Mâhnirea papei pentru moartea cardinalului Ortega

După o lungă boală a murit vineri, 26 iulie 2019, cardinalul cubanez Jaime Lucas Ortega y Alamino, arhiepiscop emerit de San Cristóbal de La Habana. Avea 82 de ani şi în ultimele sale zile condiţiile sale de sănătate s-au agravat din cauza unui cancer. Decesul a avut loc la 6.16, ora locală, în reşedinţa sa din Havana, unde în cei treizeci şi patru de ani ai lungii sale slujiri a avut privilegiul foarte rar de a-i primi pe ultimii trei pontifi: Ioan Paul al II-lea, în vizita istorică din 1998, Benedict al XVI-lea, în 2012, şi, de două ori în câţiva ani, Francisc, în septembrie 2015 şi apoi cu ocazia opririi făcute la 12 februarie 2016. Om de dialog, capabil să menţină vie Biserica din Cuba în ani grei, era iubit, respectat şi admirat de popor precum şi de autorităţile de conducere a ţări. Când a aflat ştirea, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, în numele Sfântului Părinte Francisc, a trimis succesorului regretatului cardinal, arhiepiscopul Juan de la Caridad García Rodríguez, telegrama de condoleanţe pe care o publicăm într-o traducere din spaniolă:

Papa Francisc, primind vestea morţii domnului cardinal Jaime Lucas Ortega y Alamino, arhiepiscop emerit de San Cristóbal de La Habana, vă roagă pe Excelenţa Voastră să prezentaţi celor din familia sa, clerului şi credincioşilor din această arhidieceză, condoleanţele sale şi apropierea sa paternă. În afară de asta, în timp ce oferă rugăciuni pentru odihna veşnică a răposatului, care a slujit Biserica şi pe fraţii săi în diferitele funcţii pe care Providenţa i le-a încredinţat, vă acordă Binecuvântarea Apostolică, drept semn de speranţă creştină în Domnul Înviat.

***

O notiţă scrisă la mână de prietenul Jorge Mario Bergoglio: cardinalul Ortega y Alamino a primit acest dar singular în ziua următoare a alegerii lui Francisc, cu autorizarea pontifului de a publica documentul; două foi pe care arhiepiscopul de Buenos Aires a pregătit propria intervenţie la una dintre congregaţiile generale care au precedat conclavul şi pe care cardinalul cubanez îi ceruse să o poată avea. O prietenie, a lor, înrădăcinată în originea comună latinoamericană şi pecetluită de două călătorii ale lui Francisc în patria arhiepiscopului de Havana: cu ocazia vizitei din septembrie 2015 şi apoi în pauza făcută la 12 februarie 2016 pentru a-l întâlni pe Kiril, patriarh de Moscova şi al întregii Rusii. De altfel, Ortega putea să se laude cu privilegiul foarte rar de a fi găzduit în casa proprie pe ultimii trei pontifi: pe Ioan Paul al II-lea, în călătoria istorică din 1998, după patruzeci de ani de când nu se mai celebra o liturghie în aer liber pe pământul Cubei, pe succesorul său Benedict al XVI-lea în martie 2012 şi, întocmai, pe papa argentinian.

Fiu unic, Jaime Lucas s-a născut la 18 octombrie 1936 la Jagüey Grande, dieceza şi provincia de Matanzas, în partea de nord a coastei cubaneze la circa nouăzeci de kilometri de capitală. Tatăl Arsenio, care a lucrat într-o fabrică de zahăr pentru a porni apoi o activitate comercială modestă, a murit că el era încă mic. Figură centrală a fost mama Adela care i-a rămas alături în mod constant şi s-a stins la o vârstă venerabilă. O femeie puternică: în seara dinaintea anunţului oficial al numirii de cardinal – definită „o bombă” de nunţiul apostolic de atunci în Cuba, Beniamino Stella – l-a îmbrăţişat spunându-i: „Fără onoruri, acum te aşteaptă mai multe suferinţe, mai multe cruci”.

Când micuţul avea cinci ani, familia sa s-a mutat din satul Jagüey Grande în oraşul Matanzas. Acolo a frecventat şcoala obligatorie în colegiul prestigios „Arturo Echemendía”, obţinând diploma în ştiinţe şi litere în 1955. Tânărul a studiat şi pian, una dintre marile sale pasiuni împreună cu aceea faţă de cinema: „Îmi spun că semăn cu Marlon Brando, am falca tare”, îi plăcea să spună glumind.

Tot la Matanzas, după un an de universitate, a intrat în seminarul „Sfântul Albert cel Mare”, condus de părinţii din Societatea Misiunilor Externe din provincia canadiană din Quebec. După patru ani de studii umaniste şi filozofice, episcopul său, Alberto Martín y Villaverde, l-a trimis să completeze studiile teologice la Montreal, tot în seminarul părinţilor de la Misiunile Externe.

Din Canada, Ortega a urmărit revoluţia cubaneză din 1959, alegând să se întoarcă în patrie în pofida condiţiilor dificile pentru Biserică. Întors în Cuba, a fost hirotonit preot la 2 august 1964 în catedrala din Matanzas de episcopul José Maximino Eusebio Domínguez y Rodríguez. Prima sa funcţie a fost la Cardenas, ca vicar cooperator, dar a durat numai doi ani, întreruptă brusc în 1966 când a fost închis în lagărele de muncă cunoscute cu sigla UMAP (Unidades militares de apoyo a la producción), controlate direct de Ministerul de Interne. O detenţie care a dura opt luni, în timpul cărora reuşea să celebreze liturghia în ascuns folosind un pahar de aluminiu ca potir. Aşadar „reeducarea” castristă n-a avut efecte asupra „deţinutului Ortega”, care imediat ce a fost eliberat din închisoare a început să fie paroh în satul său natal. Şi când în 1969 a devenit paroh al catedralei din Matanzas, i s-a cerut să se ocupe şi de parohia din Pueblo Nuevo din oraş şi de alte două biserici de la ţară, din cauza lipsei de cler. În acelaşi timp a fost preşedinte al Comisiei diecezane de cateheză şi a desfăşurat un apostolat activ în rândul noilor generaţii din comunitatea locală. În acei ani foarte grei pentru Biserică, a dat naştere în dieceză unei mişcări de tineret care includea – printre diferitele forme de apostolat – campusuri de vară şi o acţiune evanghelizatoare prin opere teatrale, reprezentate chiar de tineri şi tinere. Mai mulţi ani, împreună cu activitatea pastorală de la Matanzas, a fost profesor la seminarul interdiecezan „San Carlos y San Ambrosio” la Havana, unde mergea în fiecare săptămână pentru a ţine cursuri de teologie morală.

La 7 decembrie 1978 numirea ca episcop de Pinar del Río, una dintre primele ale pontificatului lui Wojtyła şi la 14 ianuarie 1979 hirotonirea primită de la nunţiul apostolic Mario Tagliaferri în catedrala din Matanzas. Ca moto a ales expresia sfântului Paul „Îmi este suficient harul tău” (cf. 2Cor 12,9). Însă Pinar del Río a fost pentru el numai trambulina de lansare spre Havana: un soi de probă generală reuşită, îi plăcea lui să recunoască, tocmai „datorită prezenţei unui laicat puternic”. Sprijinul laicilor i-a luat teama de a înfrunta încercarea, după ce predecesorul său Oves Fernández a trebuit să cedeze datorită presiunilor excesive. Şi astfel, după ce la 20 noiembrie 1981 a fost promovat arhiepiscop de San Cristóbal de La Habana – acesta este titlul oficial şi complet – a luat în primire canonică la 27 decembrie, la două zile după Crăciunul care în acea vreme nu se putea celebra public.

În capitală a găsit o situaţie dramatică, puţini preoţi, nicio organizaţie eclezială pentru laici, clădiri dărăpănate şi niciun mijloc la dispoziţie. A înţeles că înainte de a înfrunta „exteriorul” trebuia să se gândească la organizarea „internă”, dat fiind că urgenţa-preoţi provocată de blocul regimului era o rană gravă. Iată deci că pentru seminarul interdiecezan, Ortega a proiectat personal – inspirându-se din funcţionalitatea satelor turistice – o nouă structură la periferia oraşului. Prima piatră a binecuvântat-o Ioan Paul al II-lea în 1998 în Piaţa Revoluţiei la Havana, în timpul vizitei istorice în care a rostit o glumă rămas în anale. „În Cuba – a spus el – sunt doi comandanţi: Castro şi Ortega”. După aceea guvernul a dat cale liberă proiectului şi în 2010 Raúl Castro a participat la inaugurare. Crearea de noi structuri, constituirea consiliului diecezan de pastoraţie, reconstruirea a peste patruzeci de biserici şi structuri parohiale, instituirea unei case sacerdotale care primeşte preoţii din dieceză şi din toată Cuba pentru reuniuni, pentru zile de reculegere sau pur şi simplu pentru a se odihni; crearea unui centru laical pentru reuniuni, cu bibliotecă, capelă şi camere pentru oaspeţi; construirea a două centre de întâlnire şi de reuniune, mai ales pentru tineri: acestea sunt câteva dintre principalele acţiuni întreprinse de arhiepiscop care a demonstrat mereu un interes deosebit faţă de laici şi în special faţă de tineri şi faţă de familii. În 1991 a fondat Caritas la Havana, dând astfel naştere la Caritas Cuba. În 2011 a demarat Centrul Cultural „Padre Félix Varela” pentru formarea laicatului. Şi aici a apărut în public într-una din ultimele dăţi, la 14 iunie, când episcopii cubanezi i-au acordat medalia Carlos Manuel de Céspedes pentru evanghelizarea culturii. Graţie omiliilor sale, buletinului arhidiecezan lunar „Aquí la Iglesia” şi altor intervenţii şi mesaje, s-a făcut cunoscut de oamenii din arhidieceză şi din naţiune, care au ascultat mereu opiniile sale şi orientările sale, cu toate că Biserica din Cuba n-a avut mult timp niciun acces la mijloacele de comunicare socială. Aşadar, în fruntea comunităţii din Havana timp de peste treizeci şi patru de ani, Ortega a devenit punctul de referinţă al comunităţii catolice cubaneze, înăuntrul şi în afara arhipelagului caraibean, lider al unei „Biserici sărace dar nu deprimate sau tăcute”, aşa cum îi plăcea s-o definească. A fost de patru ori (în perioada 1988-1998 şi apoi 2001-2007) preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din ţară. Şi a desfăşurat o activitate de prim plan în cadrul Consiliului Episcopal Latinoamerican (CELAM), şi ca vicepreşedinte din 1995 până în 1999. În afară de asta, o cunoaştere mai universală a problemelor i-a fost garantată de faptul că a fost membru în Curia Romană, în Congregaţia pentru Cler, în Consiliul Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari şi în Comisia Pontificală pentru America Latină. A primit titlul de doctor honoris causa de la universităţile nord-americane Barry an Saint Thomas (Florida), San Francisco (California), Providence College (Rhode Island); Boston College (Massachusetts), Saint John’s (New York). În consistoriul din 26 noiembrie 1994 a fost creat şi publicat cardinal de Ioan Paul al II-lea – al doilea în istoria Cubei după Manuel Arteaga y Betancourt – cu titlul „Sfinţii Aquila şi Priscila”. Şi când, la 11 decembrie 1994, Ortega s-a întors la Havana îmbrăcat în purpura de cardinal, oamenii l-au primit în masă. După ce a participat la conclavele din 2005 şi din 2013, la 26 aprilie 2016 a renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei şi în noiembrie 2017 a fost primit în audienţă în Vatican de papa.

Protagonist al reapropierii dintre Cuba şi Statele Unite ale Americii, puternic voită de Francisc şi realizată la sfârşitul anului 2014 cu medierea secretarului de stat, cardinalul Pietro Parolin, Ortega era numit în patrie „cardinalul dezgheţării”. Şi vestea morţii sale a fost publicată şi pe situl „Gramma”, cotidianul oficial al Partidului Comunist Cubanez şi principal organ informativ al guvernului.

(După L’Osservatore Romano, 28 iulie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1264.