Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Bulgaria și Macedonia de Nord
(5-7 mai 2019)

Întâlnire pentru pace în prezența exponenților diferitelor confesiuni religioase din Bulgaria

Piața Nezavisimost (Sofia)

Luni, 6 mai 2019

Cuvintele Sfântului Părinte după rugăciunea pentru pace

Iubiți frați și surori,

Ne-am rugat pentru pace cu cuvinte inspirate din sfântul Francisc de Assisi, mare îndrăgostit de Dumnezeu Creator și Tată al tuturor. Iubire pe care el a mărturisit-o cu aceeași pasiune și respect sincer față de creație și față de orice persoană pe care o întâlnea pe drumul său. Iubire care a transformat privirea sa dându-i conștiința că în fiecare există "o rază de lumină care se naște din certitudinea personală că sunt iubit în mod infinit, dincolo de orice" (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 6). Iubire care l-a făcut să fie un autentic constructor al păcii. Și fiecare dintre, pe urmele sale, este chemat să devină un constructor, un "artizan" al păcii. Pace pe care trebuie s-o implorăm și pentru care trebuie să lucrăm, dar și misiune, cadou și efort constant și zilnic pentru a construi o cultură în care și pacea să fie un drept fundamental. Pace activă și "fortificată" împotriva tuturor formelor de egoism și de indiferență care ne fac să punem în fața demnității inviolabile a fiecărei persoane interesele meschine ale câtorva. Pacea pretinde și cere să facem din dialog o cale, din colaborare conduita noastră, din cunoașterea reciprocă metoda și criteriul (cf. Document despre fraternitatea umană, Abu Dhabi, 4 februarie 2019) pentru a ne întâlni în ceea ce ne unește, a ne respecta în ceea ce ne desparte și a ne încuraja să privim viitorul ca spațiu de oportunitate și de demnitate, în special pentru generațiile care vor veni.

Noi în această seară suntem aici să ne rugăm în fața acestor făclii purtate de copiii noștri. Ele simbolizează focul iubirii care este aprins în noi și care trebuie să devină un far de milostivire, de iubire și de pace în ambientele în care trăim. Un far care am vrea să lumineze întreaga lume. Cu focul iubirii noi vrem să topim gerul războaielor. Trăim acest eveniment pentru pace pe ruinele anticei Serdika, la Sofia, inimă a Bulgariei. Noi putem vedea de aici locurile de cult ale diferitelor Biserici și confesiuni religioase: Sfânta Nedelia a fraților noștri ortodocși, Sfântul Iosif al nostru al catolicilor, sinagoga fraților noștri mai mari evreii, moscheea fraților noștri musulmani și, aproape, biserica armenilor.

În acest loc, timp de secole, veneau bulgarii din Sofia care aparțineau la diferite grupuri culturale și religioase, pentru a se întâlni și a discuta. Fie ca acest loc simbolic să reprezinte o mărturie de pace. În acest moment, glasurile noastre se amestecă și la unison exprimă dorința arzătoare de pace: pacea să se răspândească pe tot pământul! În familiile noastre, în fiecare dintre noi, și în special în acele locuri unde atâtea glasuri au fost reduse la tăcere de război, sufocate de indiferență și ignorate prin complicitatea zdrobitoare a grupurilor de interes. Toți să coopereze la realizarea acestei aspirații: exponenții religiilor, politicii, culturii. Fiecare acolo unde se află, desfășurând misiunea care-i revine să poată spune: "Doamne, fă din mine un instrument al păcii tale". Este auspiciul ca să se realizeze visul sfântul papă Ioan al XXIII-lea, al unei țări în care pacea să fie de-a casei. Să urmăm dorința sa și să spunem cu viața: Pacem in terris! Pace pe pământ tuturor oamenilor iubiți de Domnul.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 251.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat