Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Bulgaria şi Macedonia de Nord
(5-7 mai 2019)

Conferinţă de presă a Sfântului Părinte Francisc în zborul de întoarcere de la Skopje (7 mai 2019)

Gisotti:

Bună seara! Bună seara, Sfinte Părinte, şi mulţumim - după o zi aşa de intensă, după zile aşa de intense - că sunteţi aici pentru a împărtăşi un gând, o reflecţie despre această călătorie aşa de intensă şi aşa de frumoasă. Călătorie scurtă, conferinţă de presă în mod inevitabil scurtă, motiv pentru care nu adaug alte cuvinte decât asta: Sfinte Părinte, dumneavoastră astăzi chiar aţi mers pe urmele Maicii Tereza, o mare martoră a iubirii creştine, şi noi toţi am fost loviţi - ca şi dumneavoastră, ştim asta - de moartea lui Jean Vanier, un prieten, frate al celor din urmă, alt mare martor. Înainte de întrebări, voiam să vă întreb dacă vreţi să împărtăşiţi un gând despre Jean Vanier.

Papa Francisc:

Ştiam despre boala lui Jean Vanier, sora Geneviève mă ţinea informat. În urmă cu o săptămână i-am telefonat, m-a ascultat, dar cu greu putea să vorbească. Eu aş vrea să exprim recunoştinţa mea pentru această mărturie: un om care a ştiut să citească eficacitatea [rodnicia] creştină în misterul morţii, al crucii, al bolii, în misterul celor care sunt dispreţuiţi şi rebutaţi în lume. A lucrat nu numai pentru cei din urmă ci şi pentru cei care, înainte de a se naşte, riscă să fie condamnaţi la moarte. Viaţa sa s-a stins aşa. Pur şi simplu mulţumesc lui şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ni l-a dat pe acest om cu marea sa mărturie.

Gisotti:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Prima întrebare o adresează Bigana Zherevska, de la televiziunea macedoneană.

Bigana Zherevska de la televiziunea macedoneană MRT:

Sanctitate, este o mare plăcere să vă avem în ţara noastră şi ne simţim onoraţi de vizita dumneavoastră. Ceea ce ne interesează este să auzim de la dumneavoastră care a fost lucrul care v-a impresionat mai mult din aceste două ţări? Ce v-a impresionat mai mult? O persoană? Un lucru? O atmosferă? Ce vă va aminti despre aceste ţări când vă veţi întoarce la Roma?

Papa Francisc:

Sunt două naţiuni total diferite. Bulgaria este o naţiune cu o tradiţie de secole. Şi Macedonia are o tradiţie de secole dar nu ca ţară, ca popor, care a reuşit în ultima vreme să se constituie ca naţiune: o luptă frumoasă. Pentru noi creştinii, Macedonia este un simbol al intrării creştinismului în Occident. Creştinismul a intrat în Occident prin intermediul vostru, acel macedonean care i-a apărut lui Paul în vis: "Vino la noi, vino la noi!" (cf. Fap 16,9). El [Paul] mergea spre Asia, este un mister acea chemare. Şi poporul macedonean este mândru de acest lucru, nu pierde ocazia să ne spună: "Creştinismul a intrat în Europa prin intermediul nostru, prin poarta noastră, pentru că Paul a fost chemat de un macedonean". Bulgaria a trebuit să lupte mult pentru identitatea sa ca naţiune. În 1877 au murit două sute de mii de soldaţi ruşi pentru a relua independenţa din mâinile turcilor. Să ne gândim ce înseamnă 200 de mii! Atâtea lupte pentru independenţă, atâta sânge, atât spirit pentru a găsi consolidarea identităţii. Macedonia avea identitatea sa şi acum a ajuns s-o consolideze ca popor, şi cu mici mari probleme, ca acela al numelui şi lucrurile pe care le ştim cu toţii. În amândouă ţările sunt comunităţi creştine ortodoxe şi catolice, precum şi musulmane. Procentul ortodox este foarte puternic în amândouă, este cel mai puternic; acela al musulmanilor mai puţin; şi acela al catolicilor este minim în Macedonia, mai mare în Bulgaria. Dar un lucru pe care l-am văzut în ambele naţiuni sunt raporturile bune între diferitele crezuri, între diferitele credinţe. În Bulgaria am văzut asta cu rugăciunea pentru pace. Acesta a fost un lucru normal pentru bulgari, pentru că au raporturi bune: fiecare are dreptul de a exprima propria religie şi are dreptul de a fi respectat. M-a impresionat asta, mult! Apoi colocviul cu patriarhul Neofit a fost de o frumuseţe... Este un om al lui Dumnezeu! M-a edificat mult, un mare om al lui Dumnezeu. În Macedonia m-a impresionat o frază pe care mi-a spus-o preşedintele: "Aici nu este toleranţă de religie, este respect". Se respectă. Şi asta astăzi, într-o lume în care respectul lipseşte aşa de mult - să ne gândim, respectul faţă de drepturile umane, faţă de atâtea lucruri, chiar şi respectul faţă de copii, faţă de bătrâni -, ca spiritul unei ţări să fie respectul, asta impresionează. Mi-a făcut bine. Nu ştiu dacă am răspuns, mai mult sau mai puţin sintetic. Mulţumesc.

Gisotti:

Sfinte Părinte, vă adresează întrebarea acum Petas Nanev, de la televiziunea bulgară BTV.

Petas Nanev, de la televiziunea bulgară BTV:

Bună seara. Este o întrebare mai degrabă personală: mă întreb, Sanctitate, dar dumneavoastră, ca fiinţă umană, unde găsiţi forţă în trupul dumneavoastră, în spiritul dumneavoastră...?

Papa Francisc:

Înainte de toate aş vrea să-ţi spun că nu merg la vrăjitoare! Nu ştiu, cu adevărat. Este un dar al Domnului. Când eu sunt într-o ţară uit totul, dar nu pentru că eu vreau să uit, îmi vine spontan să uit, şi sunt numai acolo. Şi apoi asta îmi dă perseverenţă. Eu în călătorii nu obosesc. După aceea obosesc, după aceea. Dar de unde iau forţa? Cred că Domnul mi-o dă. Nu există explicaţie. Eu îi cer Domnului să fiu fidel, să-l slujesc în această muncă a călătoriilor, ca să nu fie turism călătoriile, cer asta. Şi restul este har care vine de la El. Nu-mi vine să-ţi spun altceva... Dar după aceea..., nu fac atâta muncă!

Gisotti:

Sfinte Părinte, vă adresează acum întrebarea - rămânem în Europa orientală - Silvije Tomasevic, de la televiziunea şi de la presa croată, de la "Večernji list".

Silvije Tomasevic, de la televiziunea şi de la presa croată, de la "Večernji list":

Sanctitate, în Biserica naţională ortodoxă între ei nu sunt întotdeauna în înţelegere: de exemplu, n-au recunoscut Biserica macedoneană. Dar când trebuie să se critice Biserica catolică sunt mereu la unison: de exemplu, Biserica sârbă n-ar vrea să fie canonizat cardinalul Stepinac. Comentariul dumneavoastră despre această situaţie...

Papa Francisc:

În general, raporturile sunt bune; sunt bune şi există bunăvoinţă. Pot să vă spun cu sinceritate că am întâlnit între patriarhi nişte oameni ai lui Dumnezeu. Neofit este un om al lui Dumnezeu. Şi după aceea, ceea ce eu port în inimă - o preferinţă este Ilie al II-lea, din Georgia: este un om al lui Dumnezeu care mie îmi face mult bine. Bartolomeu este un om al lui Dumnezeu. Kiril este un om al lui Dumnezeu... Sunt marii patriarhi, care dau mărturie. Dumneavoastră veţi putea să-mi spuneţi: dar are acest defect, este prea politic, acela are un alt defect... Dar toţi avem defecte, şi eu. Dar eu în patriarhi am găsit nişte fraţi; şi în unii cu adevărat, nu vreau să exagerez, dar aş vrea să spun cuvântul, nişte sfinţi, oameni ai lui Dumnezeu. Şi acest lucru este foarte important. Apoi există lucruri istorice, lucruri istorice ale Bisericilor noastre, unele vechi. De exemplu, astăzi preşedintele [Macedoniei de Nord] îmi spunea că schisma dintre Orient şi Occident a început aici, în Macedonia. Acum vine papa pentru prima dată pentru a recoase schisma? Nu ştiu. Dar suntem fraţi, pentru că nu putem adora Sfânta Treime fără mâinile unite de fraţi. Aceasta este o convingere nu numai a mea, şi a patriarhilor, a tuturor. Acesta este un mare lucru. Apoi există un punct istoric. Dumneavoastră sunteţi croat? [răspunde: da] Mi se părea de la miros... [râde], mirosul Croaţiei. Un caz istoric este acesta: canonizarea lui Stepinac. Stepinac este un om virtuos, pentru aceasta Biserica l-a declarat fericit. Poate să fie rugat, este fericit. Dar la un moment dat al procesului de canonizare au existat puncte neclarificate, puncte istorice. Eu, care trebuie să semnez canonizarea cu responsabilitatea mea, m-am rugat, am reflectat, am cerut sfat şi am văzut că trebuia să cer ajutor de la patriarhul sârb Irineu, un mare patriarh. Şi Irineu a dat ajutorul, am făcut o comisie istorică împreună şi am lucrat împreună, pentru că atât pe Irineu cât şi pe mine singurul lucru care ne interesează este adevărul, să nu greşim. La ce foloseşte o declaraţie de sfinţenie dacă nu este clar adevărul? Nu foloseşte nimănui. Noi ştim că [Stepinac cardinalul] este un om bun şi că este fericit, dar pentru a face acest pas eu am căutat ajutorul lui Irineu pentru a face adevărul. Şi se studiază. Înainte de toate a fost făcută o comisie, şi-au dat părerea lor. Dar acum se studiază alte puncte, aprofundând câteva puncte pentru ca adevărul să fie clar. Mie nu-mi este frică de adevăr, nu-mi este frică. Mi-e frică numai de judecata lui Dumnezeu. Mulţumesc.

Gisotti:

Sfinte Părinte, cred că este spaţiu pentru o altă întrebare, dacă credeţi: Joshua McElwee, de la National Catholic Reporter.

Joshua McElwee, de la National Catholic Reporter:

Mulţumiri infinite, Sfinte Părinte. În Bulgaria dumneavoastră aţi vizitat o comunitate ortodoxă care a continuat o lungă tradiţie de a hirotoni femeile diacon pentru a proclama Evanghelia. Peste câteva zile dumneavoastră veţi întâlni Uniunea Internaţională a Superioarelor Generale, care a cerut în urmă cu trei ani o comisie despre istoria femeilor diacon. Ne puteţi spune ce aţi învăţat dumneavoastră din raportul comisiei, despre slujirea femeilor în primii ani ai Bisericii? Aţi luat vreo decizie?

Papa Francisc:

A fost făcută comisia, a lucrat timp de aproape doi ani. Erau toţi diferiţi, toţi "broaşte din diferite fântâni", toţi gândeau în mod diferit, dar au lucrat împreună şi s-au pus de acord până la un anumit punct. Dar după aceea fiecare dintre ei are propria viziune, care nu concordă cu aceea a altora şi acolo s-au oprit ca şi comisie, şi fiecare studiază cum trebuie mers înainte. Despre diaconatul feminin: există un mod de a-l concepe nu cu aceeaşi viziune despre diaconatul masculin. De exemplu, formulele de hirotonire diaconală găsite până acum - conform comisiei - nu sunt aceleaşi de la hirotonirea diaconală masculină, şi se aseamănă mai mult cu ceea ce astăzi ar fi binecuvântarea unei abatese. Acesta este rezultatul unora dintre ei. Eu vorbesc aşa, din memorie. Alţii spun: nu, aceasta este o formulă diaconală... Dar discută, nu este clar. Existau diaconese la început. Dar era hirotonire sacramentală sau nu? Despre aceasta se discută şi nu se vede clar. Da, ajutau, de exemplu în liturgia botezurilor: de vreme ce botezurile erau prin scufundare, când era botezată o femeie, diaconesele ajutau; şi pentru ungerea trupului femeii. Apoi a ieşit un document în care se vedea că diaconesele erau chemate de episcop când era o ceartă matrimonială, pentru desfacerea căsătoriei, sau pentru divorţ sau despărţire. Când femeia îl acuza pe soţ că o bate, diaconesele erau trimise de episcop să se uite la trupul femeii pentru vânătăi, şi astfel dădeau mărturie pentru proces. Acestea sunt lucrurile de care îmi amintesc eu. Dar este fundamental că nu există certitudine că era o hirotonire cu aceeaşi formă şi aceeaşi finalitate a hirotonirii masculine. Unii spun: există îndoiala, mergem înainte să studiem. Mie nu-mi este frică de studiu. Însă, până în acest moment nu merge. Apoi este curios că unde erau diaconesele era aproape mereu o zonă geografică, mai ales Siria, şi în alte părţi puţin sau nimic. Toate aceste lucruri sunt ceea ce am primit de la comisie. Fiecare continuă să studieze. S-a făcut o muncă frumoasă pentru că s-a ajuns până la un anumit punct comun şi acest lucru poate folosi ca bază pentru a merge înainte ca să se studieze şi să se dea un răspuns definitiv despre da sau despre nu, în funcţie de caracteristicile epocii. Un lucru interesant: unii - acum nimeni n-o spune - unii teologi de acum treizeci de ani spuneau că nu existau diaconesele pentru că femeile era pe al doilea plan în Biserică şi nu numai în Biserică. Dar este curios: în acea epocă existau atâtea preotese păgâne, preoţia feminină în cultele păgâne era la ordinea zilei. Şi cum se explică faptul că, existând această preoţie feminină, preoţie păgână, să nu se dea femeilor în creştinism? Şi acesta este un lucru care se studiază. Am ajuns la un anumit punct, şi acum fiecare dintre membri studiază conform tezei sale. Acest lucru este bun. Varietas delectat.

Gisotti:

Sfinte Părinte, mulţumim pentru disponibilitatea dumneavoastră: conferinţa se termină aici, tocmai pentru că zborul este scurt şi în curând este servită cina. Deci, mulţumim tuturor şi pentru munca mare care a fost făcută în aceste zile, cu treziri noaptea pentru diferitele mutări. Mulţumim, Sfinte Părinte.

Papa Francisc:

Dar eu aş vrea să vă spun un lucru, despre călătorie: în ce anume am găsit mai multă mângâiere şi ceea ce m-a impresionat profund din călătorie. Două experienţe "limită". O experienţă cu săracii aici astăzi, în Macedonia, în memorialul Maicii Tereza. Erau atâţia săraci, dar trebuia văzută blândeţea acelor surori: îi îngrijeau pe săraci fără paternalism, ca şi cum erau fii. O blândeţe, precum şi capacitatea de a-i mângâia pe săraci. Duioşia, duioşia acestor surori! Astăzi noi suntem obişnuiţi să ne insultăm: politicianul îl insultă pe celălalt, un vecin îl insultă pe celălalt, chiar şi în familii se insultă între ei. Nu îndrăznesc să spun că există o cultură a insultei, dar insulta este o armă la îndemână, şi vorbirea de rău de alţii, calomnia, defăimarea... Şi a vedea aceste surori care îngrijeau fiecare persoană ca şi cum era Isus, m-a impresionat. S-a apropiat un tânăr, bun, şi superioara mi-a spus: "Acesta este bun", şi l-a mângâiat şi a spus în faţa lui: "Să vă rugaţi pentru el pentru că bea prea mult!". Dar cu duioşia unei mame şi asta m-a făcut să simt Biserica mamă. Este unul din lucrurile cele mai frumoase, a găsi maternitatea Bisericii. Astăzi am simţit-o aici şi le mulţumesc macedonenilor că au această comoară în oraşul Skopje.

Şi după aceea o altă experienţă "limită" au fost Primele Împărtăşanii din Bulgaria. Este adevărat, m-am emoţionat pentru că amintirea a mers la ziua de 8 octombrie 1944, la Prima Împărtăşanie a mea, când intram cântând "O, sfânt altar, păzit de îngeri", acel cântec vechi pe care cu siguranţă vreunul dintre voi şi-l aminteşte. Am văzut acei copii care se deschid la viaţă cu o decizie sacramentală. Biserica îi păzeşte pe copii, sunt o limită [sunt mici], trebuie să crească, sunt promisiune, şi acest lucru eu l-am trăit foarte puternic. Am simţit că în acel moment acei 245 de copii erau viitorul Bisericii, erau viitorul Bulgariei.

Două lucruri pe care le-am trăit cu atâta intensitate. Voiam să vă comunic asta. Şi multe mulţumiri! Rugaţi-vă pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 371.