, ca atunci când o echipă de fotbal îi reînnoieşte pe jucători. Şi atunci când pierde vreun meci, nu pierde campionatul. Aşa cum nu există niciun campion care câştigă toate meciurile, tot aşa şi Biserica. Numai că la sfârşit campionatul este al nostru pentru că a fost deja câştigat de Cristos înviat. Este o speranţă activă care vine din experienţa lui Isus şi a echipei.

De unde poate lua un preot curajul necesar pentru viaţa zilnică?

Direct de la Dumnezeu şi de la poporul său, de la raportul personal cu Cristos, de la rugăciune, de la sacramentele Euharistiei şi Reconcilierii. Dar şi de la însoţirea spirituală şi umană frecventă şi sistematică împreună cu un frate înţelept care să ne ajute să ne confruntăm cu Evanghelia, să discernem, pentru a uniformiza viaţa cu voinţa lui Dumnezeu. Şi, mai ales, în fraternitatea sacerdotală care ajută să nu se cadă în tendinţa prometeică, în riscul de a se simţi un superman, de a se încrede numai în forţele proprii, simţindu-se superiori altora. Este puternică referinţa la poporul lui Dumnezeu care ne hrăneşte cu rugăciunea, cu mărturia de credinţă, care ne face să ieşim pentru a nu ne izola şi a ne închide în grupuri rezervate. Ca discipoli ai lui Cristos, preotul trebuie să fie om al întâlnirii cu Dumnezeu Tatăl şi cu poporul său.

Ce reprezintă Maria pentru un preot?

Este Mama care îmbrăţişează, care mijloceşte şi ne aminteşte trei realităţi. Prima se referă la modul cum ne priveşte Dumnezeu Tatăl: mereu cu iubire milostivă. A doua este alegerea lui Isus care ne cheamă să fim prieteni, discipoli misionari. În sfârşit, a treia este ungerea Duhului Sfânt care, cu acţiunea sa, lărgeşte dimensiunea inimii noastre, făcând în aşa fel încât să poată deveni ca aceea a lui Isus. Toţi preoţii au în interioritate un mic sanctuar marian unde să facă un pelerinaj zilnic. Acolo experimentăm această companie, această mângâiere, această actualizare a chemării lui Isus de a-l urma iubindu-l pe Dumnezeu şi poporul cu toată forţa noastră, inimă şi voinţă. Ea ne spune mereu în mod foarte matern aceleaşi cuvinte adresate indianului Juan Diego: "Ce este, fiul meu, cel mai mic dintre toţi? Ce întristează inima ta? Oare nu sunt eu aici, eu care am onoarea de a fi mama ta?".

(După L'Osservatore Romano, 7 august 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către preoţi cu ocazia celei de-a 160-a aniversări a morţii sfântului paroh de Ars

lecturi: 1249.