Pelerini din Republica Moldova. Foto: www.catolicmold.md

Papa la Iaşi: "Să mergem împreună" - Impresiile unui pelerin preot de peste Prut

"Vizita Sfântului Părinte însă a avut şi asupra mea un efect deosebit şi de aceea vreau să «transmit» această «trăire pe viu», motivat de «bucuria» pe care o trăiesc încă". Cu aceste cuvinte şi-a introdus pr. Ştefan Socaciu, din Chişinău, textul pe care ni l-a trimis prin email şi pe care îl redăm în întregime.

Vizita apostolică a sfântului Părinte s-a încheiat, dar continuă încă. Îmi vine să strig şi să ţip: "Viva il Papa". Dar mă aud puţini. De aceea îmi revărs bucuria prin cuvinte scrise care, chiar dacă nu se aud, vorbesc. Nu vreau să transmit ceva deosebit, pentru că fiecare pelerin care a participat la vizita Sfântului Părinte a avut parte de "trăirea deosebită" personală. Sunt convins de aceasta. Eu vreau doar să transmit un singur lucru: o bucurie şi trăire interioară pentru care încă nu am găsit nici un cuvânt ca s-o descriu. Pe scurt: mă bucur cu cei care se bucură!

Însumând imaginile, informaţiile, impresiile, trăirile ocazionate de vizita sfântului Părinte, motoul pelerinajului apostolic, "Să mergem împreună", devine din ce în ce mai bogat şi mai expresiv şi ne comunică şi ceea ce avem nevoie, în general noi, oamenii, ca fiinţe relaţionale, şi, mai ales, ce avem de făcut noi, creştinii - de toate confesiunile - ca să împlinim voinţa lui Isus exprimată în rugăciunea sacerdotală înainte de a merge spre realizarea finală a mântuirii: Ca toţi să fie una. Cei mai puţini credincioşi ar vorbi de coincidenţă, dar, privit prin optica providenţei, vizita "întâmplătoare" a urmaşului lui Petru în Dieceza de Iaşi, al cărei păstor şi episcop diecezan şi-a ales deviza "Ca toţi să fie una", ne obligă să ne aprofundăm reflecţiile şi să recunoaştem că ecuaţia, coincidenţa: "Să mergem împreună" pentru "Ca toţi să fie una" ne obligă încă şi mai mult să considerăm că vizita NU este încheiată, ci că a fost semnalul de început pentru o eră a "unităţii" a fiilor lui Dumnezeu şi fraţi în Cristos.

Nu am curajul să dau vreun caracter profetic ecuaţiei de mai sus, dar credinţa că promisiunile Domnului, oricât de târziu, se împlinesc mereu, mă fac să cred că motoul vizitei şi dorinţa lui Isus se pot împlini plecând şi de la noi.

Coincidenţă sau Providenţă?

Când are loc o coincidenţă? O definiţie fabricată ad hoc ar putea suna cam aşa: Când un eveniment sau element convenţional corespunde sau se completează întâmplător cu unul neconvenţional... Dar atunci însă când, într-un context bine dat, coincidenţele sunt mai multe, coeficientul de complementaritate scade simţitor şi atunci coincidenţa nu mai este coincidenţă. Vorbim despre "altceva" sau "Altcineva" care cauzează coincidenţa. În faţa mai multor coincidenţe, o vorbă simplă din popor spune: "Nimic nu este întâmplător". Cel cu credinţă însă mărturiseşte că este "providenţă".

Vă propun câteva "coincidenţe" sau "semne ale providenţei" - numiţi-le cum doriţi - pe care le-am văzut în timpul celor trei zile de vizită pastorală a papei Francisc:

- Începutul vizitei pastorale: Vizita în grabă "în grădina Maicii Domnului" a început şi corespunde cu ziua... Vizitei Fecioare la verişoara sa , Elisabeta, o rudă a ei...

- Afinitate de rudenie: Locuitorii grădinii Maicii Domnului sunt rude cu locuitorii Romei de unde a venit şi pelerinul apostolic.

- 1 iunie - Ziua Copilului: Copil=Familia. Ziua Copilului a corespuns cu tema familiei, subiectul catehezei Sfântului Părinte. Cel mai mare cadou care se poate face unui copil, este să-i oferi o familie.

- "Priviţi la semnele timpului!": În toate trei locuri de pelerinaj vremea nefavorabilă s-a adaptat în favorabilă vizitei pastorale la sosirea pelerinului apostolic...

- A doua călătorie a unui papă în România: În a doua călătorie misionară a sfântului Paul, Duhul Sfânt îl opreşte să vestească cuvântul în Asia Mică şi, ajungând la Troas, are o viziune în care Paul este chemat în Macedonia, Europa. Privind în urma celor trei zile de vizită şi contemplând impresiile şi efectele pe care le-a produs vizita papei Francisc într-o ţară minoritar catolică, ne induc impresia că toate acestea au depăşit realul şi au fost rodul unei viziuni.

- Timpul călătoriei: Pare de puţină semnificaţie, dar vizita apostolică a avut loc în timpul liturgic premergător sărbătorii Rusaliilor. Adevăratul artizan al "unităţii" este Mângâietorul, "Cel care vă va învăţa şi vă va întări".

Rămân la reflecţiile care izvorăsc din bucuria amintită mai sus şi redefinesc coincidenţa ca pe o conexiune a providenţei, care poate fi un semn mic, simplist, dar privit şi citit cu ochii lui Cristos, care din dorinţa "Ca toţi să fie una" a făcut o rugăciune, toate aceste semne ne angajează "să mergem împreună".

Trăire personală

Interesul şi curiozitatea de la începutul vizitei s-au transformat repede în bucurie. Şi scotocind în cutia amintirilor de acum 20 de ani, bucuria s-a dublat sau mai bine zis a crescut până la conştiinţa că ea, bucuria, nu mai este un eveniment istoric trecător ce riscă să rămână doar pe pagina vreunui ziar sau într-un manual de istorie, dar este Cineva, care - aşa cum unii pelerini (chiar şi necatolici) dădeau mărturie după ce l-au salutat sau au dat mâna - a fost arătat prin blândeţea, umilinţa, sinceritatea, de aerul neobosit al căruntului papă Francisc.

Mulţi se întreabă ce are deosebit acest om că revarsă în jurul său nu numai interes, ci admiraţie sinceră, trezeşte foame în suflet ca să-i asculte cuvântul şi foarte mulţi au răbdare chiar pe ploaie, furtună şi grindină ca să vină şi să-l vadă şi apoi să radieze de mulţumire că au trăit ceva unic în viaţă? Răspunsul este dat de fidelitatea lui faţă de Cel care a promis slujire. Puterea acestui "slujitor" nu stă în "diviziile de tancuri ale Vaticanului" imaginate de puterile acestei lumi, ci în trăirea lui cu Cristos, în Cristos. Înclin să cred - şi ceea ce spun a fost şi trăirea mea - Sfântul Părinte are darul de "a-l face simţit pe Cristos", iar cei care se află în jurul său, fără să-şi dea seama deodată, simt adierea binefăcătoare a Bunului Păstor, care te schimbă, îţi deschide şi ceilalţi ochi care până acum au fost închişi, îţi dă putere să iei hotărâri care până acum nici nu ţi le puteai imagina... Da, Cristos este cu şi în fiecare botezat. Dar în Sfântul Părinte era mai sensibil, adică pelerinii îl simţeau pe Cristos mai aproape de sine şi de toţi cu care se întâlnea.

Pelerini din Republica Moldova. Foto: www.catolicmold.md

În cursul unor exerciţii spirituale un predicator sublinia că rolul principal al unui preot este "să-l facă cunoscut pe Cristos oamenilor". Am rămas entuziasmat şi am purtat în mine aceste cuvinte cu foarte mare preţuire până la întâlnirea cu Sfântul Părinte, când el, "predicând fără cuvinte", a transmis nu atât cunoaşterea, cât mai ales "trăirea" lui Cristos. Simpla cunoaştere riscă să rămână circumscris în "limitele intelectualului şi abstractului", ceea ce pot face şi necredincioşii... Ceea ce însă fascinează, ceea ce încălzeşte, lărgeşte inima, luminează sufletul şi depăşeşte graniţele "simţurilor tari" este "trăirea lui Cristos", trăire din care radiază viaţa asupra tuturor cu care intri în contact, viaţa fericită după care tinde orice muritor. Aşa m-am văzut şi am trăit privind feţele radioase a celor mai mulţi pelerini.

Această imagine vie a lui Cristos care radia din slujitorul Francisc încă mă domină. Şi acum, la urmă, recunosc că a trezit o oarecare gelozie în mine, nu în sensul de fi ca el, ci de fi un "Cristofor" pentru cei care încă doar îl cunosc şi nu îl trăiesc pe Cristos.

"Să mergem împreună". Acest moto nu are în vedere doar ca noi oamenii "să mergem împreună". Dar mai ales să mergem împreună şi cu Cristos. Pentru a înţelege mai bine aceasta ne poate ajuta cuvântul "dialog". Termenul dialog este un compus din "dia" şi "Logos", adică între cei "doi" este "Logosul"= Cristos, Cuvântul făcut trup. Dacă între cei "doi" care dialoghează este Logosul, atunci drumul parcurs împreună este drumul cel bun pentru că aceasta o garantează prezenţa "Logosului" "care s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14) Să-I cerem să fie în "diaLogos" şi să ne vorbească "pentru ca bucuria noastră să fie deplină" (In 16,24b).

Pr. Ştefan Socaciu

* * *

Pr. Ştefan Socaciu s-a născut la 9 mai 1961 la Târgu Trotuş - Bacău. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1988 la Iaşi de către ep. Ioan Robu. A activat ca vicar la Roman (1 august 1988 - 10 martie 1992), apoi în Republica Moldova: la Chişinău (10 martie 1992 - 1997), paroh la Stârcea (august 2000 - august 2007), Grigorovka (1 septembrie 2000 - 29 iunie 2007), Chişinău "Sfântul Alois Scrosoppi" (de la 1 septembrie 2007)

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc

lecturi: 2210.