Consideraţia la duminica a 6-a Paştelui - Anul C - 2019

"Să te laude popoarele, Dumnezeule, să te laude toate popoarele!" (Ps 67,4)

Când Dumnezeu a făcut naţiunea Israel, poporul său ales, el a rânduit ca această naţiune să aibă un caracter misionar, urmând să fie deopotrivă martoră şi mărturie pentru popoarele din jur a doua adevăruri importante: că există numai un singur Dumnezeu (cf. Ex 20,2-3; Dt 6,4; Is 43,10-12) şi că orice popor care trăieşte în ascultare faţă de Dumnezeul unic va fi un popor fericit (cf. Lev 26,3-12; Dt 33,26-29; 1Cr 17,20; Ier 33,9).

Deci, Dumnezeu nu a rânduit ca Israel să fie terminalul binecuvântării sale, ci canalul prin care el, Dumnezeu să se reverse binecuvântările sale şi asupra celelalte popoare. Există numeroase indicii în Vechiul Testament potrivit cărora mântuirea lui Dumnezeu a fost destinată atât Neamurilor, cât şi evreilor şi că Israel, ca împărăţie de preoţi (cf. Ex 19,6), trebuia să îndeplinească rolul de mediator între Dumnezeu şi popoarele pământului (cf. Gen 18,18; 22,18). Din nefericire, Israel fiind egoist a eşuat în acest aspect al misiunii sale, refuzând ca profetul Iona să împărtăşească cu popoarele păgâne chemarea la convertire şi la mântuire (cf. Iona 4,2). Ne împărtăşind credinţa cu popoarele păgâne, au căzut ei înşişi în idolatrie, şi astfel Israel a tăgăduit adevărurile pe care a fost chemat să Ie proclame. Dar planurile lui Dumnezeu nu pot fi înfrânte, dimpotrivă ele rămân în picioare şi se împlinesc.

Atunci, "la împlinirea vremii" (Gal 4,4), Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său Isus, care dintr-un "rest sfânt" al lui Israel, cei 12 apostoli şi cei 72 de ucenici, oameni deschişi faţă de divinul plan universal de mântuire, să formeze un nou popor ales, un popor format din evrei şi păgâni, un popor misionar care să aducă la credinţa într-un singur Dumnezeu şi la fericirea împărăţiei sale toate popoarele lumii. Pentru acest nou popor universal, Isus, Fiul unic al lui Dumnezeu, după ce s-a întrupat prin puterea Duhului Sfânt din sânul curat al Fecioarei Maria, întrupare prin care şi-a asumat natura noastră coruptă de păcat, la Botezul său în Iordan, în prezenţa Tatălui şi a Duhului Sfânt, a luat asupra sa păcatele lumii (cf. In 1,29) şi apoi ca "un miel divin" (Is 53,7), s-a jertfit pe "lemnul de ocară al crucii" (cf. Dt 21,23) şi a înviat pentru toţi fiii şi fiicele lui Adam şi ai Evei care au căzut prin "lemnul pomului oprit" (cf. Gen 3,3-6), care vor crede în el şi care sprijiniţi de puterea lui şi a Duhului Sfânt, un alt apărător, se vor putea întoarce la Tatăl ceresc, de care i-a îndepărtat diavolul.

Despre Duhul Sfânt, Isus ne spune astăzi: "Duhul Sfânt vă va învăţa totul şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu" (In 14,26). Isus îl numeşte pe Duhul Sfânt "un alt mângâietor" (cf. In 14,16), pentru că el însuşi rămâne primul mângâietor ceresc şi mijlocitorul înaintea Tatălui (cf. 1In 2,1). Ba mai mult, Isus, ne mai spune astăzi: "Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el. Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis" (In 14,23-24). Dumnezeu vrea să locuiască în noi cu toate darurile sale, nu numai să ne dea câteva daruri ca un oaspete în vizită şi apoi să plece. Rebeca când a văzut bogăţia lui Isaac, fiul lui Abraham, a lăsat totul în urmă şi călăuzită de Eleazar, s-a dus să fie mireasa lui Isaac (cf. Gen 24,53-61). Noi, văzând bogăţiile şi veşnicia fericită a lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, să lăsăm totul în urmă şi călăuziţi de Duhul Sfânt, să devenim "mireasa lui Isus".

El vine să locuiască în inima celor care îl primesc, cred în el, îl iubesc şi îi păzesc poruncile. El este recunoscut numai de aceştia. Prezenţa celui "absent" este dată numai celor care cred, îl iubesc şi îi păzesc poruncile. Aşa se explică faptul că chiar din Vechiul Testament, Dumnezeu care umple întreg universul era văzut numai de oamenii care îl iubeau, credeau şi îi păzeau poruncile: Abraham, Moise, profeţii, Daniel. Aşa se explică faptul că chiar după întruparea lui Isus, numai Ioan Botezătorul l-a văzut pe Isus ca "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii" (In 1,29) şi numai el l-a văzut pe Duhul Sfânt sub chip de porumbel coborând asupra lui Isus în apele Iordanului şi l-a auzit pe Tatăl ceresc mărturisind despre Isus că este "Fiul său preaiubit" (cf. In 1,32). Aşa se explică şi faptul că după înviere Isus s-a lăsat văzut numai de femeile apostolii şi ucenicii care îl iubeau mult, îl căutau şi îi vesteau cuvântul (cf. Fap 10,41), dar şi de unii care aveau disponibilitatea convertirii, cum a fost sfântul Paul (cf. Fap 9,17). Aceasta este şi explicaţia că mulţi oamenii, deşi aud predici, citesc cărţi sfinte şi au experienţe de tot felul, nu-l văd şi nu-l aud pe Isus, pentru că nu cred din toată inima, nu-l iubesc şi nu-l mărturisesc cu viaţa şi faptele lor.

Trebuia să spun că în pericopa evanghelică din această duminică continuăm să medităm "discursul de adio" al lui Isus din Joia Sfântă. Când cuiva i se apropie sfârşitul, de obicei îşi întocmeşte testamentul, hotărând cui îi va lăsa bunurile sale, aşa cum face Domnul Isus aici. Dar Isus nu a lăsat moştenire lucruri materiale, ci pacea sa, o pace a conştiinţei, o pace care decurge din conştiinţa păcatului iertat şi a împăcării cu Dumnezeu. Cristos singur poate dărui această pace, întrucât el a dobândit-o cu sângele lui vărsat pe cruce. Această pace nu e dată cum o dă lumea, adică pentru o scurtă perioadă de timp cum sunt bunurile materiale, ci Domnul dăruieşte pacea sa pe veci şi în orice circumstanţă a vieţii.

Paul şi Sila erau la Filipi, un oraş din Macedonia antică, prima localitate din Europa unde a ajuns Evanghelia. După ce au predicat şi au adus o vânzătoare de purpură, Lidia, şi pe casa ei la credinţa în Isus, apoi au scos un diavol dintr-o sclavă posedată ce aducea câştig stăpânilor ei, dar sclavă care deranja activitatea lor de apostoli, Paul şi Sila au experimentat întemniţarea, bătaia şi suferinţa. Cu toate acestea ei cântau. Aveau cu adevărat pacea lui Cristos, o pace netulburată, o pace care l-a convertit pe temnicer şi casa lui (cf. Fap 16,14-33).

Lui Nicolo Paganini (1782-1840), un mare violonist şi compozitor italian, i s-a furat vioara chiar înaintea unui mare concert şi i s-a lăsat în loc o alta. Publicul a aflat asta, dar Nicolo Paganini a spus: "Doamnelor şi domnilor, acum vă voi demonstra că muzica nu ţine de instrument, ci de suflet". Apoi a cântat ca niciodată înainte şi frumoasa muzică a curs din acel instrument inferior până când audienţa a fost atât de încântată, încât aplauzele aproape că au ridicat tavanul sălii de concerte. Misiunea creştinului este de a umbla pe scena acestei lumi arătând tuturor că muzica vieţii lui nu stă în împrejurările sau în lucrurile exterioare, ci în sufletul său. Dacă pacea este în inima noastră, cea mai sălbatică furtună este plină de o frumuseţe, întunericul nopţii se împrăştie şi mulţi vor fi ajutaţi să se ridice din căderile lor.

Câtă vreme a fost cu ei, Isus i-a instruit pe ucenici până la un punct. Dar el nu le-a dezvăluit mai mult adevăr, întrucât nu ar fi fost în stare să-l asimileze: "Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. Însă, când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti" (In 16,12-15).

Deci, Duhul Sfânt le va dezvălui mai mult adevăr. Duhul Sfânt a fost trimis de Tatăl în numele lui Cristos în ziua Rusaliilor. Duhul a venit în numele lui Cristos, adică a venit să reprezinte interesele lui Cristos pe pământ. El nu a venit să se glorifice pe sine, ci să-i atragă pe oameni la Isus. "El vă va învăţa toate lucrurile", a spus Isus. Duhul Sfânt a făcut acest lucru pe tot parcursul lucrării de vestire a Cuvântului desfăşurată de apostoli şi apoi de Magisterul Bisericii, aşa cum ne este transmis nouă celor de azi. Duhul Sfânt le reaminteşte credincioşilor de toate lucrurile pe care Mântuitorul le-a predat. De fapt, Domnul Isus pare să fi prezentat la modul "embrionar" întreaga învăţătură pe care o găsim apoi dezvoltată de Duhul Sfânt în paginile Noului Testament şi în Magisterul Bisericii.

Luminat de Duhul Sfânt, sfântul apostol Ioan, în lectura a doua, ne prezintă Biserica sfântă, Ierusalimul ceresc, "Mireasa Mielului". Toată această descriere este una simbolică. Simţurile noastre de acum nu pot percepe, nici minţile noastre nu pot concepe cele care aparţin noii creaţii (cf. 1Cor 13,12). De exemplu, cum să-i explici unui orb din naştere ce sunt culorile sau cum să-i explici unui surd din naştere ce sunt acordurile muzicale? Duhul Sfânt a luat lucrurile cele mai frumoase şi cele mai rare de pe pământ, aurul şi pietrele preţioase, pentru a ne face o idee despre ceea ce ne este pregătit în cer. Este ceea ce spunea Isus: "Eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o tu" (In 17,22). Şi cum ar putea intra vreun lucru "întinat" acolo unde locuieşte Domnul (cf. Ap 21,27; 2Cor 6,16-17)?

Prima lectură ne arată cum membrii noului popor al lui Dumnezeu format din evrei şi păgâni sunt răspândiţi în lume şi predică mântuirea la toate popoarele. Însă apare o problemă, credincioşii de origine iudaică care compuneau adunările de la Ierusalim şi din Iudeea, deşi s-au arătat bucuroşi când au aflat de convertirea păgânilor, unii dintre ei "fraţi falşi" strecuraţi în Biserică, ca satana în rai la început (cf. Gen 3,1-7), şi spuneau că, pentru a deveni cineva creştin, mai întâi trebuia să se facă iudeu, adică să fie circumcis şi să se supună Legii vechi. Dar întoarcerea la Legea veche însemna căderea din har (cf. Gal 5,1-6). Dar Dumnezeu, care conducea totul, a făcut ca problema aceasta să fie dezbătută la Ierusalim, unde apostolii luminaţi de Duhul Sfânt au hotărât să nu le impună creştinilor proveniţi dintre păgâni decât cele care sunt necesare: "Să vă feriţi de carnea jertfită idolilor, de sânge, de animale sufocate şi de desfrânare" (Fap 15,29). Aceste porunci erau anterioare poporului Israel şi ca atare sunt valabile pentru toate timpurile şi pentru toate creaturile. Astfel, abţinerea de la sânge datează de la potop (cf. Gen 9,4), iar respectarea căsătoriei datează de la creaţie (cf. Mt 19,4-8).

Toate aceste bunuri spirituale care pentru cei care îl iubesc pe Isus încep încă de aici şi se continuă desăvârşit în împărăţia cerurilor. După învierea şi înălţarea lui Isus, o rămăşiţă de evrei credincioşi va vesti evanghelia împărăţiei întregii lumi (Mt 24,14; 28,19; Mc 16,20) şi vor deveni canalul prin care Dumnezeu va revărsa binecuvântarea sa divină şi peste Neamuri (Is 61,6; Zah 8,23), aşa cum Dumnezeu dorise de la început. Ba mai mult, aceste Neamuri vor deveni la rândul lor alte canale de revărsare peste lume a harului mântuirii şi a binecuvântărilor divine.

De aceea psalmistul spune astăzi: "Să se veselească şi să strige de bucurie neamurile, pentru că judeci popoarele cu dreptate şi călăuzeşti neamurile pe faţa pământului! Să te laude popoarele, Dumnezeule, toate popoarele să te laude" (Ps 67,5-7)!

Pr. Ioan Lungu

* * *

Duminica a VI-a Paştelui. Predici la Radio Iaşi (26 mai)

lecturi: 575.