Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pârgărești: Campusul "Întâlnirea sfinților"

În perioada 8-14 iulie 2019, s-a desfășurat în Parohia "Sfânta Fecioară Maria Regină" din Pârgărești, campusul intitulat "Întâlnirea sfinților". La organizarea acestui eveniment sub îndrumarea părintelui paroh, Eugen Diac, au colaborat tinere din comunitatea noastră.

Unde pot întâlni eu o persoană sfântă? Cum îmi dau eu seama că Dumnezeu este în viața mea? Prin scenetele organizate atât de voluntare cât și de copii am văzut unde îi putem găsi pe sfinți. Persoanele sfinte sunt în mijlocul nostru. Numai cu ochii credinței noi putem să-i descoperim. Iar, aceste persoane sunt pentru noi modele și sprijin în urmarea Păstorului cel bun.

Prin jocurile desfășurate copiii au învățat că mai importantă decât competitivitatea din timpul unui joc este de mai mare valoare persoana de lângă tine. Dacă un anume joc mă separă de aproapele meu, ceea ce dorește diavolul, atunci eu nu fac altceva decât să mă îndepărtez de Izvorul veșnic. Astfel, copiii au descoperit că prin micile lor renunțări, sacrifici pentru Isus ei pot fi considerați "mici martiri ai lui Cristos". După cum știm cu toți martirul este acea persoană care este gata oricând să-și dăruiască viața lui Cristos. La fel, cum fac părinții, bunicii și cei apropiați de noi. Ei sunt pentru noi acele persoane sfinte care ni-l aduc pe Dumnezeu în viața noastră, încă de când suntem mici și se roagă pentru a menține în noi aprinsă flacăra iubirii pentru Dumnezeu și pentru aproapele.

Prin jocul "Comoara" participanții la acest campus au aflat că cei răposați sunt pentru noi persoane sfinte. De ce? Deoarece, datorită lor noi putem astăzi să ne trăim și să ne mărturisim credința. Ele au avut la timpul lor un rol important în vestirea credinței. Și pentru aceasta le suntem recunoscători.

Putem întâlni această persoană sfântă în acei oameni care caută să se aproprie de Dumnezeu. În acel om, care chiar dacă este păcătos, luptă pentru a-l urma pe Isus Cristos. Ca să întâlnim sfinți în viața noastră avem nevoie de rugăciune. Întâlnirea sfinților nu se va încheia atâta timp cât noi ne rugăm Domnului nostru Isus Cristos să trimită în viața noastră indicatoare care să ne conducă spre El. Și după cum ne îndeamnă Sfântul Părinte Papa Francisc, vă rugăm, să ne amintiți în rugăciunile voastre.

Le mulțumim tuturor binefăcătorilor care au contribuit la buna desfășurare a campusului.

Ștefan Lenghen

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 8-14 iulie: Pârgărești: Campusul "Întâlnirea sfinților"
 


lecturi: 782.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat