Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Audiență acordată participanților la Capitulul General al Ordinului Fraților Minori Conventuali (17 iunie 2019)

Iubiți frați!

Vă adresez cordialul meu bun-venit vouă, membri ai Capitulului General al Ordinului vostru. Îi mulțumesc noului ministru general, fratele Carlos Trovarelli. Spre el și spre definitorii generali se îndreaptă felicitările mele pentru încrederea pe care frații au avut-o în ei.

Recent Sfântul Scaun a aprobat Constituțiile voastre reînnoite în Capitulul General Extraordinar din vara trecută. Pentru a recepta această revizuire, acum ați discutat și ați aprobat noile Statute generale, care ating elemente esențiale ale vieții voastre fraterne și misionare, cum sunt formarea, interculturalitatea, împărtășirea și transparența în gestiunea economică. Această muncă este obositoare, dar este oboseală bine dedicată! De fapt, Constituțiile sunt instrumentul necesar pentru a păstra patrimoniul carismatic al unui Institut și pentru a-i asigura transmiterea viitoare. Ele, de fapt, exprimă modalitatea concretă a urmării lui Cristos propusă de Evanghelie, regulă absolută de viață pentru toți consacrații și îndeosebi pentru discipolii sfântului Francisc de Assisi, care, în voturi, se angajează "să trăiască după forma sfintei Evanghelii" (cf. Sfântul Francisc, Testament, 14). Mă uimește mult acel sfat al lui Francisc dat fraților: "Predicați Evanghelia, dacă ar fi necesar și prin cuvinte": este un mod de a trăi. Dacă fiecare viață consacrată "se naște din ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și din primirea Evangheliei ca normă de viață" (Sinodul Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu, Propositio 24), viața franciscană în toate manifestările sale se naște din ascultarea sfintei Evanghelii, așa cum ne arată Sărăcuțul în Porțiuncula atunci când, după ce a ascultat relatarea urmării exclamă: "Asta vreau, asta cer, asta doresc să fac cu toată inima!" (Toma de Celano, Vita Prima, IX, 22).

Iubiți frați, Evanghelie este pentru voi "regulă și viață" (Sfântul Francisc, Regola bollata, I, 1) și misiunea voastră nu este alta decât de a fi evanghelie vie, "exegeză vie a Cuvântului", spunea Benedict al XVI-lea (Exortația apostolică post-sinodală Verbum Domini, 83). Evanghelia trebuie să fie vademecum-ul vostru. Ascultați-o mereu cu atenție; rugați-vă cu ea; și după exemplul Mariei "Fecioara făcută Biserică" (cf. Sfântul Francisc, Salut către Sfânta Fecioară Maria, 1), meditați-o cu asiduitate, așa încât, asimilând-o, să vă conformați viața cu viața lui Cristos.

Această cale de urmare se caracterizează, înainte de toate, prin fraternitate, pe care Francisc o simțea ca pe un dar: "Domnul mi-a dat frați" (Testament, 14). Fraternitatea este un dar de primit cu recunoștință. Este o realitate mereu "în mișcare", în construcție, și care de aceea cere contribuția tuturor, fără ca vreunul să se excludă sau să fie exclus; în care nu există "consumatori" ci constructori (cf. Constituții generale OFMConv, 55, 5). O realitate în care să se poată trăi parcursuri de ucenicie continuă, de deschidere spre celălalt, de interschimb reciproc; o realitate primitoare, dispusă și disponibilă să însoțească; o realitate în care este posibil să se facă o pauză în viața zilnică, pentru a cultiva tăcerea și privirea contemplativă și astfel a recunoaște în ea amprenta lui Dumnezeu; o realitate în care toți vă considerați frați, atât slujitorii cât și ceilalți membri ai fraternității; o experiență în care fiecare este chemat să iubească și să hrănească pe fratele său, așa cum mama iubește și hrănește pe copilul său (cf. Sfântul Francisc, Regola bollata, IX, 11). Vă îndemn să alimentați fraternitatea voastră cu spiritul sfintei rugăciuni și devoțiuni "căruia trebuie să-i slujească toate lucrurile vremelnice" (Sfântul Francisc, Regola bollata, V, 2). În acest mod, viața voastră fraternă în comunitate devine o formă de profeție în Biserică și în lume; și devine o școală de comuniune, care trebuie exercitată mereu, după exemplul lui Francisc, în relație de iubire și de ascultare cu păstorii.

O altă caracteristică a formei voastre de viață este minoritatea. Mie îmi place mult asta: să mă gândesc la minoritatea voastră. Aceasta este o alegere dificilă pentru că se opune logicii lumii, care caută succesul cu orice preț, dorește să ocupe primele locuri, faptul de a fi considerați ca stăpâni. Francisc vă cere să fiți minori, după exemplul lui Isus care n-a venit pentru a fi slujit ci pentru a sluji (cf. Mt 20,27-28) și care ne spune: "Cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor" (Mc 10,43-44). Aceasta să fie unica voastră ambiție: să fiți servitori, să vă slujiți unii pe alții. Trăită astfel, existența voastră va fi profeție în această lume unde ambiția puterii este o mare ispită.

Predicați pacea. Salutul franciscan care vă distinge este "Pace și bine!", "Shalom we tob", în ebraică, pe care îl putem traduce bine cu reconciliere: reconciliere cu noi înșine, cu Dumnezeu, cu alții și cu creaturile, adică a trăi în armonie: pace care îți aduce armonia. Este o reconciliere în cercuri concentrice, care pornește de la inimă și se extinde la univers - dar în realitate pornește de la inima lui Dumnezeu, de la inima lui Cristos. Reconcilierea este preludiu al păcii pe care ne-a lăsat-o Isus (cf. In 14,27). O pace care nu este lipsă de probleme, ci care vine cu prezența lui Dumnezeu în noi înșine și se manifestă în tot ceea ce suntem, facem și spunem. Fie ca să puteți fi mesageri ai păcii, înainte de toate cu viața și apoi cu cuvintele. Fie care să puteți fi, în orice moment, instrumente de iertare și de milostivire. Comunitățile voastre să fie locuri în care să se experimenteze milostivirea, așa cum vă cere sfântul Francisc în Scrisoare către un ministru: "Și în asta vreau să cunosc dacă tu îl iubești pe Domnul și mă iubești pe mine slujitor al său și al tău, dacă te vei purta în această manieră, adică: să nu fie niciun frate în lume, care a păcătuit, cât este posibil de a păcătui, care, după ce a văzut ochii tăi, să nu se întoarcă fără iertarea ta, dacă el o cere; și dacă n-ar cere iertare, cere-i tu lui dacă vrea să fie iertat. Și dacă, după aceea, de mii de ori ar păcătui în fața ochilor tăi, iubește-l mai mult decât pe mine pentru aceasta: ca tu să-l poți atrage la Domnul; și să ai mereu milostivire față de acești frați" (9-11). Nu există pace fără reconciliere, fără iertare, fără milostivire. Numai cel care are o inimă reconciliată poate să fie "slujitor" al milostivirii, constructor al păcii.

Pentru toate acestea este necesară o formare adecvată. Un drum de formare care să favorizeze în frați conformarea tot mai deplină cu Cristos. O formare integrală, care să implice toate dimensiunile persoanei. O formare personalizată și permanentă, ca itinerar care durează toată viața. O formare a inimii, care să schimbe modul nostru de a gândi, de a simți și de a ne comporta. O formare la fidelitate, fiind conștienți că astăzi trăim în cultura provizoriului, că acel "pentru totdeauna" este foarte dificil și alegerile definitive nu sunt la modă. În acest context este nevoie de formatori solizi și experți în ascultare și pe drumurile care conduc la Dumnezeu, capabili să-i însoțească pe alții pe acest parcurs (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Vita consecrata, 65-66); formatori care să cunoască arta discernământului și a însoțirii. Numai așa vom putea modera, cel puțin în parte, hemoragia abandonurilor care lovește viața sacerdotală și consacrată.

Iubiți frați, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică vouă și tuturor comunităților din Ordinul vostru. Mă rog pentru voi. Și mă mângâie și că ministrul general a spus că voi vă veți ruga pentru mine. Mulțumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 777.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat