Campioni ai vieţii creştine

De card. Angelo Becciu

În după-amiaza de miercuri, 8 mai 2019, a cincizecea aniversare a constituţiei apostolice "Sacra Rituum Congregatio" cu care papa Paul al VI-lea a instituit Congregaţie Cauzelor Sfinţilor, cardinalul prefect Angelo Becciu a prezidat Liturghia de mulţumire la altarul catedrei din bazilica vaticană, rostind omilia pe care o publicăm în continuare.

"Gura mea să fie plină de lauda ta [Doamne]". Cu aceste cuvinte de la antifonul de intrare de astăzi, exprimăm recunoştinţa noastră Domnului, pentru a 50-a aniversare a instituirii Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor. Şi în numele secretarului şi al subsecretarului, salut şi mulţumesc pentru prezenţa lor domnilor cardinali, episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi vouă tuturor, iubiţi fraţi şi surori, adunaţi în jurul altarului Domnului împreună cu familia vastă a dicasterului, angajată să edifice poporul lui Dumnezeu, arătându-i noi modele de viaţă creştină. Mă gândesc cu recunoştinţă la lucrarea cardinalilor şi episcopilor membri ai Congregaţiei, a oficialilor, a consultanţilor istorici şi teologi, a postulatorilor, a experţilor medicali, a diferiţilor colaboratori. Toţi, conform respectivelor competenţe, suntem uniţi de colaborarea bucuroasă la slujirea Succesorului lui Petru, dedicându-ne unei diaconii care ne inserează în inima Bisericii, care îl laudă şi-l slujeşte pe Dumnezeu mai ales cu sfinţenia fiilor săi.

Amintirea noastră în rugăciune şi recunoscătoare se îndreaptă şi spre cei care, în aceste decenii, au prestat lucrarea lor generoasă în dicaster, ducând înainte misiunea delicată a studierii cauzelor acelor credincioşi care au fost mai docili faţă de harul divin. Mare angajare a fost depusă, în această jumătate de secol, pentru a răspunde la noile exigenţe referitoare la tratarea cauzelor sfinţilor. De când sfântul papă Paul al VI-lea, la 8 mai 1969, despărţea Sfânta Congregaţie a Riturilor în două dicastere distincte, creând Congregaţia pentru Cultul Divin şi pe cea a Cauzelor Sfinţilor, a început o perioadă de mare vitalitate, caracterizată de o atenţie crescândă faţă de procedurile care îi conduc pe slujitorii lui Dumnezeu la cinstea altarelor. Este cunoscut cum etapele care ritmează parcursul procesual, care are ca scop recunoaşterea sfinţeniei vieţii unei persoane, reprezintă un timp de cercetare meticuloasă şi de înalt profil ştiinţific, în care sunt implicate diferite discipline şi diferite figuri profesionale. Munca de verificare este stabilită de norme riguroase, menite să salvgardeze seriozitatea investigaţiilor şi obiectivitatea evaluării cu privire la virtuţi sau cu privire la invocatul martiriu, precum şi cu privire la minuni.

Sfântul Părinte Francisc, în exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, ne-a amintit că "sfinţenia este faţa cea mai frumoasă a Bisericii" (nr. 9). Pe urma acestei avertizări, dicasterul se străduieşte constant să-şi îndeplinească propria activitate într-o optică de credinţă, ţinând cont mereu de forţa şi de frumuseţea mărturiei fericiţilor şi sfinţilor. În viaţa lor virtuoasă din punct de vedere creştin, în moartea lor eroică şi în faptele lor ne este dată oportunitatea de a contempla rodnicia inepuizabilă a Evangheliei, care are în sine capacitatea de a se întrupa în diferitele culturi şi în diferitele epoci istorice. Aceşti bărbaţi şi femei, cu credinţa lor şi cu iubirea lor, manifestă prezenţa puternică şi transformatoare a Celui Înviat, pentru că i-au permis lui Cristos să cuprindă aşa de deplin viaţa lor încât să poată afirma cu sfântul Paul "nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20). A urma exemplul lor, a recurge la mijlocirea lor, a intra în comuniune cu ei, ne uneşte cu Cristos, "pâine a vieţii" (In 6,35).

Există circumstanţe în care simţim în manieră mai puternică fragilitatea şi precaritatea existenţei noastre: pentru asta Isus ni se prezintă ca pâinea vieţii. El nu dispreţuieşte viaţa corporală: de fapt, a vindecat atâţia bolnavi, dar doreşte să ne dăruiască plinătatea vieţii. El, aşa cum am auzit în Evanghelie, este pâinea care nu numai că ne face să trăim, ci ne face să retrăim. Pâinea pământească foloseşte pentru a ne menţine în viaţă, dar nu ne poate face să retrăim. În schimb Isus ne redă viaţa, de fapt ne asigură: "Aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă" (v. 39). Isus este pâinea vieţii, pentru că ne dăruieşte învierea; El o poate dărui, pentru că a înviat. Dăruindu-ne trupul său în Euharistie, ne comunică viaţa sa de înviat. De aceea, Euharistia nu hrăneşte viaţa trupului nostru, ci hrăneşte în noi viaţa lui Isus înviat: este zălogul învierii. Şi calea spre înviere, pe care Isus a parcurs-o cel dintâi, constă în a ne dărui pe noi înşine până la moarte şi, tocmai prin intermediul acestei oferte, să învingem moartea.

Deci a ne apropia de Euharistie înseamnă a-l primi pe Cel care ne dă forţa de a parcurge înseşi calea sa. Este calea pe care au parcurs-o sfinţii. Ei s-au străduit să modeleze viaţa lor după aceea a lui Cristos. Sfinţenia, plinătate a vieţii creştine, constă în a ne uni cu Cristos, în a trăi misterele sale, în a ne însuşi atitudinile sale, gândurile sale, comportamentele sale. Înseamnă a fi asemenea lui Isus, aşa cum afirmă sfântul Paul: "Pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său" (Rom 8,29). Dar cum putem parcurge drumul sfinţeniei, încrezându-ne numai în forţele noastre? Biografiile fericiţilor şi sfinţilor ne oferă un răspuns clar: o viaţă sfântă nu este rod îndeosebi al efortului nostru, al acţiunilor noastre. Ci este Dumnezeu care ne face sfinţi, este acţiunea Duhului Sfânt care ne însufleţeşte dinăuntru, este înseşi viaţa lui Cristos Înviat care ne este comunicată şi care ne transformă. Sfinţenia îşi are rădăcina ultimă în harul baptismal, în faptul de a fi inseraţi în misterul pascal al lui Cristos, cu care ne este comunicat Duhul său, viaţa sa de înviat.

Pentru a ne ajuta să tindem la măsura înaltă a vieţii creştine, care este sfinţenia, Biserica, în timpul anului liturgic, ne invită să comemorăm o ceată a sfinţilor, adică a celor care au trăit pe deplin caritatea, au ştiut să-l iubească şi să-l urmeze pe Cristos în viaţa lor zilnică. Şi beatificările şi canonizările, ne spun că este posibil pentru toţi să parcurgă drumul sfinţeniei. Prin aceste rituri sugestive şi implicatoare, Biserica prezintă aceste exemple strălucitoare spre imitarea tuturor credincioşilor, chemaţi prin botez la sfinţenia care este ţinta propusă oricărei stări de viaţă. Sfinţii şi fericiţii, mărturisindu-l cu existenţa lor pe Cristos, persoana sa, învăţătura sa şi rămânând strâns uniţi cu El, sunt aproape o ilustrare vie a unuia şi a celuilalt aspect al perfecţiunii Învăţătorului divin.

În ultimele decenii a crescut atenţia faţă de fericiţii şi sfinţii care, în mărturia lor creştină limpede, contribuie să facă mai fascinant mesajul Evangheliei şi mai credibilă misiunea Bisericii. În faţa cazurilor dureroase de contra-mărturii din partea persoanelor consacrate, care au provocat scandal, noile modele de sfinţenie au fost salutare şi au deschis mintea şi inima atâtor oameni spre iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. În afară de asta, contactul cu dinamismul spiritual al acestor campioni moderni ai vieţii creştine, a favorizat renaşteri spirituale şi adevărate convertiri. Constatăm cu satisfacţie că sfinţenia, şi astăzi, trezeşte bucurie şi speranţă, pentru că răspunde la dorinţa profundă de fericire înnăscută în inima omului.

Fericita aniversare de 50 de ani a Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor este o ocazie propice pentru a reînnoi angajarea noastră ferventă să colaborăm de aproape, şi cu spirit leal de slujire, la slujirea petrină a Sfântului Părinte, oferind, în acelaşi timp, o contribuţie semnificativă la opera de evanghelizare. De fapt, propunând o tipologie de sfinţenie veneraţiei poporului creştin, Biserica vesteşte forţa transformatoare a Evangheliei, deoarece arată că prezenţa lui Cristos în lume este capabilă să transfigureze viaţa persoanelor care au credinţă în El. Prin urmare, este preţioasă munca acelora care colaborează în tratarea cauzelor de beatificare şi de canonizare; fiecare, în rolul propriu, se dedică să descopere marele mozaic de sfinţenie pe care Dumnezeu îl creează în istorie, pentru ca faţa lui Cristos să strălucească în plinătatea strălucirii sale.

Fecioara Maria, Regina tuturor sfinţilor, să susţină cu mijlocirea sa maternă slujirea noastră, pentru ca să poată fi pentru toată Biserica o încurajare de a trăi cu intensitate şi bucurie urmarea lui Cristos, mergând spre plinătatea existenţei creştine şi perfecţiunea carităţii.

(După L'Osservatore Romano, 10 mai 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 513.