Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la capitulul general al Institutului Pontifical Misiune Externe (PIME) (20 mai 2019)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă primesc cu bucurie cu ocazia adunării voastre. Îi mulţumesc superiorului general şi vă salut cordial pe voi toţi, misionari şi misionare.

Împreună cu voi aduc mulţumire Domnului pentru drumul lung pe care a făcut să-l parcurgă Institutul vostru în cei aproape 170 de ani de la întemeierea sa, petrecută la Milano, ca Seminar al Misiunilor Externe. Să-l amintim pe protagonistul începuturilor: monseniorul Angelo Ramazzotti, pe atunci episcop de Pavia. El a preluat o dorinţă a papei Pius al IX-lea şi a avut ideea fericită de a implica în fundaţie episcopii din Lombardia, pe baza principiului coresponsabilităţii tuturor diecezelor pentru răspândirea Evangheliei la popoarele care încă nu-l cunosc pe Isus Cristos. În acel timp era o noutate, precedată numai de fondarea Institutului Misiunilor Externe din Paris. Până atunci apostolatul misionar era totalmente în mâinile ordinelor şi congregaţiilor călugăreşti. Cu Institutele din Paris şi din Milano el începe să fie asumat de Bisericile particulare, care se angajează să se deschidă spre toată lumea pentru a-i trimite pe preoţii lor dincolo de graniţele proprii.

Cu trecerea anilor, PIME a avut un parcurs autonom al său, şi în parte s-a dezvoltat precum celelalte congregaţii călugăreşti, totuşi fără să se identifice cu ele. De fapt, voi nu depuneţi voturi precum călugării, ci vă consacraţi pentru toată viaţa activităţii misionare cu o promisiune definitivă.

Primele voastre ţinuturi de misiune au fost în Oceania, India, Bangladesh, Myanmar, Hong Kong şi China. Sămânţa ascunsă sub pământ a produs atâtea roade de noi comunităţi, de dieceze născute din nimic, de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti germinate pentru slujirea Bisericii locale. După al doilea război mondial aţi lărgit prezenţa voastră în Brazilia şi în Amazonia, în Statele Unite, în Japonia, Guineea-Bissau, Filipine, Camerun, Coasta de Fildeş, Thailanda, Cambodgia, Papua Noua Guinee, Mexic, Algeria şi Ciad.

Istoria voastră este marcată de o urmă luminoasă de sfinţenie în atâţia membri ai săi, în unii recunoscută oficial de Biserică: amintim martirii sfântul Alberico Crescitelli, fericitul Giovanni Battista Mazzucconi, fericitul Mario Vergara; şi mărturisitorii fericitul Paolo Manna şi fericitul Clemente Vismara. Printre misionarii voştri sunt 19 martiri, care şi-au dat viaţa pentru Isus în favoarea poporului lor, fără rezerve şi fără calcule personale. Sunteţi o "familie de apostoli", o comunitate internaţională de preoţi şi laici care trăiesc în comuniune de viaţă şi de activitate.

Cuvintele pe care sfântul Paul al VI-lea a rostit-o la Manila în 1970 au pentru voi un ecou deosebit şi rezumă bine sensul vieţii voastre şi al vocaţiei voastre. El a spus: "Da, eu simt necesitatea de a-l vesti pe Isus Cristos, nu pot să reduc asta la tăcere [...]. Eu trebuie să mărturisesc numele său: Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu [...]. Eu n-aş mai termina să vorbesc despre El: El este lumina, este adevărul, [...]; El este Păstorul, călăuza noastră, exemplul nostru, întărirea noastră, fratele nostru". Aşa spunea Paul al VI-lea. de fapt, numai de la Cristos iau sens viaţa noastră şi misiunea noastră, pentru că "nu există adevărată evanghelizare dacă numele, învăţătura, viaţa, promisiunile, Împărăţia, misterul lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, nu sunt proclamate" (Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 22).

A evangheliza este harul şi vocaţia proprie a Institutului vostru, identitatea sa profundă (cf. ibid., 14). Însă această misiune - e bine de subliniat mereu - nu vă aparţine, pentru că ea provine din harul lui Dumnezeu. Nu există o şcoală pentru a deveni evanghelizatori; există ajutoare, dar este un alt lucru. Este o vocaţie pe care o aveţi de la Dumnezeu. Ori eşti evanghelizator ori nu eşti evanghelizator, şi dacă tu n-ai primit acest har, această vocaţie, rămâi acasă. Este un lucru mare, care te duce înainte. "Primul cuvânt, adevărata iniţiativă, adevărata activitate vine de la Dumnezeu şi numai inserându-ne în această iniţiativă divină, numai implorând această iniţiativă divină, putem deveni şi noi - cu El şi în El - evanghelizatori" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 112).

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Scrisoarea apostolică Maximum illud a papei Benedict al XV-lea. Aşa cum ştiţi, pentru a celebra această aniversare am convocat Luna Misionară Extraordinară, în octombrie, cu această temă: "Botezaţi şi trimişi: Biserica lui Cristos în misiune în lume". Scopul acestei iniţiative este "de a trezi mai mult conştiinţa lui missio ad gentes şi de a relua cu nou elan transformarea misionară a vieţii şi a pastoraţiei" (Scrisoare de convocare, 22 octombrie 2017). Şi voi misionarii sunteţi protagoniştii acestei aniversări, pentru ca să fie ocazie de a reînnoi elanul misionar ad gentes, aşa încât toată viaţa voastră, programele voastre, munca voastră, înseşi structurile voastre să scoată din misiune şi din proclamarea Evanghelie limfă vitală şi criterii de reînnoire. Există un pericol care apare din nou - părea depăşit dar apare din nou -: a confunda evanghelizarea cu prozelitismul. Nu. Evanghelizarea este mărturie despre Isus Cristos, mort şi înviat. El este cel care atrage. Pentru aceasta Biserica creşte prin atracţie nu prin prozelitism, aşa cum a spus Benedict al XVI-lea. dar această confuzie s-a născut un pic dintr-o concepţie politico-economistă despre "evanghelizare", care nu mai este evanghelizare. Apoi prezenţa, prezenţa concretă, motiv pentru care te întreabă pentru ce eşti aşa. Şi atunci tu îl vesteşti pe Isus Cristos. Nu înseamnă a căuta noi adepţi pentru această "societate catolică", nu, înseamnă a-l arăta pe Isus: El să se facă văzut în persoana mea, în comportamentul meu; şi a deschide cu viaţa mea spaţii lui Isus. Asta înseamnă a evangheliza. Şi asta e ceea ce au avut în inimă fondatorii voştri.

Tocmai în contextul pregătirii pentru Luna Misionară Extraordinară, v-aţi reunit aici la Roma pentru a XV-a Adunare Generală a voastră, cu tema "Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia: persoane, locuri şi moduri ale misiunii pentru PIME de astăzi şi de mâine". Încercaţi, pe cât posibil, să puneţi misiunea în centru, pentru că tocmai urgenţa misionară a întemeiat Institutul vostru şi continuă să-l formeze. Sunteţi convinşi de acest lucru şi aţi ales expresia sfântului Paul: "Vai mie dacă nu aş predica evanghelia" (1Cor 9,16), drept călăuză şi inspiraţie. Pasiunea şi urgenţa pentru misiune, pe care sfântul Paul o simte ca vocaţie proprie, este ceea ce doriţi pentru voi toţi. De aceea, în lumina acestui Cuvânt-cheie, aţi lucrat pentru a înţelege din nou, în Institutul vostru şi în lumea de astăzi, misiunea ad gentes, pentru a reafirma primatul unicei vocaţii misionare fie pentru laici fie pentru preoţi; pentru a alege locurile misiunii; pentru a stabili animarea vocaţională ca activitate de misiune; pentru a verifica modul vostru de a fi comunitate şi regândirea organizării PIME de astăzi şi de mâine.

Pentru aceasta vă spun: "Să nu ne temem să întreprindem, cu încredere în Dumnezeu şi mult curaj, o alegere misionară capabilă să transforme orice lucru, deoarece cutumele, stilurile, orarele, limbajul şi orice structură eclezială devin un canal adecvat pentru evanghelizarea lumii actuale" (Scrisoare de convocare a Lunii Misionare Extraordinare 2019).

Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru această întâlnire şi mai ales pentru munca voastră în slujba Evangheliei. Domnul, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să vă dea harul să faceţi asta mereu cu bucurie, chiar şi în oboseală. Şi cu privire la asta îmi permit să vă recomand ultimele numere din Evangelii nuntiandi. Voi ştiţi că Evangelii nuntiandi este documentul pastoral cel mai mare din perioada de după Conciliu: este încă recent, încă este în vigoare şi nu şi-a pierdut forţa. În ultimele numere, când descrie cum trebuie să fie un evanghelizator, vorbeşte despre bucuria de a evangheliza. Când sfântul Paul al VI-lea vorbeşte despre păcatele evanghelizatorului: cele patru sau cinci ultime numere. Citiţi-le bine, gândindu-vă la bucurie pe care el o recomandă.

Vă binecuvântez şi mă rog pentru voi. Şi aţi promis, cel puţin superiorul general a promis că vă rugaţi pentru mine. Faceţi asta, vă rog. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 303.