Alergia omului modern faţă de lege

Evanghelia din Duminica a 15-a de peste an Cine este aproapele meu? Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,25-37 În acel timp, iată că un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună pe Isus la încercare, spunând: "Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" El i-a zis: "Ce este scris în Lege? Cum citeşti?" Acesta, răspunzând, a zis: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" El i-a spus: "Ai răspuns bine, fă aceasta şi vei trăi!".

Cum să-mi poruncească mie cineva, chiar fiind Dumnezeu, să iubesc? Eu sunt liber să fac ce vreau! În materie de iubire nu poate porunci nimeni. Dacă vreau iubesc, dacă nu vreau, nu iubesc! Trebuie să recunoaştem că suntem alergici faţă de orice autoritate, faţă de orice sună a lege, a impunere. Noi suntem măsura legii, noi suntem autoritatea supremă, şi nimeni nu trebuie să-şi permită să ne poruncească. Şi totuşi, Dumnezeu şi-a permis să ne poruncească să iubim; vrem, nu vrem, deocamdată aceasta e realitatea. Oare de ce a crezut de cuviinţă să dea o asemenea lege? Nu ştia că ne făcuse liberi? Cred pentru faptul că în faţa lui Dumnezeu iubirea este importantă, foarte importantă, lucrul cel mai important, din moment ce a pus-o la începutul legilor sale pentru noi.

A iubi sau a nu iubi nu trebuie şi nu poate să ţină cont de capriciile noastre, de vremea bună sau rea, de persoana care se află în faţa noastră, de capacitatea noastră de a ne iubi sau de a ne urî. A iubi nu se poate compara cu posibilitatea ca noi să decidem dacă purtăm aceeaşi ciorapi o zi sau trei luni.

A iubi, cel puţin pentru creştini este lege. Nu decizi tu dacă iubeşti sau nu, aşa cum nu decizi tu dacă treci pe roşu sau pe verde, pentru că aceste reguli au fost decise de Legiuitor, în caz contrar asumându-ţi consecinţele. Nu iubeşti, treci pe roşu, te trezeşti accidentat şi boţit pentru întreaga viaţă. Este lege să iubeşti, este lege să treci pe verde (dacă vrei să trăieşti, şi să-i laşi şi pe alţii să trăiască), indiferent dacă vrei sau nu vrei. De aceea a dat Dumnezeu lege ca să ne iubim, ca să nu lase acest lucru la cheremul fiecăruia. Prin această lege Dumnezeu ne invită şi la o libertate responsabilă. Nu sunt liber să debitez orice îmi vine în minte, chiar dacă aş fi singur singurel pe acest pământ. Nu sunt liber să aleg mărimea hainei sau a încălţămintei pe care o port, dar numai culoarea şi croiala, altfel mă condamn singur la prostie, la mediocritate. Dacă în privinţa chemării Dumnezeu ne-a lăsat o margine de decizie (dacă vrei, vino si urmează-mă), în privinţa legii iubirii nu a făcut acest lucru, ci a exprimat-o la imperativ: Iubeşte-l pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Trebuie să fim constrânşi de lege să iubim, pentru că este un lucru foarte important, şi Dumnezeu nu putea să lase acest lucru la decizia fiecăruia. Cine nu este alergic la porunci, la lege, la autoritate, să ridice mâna.

Pr. Damian Pătraşcu, OFMConv.
 

lecturi: 549.