Irak. Cardinalul Sako: "Papa în Irak ca nou Ezechiel"

De Daniele Rocchi

"Papa Francisc este un om deschis, căutător de pace şi de fraternitate. În Irak toţi, creştini şi musulmani, îl stimează pentru simplitatea şi apropierea sa. Cuvintele sale ating inima tuturor pentru că sunt cele ale unui păstor. Este un om care poate aduce pace. Atâtea milioane de musulmani au urmărit vizita pontifului la Abu Dhabi. Aşa va fi şi în Irak". Cardinalul Louis Raphael Sako, patriarh de Babilonia al caldeenilor, vorbeşte astfel despre anunţata vizită a papei Francisc în Irak prevăzută în 2020, "probabil la primăvară, dacă nu vor fi tensiuni şi probleme de securitate". "Un gând continuu - aminteşte patriarhul caldeean - cel al pontifului faţă de Irak. Anunţul său făcut în iunie participanţilor la Reuniunea Operelor de Ajutor dat Bisericilor Orientale (ROACO), revelează scopurile călătoriei: a face în aşa fel încât Irakul să privească înainte, «prin participarea paşnică şi împărtăşită la construirea binelui comun al tuturor componentelor şi religioase ale societăţii şi să nu recadă în tensiuni care vin din conflictele niciodată stinse ale puterilor regionale»". Cardinalul Sako vorbeşte la agenţia SIR în cadrul meeting-ului partenerilor Caritas Irak care s-a desfăşurat la Bagdad de la 1 la 3 iulie, promovată de aceeaşi Caritas locală în strânsă sinergie cu Caritas Internationalis.

O vizită care se situează pe urma celei la Abu Dhabi unde pontiful şi marele imam sunnit, Al Tayyeb, au semnat documentul despre fraternitatea umană...

Cred că este foarte important a-i ajuta pe oameni să-l vadă pe celălalt ca pe un frate şi nu ca pe un duşman, un adversar. Trăim toţi împreună, lucrăm, suntem vecini, nu trebuie să ne fie frică. Trebuie să schimbăm mentalitatea şi cultura. Urarea mea este ca vizita papei Francisc să reprezinte un moment forte pentru fraţii noştri musulmani şiiţi. De fapt, Documentul de la Abu Dhabi a fost semnat de sunniţi şi nu de şiiţi. Sper ca papa să-l poată întâlni pe ayatollahul Ali al Sistani, conducător spiritual al şiiţilor, şi să semneze cu el acelaşi document. Dacă se va voi să se schimbe ceva în conţinut se poate face chiar dacă eu cred că esenţialul este deja în interiorul său. Ar fi semnul unei lumi musulmane unite în a spune gata cu războaiele, gata cu moartea şi distrugerea. Demnitatea umană este o valoare absolută.

Deci în programul papal ar putea să fie inserată o oprire în oraşul sfânt şiit Al Najaf pentru a-l întâlni pe ayatollahul Ali al Sistani, conducător spiritual al şiiţilor din Irak?

De la Bagdad la Najaf sunt numai douăzeci de minute de zbor cu avionul. Cred că poate exista timpul pentru o întâlnire şi pentru semnarea documentului.

O temă strâns legată de documentul de la Abu Dhabi este aceea a cetăţeniei, invocată de creştinii irakieni şi de celelalte minorităţi.

Este nodul pentru toate. Noi suntem cetăţeni irakieni de credinţă creştină, suntem legaţi de pământul nostru pe care-l locuim încă înainte de islam, de patria noastră. Oriunde aş merge eu voi fi mereu legat de ea. Guvernul trebuie să adopte reforme pentru a garanta drepturi egale pentru toţi cetăţenii. Nu există drepturi umane creştine sau musulmane, există o bază umană pentru toţi. Eu sunt un cetăţean, nu contează dacă sunt creştin sau musulman. Trebuie separată religia de politică. Constituţia trebuie să fie bazată pe cetăţenie. Nu mai este timp de sectarisme. Comunitatea internaţională să facă presiune asupra guvernelor din Orientul Mijlociu pentru ca religia să fie separată de stat.

Ur al caldeenilor, loc de origine al celor trei religii abrahamitice, ebraismul, creştinismul şi islamul, ar putea să fie una din etapele principale ale călătoriei papale.

Ur ar putea să fie locul pentru o întâlnire interreligioasă. În Coran se găsesc pasaje referitoare la Abraham care pot să fie cântate de un imam. Noi, creştinii, am putea citi un text din Biblie. Apoi s-ar putea recita rugăciuni universale şi să se ţină două discursuri. Astfel din Ur ar putea porni un mesaj pentru întreaga lume: în credinţă toţi suntem fii ai lui Abraham. Abraham este un om care are încredere în Domn ul. Există simboluri care pot să atingă inima fiecărui om, chiar dacă este un fundamentalist. Dumnezeu speră şi în omul rău şi îl aşteaptă aşa cum tatăl bun îl aşteaptă pe fiul în parabola fiului risipitor.

Ce Irak va găsi papa? O ţară care caută cu trudă să lase în urma sa o serie de războaie şi, mai ales, cea mai recentă invadare a ISIS...

Un Irak despicat, fragmentat, plin de ruine şi marcat de atâtea greşeli. Papa va fi pentru noi ca un nou Ezechiel, profet care a trăit în Babilonia vorbind evreilor care în acel timp trăiau ca noi: în afara propriilor ţinuturi, ca refugiaţi, descurajaţi. Ezechiel face profeţia despre oasele uscate (cap. 37): "Profeţeşte asupra acestor oase şi spune-le: «Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa spune Domnul Dumnezeu către aceste oase: 'Iată, eu fac să vină în voi un duh şi veţi trăi! Voi pune să fie peste voi nervi, voi face să apară carne deasupra voastră, voi întinde asupra voastră piele şi voi pune în voi un duh şi veţi trăi. Şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul'»". Eu sper în renaşterea Irakului şi a irakienilor, mă rog pentru o viaţă nouă. Papa, nou Ezechiel, ne poate deschide poarta spre un viitor de pace. Este o imagine frumoasă pe care o port în mine şi cine ştie dacă nu poate fi amintită în tema călătoriei papale.

De mult timp papa Francisc doreşte să-i viziteze pe evacuaţii creştini din Câmpia Ninive care au găsit refugiu la Erbil, în Kurdistan. Cu alungarea lui ISIS multe familii se întorc. La ce punct este întoarcerea şi reconstruirea caselor?

Peste jumătate din familiile creştine s-au întors în casele lor, multe altele în schimb au părăsit ţara. Am scris un articol despre "teologia refugiaţilor" unde compar speranţa noastră de astăzi cu aceea a evreilor aflaţi în exil în Babilonia. La Ninive vedem bucuria celor care se întorc în satele lor şi sărbătoarea pentru că au construit ceea ce a fost distrus. Ca păstori suntem chemaţi să dăm speranţă oamenilor noştri, însoţindu-i şi ascultându-i. Nu suntem administratori, ci păstori. Faţă de cel care a emigrat, cel care a rămas s-a regândit la istoria sa şi a hrănit spiritul cu speranţa în viitor. Şi s-au întors. În schimb cel care a plecat este chemat să înceapă o altă istorie în altă parte, să înveţe o altă limbă, o altă mentalitate, tradiţii diferite.

În ce mod pot creştinii să păstreze identitatea lor în această ţară unde s-au născut şi unde din totdeauna au fost punte între celelalte credinţe şi etnii?

Ca arhiepiscop de Kirkuk obişnuiam să organizez întâlniri cu toţi liderii religioşi locali, şiiţi, sunniţi, kurzi, turkmeni şi toţi erau conştienţi de faptul că numai Biserica putea să-i reunească împreună. Avem o vocaţie de unitate care ne dăruieşte forţă şi bucurie. Nu este totul negru. Există şi fulgere de lumină aici.

(După agenţia SIR, 12 iulie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 993.