Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Procesiune de Joia Verde

La Bacău, joi, 20 iunie 2019, în Parohia "Sfântul Nicolae", după Liturghia de la ora 18.00, a avut loc pe străzile orașului procesiunea cu preasfântul sacrament în prezența unui număr mare de credincioși.

Sfânta Liturghie, care a precedat procesiunea, a fost prezidată de pr. Isidor Dâscă, paroh și decan de Bacău, la care au concelebrat preoți din Bacău și împrejurimi. Această sărbătoare a avut loc în săptămâna în care în parohie s-a desfășurat campusul pentru copii Vara împreună coordonat de pr. vicari, Leonard Farcaș și Paul Căliman, de aceea cei 150 de copii însoțiți de animatori au luat parte cu bucurie la acest eveniment special.

La predică pr. Isidor a vorbit despre misterul trupului și sângelui lui Cristos care ni se dăruiește de fiecare dată la sfânta Liturghie. Liturghia a fost înfrumusețată de cântul liturgic animat de corul parohial care a fost dirijat de pr. Iulian Petrea.

Procesiunea mult așteptată de credincioșii parohiei a fost un prilej pentru ca ei să-și mărturisească credința în mod public pe străzile Bacăului. La fiecare cort special amenajat s-a proclamat evanghelia și s-a citit rugăciunea credincioșilor urmată de binecuvântarea cu preasfântul sacrament.

În timpul procesiunii am fost însoțiți de fanfară, care a făcut ca cinstirea preasfântului sacrament să fie mai solemnă.

Copiii care au participat la campus și copiii care au făcut Prima Sfântă Împărtășanie, plin de entuziasm, au aruncat flori în fața preasfântului sacrament în semn de cinste și adorație a regelui Cristos, aceasta fiind și tema campusului (Trăiască Cristos Regele!) din care au învățat foarte multe lucruri folositoare.

Procesiunea s-a încheiat cu binecuvântarea cu preasfântul sacrament, iar credincioșii s-au întors la casele lor bucuroși că în Ostia sfântă este prezent hrana dătătoare de viață veșnică, trupul și sângele lui Cristos.

Redacția Biserica și viața

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 20 iunie: Bacău: Procesiune de Joia Verde


 

lecturi: 997.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat