Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

"Profesorul Bergoglio încuraja valorile spirituale ale studenților". Interviu cu Rogelio Pfirter, ambasador al Argentinei pe lângă Sfântul Scaun

De Domenico Agasso jr

Viitorul pontif era un profesor care avea "capacități excepționale". Încuraja și reușea să stimuleze în studenți "valorile spirituale" în afară de intelect. Vorbește un elev al său care astăzi trăiește la câteva sute de metri de el: Rogelio Pfirter, ambasador al Argentinei pe lângă Sfântul Scaun. Îl întâlnim în ambasadă, pe Via della Conciliazione la Roma, unde trăiește și lucrează cu determinare unită cu veselia, orgolios pentru funcția sa.

Rogelio Pfirtzer, diplomat de carieră născut la Santa Fe de la Vera Cruz, a studiat la Colegio San José e Inmaculada Concepción S.J., a luat diploma de jurisprudență în Universidad Nacional del Litoral. Fost membru al misiunii permanente a Argentinei pe lângă Națiunile Unite din New York, a fost ambasador al Argentinei în Regatul Unit (1995-2000) și de două ori vice-secretar al afacerilor externe. Între 2002 și 2010 a fost director general al "Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice", funcție pentru care a fost ales în unanimitate pentru statele membre. Această organizație a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2013 pentru munca sa optimă în folosul siguranței globale. În 2016 a fost desemnat ambasador argentinian pe lângă Sfântul Scaun. A prezentat scrisorile de acreditare papei la 22 februarie 2016.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți ambasador argentinian pe lângă Sfântul Scaun în timpul primului papă sud-american și argentinian?

Pontificatul papei Francisc este un eveniment istoric pentru țara mea. A fi fost numit de președintele Macri la conducerea acestei ambasade și a reprezenta Republica Argentina pe lângă Sfântul Scaun în această perioadă este un privilegiu și, în același timp, o mare responsabilitate și provocare.

Cum sunt raporturile dintre Ambasada argentiniană și Sfântul Scaun?

Raporturile dintre Ambasada argentiniană și Sfântul Scaun sunt excelente și solidare. Există un dialog rodnic și fluid și o cooperare amplă cu toate organele Curiei Romane și reprezentanții săi, în special cu secțiunea a doua a Secretariatului de Stat. Oferim toată colaborarea care ne este cerută încercând să înaintăm în linia aceea, pornind de la excelenta voință și predispoziție evidente în ambele părți. Încercăm să promovăm, în Ambasada argentiniană pe lângă Sfântul Scaun, într-un cadru de respect și sobrietate, cele mai bune raporturi și să dezvoltăm tot potențialul bilateral, având mereu în minte natura specială a Sfântului Părinte. Argentina împărtășește cu Sfântul Scaun principii și valori comune, precum și atenția față de temele globale, cum ar fi ambientul, sărăcia, migranții și refugiații, dialogul interreligios, numai pentru a numi câteva. În acest cadru, încercăm să răspândim și viața și lucrarea călugărilor, călugărițelor și personalităților argentiniene legate de Biserică, precum sfântul paroh Brochero, fericita Mama Antula și sora Catalina Rodríguez, printre alții. Anul acesta, coincizând cu președinția pro-tempore a Argentinei în Mercosur, organizăm, cu colaborarea Consiliului Pontifical pentru America Latină, o conferință despre pluralitatea religioasă și culturală în America Latină, precum și un eveniment despre migranți și refugiați în regiune.

Cum este Biserica din Argentina în acești ani ai papei conațional?

Merge dincolo de funcția și competențele ambasadei argentiniene să se exprime cu privire la Biserica din țara mea. Este în curs vizita "ad limina" a episcopilor argentinieni, la Roma după zece ani. Fără îndoială "va fi un moment de profundă reînnoire spirituală și pastorală, și de speranță reînnoită", așa cum au exprimat episcopii. Celebrăm această vizită cu aceeași bucurie cu care am participat la canonizarea lui Cura Brochero în 2016, primul sfânt argentinian care s-a născut, a trăit și a murit în ținut argentinian, precum și beatificările lui Mama Antula, a maicii Catalina Rodríguez și, la 27 aprilie, a martirilor din La Rioja, motiv tot de speranțe reînnoite.

Conclavul 2013: vă așteptați să-l vedeți pe cardinalul conațional al dumneavoastră să devină papă? Dumneavoastră cum ați trăit acele zile?

Alegerea cardinalului Bergoglio ca succesor al papei Benedict al XVI-lea n-a fost o surpriză totală, pentru că, așa cum s-a afirmat de mulți, în conclavul din 2005 a primit un număr considerabil de voturi. Când cardinalul Tauran a anunțat alegerea sa eu mă aflam în Patagonia argentiniană. Am trăit acel moment cu specială emoție spirituală și bucurie personală, așa cum l-a trăit, îmi imaginez, cea mai mare parte a argentinienilor.

Bergoglio a fost și profesorul dumneavoastră: ce vă amintiți despre el în acel timp? S-a schimbat personalitatea lui Bergoglio profesor, Bergoglio provincial al iezuiților, Bergoglio arhiepiscop de Buenos Aires și Bergoglio papă?

Cel care, ca amine, a avut privilegiul de a-l cunoaște în propria tinerețe a recunoscut în el o persoană care are capacități excepționale. Amintirea pe care o păstrez despre părintele Jorge Mario Bergoglio în timpul anilor săi de tinerețe este a unei persoane carismatice, vesele, cu un profund simț de umanitate și plin de o capacitate extraordinară pentru a stimul în fiecare dintre studenții săi descoperirea propriilor valori spirituale și intelectuale. Din acei îndepărtați mulți dintre noi au menținut un raport afectiv cu acela care acum este Sfântul Părinte. Cred că, din punct de vedere pastoral, există o linie de continuitate între mesajele din acei ani transmise studenților săi și ceea ce este astăzi apostolatul său universal. În timpul etapelor sale ca profesor, ca provincial, ca arhiepiscop de Buenos Aires și astăzi ca succesor la catedra lui Petru, papa Francisc s-a remarcat mereu prin coerența și statornicia sa în a descifra marile probleme ale timpului nostru, inclusiv tragediile sociale, naturale și economice care îi lovesc pe toți, îndeosebi pe cei mai nevoiași.

Cum a fost pentru dumneavoastră să vă reîntâlniți pentru a-i prezenta scrisorile de acreditare ca ambasador? Ce senzații ați simțit?

A fost o mare emoție să-l reîntâlnesc în acea zi de 22 februarie 2016, când am prezentat scrisorile de acreditare în Palatul Apostolic. Ne întâlnisem cu doi ani înainte, când era arhiepiscop de Buenos Aires, și de la alegerea sa, am menținut câteva schimburi epistolare. Îmi amintesc în special de îmbrățișarea fraternă pe care a dat-o tatălui meu, pe care nu-l vedea de cincizeci de ani, și care atunci avea 94 de ani și a călătorit din Argentina pentru acea ocazie.

Așteptarea vizitei lui Francisc în Argentina "sa" este ridicată: domnule ambasador, care este senzația dumneavoastră în această privință? Ar putea să fie relativ apropiată această călătorie?

Toți argentinienii mențin vie speranța eventualei sale vizite. Desigur, și cum a afirmat recent președintele Conferinței Episcopale Argentiniene, monseniorul Óscar Vicente Ojea, este o decizie exclusivă a Sfântului Părinte, care ia decizii consultându-se cu Secretariatul de Stat și în funcție de propria viziune personală.

(După Vatican Insider, 18 mai 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 220.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat