Papa Francisc: Sfânta Liturghie pentru migranţi (8 iulie 2019)

Astăzi Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte despre mântuire şi despre eliberare.

Mântuire. În timpul călătoriei sale de la Beer-Şeba la Haran, Iacob decide să se oprească pentru a se odihni într-un loc solitar. În vis, el vede o scară care jos se sprijină pe pământ şi sus ajunge la cer (cf. Gen 28,10-22a). Scara, pe care urcă şi coboară îngerii lui Dumnezeu, reprezintă legătura între divin şi uman, care se realizează istoric în întruparea lui Cristos (cf. In 1,51), ofertă iubitoare de revelaţie şi de mântuire din partea Tatălui. Scara este alegorie a iniţiativei divine care precede orice mişcare umană. Ea este antiteza turnului Babel, construit de oamenii care, cu propriile forţe, voiau să ajungă la cer pentru a deveni dumnezei. În schimb, în acest caz Dumnezeu este cel care "coboară", Domnul este cel care se revelează, Dumnezeu este cel care mântuieşte. Şi Emanuel, Dumnezeu-cu-noi, realizează promisiunea de apartenenţă reciprocă între Domnul şi omenire, sub semnul unei iubiri întrupate şi milostive care dăruieşte viaţa din belşug.

În faţa acestei revelaţii, Iacob face un act de încredinţare Domnului, care se traduce într-o angajare de recunoaştere şi adoraţie care marchează un moment esenţial în istoria mântuirii. Îi cere Domnului să-l ocrotească în călătoria dificilă pe care va trebui s-o continue şi spune: "Domnul va fi Dumnezeul meu" (Gen 28,21).

Făcând ecou la cuvintele patriarhului, la Psalm am repetat: "Eu mă încred în tine, Doamne Dumnezeul meu". El este refugiul nostru şi fortăreaţa noastră, scutul şi pavăza, ancora în momentele de încercare. Domnul este adăpost pentru credincioşii care-l invocă în suferinţă. De altfel, tocmai în aceste momente rugăciunea noastre devine mai curată, atunci când ne dăm seama că valorează puţin siguranţele pe care le oferă lumea şi nu ne rămâne decât Dumnezeu. Numai Dumnezeu deschide larg cerul pentru cel care trăieşte pe pământ. Numai Dumnezeu mântuieşte.

Această încredinţare totală şi extremă este ceea ce uneşte conducătorul sinagogii şi femeia bolnavă în Evanghelie (cf. Mt 9,18-26). Sunt episoade de eliberare. Amândoi se apropie de Isus pentru a obţine de la El ceea ce nimeni altcineva nu le poate da: eliberarea de boală şi de moarte. Pe de o parte avem o fiică a unuia dintre autorităţile cetăţii; pe de altă parte avem o femeie lovită de o boală care face din ea o respinsă, o marginalizată, o persoană impură. Însă Isus nu face diferenţe: eliberarea este oferită cu generozitate în ambele cazuri. Nevoia le pune pe amândouă, femeia şi fiica, printre "ultimii" care trebuie iubiţi şi ridicaţi.

Isus le revelează discipolilor săi necesitatea unei opţiuni preferenţiale faţă de cei din urmă, faţă de cei care trebuie să fie puşi pe primul loc în exercitarea carităţii. Sărăciile de astăzi sunt multe; aşa cum a scris sfântul Ioan Paul al II-lea, "«săracii», în multiplele dimensiuni ale sărăciei, sunt cei oprimaţi, cei marginalizaţi, cei bătrâni, cei bolnavi, cei mici, cei care sunt consideraţi şi trataţi ca «ultimii» în societate" (Exortaţia apostolică Vita consecrata, 82).

În această a şasea aniversare a vizitei la Lampedusa, gândul meu se îndreaptă spre "cei din urmă" care în fiecare zi strigă la Domnul, cerând să fie eliberaţi de relele care îi chinuiesc. Sunt cei din urmă cei înşelaţi şi abandonaţi să moară în deşert; sunt cei din urmă cei torturaţi, abuzaţi şi violentaţi în lagărele de detenţie; sunt cei urmă cei care sfidează valurile unei mări nemiloase; sunt cei din urmă cei lăsaţi în lagăre ale unei primiri prea lungi pentru a fi numită temporară. Ei sunt câţiva dintre cei din urmă pe care Isus ne cere să-i iubim şi să-i ridicăm. Din păcate, periferiile existenţiale ale oraşelor noastre sunt dens populate de persoane rebutate, marginalizate, oprimate, discriminate, abuzate, exploatate, abandonate, sărace şi suferinde. În spiritul Fericirilor suntem chemaţi să consolăm chinurile lor şi să le oferim milostivire; să săturăm foamea şi setea lor de dreptate; să le facem să simtă paternitatea grijulie a lui Dumnezeu; să le indicăm drumul spre Împărăţia cerurilor. Sunt persoane, nu este vorba numai de probleme sociale sau migratoare! "Nu este vorba numai de migranţi!", în sensul dublu că migranţii sunt înainte de toate persoane umane şi că astăzi sunt simbolul tuturor rebutaţilor societăţii globalizate.

Îmi vine spontan să reiau imaginea scării lui Iacob. În Isus Cristos legătura dintre pământ şi cer este asigurată şi accesibilă tuturor. Însă a urca treptele acestei scări cere angajare, trudă şi har. Cei mai slabi şi vulnerabili trebuie să fie ajutaţi. Aşadar îmi place să cred că am putea să fim noi acei îngeri care urcă şi coboară, luând sub braţul lor pe cei mici, pe şchiopi, pe bolnavi, pe excluşi: pe cei din urmă, care altminteri ar rămâne în spate şi ar vedea numai mizeriile de pe pământ, fără a observa deja de acum vreo rază din cer.

Este vorba, fraţi şi surori, de o mare responsabilitate, de care nimeni nu se poate scuti dacă vrem să ducem la împlinire misiunea de mântuire şi eliberare la care însuşi Domnul ne-a chemat să colaborăm. Ştiu că mulţi dintre voi, care aţi venit numai de câteva luni, deja îi ajută pe fraţii şi surorile care au venit în timpuri mai recente. Vreau să vă mulţumesc pentru acest semn foarte frumos de umanitate, recunoştinţă şi solidaritate.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 488.